Acasă

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să crească mărăcini în suflet de tânăr,

Adună din harul ce el l-a vărsat,

Şi mai pune-i încă un înger pe umăr.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să trăiască banal un tânăr pe lume,

Coboară din ceruri la hora din sat,

Şi îmbracă pe-o clipă o piele de june.

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să pătrundă boala în tânăr fecior,

Lasă-l acum, că e un prinţ înfocat,

Şi dă-i zece boli când va fi senior.

Schimbă-ne iarăşi Doamne genomul,

Şi încununează pe pământ frumuseţea,

Poveri şi mai grele să poarte tot omul,

Dar, oferă-i pe veci tinereţea...

oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.

oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.

Îmi e sortit să trec prin astă lume,

Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,

Să fiu gonit de ploi și întunecimi,

Să merg târâș prin sumbre adâncimi,

Să cânt ce altuia îi sună bine,

Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.

Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,

Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,

Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,

Să zbor spre neatinse înălțimi,

Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,

Și să dansez la mine-n carapace.

Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,

Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.

Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.

As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.
 

E altă noapte sub aceeași lună,

Și stau la masă lângă geam,

Și-n persistența mea nebună,

În dosul lunii ascunsă te zăream.

Parfumul tău pe haine-l simt,

Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,

Dar te-ai mutat și așa presimt,

Că adresa ta e dincolo de soare.

Mă uit pe geam și tainic ninge,

Iar gândul viscolește-n mintea mea,

Și văd cum cineva te-mpinge,

Și cazi în neant din stea în stea.

Afară două umbre grațios dansează,

Îmbătrânesc privind acest spectacol,

Iar muzica îmi ține mintea trează,

Și simt c-o să se-ntâmple un  miracol.

Dar brusc un crivăț cu miros de frică,

Privirea îmi îngheață în fereastră,

Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,

Iar lumea lor e ca și lumea noastră.

Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,

Un ultim dans pentr-un uitat holtei,

Și din tavan a început să cearnă,

Cu inimi suferinde de tinere femei.

Dacă vrei să-mparţi cu mine,

Negreşit a ta durere,

Am un umăr care ţine,

Doar amar şi clipe grele.

Iar atunci când o întristare,

Te apasă şi te doare,

Îţi ofer o îmbrăţişare,

Ruptă de la soare.

Iar când lacrimile amare,

Îţi curg râuri pe obraz,

Am la inimă o licoare,

Ce te scoate din necaz.

Prinde mâna ce se-ntinde,

Să te sprijine la greu,

E prietenul ce-ţi simte,

Sufletul şi oful său.

Au apărut lanțuri și-n occident,

Gardul e mai înalt decât casa,

Ochiul e mult mai atent,

Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.

Au apărut iar vremuri ciudate,

Vorbim din priviri nu din gură,

Şi asta numim reţinuţi, libertate,

Iar casa ni-i un fel de celulă.

Plaga se-ntinde încet peste lume,

De pază soldații ne stau pe la porți,

Avem buletine cu nume postume,

Și om devenim după ce suntem morți.

Aplauze, aplauze, trăiască știința,

Dați foc la biserici și la icoane,

În cip-uri păstrați toată credința,

Și-n inima goală înfigeți piroane.

Când mâna caldă ca o vară,

Prin părul răsfirat petreci,

Tu te gândești cum e afară,

Eu mă gândesc pe unde treci.

Când trupul la fereastră-ți șade,

Privind pierdută-n spre livezi,

Tu te gândești la pomi și roade,

Eu mă gândesc c-ai să mă vezi.

Când noaptea tragi perdeaua deasă,

Iar umbra-ți prinde strălucire,

Tu te gândești să fii mireasă,

Eu mă gândesc să îți fiu mire.

Existenţă

Din zori şi până seara tot lucra,

Şi-acuma la priveghi discută asistenţa,

• Ce paradox…căci el muncea,

Ca să-şi câştige existenţa.

Soţia

Soţia mea când e nervoasă

Exact un câine cu-a sa pradă

Cu faţa latră furioasă,

Cu fundul parcă dă din coadă.

Unora

Epigrame am scris duium,

Să citiţi pe saturate,

Dar sunt criticat acum,

Că sunt foarte nesărate.

Colegei mele

Colega mea îi mare şahistă,

Să facem o partidă, zi de zi insistă,

Şi am plecat cu gândul să-i dau MAT,

Dar am ajuns cu ea la PAT.

Cuplu zodiacal

El e leu şi ea leoaică,

Astrele-au lucrat pe ei,

Şi au reuşit să-i facă,

Chiar un cuplu…de doi lei.

Soţia

Având o genă mincinoasă,

I-am oferit perfid un măr,

Căci doar aşa mai scot din ea,

Un sâmbure de adevăr.

Discuţii

Între patru ochi cu-a mea consoartă,

Aveam discuţii pe orice temei,

De ieri, după o lungă ceartă,

Purtăm discuţii… doar în trei.

Diagnostic

Medicul i-a confirmat o bănuială,

Are probleme cu calculul renal,

Însă eu susţin mai cu sfială,

Că problema e… cu cel mental.

Unui critic

Critic dacă este,

Nu-i mare poveste,

Dar mă înfior,

Că-i şi bârfitor.

Soţiei avocat

Un cuplu perfect, ideal

Cu el şcolit, înaltă clasă,

Cu ea, ce judecă la tribunal,

Dar jură strâmb acasă.

Și zilnic mă gândesc numai la tine,

Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,

Pe noapte am culcat-o lângă mine,

Apoi am evadat cu luna sus în munți.

Sub geam îți curge un râu de lacrimi,

Ce-a izvorât demult din inimă și dor,

Deschide larg fereastra mea de patimi,

Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.

Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,

Și am să vin ca să ți-o las la ușă,

De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,

Un urlet lung, și-o mână de cenușă.