Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 30 октября 2023
Комментарий: 3
Просмотры: 709
Комментарий
Стихи из этой категории
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Unde ești, copilărie!
Demult, tare demult am fost copil
Născut într-un sătuc sub deal,
Întins pe lunca râului, numit Siret
Cu oameni gospodari, făr 'de egal.
De mic copil mama m-a învățat
Să port respect celor din jurul meu,
Cartea să-mi placă, să merg la școli
Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu.
Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie
Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,
De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli
Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci.
Eram trei buni prieteni, ca niște frați
Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,
Pe care mama le afla de la vecini
Și pentru care ,,urecheli" primeam.
Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit
Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,
Totusi, mărturisesc că-s mulțumit
Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine.
............................................
Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie
Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,
Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește
Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!
Ingerul meu
Mi-ai fost precum un înger păzitor
Când eram cu tine uitam de durere
Dar acum simt că mor de-al tău dor
Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere
Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău
Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.
Până atunci nu pot decât s-aștept
Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,
Asta poate că pare puțin nedrept
Dar n-am ce face, trebuie s-accept.
Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.
Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi
Ști că la mine-n suflet am doar ploi
Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.
Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc
Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc,
Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc
Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în germană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Die Lektion über den Würfel
Ein Stück Stein wird genommen,
er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,
leuchtet mit Homers Auge,
es wird mit Strahlen geschabt
bis der Würfel perfekt herauskommt.
Danach küssen sie den Würfel unzählige Male
mit deinem Mund, mit dem Mund anderer
und besonders mit dem Mund der Infantin.
Danach wird ein Hammer genommen
und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.
Jeder, aber absolut jeder wird sagen:
- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre
wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Unde ești, copilărie!
Demult, tare demult am fost copil
Născut într-un sătuc sub deal,
Întins pe lunca râului, numit Siret
Cu oameni gospodari, făr 'de egal.
De mic copil mama m-a învățat
Să port respect celor din jurul meu,
Cartea să-mi placă, să merg la școli
Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu.
Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie
Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,
De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli
Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci.
Eram trei buni prieteni, ca niște frați
Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,
Pe care mama le afla de la vecini
Și pentru care ,,urecheli" primeam.
Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit
Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,
Totusi, mărturisesc că-s mulțumit
Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine.
............................................
Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie
Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,
Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește
Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!
Ingerul meu
Mi-ai fost precum un înger păzitor
Când eram cu tine uitam de durere
Dar acum simt că mor de-al tău dor
Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere
Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău
Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.
Până atunci nu pot decât s-aștept
Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,
Asta poate că pare puțin nedrept
Dar n-am ce face, trebuie s-accept.
Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.
Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi
Ști că la mine-n suflet am doar ploi
Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.
Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc
Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc,
Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc
Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în germană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Die Lektion über den Würfel
Ein Stück Stein wird genommen,
er schnitzt mit einem Meißel aus Blut,
leuchtet mit Homers Auge,
es wird mit Strahlen geschabt
bis der Würfel perfekt herauskommt.
Danach küssen sie den Würfel unzählige Male
mit deinem Mund, mit dem Mund anderer
und besonders mit dem Mund der Infantin.
Danach wird ein Hammer genommen
und plötzlich bröckelt eine Ecke des Würfels.
Jeder, aber absolut jeder wird sagen:
- Was für ein perfekter Würfel das gewesen wäre
wenn da nicht eine kaputte Ecke gewesen wäre!
Другие стихотворения автора
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Sfârşit de partidă
Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,
Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,
Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,
Între iluminaţii ce participă-n joc.
Un viitor luminos abolit omenirii,
Decretat la dejun de-un guvern mondial,
Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,
Şi ne scoate sufletul din sanctuar.
Moartea-şi aruncă măseaua stricată,
Apoi boleşte pe un pat de spital,
Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,
Cioclii împing înc-un dric mortuar.
Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,
Privesc melancolic spre iad,
Mântuirea pare pentru dânşii străină,
Din aura lor fulgi de lumină tot cad.
Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,
În biserici se lăfăie sfintele moaşte,
Purtăm pe cap înspinate cununi,
Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Sfârşit de partidă
Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,
Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,
Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,
Între iluminaţii ce participă-n joc.
Un viitor luminos abolit omenirii,
Decretat la dejun de-un guvern mondial,
Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,
Şi ne scoate sufletul din sanctuar.
Moartea-şi aruncă măseaua stricată,
Apoi boleşte pe un pat de spital,
Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,
Cioclii împing înc-un dric mortuar.
Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,
Privesc melancolic spre iad,
Mântuirea pare pentru dânşii străină,
Din aura lor fulgi de lumină tot cad.
Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,
În biserici se lăfăie sfintele moaşte,
Purtăm pe cap înspinate cununi,
Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Epigrame III
Afacere
A vrut afacere cu animale,
Şi-a făcut bugetul, planul,
Avea și actele legale,
Dar și-a pierdut subit...elanul.
Rătăcire
La muzeu o zăpăcită...
Rochie strâmtă, parfumată.
Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?
- Nu, dar sunt prost-situată.
Spovedanie
I-a adunat pe toți să spună,
Că-i păcătos și stă să moară,
Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,
Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.
Orgoliu
Doi ologi se plac la nebunie,
Dar i-a cuprins treptat impasul,
Și stau așa de-o veșnicie,
Niciunul nu vrea să facă pasul.
Invitație
M-au invitat ai mei aseară,
Să vin și să iau masa...
Am fost, și n-a fost prea frumos,
Că acum mănâncă stând pe jos.
Grijă părintească
O cucă dintr-un pom verzui,
Ca orice mamă grijulie,
Își dorește c-al său pui
Într-un Ceas bun să fie.
Renunțare
Al meu unchi e cătrănit,
Fotbalului i-a-nchis ușa,
N-avea vlagă și-a slăbit,
Că stătea mereu pe Tușa.
Unui bețiv
Medicul urgent l-a internat,
Că iar băuse o supradoză,
Şi-a constatat că la ficat,
Culoarea nu e roșie, ci-roză.
Constatare
Vânzătoarele de la Carrefour,
Cu alura lor frumoasă,
Pot s-afirm, ba chia să jur,
Că sunt femei... de casă.
Lui Elon Musk
Elon Musk cu-al său harem,
S-au distrat mult la Damasc,
Și-n zori, toate în tandem,
Îl strigară… Elon Flasc !
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Gabriel Trofin