Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 24 septembrie 2023
Vizualizări: 525
Poezii din aceiaşi categorie
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
Doua tipuri de masaj
Doua tipuri de masaj,
Se mai practica si azi.
Unul este general,
Pentru corp e ideal.
Altul therapeutic vestit,
Pentru boli ii bine venit.
Ambele daca le faci,
De multe boli ai sa scapi.
E masajul general,
Asta este ideal.
E masaj de relaxare,
Pentru corp e o valoare.
De boli si de stress te scapa,
Daca tu il faci indata.
Iti simti corpul odihnit,
Si creierul linistit.
E masajul acela care,
E un masaj de relaxare.
Multa lume azi il face,
Pentru corp e sanatate !
Moartea
Înfuleci cruci şi scuipi sicrie,
Asculţi doar muzică de clopot,
Şi-i ceri lui Dumnezeu simbrie,
Când dinţii coasei râd în hohot.
Luate-ar dracu și pe tine,
Apoi să-ngheţe iadul bocnă,
Îngerii cu lungi patine,
Să vină, să dea la copcă.
Să halim pe burta goală,
Mușchi de moarte congelat,
Să trăim fără morală,
Duși cu pluta spre păcat.
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
Doua tipuri de masaj
Doua tipuri de masaj,
Se mai practica si azi.
Unul este general,
Pentru corp e ideal.
Altul therapeutic vestit,
Pentru boli ii bine venit.
Ambele daca le faci,
De multe boli ai sa scapi.
E masajul general,
Asta este ideal.
E masaj de relaxare,
Pentru corp e o valoare.
De boli si de stress te scapa,
Daca tu il faci indata.
Iti simti corpul odihnit,
Si creierul linistit.
E masajul acela care,
E un masaj de relaxare.
Multa lume azi il face,
Pentru corp e sanatate !
Moartea
Înfuleci cruci şi scuipi sicrie,
Asculţi doar muzică de clopot,
Şi-i ceri lui Dumnezeu simbrie,
Când dinţii coasei râd în hohot.
Luate-ar dracu și pe tine,
Apoi să-ngheţe iadul bocnă,
Îngerii cu lungi patine,
Să vină, să dea la copcă.
Să halim pe burta goală,
Mușchi de moarte congelat,
Să trăim fără morală,
Duși cu pluta spre păcat.
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
Alte poezii ale autorului
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Teamă
Trec umbre reci prin gânduri muribunde,
tăcerea mușcă-n suflet ca un câine,
iar nopțile-mi sunt clipele de mâine,
iar tot ce am, se pierde și se-ascunde.
Se-nclină luna-n geam ca o gheișă,
în vin, înec un nume ce m-apasă,
și te-aș suna, dar teama nu mă lasă,
și tot frământ în palmă, pe cea din urmă fisă.
Și zorii-mi zic, că nu îmi vei răspunde,
lumina lor — e stinsă-n mine-acum,
și-s obosit, și trist, și teamă îmi e să sun,
iar pașii mei, ușor, încep să se scufunde.
C-un gest anost așez în furcă receptorul,
știind, că iar, la noapte îți voi duce dorul.
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!
Epigrame XIV
Unui inginer agronom
Agronomul i se spune,
Şi-are o toană cam ciudată,
Seamănă intenţii bune,
Dar nu răsare niciodată.
Vecinei
Când l-ai luat de concubin,
Ştiai doar că e pocăit,
Dar după ce-aţi servit un vin,
Ai constatat că-i şi pocit.
Unui guraliv
turuie ca o muiere
La cum te porţi măi frăţioare,
Şi cum fierbe-n tine seva,
Eu fac acum cu toţi prinsoare,
Că tu te tragi numai din Eva.
Unuia cu nasul mare
Ce talent pe al meu frate,
A prezis tot într-un glas,
Şi nu prin divinitate,
Ci, prin fapt…că are nas.
Unui beţiv - bea numai vinuri demiseci
Bând doar vin de Murfatlar,
De nimic nu ai habar,
Şi-mi permit ca să disec,
Vinu-i demi, capu-i sec.
Unui guraliv
Că spui multe, o ştim toţi,
Şi-ai audienţă cultă,
Dar din toţi care-i socoţi,
Numai surzii te-ascultă.
Născut în Ianuarie
An de an doar neplăceri,
C-ale sale primăveri,
Cum nu e deloc firesc,
Doar în iarnă se-mplinesc.
Unui datornic
Cu milioane te-am împrumutat,
Dar simt că n-am să văd un ort,
Căci, ca să scapi ai declarat,
Că pentru tine, eu sunt mort.
Unora
Toţi mă fac zgârcit, avar
Că-s mereu cu punga spartă,
Dar apoi umili apar,
Şi cerşesc la mine-n poartă.
Unei jâmbate
Te-am pozat să-ţi ţin isonul,
Şi-ai ieşit aşa jâmbată,
Că mi s-a blocat I-phonul,
Şi-a sa husă… e voalată.
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Teamă
Trec umbre reci prin gânduri muribunde,
tăcerea mușcă-n suflet ca un câine,
iar nopțile-mi sunt clipele de mâine,
iar tot ce am, se pierde și se-ascunde.
Se-nclină luna-n geam ca o gheișă,
în vin, înec un nume ce m-apasă,
și te-aș suna, dar teama nu mă lasă,
și tot frământ în palmă, pe cea din urmă fisă.
Și zorii-mi zic, că nu îmi vei răspunde,
lumina lor — e stinsă-n mine-acum,
și-s obosit, și trist, și teamă îmi e să sun,
iar pașii mei, ușor, încep să se scufunde.
C-un gest anost așez în furcă receptorul,
știind, că iar, la noapte îți voi duce dorul.
Epigrame XXIII
Unui prieten
Tu ai muncit prin ţări străine,
Şi ai trei case făcute chiar cu stil,
Dar văd acum, bietul de tine
Că îţi duci traiu' într-un azil.
Corona virusul
Toţi se întreabă cum arată,
Virusul considerat fatal,
L-am văzut şi eu odată,
Ce mai…e mortal.
Lui S. Busuioc
În tinereţe nu stăteam deloc,
Şi alergam prin Busuioc,
Acum când am îmbătrânit,
Îl folosesc doar la gătit.
Unei telenuveliste
Tu zilnic vizionezi telenuvele,
Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,
Constat că te inspiri mereu din ele,
Că văd aşa ceva la tine în casă.
Tratament
De eşti bolnav, te va trata vecina,
Chiar dacă ai un cancer sau tumori.
A studiat de prin reviste medicina,
O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.
Căsătoria
Când era copil, se ştie…
Era rău, mare război.
După-un an de căsnicie,
A cam devenit pisoi.
Alegere
Ţi-ai luat un înger de nevastă,
Femeie chiar de prima clasă,
Şi-acuma îţi e ca o năpastă,
Căci parcă stai cu dracu-n casă.
Ospitalitate
Bucuroasă m-ai primit,
Mă serveşti cu sucuri reci,
Şi în loc de bun venit,
Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?
Împăcare
M-aş împăca încă odată,
Cu toţi fraţii mei în cor,
Dar tot amân, ca acea dată,
Să fie după moartea lor.
Prietenilor
Se-ntâmplă des, i-adevărat,
Să mai cădem într-un păcat,
Dar unii dintre noi, o spun spăşit,
Direct spre iad au drumul hărăzit.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!
Epigrame XIV
Unui inginer agronom
Agronomul i se spune,
Şi-are o toană cam ciudată,
Seamănă intenţii bune,
Dar nu răsare niciodată.
Vecinei
Când l-ai luat de concubin,
Ştiai doar că e pocăit,
Dar după ce-aţi servit un vin,
Ai constatat că-i şi pocit.
Unui guraliv
turuie ca o muiere
La cum te porţi măi frăţioare,
Şi cum fierbe-n tine seva,
Eu fac acum cu toţi prinsoare,
Că tu te tragi numai din Eva.
Unuia cu nasul mare
Ce talent pe al meu frate,
A prezis tot într-un glas,
Şi nu prin divinitate,
Ci, prin fapt…că are nas.
Unui beţiv - bea numai vinuri demiseci
Bând doar vin de Murfatlar,
De nimic nu ai habar,
Şi-mi permit ca să disec,
Vinu-i demi, capu-i sec.
Unui guraliv
Că spui multe, o ştim toţi,
Şi-ai audienţă cultă,
Dar din toţi care-i socoţi,
Numai surzii te-ascultă.
Născut în Ianuarie
An de an doar neplăceri,
C-ale sale primăveri,
Cum nu e deloc firesc,
Doar în iarnă se-mplinesc.
Unui datornic
Cu milioane te-am împrumutat,
Dar simt că n-am să văd un ort,
Căci, ca să scapi ai declarat,
Că pentru tine, eu sunt mort.
Unora
Toţi mă fac zgârcit, avar
Că-s mereu cu punga spartă,
Dar apoi umili apar,
Şi cerşesc la mine-n poartă.
Unei jâmbate
Te-am pozat să-ţi ţin isonul,
Şi-ai ieşit aşa jâmbată,
Că mi s-a blocat I-phonul,
Şi-a sa husă… e voalată.
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.