Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Metafora albastră
Data postării: 17 noiembrie 2024
Vizualizări: 214
Poezii din aceiaşi categorie
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Alt final
Îmbrățișează-mă, te rog, profund
În brațele tale sa ma afund
Între pernele tale sa ma scufund
Sa nu mai simt atâta dor acut..
Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul
Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul
Lasa-mă să-ți servesc vinul
Sub paturică sa ridicăm volumul.
Privește la mine mai apoi
În ochi cum se citește un război
Cum ne visează pe ambii goi
Sub perne și pături moi...
Mi-a fost dor... sa rostim la unison
Să-nceapă războiul în semiton
Sa te cuprind...sa scriu cu un creion
Finalul nou... fără vreun abandon.
Refrenul iubirii
Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,
Dar nu-i,te asigur...
Refrenul ești doar tu!
Fară tine iubirea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii,
Când ceasul amorului își pierde rostul lui?
Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,
Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,
Fară tine dragostea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,
Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă
Dacă te iubescul dispare odată cu tine!
(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
IUBITA MEA
Iubita mea te-am așteptat ,
Sperând co să revii
Să vezi cărările pustii ,
Pe care ne-am jurat odată...
O dragoste adevărată .
În serile când ne găseam ,
Fremătau frunzele în ram .
Raza lunii strălucea ,
Iubita mea .
În ochii tăi de viorele ,
Se oglindeau visele mele ,
Te adoram copil cuminte ,
Furat de calde jurăminte ,
Dar te-am pierdut în ceața serii ,
Și-a ruginit frunza cărării ,
O stea din cer s-a prăvălit ,
Iubirea noastră a murit .
Sens
Fără sens înseamnă fără dragoste
Fără dragoste înseamnă fără tine
Fără tine nimic nu înseamnă ceva
Fără ceva nu există sens
Fără sens înseamnă pustiu
Pustiul nu există dacă sensul există, dacă dragostea ta este dragostea mea!
(31 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Alt final
Îmbrățișează-mă, te rog, profund
În brațele tale sa ma afund
Între pernele tale sa ma scufund
Sa nu mai simt atâta dor acut..
Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul
Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul
Lasa-mă să-ți servesc vinul
Sub paturică sa ridicăm volumul.
Privește la mine mai apoi
În ochi cum se citește un război
Cum ne visează pe ambii goi
Sub perne și pături moi...
Mi-a fost dor... sa rostim la unison
Să-nceapă războiul în semiton
Sa te cuprind...sa scriu cu un creion
Finalul nou... fără vreun abandon.
Refrenul iubirii
Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,
Dar nu-i,te asigur...
Refrenul ești doar tu!
Fară tine iubirea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii,
Când ceasul amorului își pierde rostul lui?
Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,
Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,
Fară tine dragostea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,
Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă
Dacă te iubescul dispare odată cu tine!
(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
IUBITA MEA
Iubita mea te-am așteptat ,
Sperând co să revii
Să vezi cărările pustii ,
Pe care ne-am jurat odată...
O dragoste adevărată .
În serile când ne găseam ,
Fremătau frunzele în ram .
Raza lunii strălucea ,
Iubita mea .
În ochii tăi de viorele ,
Se oglindeau visele mele ,
Te adoram copil cuminte ,
Furat de calde jurăminte ,
Dar te-am pierdut în ceața serii ,
Și-a ruginit frunza cărării ,
O stea din cer s-a prăvălit ,
Iubirea noastră a murit .
Sens
Fără sens înseamnă fără dragoste
Fără dragoste înseamnă fără tine
Fără tine nimic nu înseamnă ceva
Fără ceva nu există sens
Fără sens înseamnă pustiu
Pustiul nu există dacă sensul există, dacă dragostea ta este dragostea mea!
(31 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
Alte poezii ale autorului
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!
Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!