Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Lorena-Adelina
#hedonism #zori #stele #fum #tăcere #lupte #adevăr #nor #inimi #minți #suspine #umbre #dans #înfrângere
Дата публикации: 4 августа 2023
Просмотры: 680
Стихи из этой категории
Povestea unui vis
Unde-s nopţile în care
Tu fiind un visător,
Printre stele, ca în mare
Te plimbai neştiutor.
Fiind zeu, sau un copac
Rătăcind prin amintiri,
Şi bogat, dar şi sărac
Tot copil, şi versuri scrii.
Adorai să vezi lumina
Liniştea, în plină noapte,
Încercînd să afli taina,
De parcă citeai o carte.
Eşti copil, dar şi matur
Te impui sau nu cu paşi!
Timpul e nemuritor,
Apa curge, tu o laşi.
...
Iluzia
Oricât de tare aș striga
Oricât de mult aș divulga
Vorbesc în gol de parcă-s singur
Cu cât vorbesc cu atât înlătur
Și simt nevoia să-ți explic
Și făcând asta mă ridic
Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe
Și-ți arăt spre căi superbe
Și pot să stau să-ți zic o viață
Dar vei ajunge într-o ceață
Căci câtă vreme stai adormit
Nu vei știi ce zic de Infinit
Câtă vreme doar m-asculți
Dând din cap fără să-nveți
Rămâi în inconștiență
Stai și opui rezistență
Și asta-i iluzia mea
Că vreau să ajut lumea
În timp ce eu sunt Dumnezeu
În timp ce-s tu și tu ești eu
Se naște prin moarte
E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.
Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.
Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.
Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Povestea unui vis
Unde-s nopţile în care
Tu fiind un visător,
Printre stele, ca în mare
Te plimbai neştiutor.
Fiind zeu, sau un copac
Rătăcind prin amintiri,
Şi bogat, dar şi sărac
Tot copil, şi versuri scrii.
Adorai să vezi lumina
Liniştea, în plină noapte,
Încercînd să afli taina,
De parcă citeai o carte.
Eşti copil, dar şi matur
Te impui sau nu cu paşi!
Timpul e nemuritor,
Apa curge, tu o laşi.
...
Iluzia
Oricât de tare aș striga
Oricât de mult aș divulga
Vorbesc în gol de parcă-s singur
Cu cât vorbesc cu atât înlătur
Și simt nevoia să-ți explic
Și făcând asta mă ridic
Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe
Și-ți arăt spre căi superbe
Și pot să stau să-ți zic o viață
Dar vei ajunge într-o ceață
Căci câtă vreme stai adormit
Nu vei știi ce zic de Infinit
Câtă vreme doar m-asculți
Dând din cap fără să-nveți
Rămâi în inconștiență
Stai și opui rezistență
Și asta-i iluzia mea
Că vreau să ajut lumea
În timp ce eu sunt Dumnezeu
În timp ce-s tu și tu ești eu
Se naște prin moarte
E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.
Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.
Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.
Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Другие стихотворения автора
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Abis, în perilipsis
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".