Rătăcire
Cu fața îndreptată către cer,
Pornii la drum a mia oară,
Picioarele odihnă-mi cer,
Că mersu-mi este ca pe sfoară.
Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,
Dar trupul revoltat se abține,
Mă-ntorc în el și calm îi zic:
- Tu, taci... Și mergi cu mine.
Popasuri fac doar în abisuri,
Întunecimi cu pasu-mi luminez,
Şi tot ce mișcă prin desișuri,
În mersul meu îi angrenez.
Mi-e lesne să m-avânt oriunde,
Dar sufletului nu-i convine,
Și-i zic prin respirări profunde,
- Tu, taci... Și mergi cu mine.
Escaladez și piscuri mari de gheață,
Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,
Doar gândul încă îmi mai este în viață,
Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.
Aproape când sublimul să-l ating,
Aud un urlet lung venind din mine,
Și-mi spuse înainte să-l conving,
- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 3 октября 2023
Просмотры: 662
Стихи из этой категории
Specialistul!
Cândva demult visul a fost s-ajung
Un asistent sau un medic veterinar,
Ca să tratez toți pacienți-n suferință
Și liniște s-aduc în casă la gospodar.
În curte-aveam tot timpul animale
Și din păcate se mai și îmbolnăveau,
Atunci plângeam și tare sufeream
Când unele din ele chiar mureau.
De timpuriu mi-am pus în gând
Să-nvăț și să urmez o facultate,
Ca să devin doctor de animale
Să le tratez și să le văd salvate.
Visul frumos în timp s-a împlinit
Și-am devenit specialist cu acte,
Ani mulți profesiei m-am dedicat
Fără a ști adesea de-i zi sau noapte.
Acum când anii mi se scurg la vale
Și-s întrebat ce-i important în viață,
Fără a ezita voi spune...învață carte
Și multă trudă de vrei ceva în străiță!
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Specialistul!
Cândva demult visul a fost s-ajung
Un asistent sau un medic veterinar,
Ca să tratez toți pacienți-n suferință
Și liniște s-aduc în casă la gospodar.
În curte-aveam tot timpul animale
Și din păcate se mai și îmbolnăveau,
Atunci plângeam și tare sufeream
Când unele din ele chiar mureau.
De timpuriu mi-am pus în gând
Să-nvăț și să urmez o facultate,
Ca să devin doctor de animale
Să le tratez și să le văd salvate.
Visul frumos în timp s-a împlinit
Și-am devenit specialist cu acte,
Ani mulți profesiei m-am dedicat
Fără a ști adesea de-i zi sau noapte.
Acum când anii mi se scurg la vale
Și-s întrebat ce-i important în viață,
Fără a ezita voi spune...învață carte
Și multă trudă de vrei ceva în străiță!
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Instinct
E plin de ură astăzi între noi,
Se ascut cuţitele sub masă,
Nutrim cu viclenie sentimente noi,
Dospite într-o cocă ucigaşă.
Ne-am injectat venin în limbă,
Privirea ni-i un sloi de gheaţă,
Prin trup armatele se plimbă,
Şi-i stare de alertă peste viaţă.
Ne bucurăm când camaradul moare,
Rânjim cu steagul păcii în mână,
În suflet, demult nu ne mai doare,
Şi totul e-n război, nimic nu se amână.
Pe mama am făcut-o general,
Pe tată l-am numit iscoadă,
Şi peste neamuri s-a transmis viral,
Ca tot ce-i bun, să fie declarată pradă.
În public ne afişăm apoi semeţi,
Şi răspândim duhori în jurul nostru...
Căci, ca primată, nu ai cum să înveţi,
Ce înseamnă om, şi care-i este rostul.
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
Pe scurt
În prag de nouăzeci de veri,
-când au trecut? parc-a fost ieri-
cam obosit, am stat în pat
am adormit și am visat.
Mă dojenea mama în vis
că n-am făcut ce i-am promis.
Îndurerat intru-n birou
și mă apropii de stilou:
”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,
despre ce dracu vrei să scriu?”
”Scrie , mamă, despre toate
care sunt adevărate
și scrie și despre rele
să scape lumea de ele.”
mi-ar fi spus mama, știu bine,
dac-ar fi fost lângă mine.
”Am să scriu, mamă, ce pot.”
Și cu asta am spus tot.
Другие стихотворения автора
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Judecată
Sub trupul meu se stinge rugul,
Căci lemnu-i ud de nedreptate,
Dovezile mi s-au arat cu plugul,
Plantând în loc sentințe și rapoarte.
Verdictul lor îl țin supus sub limbă,
Precum un mort își ține ortul,
Prin vămile pământului mă plimbă,
Legalizând cuvintelor avortul.
Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,
Iar cerului ofer tristeți pe datorie,
Paharul morții astăzi îl voi bea,
La fel ca pe o simplă doctorie.
Când slujba înhumării o să-nceapă,
Rugați-mi popa să predice de două ori,
Groparii să mai sape adânc o groapă,
Să bage și justiția cu tot cu închisori.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Judecată
Sub trupul meu se stinge rugul,
Căci lemnu-i ud de nedreptate,
Dovezile mi s-au arat cu plugul,
Plantând în loc sentințe și rapoarte.
Verdictul lor îl țin supus sub limbă,
Precum un mort își ține ortul,
Prin vămile pământului mă plimbă,
Legalizând cuvintelor avortul.
Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,
Iar cerului ofer tristeți pe datorie,
Paharul morții astăzi îl voi bea,
La fel ca pe o simplă doctorie.
Când slujba înhumării o să-nceapă,
Rugați-mi popa să predice de două ori,
Groparii să mai sape adânc o groapă,
Să bage și justiția cu tot cu închisori.
De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Doină
Fă-mă Doamne apă,
Lumea să mă bea,
Viața să înceapă,
Chiar din palma mea.
Să fiu un izvor,
Să curg pe vecie,
Ca un aprig dor,
Lumea să mă știe.
Fă-mă câmp cu flori,
Raiuri pe pământ,
Să le dau culori,
Și fluturi zburând.
Să fiu fir de mac,
Roșu ca un sânge,
În râs să prefac,
Ochiul care plânge.
Fă-mă Doamne vânt,
Să mângâi ușor,
Fruntea ce-n pământ,
Plânge cu mult dor.
Să fiu adiere,
Dulce alinare,
Să duc mângâiere,
În inimi amare.
Fă-mă cer senin,
Stele să presar,
Peste-al lumii chin,
Să-i fiu far hoinar.
Să fiu lună blândă,
Tainic legământ,
Noaptea să-mi ascundă,
Lacrima-n pământ.
Fă-mă doar o clipă,
Un bob de lumină,
Să aprind în pripă,
Iubirea divină.
Dragostea s-apară,
Să mă sting pe cruce,
Răul tot să piară,
Omu-n rai să urce.