Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 24 septembrie 2023
Vizualizări: 551
Poezii din aceiaşi categorie
SEVA DULCE
Mă închid în sihăstria
Vremurilor trecute
Și pun lacăt amintirii
Și zilei fericite.
Am închis cu lacăt zarea
Și-o icoană încâ port
înimii i-sa furat hrana,
Un vapor uitat în port.
O-iubire stă închisă
Devorată de minciună
Sevă dulce abandonată
Clocotind în rădăcină
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Iubire suprema
Sa am in palme Universul cu toată vraja sa,
Sa pot trai o veșnicie sau chiar sa pot zbura,
Să știi ,copile,toate-acestea nimic n-ar valora,
Și chiar mai mult,as vrea sa cada pe trupul meu o stea,
De-aș ști că pot schimba in zambet o lacrima de-a ta..
Fiule ești botezat?
Ca părinte-i important,
Să ai fiul botezat.
Din râul Dumnezeiesc,
La botez apă primesc,
Și e sfințită de el,
Duhul de la Dumnezeu.
Îl am în sufletul meu,
Mă veghează e cu mine,
Și îmi face numai bine.
Botezul a fost lăsat,
De măritul împărat...
Și ISUS s-a botezat,
Așa cum a fost lăsat,
Cu iubire către noi,
Să ne ajute la nevoi.
Moartea pescărușului
La margine de lac zăresc un pescaruș,
Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!
Plutind,este adus la mal
De soartă, de destin,de Creator!
Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,
De lumea-n care a trăit plăpând,
Împărtășește soarta tuturor,
Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...
Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,
Cum moare bietul pescăruș...
Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....
Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,
Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,
Cu ciocul stând în apă a murit!
S-a stins frumosul pescăruș,
Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.
(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
SEVA DULCE
Mă închid în sihăstria
Vremurilor trecute
Și pun lacăt amintirii
Și zilei fericite.
Am închis cu lacăt zarea
Și-o icoană încâ port
înimii i-sa furat hrana,
Un vapor uitat în port.
O-iubire stă închisă
Devorată de minciună
Sevă dulce abandonată
Clocotind în rădăcină
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Iubire suprema
Sa am in palme Universul cu toată vraja sa,
Sa pot trai o veșnicie sau chiar sa pot zbura,
Să știi ,copile,toate-acestea nimic n-ar valora,
Și chiar mai mult,as vrea sa cada pe trupul meu o stea,
De-aș ști că pot schimba in zambet o lacrima de-a ta..
Fiule ești botezat?
Ca părinte-i important,
Să ai fiul botezat.
Din râul Dumnezeiesc,
La botez apă primesc,
Și e sfințită de el,
Duhul de la Dumnezeu.
Îl am în sufletul meu,
Mă veghează e cu mine,
Și îmi face numai bine.
Botezul a fost lăsat,
De măritul împărat...
Și ISUS s-a botezat,
Așa cum a fost lăsat,
Cu iubire către noi,
Să ne ajute la nevoi.
Moartea pescărușului
La margine de lac zăresc un pescaruș,
Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!
Plutind,este adus la mal
De soartă, de destin,de Creator!
Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,
De lumea-n care a trăit plăpând,
Împărtășește soarta tuturor,
Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...
Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,
Cum moare bietul pescăruș...
Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....
Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,
Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,
Cu ciocul stând în apă a murit!
S-a stins frumosul pescăruș,
Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.
(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Alte poezii ale autorului
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Nocturnă albă
Vântul mi-a aruncat pe umăr tăcerea,
Sufletul meu mușcă rapace din lună,
Galben se scurge din cer precum mierea,
Sub urletul lunii noaptea sinistru răsună.
Apa înspumată nu știe durerea, doar curge...
Marginea podului trosnește sub valuri,
Luna rănită, sub pod se ascunde și plânge,
Întunericul nopții strâns se ține de maluri.
Trec somnambulii cu priviri încruntate,
Privesc înspre apă pregătindu-și căderea,
Lunaticul suflet e dus în aval să înoate,
Pe sub pod mi se scurge grabnic vederea.
Vântul a stat. De pe umăr îmi cade tăcerea,
Orbecăi sub pod prin galben ca mierea,
Cu noaptea în cap și în brațe cu luna,
Tratez somnambulii care mișună întruna.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Bolnavi
Acum că dacă tot m-am și născut,
Prin dar divin având și dreptul a trăi,
Un pic de libertate le-am cerut,
Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.
Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,
Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,
Și fiecare pentru celălalt e pradă,
Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.
Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,
De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,
Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,
Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.
Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,
Căci virușii subit au evadat din eprubete,
Suntem bolnavi cu toții la grămadă,
Și ne tratează specialiști din clinice secrete.
Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,
Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,
Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,
Ce răspândește boli virale și în masă.
Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,
Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,
Lângă advon găsești deschise farmacii,
Să iei câte-un calmant la fiece minune.
Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,
Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,
De-atâta aplaudat îi doare seara palma,
Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.
Nocturnă albă
Vântul mi-a aruncat pe umăr tăcerea,
Sufletul meu mușcă rapace din lună,
Galben se scurge din cer precum mierea,
Sub urletul lunii noaptea sinistru răsună.
Apa înspumată nu știe durerea, doar curge...
Marginea podului trosnește sub valuri,
Luna rănită, sub pod se ascunde și plânge,
Întunericul nopții strâns se ține de maluri.
Trec somnambulii cu priviri încruntate,
Privesc înspre apă pregătindu-și căderea,
Lunaticul suflet e dus în aval să înoate,
Pe sub pod mi se scurge grabnic vederea.
Vântul a stat. De pe umăr îmi cade tăcerea,
Orbecăi sub pod prin galben ca mierea,
Cu noaptea în cap și în brațe cu luna,
Tratez somnambulii care mișună întruna.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.