Cu boala în oase…
Cu boala în oase,
Compun poezii,
Moartea îmi coase,
Catrinţe şi ii,
Cu ele mă îmbrac,
În ziua din urmă,
Când înger ori drac,
Mă alege din turmă.
Cu inima rece,
Cânt doine de dor,
Moartea petrece,
La mine-n pridvor,
Se prind în horă,
Acelaşi înger şi drac,
Mai am încă o oră,
Coliva să-mi fac.
Mai am doar un pic,
Mormântul să-l sap,
Un popă peltic,
Îmi citeşte la cap,
Mai am un minut,
Să mă bag în coşciug,
Prea mult am zăcut,
Şi-am ars ca un rug.
Mi-e sufletul gol,
În a morţii cămaşă,
Acuma…când mor,
Mi-e dor de acasă.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2023
Просмотры: 603
Стихи из этой категории
Sclipiri
Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon
Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor
Era intr-una din zile, înainte de Ajun
Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...
Mai târziu te-am zărit tot in trafic
La o răscruce de drumuri
Aș fi vrut un semn să-ți trimit...
Dar aveam mult praf pe geamuri.
Ce simt când uneori te mai văd?
Simt cum in suflet se face prăpăd...
Aș da orice din când în când să mai vorbim
...Nu stiu ce imi doresc mai tare...
Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...
Sau să las totul în uitare..
Distanta dintre noi
Apus frumos de vara
Parca ar fi prima oara
Am în minte zeci de gânduri
Dar m am pierdut printre rânduri
Când vine vremea sa pleci
Și palmele mi s reci
Și sufletul mi e gol
Și o sa mi fie dor
Dar sa te întorci te aștept
Căci inima ce mi bate n piept
E doar a ta, numai a ta
Iubire, pentru totdeauna
Și atunci când o sa vii
Și privirile se vor întâlni
Zeci de pomi vor înflori
Iar noi vom fi din nou copii
Să știi!
Să știi că am adus și astăzi flori
Și pus pe masă în aceiași vază,
La tine-mi fuge gândul și visez
Chiar dacă soarele e la amiază.
Privirea mi se duce pe-un tablou
Și amintiri frumoase-mi răscolesc,
De cât de fericiți eram pe-atunci
Și cât de mult puteam să te iubesc.
Nu știu de ce răceala ne-a cuprins
Și înghețat a noastre sentimente,
Iar când iubirea a devenit străină
Geaba am semnat noi documente.
Ce greu a fost să ne găsim cândva
Și ce ușor ne-am spus la revedere,
De-abia când ai plecat am înțeles
Că singur pe pământ...este durere.
Acum când timpul este...trecut
Și doar prezentul mai contează,
Nu-mi mai rămâne decât să spun
Asteapt-o și chiar de-i zi...visează!
LUMINĂ IN NOAPTE
Apusul fermecat de-atâta culoare
Își trage a greu perdeaua spre neant
Pierzând în drumul lui mai multe raze,
Toate vor fi înghițite de noapte
Când întunericul în vălu-i pliant
Fură stelelor lumina prin șoapte
Să nu-l audă timpul, eternul fugar.
Îmbrățișați sub a lunii arcadă
Doi rătăciți în a vieții baladă
Aduși la mal de-al brizei rece val
Lasă să le cadă stele-n cascadă
Iar clepsidra destinului, încă o dată,
Să reverse în șoaptă lumină în noapte
O ploaie de stele…O iubire adevărată.
Rugaciunea dragostei
Iubito,tu ești icoana mea
Și te asigur că nu-i idolatrie,
Nu-i prima oară când ti-am spus,
Prin tine îmi vorbește Dumnezeu!
Căci dragostea este chiar El
Și are rugaciunea ei..
De-o să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun
Ei bine, atunci am să-ți răspund
Că vreau să-ți vorbesc despre rugaciunea dragostei...
Tot rugăciune este,dar are miere și arome,
De vrei sau nu coboară din gânduri rotindu-se
Precum un foc rotund și luminos
Direct în inimă...
Iubindu-te pe tine,
Această lume cenușie moare,
Cu tot ce știm că-i aparține,
Tristeți, eșecuri și necazuri,
Iar Raiul de care se vorbește
Prin tine îmi apare cu tot frumosul,
Tu fiind secreta cheie ce-l deschide!
Aceasta-i divina rugaciunea dragostei,
Te rog mă crede,eu îți spun doar ție
Dar parcă e mai bine
Întreaga lume să o știe!
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Stealing stars
Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Sclipiri
Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon
Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor
Era intr-una din zile, înainte de Ajun
Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...
Mai târziu te-am zărit tot in trafic
La o răscruce de drumuri
Aș fi vrut un semn să-ți trimit...
Dar aveam mult praf pe geamuri.
Ce simt când uneori te mai văd?
Simt cum in suflet se face prăpăd...
Aș da orice din când în când să mai vorbim
...Nu stiu ce imi doresc mai tare...
Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...
Sau să las totul în uitare..
Distanta dintre noi
Apus frumos de vara
Parca ar fi prima oara
Am în minte zeci de gânduri
Dar m am pierdut printre rânduri
Când vine vremea sa pleci
Și palmele mi s reci
Și sufletul mi e gol
Și o sa mi fie dor
Dar sa te întorci te aștept
Căci inima ce mi bate n piept
E doar a ta, numai a ta
Iubire, pentru totdeauna
Și atunci când o sa vii
Și privirile se vor întâlni
Zeci de pomi vor înflori
Iar noi vom fi din nou copii
Să știi!
Să știi că am adus și astăzi flori
Și pus pe masă în aceiași vază,
La tine-mi fuge gândul și visez
Chiar dacă soarele e la amiază.
Privirea mi se duce pe-un tablou
Și amintiri frumoase-mi răscolesc,
De cât de fericiți eram pe-atunci
Și cât de mult puteam să te iubesc.
Nu știu de ce răceala ne-a cuprins
Și înghețat a noastre sentimente,
Iar când iubirea a devenit străină
Geaba am semnat noi documente.
Ce greu a fost să ne găsim cândva
Și ce ușor ne-am spus la revedere,
De-abia când ai plecat am înțeles
Că singur pe pământ...este durere.
Acum când timpul este...trecut
Și doar prezentul mai contează,
Nu-mi mai rămâne decât să spun
Asteapt-o și chiar de-i zi...visează!
LUMINĂ IN NOAPTE
Apusul fermecat de-atâta culoare
Își trage a greu perdeaua spre neant
Pierzând în drumul lui mai multe raze,
Toate vor fi înghițite de noapte
Când întunericul în vălu-i pliant
Fură stelelor lumina prin șoapte
Să nu-l audă timpul, eternul fugar.
Îmbrățișați sub a lunii arcadă
Doi rătăciți în a vieții baladă
Aduși la mal de-al brizei rece val
Lasă să le cadă stele-n cascadă
Iar clepsidra destinului, încă o dată,
Să reverse în șoaptă lumină în noapte
O ploaie de stele…O iubire adevărată.
Rugaciunea dragostei
Iubito,tu ești icoana mea
Și te asigur că nu-i idolatrie,
Nu-i prima oară când ti-am spus,
Prin tine îmi vorbește Dumnezeu!
Căci dragostea este chiar El
Și are rugaciunea ei..
De-o să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun
Ei bine, atunci am să-ți răspund
Că vreau să-ți vorbesc despre rugaciunea dragostei...
Tot rugăciune este,dar are miere și arome,
De vrei sau nu coboară din gânduri rotindu-se
Precum un foc rotund și luminos
Direct în inimă...
Iubindu-te pe tine,
Această lume cenușie moare,
Cu tot ce știm că-i aparține,
Tristeți, eșecuri și necazuri,
Iar Raiul de care se vorbește
Prin tine îmi apare cu tot frumosul,
Tu fiind secreta cheie ce-l deschide!
Aceasta-i divina rugaciunea dragostei,
Te rog mă crede,eu îți spun doar ție
Dar parcă e mai bine
Întreaga lume să o știe!
(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Stealing stars
Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Другие стихотворения автора
Vremuri noi
S-a pus o ceață neagră pe pământ,
Pe suflet, ochi și-n caractere,
Pe unde mergem locu-i strâmt,
Şi orbecăim smintiți după avere.
Ne este sângele mai năclăit, mai rece,
Și ochii în orbită scufundați,
Uităm că viața ca un fulger trece,
Uităm c-am fost cândva ca niște frați.
Adulmecăm vânatul ca o fiară,
Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin,
Ce nu-i al nostru, e musai să piară,
Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin.
Ne-am preschimbat în umbre fără nume,
Purtăm în noi doar zgură și păcat,
Pe rude le mai știm doar din albume,
Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.
Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,
Nici soarele nu-l mai simțim în piept,
Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,
Și-l condamnăm pe omul înțelept .
Dar ce va fi când totul va fi scrum,
Când bogăția va rămâne o povară,
Vom regăsi spre ceruri un alt drum,
Ori vom pieri sub lacrima amară?
E toiul nopții...
E toiul nopții și încă-i supărare,
Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,
E ziua-n care nu este împăcare,
Când totul e pustiu, arid și părăsit.
E toiul nopții și încă se respiră,
E toamna care-ncet se pierde,
Și suntem frunze care se răsfiră,
Din ramura ce încă-i verde.
E toiul nopții și încă avem păreri,
Și parcă-n ușă bate primăvara,
Dar brusc apar de peste tot dureri,
Și infinit de lungă ni se pare seara.
E toiul nopții și încă avem timp,
Ca zorii zilei să ne prindă alături,
Și hai să facem nebunatic schimb,
Nimic pentru un pat și două pături.
E toiul nopții și stele au asfințit,
Iar vraja lunii veni să ne înhațe,
Și-n zori surprinși ne-am pomenit,
Pe jos dormind ținându-ne în brațe.
Destinul
Eu, abia sositul prunc
În noua lume ce mi-i casă,
Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung
Şi moartea tânără fără de coasă.
Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,
Cu lungi urcuşuri şi abisuri,
Cu clipe mai amare ca pelinul,
Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.
Spăşit m-am adăpat din ele,
Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,
Flămând am adormit sub stele,
Ca-n zori într-o scânteie să erup.
Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.
Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,
Şi-am râs în fiecare dimineaţă,
De ursitori şi moartea cea cuminte.
Acum, de aici, din vârf de creastă,
Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,
Mă uit la prunci şi la nevastă,
Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.
Dezmăț
Caută așternuturi noi fără teamă,
Ochiul să stea ațipit după geană,
Uită-ți gândul din noapte pe cer,
Să doarmă pe nori, umil și stingher.
Mintea golită alung-o pe Lună să pască
Poeme de amor arse-n ruguri de iască,
Nebuna din piept să strige, să cânte,
Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.
Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,
Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,
Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,
Când aleargă înspre tine copiii din flori.
Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,
Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,
Zbori peste munți, peste piscuri înalte,
Desfrâul și orgia din somn să tresalte.
Seara de Crăciun
E teroare pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Doar în case de creștini,
Astăzi se aprind lumini.
Focu-n sobă surd trosnește,
Marea taină îi unește,
Sus în colț, lângă icoană,
Arde-n candelă o rană,
Este rana lumii toată,
Rana sfântă, vindecată,
Azi, în ieslea de pe jos,
Prin nașterea lui Hristos.
Azi în noaptea de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Sus în cer și aicea jos,
S-a născut Iisus Hristos!
Cântă-n rai îngeri duios,
Astăzi s-a născut Hristos,
Cântă cerul bucuria,
Astăzi s-a născut Mesia!
Însă aicea pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Numai la creștin în casă,
Pruncul stă cu ei la masă.
Nu mai ești binevenit,
Tu Iisuse, Tu Hristoase,
Omul te-a înlocuit,
Cu petreceri zgomotoase.
Stă bisericuța goală,
Nici afară nu mai ninge,
Sufletul e plin de boală,
Candela încet se stinge.
Cântă un colind nebun,
Azi, în seara de Crăciun,
Linu-i lin și iară lin...
Alungați-l pe creștin,
Linu-i lin și e frumos...
Alungați-L pe Hristos!
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
Vremuri noi
S-a pus o ceață neagră pe pământ,
Pe suflet, ochi și-n caractere,
Pe unde mergem locu-i strâmt,
Şi orbecăim smintiți după avere.
Ne este sângele mai năclăit, mai rece,
Și ochii în orbită scufundați,
Uităm că viața ca un fulger trece,
Uităm c-am fost cândva ca niște frați.
Adulmecăm vânatul ca o fiară,
Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin,
Ce nu-i al nostru, e musai să piară,
Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin.
Ne-am preschimbat în umbre fără nume,
Purtăm în noi doar zgură și păcat,
Pe rude le mai știm doar din albume,
Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.
Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,
Nici soarele nu-l mai simțim în piept,
Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,
Și-l condamnăm pe omul înțelept .
Dar ce va fi când totul va fi scrum,
Când bogăția va rămâne o povară,
Vom regăsi spre ceruri un alt drum,
Ori vom pieri sub lacrima amară?
E toiul nopții...
E toiul nopții și încă-i supărare,
Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,
E ziua-n care nu este împăcare,
Când totul e pustiu, arid și părăsit.
E toiul nopții și încă se respiră,
E toamna care-ncet se pierde,
Și suntem frunze care se răsfiră,
Din ramura ce încă-i verde.
E toiul nopții și încă avem păreri,
Și parcă-n ușă bate primăvara,
Dar brusc apar de peste tot dureri,
Și infinit de lungă ni se pare seara.
E toiul nopții și încă avem timp,
Ca zorii zilei să ne prindă alături,
Și hai să facem nebunatic schimb,
Nimic pentru un pat și două pături.
E toiul nopții și stele au asfințit,
Iar vraja lunii veni să ne înhațe,
Și-n zori surprinși ne-am pomenit,
Pe jos dormind ținându-ne în brațe.
Destinul
Eu, abia sositul prunc
În noua lume ce mi-i casă,
Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung
Şi moartea tânără fără de coasă.
Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,
Cu lungi urcuşuri şi abisuri,
Cu clipe mai amare ca pelinul,
Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.
Spăşit m-am adăpat din ele,
Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,
Flămând am adormit sub stele,
Ca-n zori într-o scânteie să erup.
Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.
Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,
Şi-am râs în fiecare dimineaţă,
De ursitori şi moartea cea cuminte.
Acum, de aici, din vârf de creastă,
Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,
Mă uit la prunci şi la nevastă,
Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.
Dezmăț
Caută așternuturi noi fără teamă,
Ochiul să stea ațipit după geană,
Uită-ți gândul din noapte pe cer,
Să doarmă pe nori, umil și stingher.
Mintea golită alung-o pe Lună să pască
Poeme de amor arse-n ruguri de iască,
Nebuna din piept să strige, să cânte,
Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.
Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,
Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,
Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,
Când aleargă înspre tine copiii din flori.
Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,
Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,
Zbori peste munți, peste piscuri înalte,
Desfrâul și orgia din somn să tresalte.
Seara de Crăciun
E teroare pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Doar în case de creștini,
Astăzi se aprind lumini.
Focu-n sobă surd trosnește,
Marea taină îi unește,
Sus în colț, lângă icoană,
Arde-n candelă o rană,
Este rana lumii toată,
Rana sfântă, vindecată,
Azi, în ieslea de pe jos,
Prin nașterea lui Hristos.
Azi în noaptea de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Sus în cer și aicea jos,
S-a născut Iisus Hristos!
Cântă-n rai îngeri duios,
Astăzi s-a născut Hristos,
Cântă cerul bucuria,
Astăzi s-a născut Mesia!
Însă aicea pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Numai la creștin în casă,
Pruncul stă cu ei la masă.
Nu mai ești binevenit,
Tu Iisuse, Tu Hristoase,
Omul te-a înlocuit,
Cu petreceri zgomotoase.
Stă bisericuța goală,
Nici afară nu mai ninge,
Sufletul e plin de boală,
Candela încet se stinge.
Cântă un colind nebun,
Azi, în seara de Crăciun,
Linu-i lin și iară lin...
Alungați-l pe creștin,
Linu-i lin și e frumos...
Alungați-L pe Hristos!
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!