Mi-e dor și... doare

Cerul erai pentru mine,

Eu pentru tine,doar stea de pe cer.

Te iubeam și te vedeam doar pe tine,

TU înlocuindu-mă cu mii,crezând că lumină nu-ți ofer.

De era ziuă și  îți era perfect,

De mine imediat uitai.

Pentru tine eram doar un ceas defect,

La care doar priveai și imediat te plictiseai.

Mi-ar fi plăcut să fiu doar a ta și tu al meu,

Să mă ascund sub aripa iubirii tale.

Să observi și tu când mi-e pustiu și greu,

Să nu mă tratezi doar cu vorbe goale.

acum noua noastră carte 

vine cu amintiri sau alte 

greșeli repetate poate 

dar nu te-am iubit în parte 

poate n-a fost ca la carte

dar am făcut tot ce se poate 

acum sper să mă mai știi 

prieteni noi când am fost copii 

ne prosteam odată iarna 

până când a venit vara.

Stângace in multe feluri
Ale valuri mâini le țin
Respirând, dansând pe holuri
Beau si ultima cupa cu vin

A uitării mări m-ai dat
Nopți veșnic, timp furat
Unde singură m-ai lăsat
Am păcătuit, iubit curat

Tu din stele te-ai făcut tare
Prefăcut iubind, iubind doar sine
Clepsidră de timp ești soare
Clopote de nopții altare

De ce privești în alta parte?

Acoperit de nori,eu nu te văd.

Vântul nu bate,poate e departe,

Jucându-se în zbor în alte zări.

Din inima ies fluturi, ce poartă curcubee,

Umbrite doar de soarele ce nu a apărut.

Mă inspaimant de o umbră de femeie,

Ascunsă de un zid ce încă n-a cazut.

Și printre stele,păsări călătoare,

De care te izbești din când în când,

Îți fierbe strălucirea ce nu moare,

Mai cade un gând, rând,pe rând.

Frumusețea diabolică a macilor ce nu țin mult

Și praful de stele au dansat cu un cult,

În ritmuri netraduse de nici un dicționar,

Te-ai prefăcut, avar,amar,hoinar.

Drumurile ți-s deschise, să privesti nu e păcat,

Doar cuvântul își poartă vina de a fi neâmpăcat.

Ziua vine,noaptea trece,cântă vara pe la colțuri,

Ploaia curăță ce limba nu a construit în sensuri.

Vino iarași în vară,

Lângă o cireașa amară,

Să privim o stea căzătoare,

Când apusul moare.

Îmi cântă doru-n depărtare,

Din codri verzi, de pe poteci,

Și-un murmur rece de izvoare,

Îmi spune întruna c-ai să pleci.

Din praf și umbre nasc stihii,

Și plânge struna de vioară,

Și-aș vrea arcușul ei să fii,

Dar încă nu e primăvară...

Plângând ascult numai tăcerea,

Și-mi pare a fi un lung festin,

Încerc să-ngrop sub ploi durerea,

Dar într-o clipă nor devin.

Apoi opresc, să uit de toate,

Să-mbrac uitarea-n trup divin,

Căci viața-i duhul ce se zbate,

În carnea unui lut străin...

Și mă îndrept spre zări absente,

Spre visul care nu-i al meu,

Mișcările îmi sunt inexistente,

Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.

Și totuși, tremurând sub stele,

Mă-nalț din norii mei târzii,

Și strig cu fața-ntre zăbrele,

De ce nu vii, de ce nu vii?

Când eşti în brațele mele,

Şi capul tău se odihneşte pe brațu-mi stâng,

Iar mâna dreaptă mi se plimbă prin părul tău plăpând,

Şuvițe castanii in armonii stacate

Se înfiripă clasic pe vârfuri deşirate;

Alunec degetele pe claviculă tactil şi languros pe spate

Sincronic, tu...

Corzile inimii reverberezi in şoapte.

În amfiteatrul nopții, noi doi—o entitate.

De-am fost nimic ori nimeni... tu m-ai descoperit

Şi m-ai făcut maestrul de tine îndrăgostit.

Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă 

Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră 

Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...

L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,

Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost

Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.

Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu

Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri

Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu

Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.

Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră 

Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră

Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier

Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.

05.01.2025

Un pahar de poezie

Un singur lucru n-am să-ți iert

Ca m-ai silit sa te scot din viata mea 

Și-atât de imatur te-ai purtat

Când sufletul din mine doar a tine răsuna.

M-ai silit să te scot din viața mea

Când te doream cel mai mult

Și nu te-ai oprit din a-mi face rău 

Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.

Ai uitat ca sunt femeie și mă doare 

Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu

M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare

Deși vina nu am purtat-o numai eu.

N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine

Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare

Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține 

Probabil, dezamăgirea... e prea mare!

C-am adorat momentele cu noi

Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră 

Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,

S-au izbit de-al tău suflet de gheață. 

M-ai silit să te privesc plecând 

Ca și cum nu am fost nicicând 

Când dorul ardea în mine ca jarul

Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.

Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic

Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit 

N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut 

Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!

Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit 

Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit 

Deși drumul mi-e greu ca în orice început 

Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...

Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,

De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....

N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț 

Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!

Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier

Decorată frumos... cu un zâmbet stingher

Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă 

Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...

Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...

Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit 

De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat

O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...

Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere 

Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...

Cum e să nutresc speranțe din durere

Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...

Mă uit la cer, e de-un albastru senin

Mi te închipui atât de frumos și de lin,

Prin gânduri mi te plimbi mai mereu

Dar ești atât de departe... de sufletul meu...

Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător 

Așa aș mai potoli un pic al meu dor,

Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată 

Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...

Nu pot să te scot din gând nici un minut

Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund

De vise, speranțe... de al meu gând 

Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...

Și m-ai avut într-un pat cu împrumut

Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,

Și n-am stiut c-o aventură de-un minut

Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.

Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit

Într-o seară la-nceput de-april, banală,

Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit

Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.

Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde

Ce arde-n suflet tainic, neștiut.

Și-mi ești scânteie care se desprinde

Din visul meu de nimeni cunoscut.

Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce

Un strop de cer si nori de ploi...

Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!

Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..

Încă o seară plină de lună ce-mi amintește 

Că mi-e dor de cineva și... știe

Dar niciodată nu a știut cât de mult,

Mi-a fost și încă îmi este... drag mie.

Privesc la ea... speranța nu mai sună a dramă

M-am tot ferit să o mai simt de-o vreme 

Am pus-o toată într-o ramă

Lângă tabloul cu vise efemere...

Savurez un cocktail de medicamente

Răceala iernii din nou m-a răpus 

Și mă-ncalzesc scriind pe pergamente

Frânturi dintr-o poveste ce-a apus.

Azi parcă, aș avea nevoie și eu, de un asistent

Să mă vindece cu al său vin...tratament,

Frisonul să-l alunge cu o îmbrățișare caldă 

Să îmi uit gândul, că nu aș fi contat vreodată....

Să îmi pună perfuzii cu "dulceața sa"

Să mă-ndulcească, să mă pot vindeca

De durerea ce nu vrea să se risipească 

Că povestea a rămas...un pahar gol, pe masă.