Demascat

В долине гроз, где солнце нет,
Сияет последний лунный свет
В долине роз, где смерть пришла,
Вдруг поняла, что обречена

Нет смысла жить, куда-ж идти,
Ей надоело в этот миг
Падать в грязь, не видеть мир,
Дальше путь, уж не найти

С детсва я так ждала,
Принца на белом коне
Бесполезно года два,
Простаяла в этой темноте.

Целая история, с начало до конца,
Тупо было ждать, этого жеребца.
И вот конец историй, которого я нашла,
Петелька и дерево, мои навеки друзья.

Și să te simt, și să te miros,

Să-ți pot atinge firele de păr, să le gust,

Și să-ți ling urechile și obrajii, 

Să-ți sărut pleoapele și sprâncenele,

Să pot simți pasta ta de dinți în respirația mea

Și să nu te mai las din priviri, să fii a mea și numai a mea.

Mort, asta sunt.

Ca un mort mă bălăngănesc, ca drogat iți visez atingeri de ceață și ca dement îmi închipui căldura-ți pe fruntea mea oarbă și învălurită.

Și ce lucru...da...ce lucru; de m-ai săruta și toate s-ar preschimba-n eternul iubirii mele, praful ar fi tot iar materia nimic, aș distruge-o cu simpla privire și iarba ar crește din venele-mi, sângele ar da viață și sudoarea lumină.

Am nevoie de timp, de un moment de răgaz și lipsă de sufocări, doar de aerul tău delirant și pielea-ți să ți-o mușc.

Negru....negru? Doar asta pot gândi când te văd, când te miros si când gândesc imposibilul atât de apropiat de inima-mi. Nu-l pot distruge, m-ar omorî. Nu vreau să-l distrug, am murit deja. Nu vreau să-l uit, te-aș omorî. Nu pot să te las, ne-am distruge.

Suntem doi fulgi de nea într-o mare de copii cartonate,

De kitschuri,

De mizilicuri,

Iar noi ne otrăvim cu singura trăire inedită, vie, palpabilă în metafizic și dincolo de infinitate,

Cu gânduri din inferiorități, în plebe; doi necunoscuți frați, soți, amanți, iubiți, două părți ale aceluiași suflet, aceleiași ființe, pe veci dezbinate de nimicul vieții materiale.

Nu mai pot plânge, lacrimile mi-au secat, au fost înghețate în pământ și s-au cristalizat

În piept, în ură și nimicnicie, în goluri de micegai și puroi ce mi se ridică ușor pe șiră.

Încă o lună amară,

Încă o viață sărmană,

Încă o zi în care nu mă simt bine,

Încă o zi în care nu sunt cu tine,

E trist și rece în inima mea,

Când tu lipsită ești din viața mea.

Încă un pic și voi muri,

Încă un pic și nu voi mai trăi,

Voi sta sub a vieții reci cruce,

Iar tristețea pe umeri nu o voi mai duce.

Blocuri arse, muzică-n pereți,

toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.

Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,

îmi scriu manifestul pe marginea nopții.

Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,

de vocile false din capul meu.

Fug de tăcere, dar ea mă ajunge

într-un tramvai cu destinații spre „greu”.

Am haine murdare cu praf de speranță,

n-am bani, dar am o mie de idei.

Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —

sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.

Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,

cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.

Râde orașul cu gura spartă —

noaptea taie iarăși venele.

Luminile se reflectau  

Pe chipul său tânăr 

Stelele se intersectau 

Când auzeau săracul gemăt rupt din zor

Mărgelele cădeau 

Pe de-a lungul dealului 

Iar, greutatea metalului 

Trupul fetei îngrămădeau.

Lebedele dansau 

Pe lângă fata îmbujorată 

Penele lor își luă avansu' 

În ziua cea înnorată...

Liniștea dealului

Sfârșitul spectacolului 

Momentul de odihnă terminat,

Momentul de calmitate exterminat...

Poate am exagerat,
Nu știu cum m-am exprimat,
Dar vreau să fiu ascultat
Nu ignorat si atacat.

Nu gândim la fel,
Poate sunt exagerat,
De frici emancipat
Pentru ce am trăit defapt.

Încrederea nu o merita oricine,
Ar trebui să o știi foarte bine,
Iar sufletul când te reține,
Poate vrea să te aline.

El știe cel mai bine
Cine merită ,exagerat,
Încrederea ce-o ai de dat
Ca să nu mai fii trădat.

-4

La sfarsitul tau de drum,
Faptele s-asaza scrum
Iti dai seama ,din nou vezi
Ai gresit, acum te pierzi.
 
Nu esti tu, ingandurat,
Cazi in vicii, adunat,
Te cauti din nou pe tine
Si stii ca nu esti bine.
 
Trece timpul mult mai greu
Karma se-ntoarce mereu
Fapte , fapte tot au fost.
Oare mai are vre-un rost?!
 
Nor de dor ,lung-n ganduri zbor,
Stins in visuri , muritor ,
Te trezesti , pici in pamant,
Ingerii in cor iti cant.
 
Speranta calatoare,
Norocul tau acum,
Nu-i zi de sarbatoare
Ci e viata ta in scrum.

-1

Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.

Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.

Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.

Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.

Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.

-5

Ce-mi doresc cu adevărat
E să simt viața de fapt,
Să fiu apreciat,
Nu considerat inapt.

Îmi doresc să fiu ascultat,
Cu iubire încoronat,
De persoane minunate,
Ce mă mănâncă pe la spate.

Sănătatea n-o numesc,
Știu oricum că n-o primesc,
Viața in vicii o trăiesc
Nu la suflet, mulțumesc!!

Să fiu înțeles,
Nu prezintă interes
Pentru cei ce au succes
Și sunt lipsiți de stres.

Îmi doresc prea multe insă,
Regula e la trei pusă,
Una sper să fie inclusă
Dorința să nu imi fie distrusă.

-3

Am greșit Absolut,
Acum timpul e trecut.
A durut , chiar a durut
Cate mai sunt de facut?

Absolut beau ,
La Absolut sper,
Să fie totul mai lejer
Știu ca pot , și reușesc
Numai să dezamăgesc...

Sper la acea schimbare,
Dar merită oare?
Să fiu ce-mi cer,
NU imi doresc !
Și mi se pare firesc
Sa mai gresesc.

Din toate ce au rămas,
M-am retras , m-am lăsat
Am căzut , m-am ridicat
Si acum la pamant
Din nou picat ,
Sper la un nou inceput,
Unul terminat de mult...

Sunt convins că sunt mai bun,
Dar la obiceiuri nu renunt ,
Îmi vreau viața inapoi!
Strig si sper la noi,
Vechiul eu si noul meu,
Să se îmbine spre bine
Să nu apuce să termine
0-1 viața pentru mine.

-2

Poate am exagerat,
Nu știu cum m-am exprimat,
Dar vreau să fiu ascultat
Nu ignorat si atacat.

Nu gândim la fel,
Poate sunt exagerat,
De frici emancipat
Pentru ce am trăit defapt.

Încrederea nu o merita oricine,
Ar trebui să o știi foarte bine,
Iar sufletul când te reține,
Poate vrea să te aline.

El știe cel mai bine
Cine merită ,exagerat,
Încrederea ce-o ai de dat
Ca să nu mai fii trădat.

-4