Trandafirul ars

Oamenii nu mor la 90 de ani,

Și nu-i de vină boala.

Oamenii mor , deschizând plicul

„Eu nu te iubesc pe tine" și el moare.

Mult stimate astru soare.

M-am decis să-ți scriu o scrisoare,

M-am și m-am hotărât să vin .

Pe la tine în ospeție .

Soare astru , îmi ești drag,

Te voi aștepta la prag.

Și nu va înceta veșnica așteptare,

Ce o simt a câta oară.

Soare astru , mare cel frumos 

Cu lumina ta lucești o tu , mărinimosule !

Ești muza mea , o tu astrule ! 

Îți sunt recunoscătoare. 

la prima vedere ți-oi zâmbi , 

Dar de unde o știu ? poate așa și-o fi.

Am crescut puțin mai mare , 

Dar nu a venit de la tine răspuns,

La scrisoare .

Poate că întreb și nu e nevoie, 

Dar ești veșnic al meu și care- mă ajuți la nevoie 

Te voi aștepta cu drag soare,

Cu răspunsul tău la scrisoare.

Autor Zamurca Alina 

Compusă vara anului 2023

Niciodată nu m-am văzut poetă,

Dar versul mă arde, inima-mi e completă.

Fără poezii, nu mai pot trăi,

Ele-s sensul vieții ce vreau să-l știi.

Poezia e focul meu sacru și sfânt,

În fiecare poem sufletul îl cânt.

Fără cuvinte, viața-i pustie și gri,

Și zilele trec fără sens pentru mine, știi.

De azi și de mâine, nu pot să tac,

Cuvintele-mi ard, le las să zboare-n trac.

Fără poezii, lumea nu mai are culoare,

Ele-mi sunt lumina, dor și alinare. 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia compusă pe 18.10.2024

donne-moi un papier et un stylo

et je changerai le monde.

laisse-moi écrire

enfin le poème.

donne-moi la permission, brave homme !

pour vous surprendre avec mes poèmes !

et si je te donne le poème à lire,

lire jusqu'au bout.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

tout le monde est en colère contre nous parce qu'on s'aime

une rose fanée, un soleil rouge et avec eux des poètes extraterrestres.

Le vin rouge est notre faiblesse 

mon rêve, toi. 

Je vous dis le mot « amour » dans toutes les langues.

l'hiver est fini.

Je l'aime toujours.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024.

Unu,doi, trei 

nu reușesc să număr până la patru, 

Venind de la magazin

spre casă,

se apropie de mine o fată,

de vreo 7ani. 

și-mi zice "tu ești draguță.

Cu voce blândă-mi zice fetița!

-Ce clasă ești?

eu mirându-mă îi zic 

-Eu sunt clasa 10,mersi pentru complement .

-SERIOS? ești clasa 10?

-Dar știi nu seamăni,

-Cu a câta seamăn? fetițo? 

-Cu clasele 6 sau a 5.

-E bine atunci!îi răspund eu.

Și îi zic fetei un mic secret,

Mie mai mulți așa îmi zic că par mică.

Deci,deja sunt clasa 10.

-Eu sunt Maria.

-Alina,eu sunt.

Sunt fericită că ne-am cunoscut!!

Și Maria, fetița frumușică îmi întinde, 

Un buchețel de romanițe. 

Și-mi zice"Buchetul acesta este pentru o fată,

Drăguță ca tine!!

Luând buchețelul fetei,

Am plecat acasă.

Cu un zâmbet mare,

Pe fața mea.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia a fost compusă pe 25.09.2024

Mă vezi trecând pe străzi fără nume,

unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,

unde timpul nu mai face reverențe

în fața amintirilor.

Tu rămâi, sculptat în piatră,

cu un chip ce nu tresare,

cu un suflet ce-și strânge marginile

ca un pumn care refuză să sângereze.

Dar umbra ta te știe,

umbra ta șoptește altceva -

în fiecare vitrină mă caută,

în fiecare colț mă desenează

cu liniile unui regret

pe care nu vrei să-l recunoști.

Eu tac, dar trăiesc.

Tu vorbești, dar ești gol.

Și într-un final,

cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?

Nici dacă-aș muri, n-ar simți nimic,

N-ar ști că exist, n-ar căuta vreun drum,

Cuvintele-mi trec, ca vântul pustiu,

Și strigătul meu se pierde-n fum.

Nimeni nu vede durerea din mine,

Nici măcar umbra ce-n lacrimi s-a frânt,

Nimeni nu vrea să audă ce spun,

Sufletu-mi e gol și totu-i tăcând.

Mama nu-mi simte inima grea,

Tatăl e străin, departe-ntr-un colț,

Eu stau între ei ca un strop de nimic,

Când cerul mă lasă să cad fără rost.

Nici dacă-aș muri, n-ar opri privirea,

N-ar plânge o clipă, n-ar rupe tăcerea,

Sunt doar o umbră ce caută alin,

Dar nimeni nu-i pasă că încă respir.

O, lume, de ce m-ai uitat pe pământ?

De ce inima-mi strigă într-un vid adânc?

Când tot ce doream era să m-așez

Într-un loc unde cineva mă iubește întreg.

Dar dacă nici moartea iubire nu-mi dă,

Mai rămâne doar cerul să-mi fie casă,

Căci pe pământ sunt pierdută-n nevoi,

Un suflet zdrobit, singur printre ploi.

Lasă-mă în pace..

Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace

Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place

Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face

Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..

Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..

Dar tu..ai ales-o pe ea

Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era

Iar persoana mea plângea, nu mai putea..

Dorul mă cuprindea si ma întrebam…

Cum era..?

Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?

Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?

Cum era când doar la viitor de gândeam?

Şi unul de altul depindeam

Era..era frumos dar…doar era…

Te rog lasă-mă în pace

Eu nu te mai vreau, ești al ei..

Ai atins buzele altei femei

E prea târziu, te rog dă-mi pace

MA

                          Fericire,mai esti acolo?

                         Ca de mult nu mi-ai raspuns la scrisori,

                         De cand te stiu cum era odata,

                         Frumoasa ca un luceafar de foc,

                         Ce sa faci si tu,maica?

                         Te plimbi pe unde apuci, 

                         Si din suflet mi-ai iesit, 

                        Sa cauti si tu o viata.

                         Dar te socoteam altfel,

                         Buna si distractiva ca un bufon,

                        Dar tu stai in zadar sa pierzi timpul,

                        Ca o vulpe care se clinteste de pe loc.

                        S-acum m-ai lasat singuratic,

                        Fara vreun partener de isprava,

                       Numai cu nadejdea proxima,

                       Care mi-a facut un drum din gropi.

                       Of,of,of fericire,

                       Ce ma fac eu fara tine,

                       Daca nu treci pe acasa,

                       Ma imbolnavesti,cu nadejdea,de greata.

Am ieșit din timp ca dintr-o haină veche,

Cusăturile zilelor m-au strâns prea tare.

Am vrut să te găsesc într-un loc unde orele nu se mai numără,

Dar acolo erai doar un contur, fără trup.

M-am gândit că poate te-ai ascuns în spațiu,

Așa că am deschis ușile lumii.

Am mers prin orașe, prin case care respirau

Cu ferestrele aburite de dorul tău,

Dar tu nu erai nicăieri, nici măcar în reflexii.

Apoi mi-am amintit că tu nu mai exiști.

Nu aici. Nu acum.

Poate în alt univers, unul în care

N-am fost prea fragilă să te păstrez,

Unde sărutul nostru n-a fost o greșeală cosmică,

Un eveniment singular care s-a prăbușit în sine.

M-am urcat pe linia timpului

Și am tras de capete, am vrut să le împletesc.

Am cusut trecutul de prezent, dar firul s-a rupt,

Și m-am tăiat în marginile realității.

Te caut acum în a patra dimensiune,

Acolo unde nimic nu moare, dar nimic nu trăiește cu adevărat.

Ești un ecou elastic,

Un paradox care vibrează,

Un punct infinit, care mă atrage și mă sfâșie.

Și dacă nu te mai găsesc nicicând,

Știu că, măcar pentru o clipă,

Am existat cu tine într-un loc

Unde timpul, spațiul și iubirea

Au fost una.

Un soare atât de frumos,

Dar în inima e furtună 

Cu tunete și totodată dureros 

Aș putea zice "ploaie nebună"

Căci nu mai sunt eu, de multă vreme

Și totuși am puterea să-mi revin 

Dar totuși e prea devreme

Și totuși îmi place acest plăcut chin

Și mă uit pe fereastră, 

Din depărtare te vad prin suflet cum tu vii

Îți zic :"hai, intră!"

Și îl văd cu ochii mari cum mă privii

De parcă ar spune "îmi pare rău"

Dar deja e prea târziu 

Nu mai pot lupta să fiu în viitorul tău

Sunt un mort, cut toate că sunt viu