Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2023
Просмотры: 590
Стихи из этой категории
Cai verzi pe pereți
De crezi iubirea o frumoasă zeitate,
Fără de care vei muri...
Minerva sau Junona
Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...
Ce ține-nchisă-n ea
Promisiuni de viață,vesel colorate
Ce vin și pleacă zi de zi,
Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,
Purtând de carnaval costume
Și măști pictate ce chipurile triste le ascund
Și neputând să prindă pentru sine
Amorul și iubirea care vine
De la frumoasele femei,
Frumoase coborâte ca din basme,
De care tinerii se-agață
Precum în lanțurile de la bâlci,
Cu cai ce sunt pictați in verde
Si stau semeți sau chiar nechează,
Tablou ce-i colorat și pare viu...
Ei bine,află ce îți spun acum!
Căci circulă o glumă populară
Când se vorbește prost și fără rost
Sau când prostia iese mult în față,
Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,
Oameni politici ce cred că-s zei...
Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!
Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:
Cai verzi ce stau să pască pe pereți...
Iar de vei crede vorbele rostite
De gingașele vrăjite domnișoare,
Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,
Și prins în mrejele iubirii
Cuprins de o dorință arzătoare
Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,
Te vei trezi purtat la trap călare
Pe-aceiași cai verzi pe pereți!
Ooohh....blestemată ești iubire....
Cu sora ta pe nume Amăgire!
Cu tot ce porți asupra ta,
Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,
Nici cei mai bravi soldați spartani,
Nu pot ușor a te-nfrunta!
Dar nici Virgiliu,Horațiu sau
Ovidiu,
Cel exilat în Tomis din tainice motive
De Augustus Imperator,
Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii
Pe un semeț piedestal,
Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,
Cu tot ce ai primit de la ai tăi,
Sau mai degrabă de la mama ta...
Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,
Rămâneți pe vecie în Infern!
(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Am gresit!
Ai greșit!
Ooo daaa și azi ca si in alte dăti
Când am permis cuvintelor ascutite
Să-mi felieze sufletu-n bucăți...
Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite
Și-am insistat sả nu pleci prea departe
Să-mi dai îmbrăţişările promise
Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..
Am gresit!
Când mi-am strâns lacrimile-n pumni
Visând mereu la tine cu speranță
Și negândind c-aveai să-mi spui
Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..
Am greșit!
Că om făr' de greșeală nu există
Cum bine știi sunt unul dintre ei
Căci m-am lăsat de vorbe păcălită
Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.
Am greșit! Și-mi cer iertare mie
...ție ti-am cerut deja 1000...
27.09.2024
Un pahar de copilărie
Am fost copil și multe mai visam
Țin minte că-mi doream o bicicletă
Când ceilalți la plimbare se duceau
Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".
Veneau juliți la genunchi și în coate
Când la întrecere se prindeau
Poposeau la a mea "farmacie",
Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.
La "frunza" când ne faultam
Și ne duceam mereu în coate
Vecini ursuzi cu apă aruncau
Să mai plecam acasă... poate!?
Jucam "țările" fără să știm
Că-n timp vom călători prin ele
Pe-atunci ceream între noi ostași
Azi ne publicăm cu mândrie pozele.
Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară
Cu-ale mele surori de cruce
Să stăm până seara făcând "bazagonii"
Așteptând luna... în noapte să ne culce.
Am fost copil și a rămas atât de vie
Amintirea acelor vremuri de demult
Încât n-aș sti să scriu o poezie
Să redau... copilăria ce am trăit...
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Cai verzi pe pereți
De crezi iubirea o frumoasă zeitate,
Fără de care vei muri...
Minerva sau Junona
Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...
Ce ține-nchisă-n ea
Promisiuni de viață,vesel colorate
Ce vin și pleacă zi de zi,
Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,
Purtând de carnaval costume
Și măști pictate ce chipurile triste le ascund
Și neputând să prindă pentru sine
Amorul și iubirea care vine
De la frumoasele femei,
Frumoase coborâte ca din basme,
De care tinerii se-agață
Precum în lanțurile de la bâlci,
Cu cai ce sunt pictați in verde
Si stau semeți sau chiar nechează,
Tablou ce-i colorat și pare viu...
Ei bine,află ce îți spun acum!
Căci circulă o glumă populară
Când se vorbește prost și fără rost
Sau când prostia iese mult în față,
Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,
Oameni politici ce cred că-s zei...
Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!
Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:
Cai verzi ce stau să pască pe pereți...
Iar de vei crede vorbele rostite
De gingașele vrăjite domnișoare,
Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,
Și prins în mrejele iubirii
Cuprins de o dorință arzătoare
Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,
Te vei trezi purtat la trap călare
Pe-aceiași cai verzi pe pereți!
Ooohh....blestemată ești iubire....
Cu sora ta pe nume Amăgire!
Cu tot ce porți asupra ta,
Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,
Nici cei mai bravi soldați spartani,
Nu pot ușor a te-nfrunta!
Dar nici Virgiliu,Horațiu sau
Ovidiu,
Cel exilat în Tomis din tainice motive
De Augustus Imperator,
Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii
Pe un semeț piedestal,
Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,
Cu tot ce ai primit de la ai tăi,
Sau mai degrabă de la mama ta...
Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,
Rămâneți pe vecie în Infern!
(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)
Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Am gresit!
Ai greșit!
Ooo daaa și azi ca si in alte dăti
Când am permis cuvintelor ascutite
Să-mi felieze sufletu-n bucăți...
Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite
Și-am insistat sả nu pleci prea departe
Să-mi dai îmbrăţişările promise
Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..
Am gresit!
Când mi-am strâns lacrimile-n pumni
Visând mereu la tine cu speranță
Și negândind c-aveai să-mi spui
Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..
Am greșit!
Că om făr' de greșeală nu există
Cum bine știi sunt unul dintre ei
Căci m-am lăsat de vorbe păcălită
Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.
Am greșit! Și-mi cer iertare mie
...ție ti-am cerut deja 1000...
27.09.2024
Un pahar de copilărie
Am fost copil și multe mai visam
Țin minte că-mi doream o bicicletă
Când ceilalți la plimbare se duceau
Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".
Veneau juliți la genunchi și în coate
Când la întrecere se prindeau
Poposeau la a mea "farmacie",
Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.
La "frunza" când ne faultam
Și ne duceam mereu în coate
Vecini ursuzi cu apă aruncau
Să mai plecam acasă... poate!?
Jucam "țările" fără să știm
Că-n timp vom călători prin ele
Pe-atunci ceream între noi ostași
Azi ne publicăm cu mândrie pozele.
Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară
Cu-ale mele surori de cruce
Să stăm până seara făcând "bazagonii"
Așteptând luna... în noapte să ne culce.
Am fost copil și a rămas atât de vie
Amintirea acelor vremuri de demult
Încât n-aș sti să scriu o poezie
Să redau... copilăria ce am trăit...
E bine...
Întruna calul hățul roade,
Toamna scuipă cu omizi,
Plâng sirenele-n năvoade,
Că pescarii-s prea timizi.
Trag peretele pe mine,
Ca-nceput să-mi fie frig,
Nu mi-a fost nicicând mai bine,
Și de fericire strig.
Soarele îmi mută umbra,
Însă eu rămân inert,
Fluturii se dau de-a tumba,
Și mă cheamă la concert.
Ah ce vreme, ce haram!
Curge mană de pe cer,
Vreau să dorm dar somn nu am,
Beu și mânc ca un boier.
Haina nu mă mai încape,
Cimitirul simt aproape,
Trag pământul peste mine,
E de bine, e de bine !
Другие стихотворения автора
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?
Baladă iubirii
Din umbrele rămase pe retină,
Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,
Căci port în mâini o toamnă clandestină,
Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.
Iar taina nopții ce veșnicia cere,
Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,
Tu ești un foc ce arde în tăcere,
Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.
Și vom pleca, când stelele apun,
Fugind de noi prin timpuri vinovate,
Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,
Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.
Din amintiri răzlețe, dezgolite,
Ți-aș naște lumea care îți lipsește,
Dar fiecare vis al meu se zbate,
Și fiecare pas, subit îmi împietrește.
Sub pleoape grele curge anotimpul,
Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,
Iar noi luptăm mereu cu timpul,
Dintr-un destin ucis cu apă vie.
Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,
În strălucirea unui trist apus,
E cântecul tăcerii ce cuvântă,
Un legământ ce încă nu l-am spus.
Rămânem două maluri de tăcere,
Pe râul care curge între noi,
Iubirea noastră, fulgeră durere,
Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.
El și cu Ea…
Azi totul e numai iubire,
Un cer cu o singură stea,
Ochi dulci sclipind în privire,
Mâna în mână, el și cu ea.
O floare, un parc, o alee,
Sărutul timid și rebel,
În ochi le răsar curcubeie,
Și râd fericiți, ea și cu el.
Tristețea întreagă dispare,
Rămâne iubirea ce vrea,
Să-i țină uniți într-o floare,
O singură lume: el și cu ea.
Un cântec se-aude în zare,
Șoptit ca o taină din cer,
Se leagănă timpul în soare,
Pe banca tăcerii, ea și cu el.
În piept le dansează iubirea,
Cu zboruri de înger și nea,
Un vis le împlinește menirea,
Pe veci împreună: El și cu Ea.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Dezamăgire
Cu mintea rătăcind în amăgire,
Mă-ndrept agale spre tăceri,
Sub pleoapele căzute de iubire,
Se frânge dragostea de ieri.
Îi port în piept icoana nemuririi,
Cu glasul stins de-atâtea căutări,
Și mă închin sub crucea amintirii,
Sperând s-o întâlnesc în alte zări.
Azi port în inimă o veche rană,
Din ea se scurge sângele tristeții,
Sub pielea mea e numai toamnă,
Și veșteji îmi sunt anii tinereții.
În jurul meu e-o mare fără țărmuri,
Și mă înec din nou în amintiri,
Cu mâinile întinse către ceruri,
Din mintea mea înalț dezamăgiri.
Am iubit o mască
Am iubit o mască... ce frumos mințea,
Un surâs de ceară, ochi fără durere,
Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,
Ascundeam sub pernă lacrimile mele.
Am iubit o mască... i-am făcut altar,
Aprinzând în gânduri lumânări de vis,
Însă ceara scursă, devenea coșmar,
Iar lumina noastră se scurgea-n abis.
Am iubit o mască... i-am jurat să fiu,
Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,
Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,
Răsăream nostalgic ca o dimineață.
Am iubit o mască... o iubesc și-acum,
Am lăsat în spate tot ce n-am aflat,
Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum,
Și-am iubit orbește, până m-am uscat.
Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,
Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,
O credeam icoana sufletului meu,
Și-o slăvea întruna inima-mi cernută.
Am iubit o mască... poate n-a fost ea,
Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,
Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa,
Ca o primăvară fără flori și frunze.
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?
Baladă iubirii
Din umbrele rămase pe retină,
Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,
Căci port în mâini o toamnă clandestină,
Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.
Iar taina nopții ce veșnicia cere,
Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,
Tu ești un foc ce arde în tăcere,
Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.
Și vom pleca, când stelele apun,
Fugind de noi prin timpuri vinovate,
Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,
Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.
Din amintiri răzlețe, dezgolite,
Ți-aș naște lumea care îți lipsește,
Dar fiecare vis al meu se zbate,
Și fiecare pas, subit îmi împietrește.
Sub pleoape grele curge anotimpul,
Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,
Iar noi luptăm mereu cu timpul,
Dintr-un destin ucis cu apă vie.
Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,
În strălucirea unui trist apus,
E cântecul tăcerii ce cuvântă,
Un legământ ce încă nu l-am spus.
Rămânem două maluri de tăcere,
Pe râul care curge între noi,
Iubirea noastră, fulgeră durere,
Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.
El și cu Ea…
Azi totul e numai iubire,
Un cer cu o singură stea,
Ochi dulci sclipind în privire,
Mâna în mână, el și cu ea.
O floare, un parc, o alee,
Sărutul timid și rebel,
În ochi le răsar curcubeie,
Și râd fericiți, ea și cu el.
Tristețea întreagă dispare,
Rămâne iubirea ce vrea,
Să-i țină uniți într-o floare,
O singură lume: el și cu ea.
Un cântec se-aude în zare,
Șoptit ca o taină din cer,
Se leagănă timpul în soare,
Pe banca tăcerii, ea și cu el.
În piept le dansează iubirea,
Cu zboruri de înger și nea,
Un vis le împlinește menirea,
Pe veci împreună: El și cu Ea.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Dezamăgire
Cu mintea rătăcind în amăgire,
Mă-ndrept agale spre tăceri,
Sub pleoapele căzute de iubire,
Se frânge dragostea de ieri.
Îi port în piept icoana nemuririi,
Cu glasul stins de-atâtea căutări,
Și mă închin sub crucea amintirii,
Sperând s-o întâlnesc în alte zări.
Azi port în inimă o veche rană,
Din ea se scurge sângele tristeții,
Sub pielea mea e numai toamnă,
Și veșteji îmi sunt anii tinereții.
În jurul meu e-o mare fără țărmuri,
Și mă înec din nou în amintiri,
Cu mâinile întinse către ceruri,
Din mintea mea înalț dezamăgiri.
Am iubit o mască
Am iubit o mască... ce frumos mințea,
Un surâs de ceară, ochi fără durere,
Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,
Ascundeam sub pernă lacrimile mele.
Am iubit o mască... i-am făcut altar,
Aprinzând în gânduri lumânări de vis,
Însă ceara scursă, devenea coșmar,
Iar lumina noastră se scurgea-n abis.
Am iubit o mască... i-am jurat să fiu,
Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,
Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,
Răsăream nostalgic ca o dimineață.
Am iubit o mască... o iubesc și-acum,
Am lăsat în spate tot ce n-am aflat,
Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum,
Și-am iubit orbește, până m-am uscat.
Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,
Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,
O credeam icoana sufletului meu,
Și-o slăvea întruna inima-mi cernută.
Am iubit o mască... poate n-a fost ea,
Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,
Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa,
Ca o primăvară fără flori și frunze.