Epigrame XV

 

Unuia cu nasul mare

 

Din nasul tău prea borcănat,

E-o cale atât de lungă,

Că ore în şir a tot durat,

Ca mucii-n şerveţel s-ajungă.

 

Unei colege

 

E un veritabil diamant,

Mulţi îţi zic despre iubit,

Însă, eu îţi spun tranşant,

E un pic neşlefuit.

 

Unora

 

Epigrame zeci v-am dedicat,

Ca să vă cuprindă râsul,

Însă după ce le-aţi ascultat,

V-a pufnit deodată plânsul.

 

Apărare

 

Eu îţi spun aici pe loc,

Nu mai da cu epigrama,

Că eu n-am umor deloc,

Şi mă năpădeşte drama.

 

Unuia care critică

 

De câte ori ne adunăm,

Tot o dai cu critica,

Dar demult noi aşteptăm,

Şi autocritica.

 

Unui şomer

 

Tot se-aude aici la ţară,

C-a pierdut multe servicii,

Tenismen e, zic novicii…

Însă el e-un pierde-vară.

 

Unui pierde-vară

 

Eu i-am zis că-i pierde-vară,

Însă el m-a combătut,

Şi plecând la muncă afară,

De trei veri, a dispărut…

 

Unui tată

 

Ce destin ţi s-a urzit,

Să ai greutăţi cu mii,

Însă nu te-ai chinuit,

Le-ai lăsat pentru copii.

 

Unui frate

 

El e frate bun cu mine

Dar necazul când mă paşte

Îl solicit, dar vezi bine…

Parcă nu mă mai cunoaşte.

 

Uneia cu regim

 

Ei i s-a prescris regim,

Ceai, infuzii, apă plată,

Dar le-a garnisit puţin,

Cu fripturi şi vişinată.


Категория: Мысли

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Epigrame XV

Дата публикации: 20 мая

Просмотры: 66

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Pictam

Ea picta doar în nuanțe triste ,

Și poezii doar sumbre scria ,

Se ascundea mereu printre umbre ,

În a sa inimă se ascundea .

 

Prietenii , străini îi deveneau ,

Căci toți din jur înșeală.

Ea zâmbetul , păcat îl considera,

Iar lacrimile cea ce o salva.

 

Cu vopsele gri picta ,

Iar în mâini ,pensula îi tremura .

La culori mai deschise visa ,

Și în viața și pe pânză.

Еще ...

Corul făpturilor cerești

 În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii 

Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare 

 

Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii

Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele

Еще ...

transfigurare 1/12

compromisuri pe genunchi,

semne zodiacale aruncate-n

fumul spiralat de salvie-albastră,

gesturi obscene  pictate pe treptele parlamentelor,

toate aceste indicii dintr-un scenariu de

excape room,

intensifică intunericul.

 

iar

bietul om,

împovărat de griji,

făcându-și cruce,

aprinde candela...

Еще ...

Nebulozități

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

 

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

 

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…

Еще ...

DRAG CUVÂNT….

Dacă,  să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai  venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…  
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat

…………………………………………………..

Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate!  Trist mormânt.

Еще ...

Sensuri

se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât

 

denumit  viață

 

colcăie de puroi și se scurge în noapte

sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită

abia respirând

îi simt lacrimile pe inimă

la ce bun acest chin

mă întreb

să-ți trăești viața ca o viperă

cu sângele rece

într-un tufiș

la ce bun tot acest zbucium

atâta pierdere de timp

pentru treburi atât de mărunte

precum serviciul

mersul la supermarket

păstrarea unei relații de suflet în contra naturii

când mâine sosește în sfârșit

primăvara

femeia cu ochi de smarald

în rochia ei albă de mireasă eternă…

Еще ...

Другие стихотворения автора

Hibernare

 

Miroase a parfum în beci,

Buchetul vinului se varsă,

Afară suflă vânturi reci,

Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.

 

Orașul a căzut în beznă,

Îmi cântă un ţigan la cap,

Valsez lejer din gleznă,

Cu partenera din ciorap.

 

Îmi curge somnul în pahar,

Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,

Parfumu-n beci e tot mai rar,

Şi iarna-și caută culcuș.

 

Еще ...

Apocalipsa mea

 

Pierdut mi-e pasul sprinten pe cărare,

În față nu mai e nimic din vechea junglă,

Iar mersul obosit îmi e fără răbdare,

Și nu mai știe pe unde ar vrea s-ajungă.

 

E totul fad, și-n jur întreg pământul crapă,

Sinistru urlă cerul înroșit și văile deșarte,

Văd lacuri și fântâni ce latră după apă,

Și abisuri nesfârșite ce jinduiesc a moarte.

 

Himerele amuțesc subit sub lungi priviri,

Iar munții plâng nemângâiați de stele,

Din ceruri cad întruna și îngeri, și martiri,

Și plânge Dumnezeu cu lacrimile mele.

 

Mi-aș țintui acum și trupul sus pe cruce,

Dar e târziu, și crucea, nu vrea de noi să știe,

Mi-e drumul rătăcit și n-am unde mă duce,

Decât să mor în vers, în poezia mea pustie.

 

Și simt că tot infernul lumii-l port în spate,

Din când în când am dreptul să respir,

Sunt obosit de-atâta umblet după moarte,

Și nici nu mai am dreptul să fiu măcar martir.

 

Și nu știu cât mai am puterea să rezist,

Și-n rai, și-n iad sunt porțile demult închise,

Și nici măcar ca nume, aici nu mai exist,

Că toate neamurile au fost pe veci proscrise.

 

Pun capul pe pământ și singur mă îngrop,

Dar lacrimi nu mai am pe mine a mă plânge,

Văd însă moartea furioasă cum vine în galop,

Mă smulge din sălaș și-mi scuipă-n vene sânge:

 

"Poetul e sortit să bântuie necontenit pământul,

Iar moartea să-l aștepte cât cerul vrea să-l ție,

Să poarte-n suflet: creația, lumina și cuvântul,

Să plângă neîncetat și-apoi durerea să o scrie."

 

Еще ...

Meșterul Man-UE

 

Aceiași zi de spart la piatră,

Cu târnăcoape de burete,

Cu apă chioară și azimă coaptă,

Zidim ferestre în perete.

 

Mâncăm betonul uns pe pâine,

Și bem rugină de Cotnari,

Ne latră mațul ca un câine,

Iar ochii-n cap privesc hoinari.

 

Ne plânge-n zid la fiecare,

Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,

Ne-au pus în cap laboratoare,

Ca să ne facem alta mai frumoasă.

 

Dormim toți azi și pentru ieri,

Și împărțim avutul pe din două,

Între pereți zidim și prizonieri,

Și le dăm drumul când nu plouă.

 

Adio mamă! Adio, țară dragă!

Și toți copiii mei înstrăinați,

Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:

Noi n-am plecat, am fost forțați...

Еще ...

Vântul

 

Vântul le știe pe toate,

Și taine, și vorbe urâte,

Le cară zilnic în spate,

Înspre lumi dispărute.

 

Minciuni, uneltiri, viclenii,

Toate aruncate în vânt,

Șuieră mai întâi în pustii,

Și renasc nefiresc în cuvânt.

 

Vorbe de duh și iubire,

De adieri, duios mângâiate,

Coboară precum o psaltire,

În inimi ușor flagelate.

 

Vântul le știe pe toate,

Blesteme întruna adună,

Când istovit nu mai poate,

Se-aruncă turbat în furtună.

 

Omule, oprește-ți mânia,

Alege-ți fiecare cuvânt,

Tu ești…respectând ierarhia,

Doar o vorbă aruncată în vânt!

Еще ...

Odiseea iubirii

 

Afară noaptea mână stele,

Pe cord îmi plânge-un pui de dor,

Cu sulița mă-npunge în prăsele,

Suspinul netrăitului amor.

 

Cu ochii triști și plini de lacrimi,

Privesc fotografii demult uitate,

Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,

Scâncește precum pruncul după lapte.

 

Furtuni se-anunță în cruda soartă,

Corabia îmi este fără de catarg,

Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,

Și orbit de dragoste pornesc în larg.

 

De atâția ani mi-i lungă odiseea,

Iar valurile carnea mi-o străpung,

Iar Doamne dacă ai creat femeia,

N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.

 

Afară noaptea împletește zorii zilei,

Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,

Și simt în os cum ghearele acvilei,

Se-nfig când se opresc subit din zbor,

 

Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,

Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,

Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,

La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.

Еще ...

Iubiri interzise

 

Iubiri interzise îmi rod din călcâie,

Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,

Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,

Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.

 

Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,

Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,

Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,

Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.

 

Strivit între lacrimi… zâmbesc,

Presat de nelinişti m-ador,

Doresc să conving pe cei care mor,

Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.

 

Еще ...