Surpare

Ca stelele-n zori, 

strălucirea 

se topește-n fum, 

sub plapuma tăcerii, 

lupte-adevărate,

își fac drum, 

hedonismu-nșelător,

ca noru'

aproape-ntunecat,

se prelinge

în inimi și minți...

suspine și umbre,

în dans se prind 

înfrânte.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Lorena-Adelina poezii.online Surpare

#hedonism #zori #stele #fum #tăcere #lupte #adevăr #nor #inimi #minți #suspine #umbre #dans #înfrângere

Дата публикации: 4 августа 2023

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1312

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Abis, în perilipsis

priveam cerul ,
părea nepătruns,
adevărat abis,
apoi, cu vremea,
și făr'a noastră vrere,
am devenit chiar noi
un astfel de abis...
tot încercând 
să deslușim
alte abisuri,
ne-am pierdut 
într-un abis neștiut,
abisul nostru,
abis eram ,
acum știm 
ce suntem,
doar un abis
fără-nceput
știut,
cu răsărit și
cuprins
necunoscut,
și apus...
înnăscut.
Еще ...

Rafinat și repugnant

Suflete destoinice și de-ar mai fi,

Locuri vrednice nu mai sunt.

Astronomie vrei să ştii,

Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.

Să simți e un blestem,

Rațiunea oarbă e în floare.

"Doar" luminați, nu mai Suntem,

Am vrea un Soare fiecare.

Cerem iubire ca la târg,

Tranzacții nesfârșite zi de zi.

Iluzorii iubiri ori prietenii;

Se laudă cu câte strâng.

Empatia e la căutare,

Dar nu în relațiile sociale;

Ci ca adaos în CV. apare.

Şi e cognitivă, nu de-oricare.

Principii frânte-n afaceri crescânde,

Visuri zdrobite-n realități absurde,

Emoții, sentimente-năbuşite,

Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".

Еще ...

Perpetuum tumultum

Ți-s cărările-ncurcate, 

de gânduri necurate, 

ce-ți răsar necontenit, 

și-amar în tine au sădit.

Făr' de seamăn simțăminte, 

jelesc nestăvilit morminte;

îngropata-i tu mâhnirea, 

spre sfânta-ți ispită: nemurirea. 

Paradis făgăduit ca un blestem, 

din Iad pe cine să mai chem?

străini ți-s toți, toate-s departe;

osemintele ți-s vii, 

speranțele moarte. 

Еще ...

Стихи из этой категории

Șoapta îndrumătoare

Moartea e îmbietoare

În smoala de oroare,

Frica e dominatoare,

Durerea-i sfâșietoare.

 

Mama Gaia încrezătoare

Cu o forță creatoare,

Dă o pată de culoare

În valea de teroare.

 

Prezența-i-nfloritoare,

Cuvintele-i doveditoare,

Privirea-i mângâietoare,

Liniște-i odihnitoare.

 

Mintea-i-nțelegătoare,

Vocea-i-ngăduitoare,

Vorba-i-ndulcitoare

Vieții-i dă savoare.

 

Cu o șoaptă pierzătoare,

Ea îmi e îndrumătoare

Și-o ascult însoritoare,

Limba-m învățat-o oare?

Еще ...

Bun rămas

Încep să -mbatränesc;

Îmi șopti oglinda,

Râdea în mine nefiresc,

Privirea mi-o scălda..

 

Riduri gri și spălăcite 

Îmi pișcau obrazul;

Nopțile -mi sunt bântuite,

Căci mă năpădi talazul..

 

Șuvițe albe curg,

Ce răsar la întâmplare 

Pe chipu -mi în amurg 

Fără strop de soare..

 

Umbra anilor apuși 

Mă brăzdau pe piele,

Iar urmele de pași 

Socot zilele mele..

 

Mai e ceva de lămurit 

Înainte de popas;

Un vis de îndeplinit;

Apoi spun;Bun rămas..

 

Еще ...

Poezie la beție

Sunt mort de beat si simt că nu mai am scăpare,

Sunt torturat si înghițit de această lume mare.

 

De 5 ani mă lupt sa trăiesc,

De cand mă știu vreau doar să iubesc.

 

Nu simt absolut nimic si caut scopul vieții,

Încep să cred ca e doar venirea ceții.

 

Să nu mai văd nimic, să nu mai simt durere,

Să fiu din nou copil, nimeni să nu dispere.

 

Am fost corupt încă de mic,

Într-o lume de nimic.

 

Care mai e scopul acestei vieți,

Dacă incepi sa simiți că îngheți? 

 

O nație de paraziți suntem toți,

Credem că totul ne aparține, niste hoți.

 

Mă uit in oglinda si văd disperare,

Merg pe stradă si mă întreb când dispare,

 

Această ură, vanitate și dispreț,

Față de o lume cu potențial măreț.

 

Nu am greșit că ne-am născut,

Doar că iubirea si sinceritatea au devenit un necunoscut. 

 

Еще ...

În umbra luminii eului

În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,

Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.

Un sculptor orb, de-al propriei ființe,

Ridicându-și ziduri, căi de căințe.

 

Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,

O pânză subțire, ce timpul o cască?

În bezna minții, lumina se stinge,

Și conștiința, un fir fragil, se frânge.

 

Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,

O șoaptă din haos, un far interzis.

Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,

Conștiința renaște, ca zori de senin.

 

Dar bezna revine, o mlaștină vie,

Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.

Și omul pendulează, rătăcind între stări,

Între creație falsă și-al conștiinței har.

                                       

Așadar, natura noastră-i un dans nebun,

Între umbre ce mint și lumina ce spun.

Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,

E destinul meu? Sau doar un ceresc?              



Еще ...

Anii

Anii sunt ca niște arce,
Peste timp, ce poartă-n spate,
Vise-ascunse-n minți dibace,
Luminate!

Se aștern pe cursul vieții,
Strat cu strat, zile și nopți,
Și-i primesc în dar, etern, poeții,
Toți!

Ei conduc, prin oameni, viața,
Mai departe, tot mereu,
Dar le schimbă iarăși fața
Dumnezeu!

CEI DE AZI uită adesea,
Plini de ei, dar fără rost,
CĂ DE IERI le este zestrea,
Adăpost! 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍