Doină

Unui agronom

A zis c-a dat lovitura,

Şi-a luat ogor bonom,

Dar nu i-a ieşit cultura:

Căci, gras pământ, slab agronom.

Unui amic - face 50 ani

Să fii amice prea slăvit,

Şi să trăieşti întru mulţi ani,

Căci ani 50 ani împlinit,

Dar jumătate i-ai cam risipit.

Unui amic - face 50 ani

Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,

Ai dus o viaţă pe a locuri grea,

Vreo zece – doişpe ani la şcoală,

Iar restul pe la birt şi cafenea.

Unui confrate

La dânsul tot privesc mereu,

Şi meditez adeseori,

Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,

Dar numai el cu capu-n nori.

Compasiune

Am vrut compasiune să-i arăt,

Şi să mă pun în pielea ei un pic,

Dar m-am dat iute îndărăt,

Căci n-are piele, ci şoric.

Unei amice

Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,

A zis că da, dar să îi vând un pont,

Că nimenea nu vrea să-i zică,

Ce sumă mi-a rămas în cont.

Unei soaţe

I-a zis soţului de la Paris:

- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,

Nu prin poştă sau în scris,

Ci prin Western Union.

Unuia - după cura de slăbire

A reuşit perfect s-ascundă,

Formele şi burta mai rotundă,

Dar totuşi, ceva i-a scăpat,

Fiindcă capul i-a rămas pătrat.

Unui alpinist

Alpinist vechi, de succes,

A avut femei o hoardă,

Profesional soţia şi-a ales,

Pe cea mai tare coardă.

Şcoala on-line

I-o problemă serioasă,

Să predai on-line la sat,

C-absolventul o să iasă,

Cu bug-uri şi virusat.

Şcoala on-line

S-a decis precum se ştie,

On-line studiu-n pandemie,

Dar presimt mare urgie,

Carte…Google o să ştie.

Şcoala on-line

Pe vremea mea era o vorbă bună

Ai pus cartea pe oala cu smântână,

Azi, se zice cam aşa…

Ai pus mouse-ul lângă cafea.

Şcoala on-line

Când mă scotea profu la tablă,

Mă trecea prin corp rece fior,

Azi, on-line, n-am nici o treabă,

Râd de el, la monitor.

Şcoala on-line

Ministrul Educaţiei a declarat,

Şcoala on-line are succes,

Dar pe la sat s-a constatat,

Curent nu e, şi nici wireless.

Ecumenism

Alături de eretici Papa se închină,

Şi osanale aduc lui anticrist,

Trăgând peste credinţă o cortină,

Pe care o numesc Ecumenism.

Unor invidioşi

Banul meu muncit cu greu,

E râvnit măi oameni buni,

Doar de acei, ce mai mereu,

Au tăiat frunză la câini…

Doină - după tăierile de păduri

 “Jelui-m-aș și n-am cui,

Jelui-m-aș codrului,”

Azi te jelui la ghiveci,

Codrul e la austrieci.

Excursie

A plănuit să meargă la Cazane,

Dar Dunărea fiind învolburată,

S-a întors al meu amic chefliu,

Tot la cazane, dar cele cu rachiu.

Minune 

Un secret i-a împărtășit

Lângă soba de granit,

Și-apoi a rămas uimit,

Că gura sobei a vorbit.

Unei accidentate

  a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină

La zâna măseluţă te-ai rugat,

Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,

Dorinţa ea ţi-a ascultat,

Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.

Unei accidentate

Singurătate ai vrut neapărat,

Şi îl priveai pe soţ cu ură,

El brusc pedala a apăsat,

Şi singură ai rămas… în gură.

Pe mulți ai fericit în lume, 

Deși cu greu tu te-ai născut, 

Ai generat și opere postume, 

Și orice om te-a cunoscut. 

Ai învățat savanți, elevi și profesori, 

Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit, 

Și n-am crezut că ai să mori, 

De mână celor care te-au citit. 

Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți, 

Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii, 

Între coperți am stat cu toți uniți, 

Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei. 

Ai fost uitată în mari biblioteci, 

Ori arsă în răscoale și proteste, 

Iar când ai vrut secrete să diseci, 

Mai marii lumii au început să te conteste. 

Și-au hotărât în școli să fii hulită, 

Te-au îngropat sub telefoane și tablete, 

Doar de nostalgici, tu mai ești citită, 

Și plângi pe-un raft, de pe-un perete. 

În vile somptuoase ești decor, 

Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea, 

Apoi l-au ponegrit pe scriitor, 

Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea. 

Se mai închide încă-o librărie, 

Pier multe milioane dintre voi, 

Iar azi trăim o mare tragedie, 

Cultura se aruncă la gunoi. 

De aș fi o literă, de exemplu            V

aș curta întruna pentru voi un          I

ca să nască-n astre pe întâiul          A

și să țese-n slove neînțelesul          Ț

care pe o ață să înnoade un            A

De aș fi o literă, de exemplu           M

aș dubla iubirea pentru același       A

cerul îmi va da din genom un          M

și cu alfabetul v-aș îmbrățiș -          A

De aș fi o literă, de exemplu           I

aș lua din urmă pe rămasul            U

voi sluji la bine să câștig un           B

de la inimă voi cerși un                   I

din regrete am să smulg un           R

ca să fiu eternă ca începutul          E

De aș fi ceva, de exemplu vers,

aș împrăștia, pe pământ o știre,

că la începuturi peste univers,

(erau trei cuvinte):

VIAȚA , MAMA și IUBIRE.

Azi cerul tainic s-a deschis,

Întreg pământu-i plin de rouă,

Și-n fața ochilor ca într-un vis,

Cu lacrimile tale iarăși plouă.

Și parcă primăvara-i oarbă,

Iar florile par lungi oglinzi,

Pe trupu-mi năpădit de iarbă,

Te-aștept tăcută să te-ntinzi.

Poruncă am să dau să vină vara,

La umbra dragostei să stai,

Și-n timpul cât se lasă seara,

Săruturi pe furiș să-mi dai.

Apoi să ningă printre ramuri,

Cu flori de crin și liliac,

Să-ți ungă pielea a lor balsamuri,

Ca în lumină să te-mbrac.

Și înfloriți să cerem la divinitate,

Să fim o noapte anotimp,

Să-mprăștiem iubire peste toate,

Și veșnicie să luăm la schimb.

Eu nu mă-mbăt cu gesturi de paradă,

Nici nu mai vreau răspunsuri de pe buze,

Cuvintele sunt vechi, sunt căi confuze,

Ți-e limba arsă și mintea-n ambuscadă.

Aş vrea să fiu în tine, ca o boală,

Să-mi pui pe tâmple timpul ca sigiliu,

Dar ne-am trăit iubirea în exiluri,

Şi ne-au rămas pe umeri ani de smoală.

Ne-a fost blestemul scris în alfabetul

Unui tăcut şi sacru dezacord,

Și-am fost deopotrivă sud și nord,

Și-acum ne bântuie pe amândoi regretul.

Azi plouă-n mine, stropii nu se văd,

Dar mușcă din lumină cu ardoare,

Și fiecare rană-i o ninsoare,

Ce cade-n pieptul meu ca un prăpăd.

Am învățat durerea nerostită,

Și-am preschimbat-o în linii de abis,

Tu ești cuvântul care n-a fost scris,

Iar eu o filă veșnic necitită.

Mi-e viața un altar pe jumătate,

Pe care nici o jertfă n-a ajuns,

Deși de soartă mi-a fost uns,

Să-mi port tristețea ca o cruce-n spate.

Nu-ți cer nimic. Rămâi acolo, stinsă,

În colțul tău, cu florile uscate,

Eu mi-am făcut din lipsa ta cetate,

Și nu mai bat la poarta ta învinsă.

O amintire se strecoară printre ani,

și parcă ieri te-am văzut pentru prima oară.

Ochii tăi aveau lumina unui oraș necunoscut,

iar glasul tău mi-a deschis pieptul ca o poartă.

Fiecare atingere a rămas în mine

ca un fir de apă prins între pietre,

născând peste timp

o cascadă... 

Mirosul tău, râsul tău,

au devenit literele unei cărți

pe care sufletul meu o recitește

când nimeni nu vede și nimeni nu știe.

Prima iubire e ca o inimă

care bate neîncetat,

și curge ca un izvor

din care beau amintirile.

Când mâna caldă ca o vară,

Prin părul răsfirat petreci,

Tu te gândești cum e afară,

Eu mă gândesc pe unde treci.

Când trupul la fereastră-ți șade,

Privind pierdută-n spre livezi,

Tu te gândești la pomi și roade,

Eu mă gândesc c-ai să mă vezi.

Când noaptea tragi perdeaua deasă,

Iar umbra-ți prinde strălucire,

Tu te gândești să fii mireasă,

Eu mă gândesc să îți fiu mire.

Doamne,

mă simt împins înapoi,

nu de Tine, ci de mine.

Ceea ce ai zidit în mine

se surpă încet,

ca și cum haosul dintâi

n-ar fi murit,

ci doar ar fi ațipit o vreme.

Mă întorc în hău,

nu din voință, ci din oboseală.

Liniștea s-a spart în mine

și aud din nou glasurile confuze

ale întunericului fără formă.

Am văzut Lumina Ta, Doamne,

dar acum văd cum palmele mele

s-au desprins de ea

și caută iar praf, iar rătăcire.

De ce mă las să cad,

după ce am fost ridicat?

Îmi amintesc începutul —

când pământul era pustiu și gol

și Duhul Tău se mișca peste ape.

Așa sunt eu acum,

un abis de ape neclare

peste care doar dorul Tău mai plutește.

Doamne,

nu mă lăsa să mă risipesc

în ceea ce eram

înainte de a ști că sunt al Tău.

Spune din nou cuvântul creației:

„Să fie lumină!”

Și haosul meu se va retrage,

iar chipul meu

va începe să semene din nou

cu Tine.

Întoarcerea în haos nu e moarte,

decât, dacă e urmată de Cuvânt.

Nu e sfârșit,

decât, dacă Tu încă mai vorbești.

Poruncește, Doamne...

Și haosul meu va deveni iar Creație.

Când primăvara își varsă lumina,

Și florile răsar pe sub razele calde,

Un vânt de durere ți-a atins inima,

Și în suflet te doare, simți un abis adânc.

Cineva te-a rănit, ți-a smuls din viață,

A luat ce-i mai frumos, te-a lăsat în negru,

Și-n gândurile tale s-a strecurat ură,

Răzbunarea te roade, te înghite în întuneric.

Dar primăvara, în toată splendoarea ei,

Te cheamă să ierți, să nu te pierzi în focul răzbunării.

Iubește ca și Isus, cu inima curată,

Căci doar prin iertare se naște o lume nouă.

Iar dacă îl urăști, dacă vrei să-l distrugi,

Ți-ai pierdut singur drumul, ai pierdut lumina.

Iertarea e cheia, iubirea este dar,

Prin tine poate înflori, ca o floare-n grădină.

Nu lăsa răul să-ți fure zâmbetul,

Căci doar iubirea te poate ridica,

Iartă cu credință, cu lacrimi și zâmbet,

Și lasă primăvara să aducă renașterea.

Nu-i uita pe cei care te-au rănit,

În loc să-i urăști, ajută-i să crească,

Pentru că prin iertarea ta, omul se schimbă,

Iar în loc de frunze uscate, vor înflori flori de pace.

Așadar, iartă necondiționat,

Căci doar așa vei găsi adevărata libertate,

Și primăvara va fi pentru tine un miracol,

În care tu și ceilalți veți înflori cu adevărat.

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

Noaptea nu cade —

ea se așterne ca o mână blândă,

peste gândurile

care nu te lasă să dormi.

Stelele nu sunt doar lumină,

sunt brațele nopții întinse

spre tine, atunci când te simți

singur.

Fiecare umbră e o poveste nerostită,

un dor fierbinte din pieptul ascuns

al soarelui...

O floare care își închide

seara petalele, nu moare —

ci adoarme în taina unei rugăciuni

pe care o știe doar pământul.