Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Lorena-Adelina
#hedonism #zori #stele #fum #tăcere #lupte #adevăr #nor #inimi #minți #suspine #umbre #dans #înfrângere
Data postării: 4 august 2023
Vizualizări: 544
Poezii din aceiaşi categorie
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Un iad cu flăcări înghețate
Un iad cu flăcări înghețate pâlpâie pe exterior
De l-atâtea nedreptăți, prea multe judecăți
Si m-am răcit pe interior, totu-i searbăd
Când ești bolnav de multe și nimic nu te mai scapă
Trezire
În timp ce dormi adânc, netulburat,
Tragându-ți de pe cuget vălul,
Ai tremura în vis, gemând înfiorat,
Dacă ți-aș spune ce e adevărul.
Cu ochi răniți spre tubul de neon,
Sub pleoapele lipite de retină,
Ai plânge ...sfâșiat în somn,
De de raze dureroase și lumină.
Atât de grea ți-ar fi trezirea,
Ca o cădere în prăpastie, prin noapte,
Terifiantă risipndu-ți amăgirea,
Ca tunetul izbindu-se de șoapte.
Privește! ...somnul tău e moarte,
Neadevăr e aerul pe care îl respiri,
Atâtea mii de vorbe te-au purtat departe,
Speranțe prefăcute-n amintiri.
Dacă ți-aș spune ce e adevărul,
Atât de inuman, amar, pustiitor...
Nesuferit arzând cum arde clorul,
Ai ști de ce secundele te dor.
Întunecate, de ce trec prin tine,
Atâtea spaime înnegrite și comune,
Cohorte de minciuni scurmând meschine,
Chemările de dincolo de lume.
Limbaj binar, codat din frică și durere,
Într-un program rulând pe rațiuni nefaste,
E jocul derizoriu și părere,
Al unui demiurg dement, bătând în taste.
Ziua de mâine
Ciclul efemer
Timpul ticăie,nu tace,
Doru-n poale toarce;
Anii picură în stoluri,
Mistuindu-se in goluri.
Stă oglinda pitulată,
Clipocind sub prelată,
Că nu voia bătrânul chip,
Să răsară din nisip.
Căci tinerețea bântuia.
În sufletul ce vremuia,
Moțăind din cicatrici
Sub scântei de licurici.
Iar trupul veștejit
De neputință copleșit,
Lâncezea in alinare
Cu durerea -n mădulare.
Valul spumegă suflarea,
Risipindu-i pulberea,
Căci cursului efemer
E tot omul prizonier...
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Un iad cu flăcări înghețate
Un iad cu flăcări înghețate pâlpâie pe exterior
De l-atâtea nedreptăți, prea multe judecăți
Si m-am răcit pe interior, totu-i searbăd
Când ești bolnav de multe și nimic nu te mai scapă
Trezire
În timp ce dormi adânc, netulburat,
Tragându-ți de pe cuget vălul,
Ai tremura în vis, gemând înfiorat,
Dacă ți-aș spune ce e adevărul.
Cu ochi răniți spre tubul de neon,
Sub pleoapele lipite de retină,
Ai plânge ...sfâșiat în somn,
De de raze dureroase și lumină.
Atât de grea ți-ar fi trezirea,
Ca o cădere în prăpastie, prin noapte,
Terifiantă risipndu-ți amăgirea,
Ca tunetul izbindu-se de șoapte.
Privește! ...somnul tău e moarte,
Neadevăr e aerul pe care îl respiri,
Atâtea mii de vorbe te-au purtat departe,
Speranțe prefăcute-n amintiri.
Dacă ți-aș spune ce e adevărul,
Atât de inuman, amar, pustiitor...
Nesuferit arzând cum arde clorul,
Ai ști de ce secundele te dor.
Întunecate, de ce trec prin tine,
Atâtea spaime înnegrite și comune,
Cohorte de minciuni scurmând meschine,
Chemările de dincolo de lume.
Limbaj binar, codat din frică și durere,
Într-un program rulând pe rațiuni nefaste,
E jocul derizoriu și părere,
Al unui demiurg dement, bătând în taste.
Ziua de mâine
Ciclul efemer
Timpul ticăie,nu tace,
Doru-n poale toarce;
Anii picură în stoluri,
Mistuindu-se in goluri.
Stă oglinda pitulată,
Clipocind sub prelată,
Că nu voia bătrânul chip,
Să răsară din nisip.
Căci tinerețea bântuia.
În sufletul ce vremuia,
Moțăind din cicatrici
Sub scântei de licurici.
Iar trupul veștejit
De neputință copleșit,
Lâncezea in alinare
Cu durerea -n mădulare.
Valul spumegă suflarea,
Risipindu-i pulberea,
Căci cursului efemer
E tot omul prizonier...
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Alte poezii ale autorului
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".