1  

Nici...

Nici luna nu-i pe cer în astă seară, 

E și târziu și e înnorat, 

Nici stelele nu par să-mi fie alături. 

De când ne-am înnoptat.

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Andreea poezii.online Nici...

Data postării: 19 octombrie 2022

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1734

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Privind spre nori

A fost odată ca niciodată o familie simplă, formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceștia aveau împreună o fetiță care era zglobie, îi placeau jocurile copilărești și era dornică mereu să își facă prieteni noi... uneori chiar nu avea astâmpăr să stea locului chiar și pentru două secunde. Era o ființă atât de blândă și de visătoare încă din primii ani de viață. Inventa tot felul de joculețe pe care le juca cu copiii vecinilor.

 

Ea era singurul copil, dar din cauza că erau doar niște oameni simpli, părinții ei munceau din zori și până-n seară pentru a duce un trai normal, nu prea aveau timp pe care să îl petreacă împreună. 

 

Cât timp părinții ei erau la muncă, ea mergea la bunici să stea cu ei. Fetița se juca deseori jocul ei preferat, mai ales când era tristă, și anume, privitul norilor. Aceștia o minunau, dar niciodată nu avea cu cine să împartă bucuria și entuziasmul de a-i privi.  Bunicii erau ocupați sau pur și simplu nu aveau chef, spunând că există lucruri serioase de făcut pe pământ, mai serioase decât privitul norilor.  De cele mai multe ori aceste cuvinte o întristau, dar uneori se consola singură că îi rămâneau ei mai mulți nori de descoperit și că o comoară ca asta nu se poate împărți.  Fetița era mereu senină, deși în dinăuntrul ei se simțea tristă și singură.  Evident, avea zile mai fericite, când nu simțea acele goluri lăsate de singurătate, zile în care uita să se mai întoarcă acasă de la joaca cu copii de-ai vecinilor. 

 

Fetiță a crescut, acum era aproape adult. Seninătatea ei a dispărut odată cu trecerea vârstei și foarte puține lucruri o mai bucurau. Golurile marcate de singurătate au pus stăpânire pe ea. Ii lipsea iubirea din chip, naivitatea din copilărie pe care o vedeai în priviri....era altfel.

 

Într-o zi a cunoscut un băiat, de aceeași vârstă cu ea. Abea a recunoscut din privirea lui că era un suflet bun, copilăros, visător, de parcă s-ar fi văzut pe ea în copilărie. Nu îi venea să creadă că el a rezistat trecerii anilor și a rămas așa.

Au devenit amici, se cunoșteau deja de o vreme și au început să meargă des împreună la picnicuri și apoi, întâlniri de doi. 

 

Într-o zi, la unul dintre picnicuri, ea a îndrăznit să împărtășească cu băiatul comoara descoperită de ea în copilărie, și anume, norii. I-au plăcut atât de mult băiatului încât acesta devenise obiceiul lor preferat. 

Prima persoană care a privit norii împreună cu ea i-a readus zâmbetul pe față. Au privit fericiți norii ani întregi până când au decis să se căsătorească sub bolta cerului însoțiți de nori.

 

Mai mult...

✨ Cu aripile frânte

Eu… mi-am dat voie emoțiilor,

iubirii, să mă cuprindă pentru prima oară,

și-acum regret.

 

Nimic nu a fost așa cum m-am așteptat,

ci doar un basm care m-a sedus

și care m-a lăsat într-un pustiu,

târziu…

pe când sentimentele mele aveau aripi.

 

Acum… mă prăbușesc

undeva, într-un loc mai cunoscut…

decât tine.

 

Dar, prăbușindu-mă, rănile se adâncesc.

Vântul trece prin mine și e atât de tăios și rece,

încât… inima mi-o sfâșie la infinit.

 

Aripile se dezintegrează,

bucăți de lumină s-au transformat în întuneric,

lacrimile au secat…

 

De ce nu pleci?

De ce nu mă lași să mă înec în mine,

să plâng până nu mai pot?

 

De ce mai vrei să te mai iau în brațe la plecare?

Căci nu ți-e dor atunci când pleci

și nu tânjești după iubire…

 

M-ai abandonat…

M-ai lăsat să zac, acolo pe podea, cu sângele-mi curgând,

cu lacrimi ce îmi inundau fața,

cu vocea-mi ridicată, care abia se auzea

de vocea ta,

mi-ai acoperit corpul cu palma ta aspră…

mi-e frică!

 

Mi-ai spus că mă iubești de zeci de ori până acum,

dar nu mai simt.

Lacrimile au șters totul și mă simt goală,

rece,

uitată în adâncurile unei ape înghețate.

 

M-ai lăsat de mână exact când credeam că mă vei ține,

și acum plutesc…

cu aripile frânte,

undeva…

în balta propriului sânge.

 

Și noul tău soare…

cum e? Te încălzește?

Îmi doresc să te bucuri de el,

să-l prețuiești.

Iubește-l cum nu ai mai iubit

și zboară-n jurul lui.

 

Te rog, acum, să pleci…

Nu coborî privirea,

nu vreau să mă mai vezi.

Deși eu te voi vedea mereu zburând deasupra mea,

bucurându-te de noul tău soare…

 

Doar pleacă

 și nu te mai întoarce!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Gând funebru

O zi de luni, cu soare negru,

Pare că-mi zâmbește dinadins, 

Un pui de flacără nestins

In amintirea unui gând funebru.

 

O zi de luni cu negru soare, 

Pare că-mi zâmbește mai aprins

Și încet prin lume s-a întins

O zi de luni, cu negru soare.

 

O zi de luni, cu soare negru,

Zi întunecată și blestem,

Peste suflet rece din infern,

In amintire.. gând funebru. 

 

O zi de luni cu soare negru,

O monotona așteptare

Spre vecile fără scăpare,

Gând funebru.

 

De Adam Ioana Andreea Lenuța 

Mai mult...

Steluță

Și luna voi vrea să îți ofer, 

Și stele, și planete, univers

Când voi ține-n brațe-mi steaua

Ce mi-e dată-n dar, din cer.

 

Steluță, ce ziua îmi înseninezi

Voi vrea mereu în brațe să te simt 

Și să-ți stau de veghe, să visezi ,

Nopți, cu ține-n brațe adormind.

Mai mult...

Tablou

Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând

Că nici un alt tablou nu are tei

Sau cerul însorit și-o floare-n câmp

Însă nu pe mine, tu, ma vrei! 

 

Îmi privești soarele ce-mi strălucește

Si cum străbate vântul prin păduri, 

Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește

Viața ce-mi descrisă prin picturi. 

 

Mă  privești ca pe-un tablou de toamnă, 

Cu frunzele-mi pictate pe pământ

Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt, 

Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.

 

Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți, 

Dar în sufletu-ți e doar amăgire

Și-ți pare rău că nu am fost iubiți, 

Dar acum sunt un tablou, si tu..

o amintire

 

Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi

Și altfel nu mă vei putea privi, 

Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi

Și n-am să încetez a te iubii!

 

De Adam Ioana Andreea Lenuța 

Mai mult...

Liniștea ta

Liniștea ta mă adoarme și-mi încetează gânduri

De cum te-aș putea pierde pe viitor

Și nu aud decât vocea ta, care-mi răsună în vise

Și mă ghidează cum să urc pe trepte. 

 

Liniștea ta mă culcă, mă trezește, 

Și parcă tot ce-aș face nu mai controlez, 

Când mă cuprind fiorii liniștii tale 

De care îmi e teama că mă voi despărți. 

 

Liniștea ta mă atacă în negura nopții 

Prin gândurile mele care se duc spre tine, 

Gânduri care nu se întorc, dar de repeta, 

Și mă lasă adormită de dragoste. 

 

In liniștea ta dormeam cu ochii deschiși, 

Căci inima-ți mă lăsa să te visez, 

Și nu îndrăzneam să privesc în viitor sau în trecut, 

Atunci când petreceam timpul lângă tine. 

 

Adam Ioana Andreea Lenuța, 9 aprilie 20:42

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

o clipa....

O clipa... si privirea ma-ntepat

priveam in ochii lui cu disperare,

eu una tot credeam ca am uitat,

Incit nici amintirea sanse na-re.

 

Dar nu,Eu na-m uitat,il mai Iubesc..

Si-as vrea sa trec prin viata din-nainte.

Sa pot ca in trecut sa ii zimbesc,

Sa-l simt ,si el la fel sa ma mai simte.

 

Dar s-a pierdut tot ceea ce tineam

Cu pumnii strinsi de teama de-a nu pierde,

Noi am strivit tot ceea ce aveam

si pina azi nu cred ca-si putea crede.

 

Ei fie-asa eu nu dau capu-n jos,

Eu merg asa cum pot dar inainte,

si chiar de totul na-r avea folos,

Si chiar de nu-l mai simt si nu ma simte..

 

Inseamna ca n-a fost cu-adevarat,

Inseamna ca n-a fost al meu sa fie.

As vrea sa uit cu sufletul curat,

Caci Dragostea la mine-o sa mai vie!

Mai mult...

Spre curaj

Unde gânduri tăcute vorbesc
Nelagate de stelele ce grăiesc
De unde numai tu pe cer apari
Edict dat în sine ca mereu tu să-mi resari

Așa cum în ale mele degete scriu
Indicator clar numai ție ca plâns de fluviu
Depicție că numai ți-e îți pot ilustra
In dulci povestiri numai un surâs încarna

Sper numai la o dorință sosie
Pentru a mea muză a inscripțiilor de hârtie
A ști că a da timpul înapoi nu-i a mea timie

Rog către al tău cer și ale mele stele
Unic protejându-ți visele
Ti-e măcar alinare să-ți aducă printre ele.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Mai mult...

Mai frumoasă de Laura Stoica în germană

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

 

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

 

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Schöner

 

Du bist weit weg und du hast mich

Eine immense Kraft

Ich wache jeden Tag lächelnd auf

Was für eine Chance, Sie kennengelernt zu haben

Ich habe lange nicht an die Liebe geglaubt.

 

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

So verliebt war ich noch nie

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

 

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

 

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

Jeden Tag lächelnd aufwachen

Das Glück, das ich erhalte

 

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

 

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

 

Manchmal ohne dich

Der Weg ist hart

Ich möchte, dass du bei mir bist,

Immer mit mir.

 

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben.

 

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Mai mult...

Anatomia unei distanțe

Nu oamenii mă sperie,
ci liniștea cu care acceptă să fie mici.
Îi văd cum își așază sufletul
în sertare cuminți,
ca pe niște cămăși călcate imperfect,
cum își beau diminețile fără întrebări,
cum își trăiesc viața
ca pe o gară provincială
în care nu mai oprește niciun tren către infinit.
Ei numesc asta pace.
Eu o numesc moarte lentă,
o domesticire a spiritului,
o amputare elegantă
a tuturor utopiilor din om.
Există oameni
care aleg confortul
cum aleg bătrânii o bancă la umbră:
fără grabă,
fără revoltă,
fără dorința de a mai cuceri ceva.
Și poate tocmai de aceea
somnul lor e atât de liniștit.
Dar eu n-am știut niciodată
să dorm simplu.
Pe mine m-au ros mereu ideile,
ca niște lupi metafizici.
M-a sfâșiat nevoia de sens,
această foame absurdă
de a înțelege mecanismul ascuns
din spatele lumii.
De ce iubim?
De ce pierdem?
De ce omul,
singura ființă capabilă să contemple stelele,
este și singura
care își distruge singură paradisul?
Am căutat esența
în femei,
în cărți,
în muzică,
în nopțile în care orașul părea
un creier gigantic conectat la singurătate.
Dar cu cât am înțeles mai mult,
cu atât am devenit mai străin de fericire.
Fericirea aparține celor care nu sapă adânc.
Celor care privesc marea
și văd doar apă.
Eu am privit-o
și am vrut să-i înțeleg disperarea.
Poate că inteligența
nu este o binecuvântare,
ci o rană evoluată.
Poate că luciditatea
e doar o formă superioară de tristețe.
Fiindcă omul care gândește prea mult
ajunge să dezbrace universul
de toate minciunile lui frumoase.
Și atunci rămâne singur.
Teribil de singur.
Ca un far
care luminează pentru corăbii
ce nu vor veni niciodată.
 
Iar iubirea…
ah, iubirea!
Eu cred în ea
cum cred astronomii în galaxiile
pe care încă nu le-au atins.
O intuiesc.
O calculez.
O simt vibrând undeva,
dincolo de materia rece a lumii,
dar între mine și ea
există ani-lumină
și un infinit care respiră ironic.
Poate că sufletele profunde
nu sunt făcute să fie fericite,
ci doar să caute.
Să ardă.
Să transforme dorul în filozofie
și neputința în artă.
Poate că omul nu e definit
de ceea ce atinge,
ci de ceea ce îi lipsește.
Și atunci mă întreb:
dacă dragostea adevărată există doar pentru cei suficient de naivi încât să nu-i caute sensul,
ce se întâmplă cu aceia care au ales să înțeleagă universul înainte de a învăța să fie iubiți?
Mai mult...

Amintiri cu tine

Tin minte cum mi-ai spus..."mă fascinezi!"

Când un clip cântând la chitară ți-am trimis

Țin minte cum vinul... degetele mi le plimba pe corzi,

Azi cand ating chitara, doar plânge, de dorul vinului promis...

 

Țin minte totul... sunt ale mele dulci amintiri

Presărate cu cele mai pure și fine simțiri 

Amintiri ce nasc dor... de tine neînțeles 

Dor ce mă face... speranțe să nutresc...

 

Țin minte ... cum vinul în pahar imi plutea

Ca un cântec ce nu se voia sfârșit 

Stelele și luna în noapte părul imi mângâiau 

Și mă purtau pe aripi de dor in al viselor labirint...

 

Mai mult...

Dezamăgire!

Din depărtări, vine spre mine

Un frig ce inima-mi cuprinde,

Mă simt pierdut, fără busolă

Te-aș căuta dar, nu știu unde. 

 

Te-ai dus și singur m-ai lăsat

Cu întrebări, fără răspunsuri,

Fără a ști, dacă am fost iubit

De tine... cu ale tale mofturi. 

 

Mereu, în dragoste-am crezut

Și-n fata ce-o țineam de mână,

Timpul, îl măsurăm pe calendar

Și ziua îmi părea,că-i săptămână. 

 

Când florile din piață alegeam

Să fac buchet frumos să-i placă,

Gandu-mi fugea, spre ce visam

Să ne iubim, pe-a noastră bancă. 

 

Simțeam cum lumea ne invidiază

Și-a lor priviri, rușine ne produce,

Dar cum să te oprești din sărutare

Când sărutul ne era atât de dulce. 

............................................

Și vara s-a petrecut spre toamnă

Și mi-a luat,ce eu credeam iubire,

Fata s-a dus, uitând de tot de mine

Lăsându-mă, cu-a mea

...dezamăgire!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍