E dimineata,deja
intimpin singur zorii in singuratate.
Intr-o casa plina de fiinta mea,
pentru ca numai de ea am parte.
Toti mau lasat ...
sau eu, i-am lasat pe toti
In pace ca sa doarma noaptea-n pat,
si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.
Ma trag de par..,
ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.
Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,
inima-mi se zbate ca dupa duiel.
In jur e trist,
si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?
Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,
si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.
Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,
de parca la meteo ar fi prognozat...
C-ar fi,un astfel de cutremur,
in mintea-mi, de am cauzat.
Cazuta-mi la pamint,
impreuna cu moralu-mi.
Ce cindva a fost menit,
sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.
As vrea sa strig din rasputeri,
sa rasune-ntreaga casa.
Dar simt ca nu mai am puteri,
si parca de nimic nu-mi pasa.
De-ar fi sa fie-asa
cum poruncesc eu mie
Indata te-as lasa
sa nu mai suferi cit esti vie
Fac drama din nimic,
din zimbet sau imbratisare.
Probabil asa m-am invatat de mic
sa tot arunc petalele din floare.
Sa departez pe cei din jur,
sa pling, sa rid
Uneori ba sa ma bucur,
dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.
Si-mi amintesc cum imi zice-ai
ca viata-i numai una
Si-atunci cind m-alintai
se asternea mai toata ceata, si aparea lumina
Si cind plingeam ma sustinea-i
ca asta-i omeneste
Cite-o lacrima sa dai
ca sa poti sa treci peste.
Tot cei greu,
dauna vietii
Imi pling de mila mai mereu
chipului tau din fotografii.
Si-ti destainu-i cite-o particica
din sinea mea
Si-ti spun si-n glas de ce mii frica
de pustiul din casa-ceasta
Si goluri parca se aseaza in stomac
am plins destul sau poate nu?,
Ca-ci ochii mi sau c-am uscat
mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.
Sa-ti povestesc ce-am realizat,
ce ginduri am
Ce nou am mai creat,
ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.
Am timp dar incerc ca sa-l ignor,
incerc sa ma ascund.
Ca soarele dupa vri-un nor,
as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.
Inca mai sint copil, naiv de felul meu
de ce oare pe Tata!?
Mi la luat Dumnezeu?!
de ce tocmai mie, una ca aceasta!?
Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea
ma-ntreb unde mii ingerul!?
Ce sta de-asupra fiecaruia,
de ce nu ma ajuta dinsul!?
Probabil cind Domnu-a impartit
la fiecare cite unul.
Al meu nu a fost de gasit,
sa-mi lumineze drumul
Sau poate asa mi-a fost scris in stele
sa fiu uitat de bun
Si eu si toate visele
si-ale mele daruri de Craciun.
De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger
dar al meu inca n-a ajuns la mine
Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...
nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine
Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri,
tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,
Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.
si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.
Si cind imi va fi mai greu,
tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.
Sa-mi zimbesti cind vreau,
cersind eu am sa-ti cer.
Gabriel Trofin