„Bucăți de suflet”

Astăzi începe al vostru pentru totdeauna!

Al vostru drum în doi prin viaţă,

Păşind ţinându-vă de mână,

Și inimi pline de speranță!

De acuma veţi începe să umpleţi file pline,

Cu amintiri și vise născute din iubire,

Cu temeri câteodată și întrebări puerile,

Dar, veţi, găsii răspunsuri, știind că veţi fi bine!

Și ce mai tre' să știţi, e că în căsnicie,

Nu e doar despre flori sau zile fără nori,

Nici despre perfecţiune sau despre a nu spune,

Un iartă-mă rostit, ce schimbă întreaga lume,

E despre două inimi, ce îşi învață acordul,

Și ceaiul cald când iarna începe să își de-a tonul,

E despre ziua plină ce-o ai cui povestii,

Și rugăciunea spusă în serile târzii!

E despre sacrificiu și despre legământ,

E despre a ridica când celălalt e frânt,

Despre a avea răbdare sub norii de furtună,

Ca la final să spuneți: Ce bine-i împreună!

Și peste ani și ani, să vă aduceţi aminte,

De ziua nunţii voastre, de pașii merşi-nainte,

Să povestiţi zâmbind, cu drag, și cu mândrie,

Mulţumitori de tot ce-a fost şi va să fie!

E aproape miezul nopții.

     Orașul e pustiu

Cu pașii mici și lenți mă indrept,

      Incotro...

      Nu știu

Tremur ușor deșii nu e frig,

Îmi vine să urlu dar totuși m-abțin,

M-afund tot mai tare în liniștea nopții,

Dar încă aștept să apară acel răsărit al sorții!

Privirea rătăcită îmi cade pe-o vitrină,

O ființă răvășită mă privește,

Cu părul desfăcut,rimelul scurs pe obraji

Imi pare cunoscută,dar nu...

Nu pot fi eu...!

De ce mi-am făcut asta?!

De ce-am pierdut speranța?

Nu poate fi departe,plec în căutarea ei!

A fetei cu ochi verzi și părul cârlionțat,

Cu zâmbetul timid,dar adevărat!

(24 Martie 2023)

Începe și șterge fărâme

       de frică,

De teamă,complexe și

      alte valori,

     Învață să ierți ,

   Și-ale tale greșeli,

Sunt lecții cerute,

  Inconștient ieri.

Nu ești doar un trup,nu ești termen limită,

Fă loc azi presiunii să te ocoloească,

  Ești suflet,nevoie de viață,

          Și lasă,

  Ca-n vechiul Eden,

Spiritul liber să înflorească!

Si fiecare zi se scurge,

Făr’ să zâmbim sau să iubim,

Îngândurați și plini de teamă,

Uităm complet să mai trăim!

Uităm c-avem părinți sau frate,

Soră,bunică sau soție,

Ne cufundăm în griji și treabă,

Lăsând ce-i important pe mâine!

Mâine o să am timp pentru o rugăciune,

Cu siguranță și pentru o cină în familie,

Și timp pentru odihnă o să fie,

Uitând că mâine nu ne aparține.

Ce ne aparține este AZI,

Cei dragi,credința și prezentul,

Să învățăm să prețuim,

Să apreciem și să iubim

Căci doar așa știm că trăim!

N-ai vrea să fi un om fără de nume,

Un anonim pentru întreaga lume,

Curat la suflet bun și credincios,

Trăindu-ți viața doar pentru Hristos?

Ceasul de veghe nimeni să nu ți-l știe,

Nici lacrimile care-ți curg pe obraji,

În mâna Lui rămână pe vecie,

Pân’ vom scăpa de orișice necaz

De mâna ți-ai întins spre acela care,

Din răsputeri în groapă se zbătea,

Nu îl privii de sus,nu ești mai tare,

Meritul e al Lui,El te ținea!

De pâine-ai împărțit,privește cerul,

Nu te lăuda bătând din poartă-n poartă,

Căci Dumnezeu va știi să de-a răsplată!

Rămâi dar anonim viața toată!

"PAȘI SPRE VEȘNICIE"

De te gândești că valu-i mare,

Și sigur ești că nu-l poți trece,

Adună-ți lacrimile-n palme,

Privește-L, lângă tine merge!

De altarul rugăciunii-i rece,

Și oră după oră trece,

De cugetul îți e murdar,

Apleacă-te iar la altar!

Nu îți e dor de rugăciunea

Abia rostită, dar primită?!

De vocea blândă ce te cheamă?

Mâna ce leagă orice rană?!

De glasul crud al urii te împresoară,

Și deznădejdea-ncet te înconjoară,

Iar tare te strâng brațele furiei,

Tu, poartă în tine gândul veșniciei!

Fă dar azi pași spre veșnicie,

Privește cu nădejde Cerul

Căci tot ce azi trăiești aici,

Va fi acolo doar poveste!

la început erai vie

alergai fericită printre zilele însorite din viața mea

în rochia ta roșie cu cercuri albe

ca un fluture

apoi

nu știu ce s-a întâmplat

într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în verdele cel mai crud

al ierbii și mușchiului

ai devenit umbră

o formă abstractă

din care cineva storsese și ultimul strop de lumina

până la negru

ai împrumutat mersul sinuos al șarpelui

obediența cârtiței

murisei fără să știi

în dreptul călcâiului meu

din care sângera noaptea…

Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,

La chipul tău blând, la vocea ta clară,

Sora mea dragă, lumină din stele,

Mi-e dor să te am aproape de ele.

Anii ne-au dus pe cărări diferite,

Dar inima mea te păstrează învinsă,

Oricât de departe, iubirea rămâne,

Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.

Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,

Cum alergam desculți printre coclauri,

Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,

Erai jumătatea din sufletul micii.

Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,

Sora mea dulce, cu chip luminat,

Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,

Să râdem din nou, să ne regăsim.

Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,

În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,

Te port în suflet, ca pe-o comoară,

Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.

Aș da orice să-ți simt iar privirea,

Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,

Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,

Când sora mea dragă e prea depărtat.

Te chem în tăcere, te strig în visare,

Sora mea scumpă, ești a mea alinare,

Oricât de departe ne-ar duce destinul,

În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.

Mă întreb uneori cum va fi viitorul.

Poate cineva să-l prezică în avans?

Reușim noi să ne echilibrăm în balans

Și să cântărim totdeauna adevărul?

Fiecare din noi visează într-un fel.

Dorim să reușim cu ardoare mereu,

Și ne luptăm să atingem acest țel,

Chiar dacă uneori drumul e greu.

Întâlnim căi și mulți oameni diferiți

Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.

Dar se trezesc într-un haos, buimăciți

Și își pun întrebări existența-ntreagă.

Resemnați ne lăsăm duși de destine.

Cu înfrigurare și teamă decidem

Să nu mai analizăm dacă este bine

Și să excludem fără să răspundem.

Ce mai contează un strop de suferință 

Într-o mare de durere?

Ce sens mai are un bine forțat

Într-un gol de neexplicat!?

Aceeași dorință ani la rând

Să vezi tot în iur, dar pe tine nu,

Să-i crezi orbi și să-i accepți 

Când de fapt au fost superficiali, nedrepți,

Și doar o rugăciune spusă-n noapte

Prin mii de lacrimi și multe șoapte,

Mai aduce liniștea mult cerută

Și iubirea puțin avută.

M-am căutat.

Nimeni acasă.

Am strigat.

Ecoul m-a întrebat:

„Chiar ai crezut că scapă cineva?”

Sunt toți plecați.

N-au fost niciodată.

Nici macar eu.