Nu uit...
Nu uit cum tu mi-ai zis să plec
Mi-ai zis "frumos" ca sắ dispar
Indiferent ţi-a fost de tot
lubit-am mult dar în zadar.
Am plâns din suflet cu durere
Refuzam s-accept că ne-am pierdut
De ar veni o ploaie .. tot să spele!
Că lacrimi n-am să te mai uit.
Cu vorbe alese inima mi-ai găurit
Mi le-ai scuipat în ea cu foc
Uitând ce tot tu mi-ai promis
Din povestea noastră.. ai făcut joc..
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 31 декабря 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 197
Стихи из этой категории
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
vinyl plays, third record
cum pot afla dacă ți-e bine
te înstrăinezi pe zi ce trece
și nu mai apelezi la mine
când doru-ncepe să te apese
mi te imaginez cu mine
suntem la capăt de drum
doar fantezia-mi aparține
și e gresit ce simt acum
și pe hârtie te-aștern
cu tot ce-am memorat cu tine
în dreapta mea, meleag etern
dar nu mult îmi aduc aminte
cu mustrare și părere de rău
sub clar de lună, lampă a nopții
să resimt toba pe pieptul tău
și pentru noi să trag cu dinții
egocentriști parcă am fi
zăbovind oareșicând
în osteneala de a ne înlocui
și am secat tot încercând
Învie-mi amorul
Tu ești un haos dulce-n amintire,
Un vuiet surd ce-mi bântuie iubirea.
M-ai lăsat singură, fără vreo știre,
Să-mi scriu pe foi durerea, rătăcirea.
Te văd în umbre, te aud în ploi,
Dar ești doar vis, doar fum, doar absență.
În fiecare vers mai mor un strop din noi,
Căci tu erai a inimii prezență.
Ce-ai fost? Ce ești? O taină de departe,
Un labirint în care m-am pierdut.
Și azi mă-ntreb de ce speranța moarte
Îmi strigă să te-aștept. Dar tu-ai tăcut.
Mi-e sufletul o casă dărâmată,
Un colț pustiu, uitat de Dumnezeu.
Și-n tot ce scriu, iubirea-i inventată,
Dar nu ți-o dau – rămâne un clișeu.
Aș vrea să vii, să-mi spargi tăcerea grea,
Să-mi iei cuvintele, să le faci vii.
Să te iubesc, nu doar în mintea mea,
Ci-n fiecare clipă ce-am trăi.
Dar ești departe. Ești un vis pierdut.
Eu scriu cu disperare, dar e fum.
Și mă întreb de ce-ai plecat tăcut,
Lăsându-mă să-nfrunt al lumii drum.
Parfumul unei străine
Și mă-n întrebă pentru a mia oară, cu tot același proaste ironii ale lui, unde mi s-a pierdut parfumul
Întrebarea răsună din nou și se năpustește asupra inimii mele prăfuite și a vechilor ei meleaguri
Poate pentrucă eu nu-i sunt aleasa și cea cu care dansează e doar umbra străinei ce și-a pierdut parfumul nemaifiindu-i permis în meleagul în care obișnuia să cutreere, în cămara sufletului a prea iubitului său
Când a realizat și a lui suflet plin de culori răspunsul la întrebările lui, a început a amuțit în tăcere, nevrând să renunțe la egoul său pentru că știa și el ca ea a fost singura care i-a inundat sufletul cu miresmele verii
A făcut sacrificiul cel mai nobil, s-a stins și acum e cu sufletul vejtejit doar ca să-i aprindă-n abis nopții scânteie cu prețul de a rămâne nefericită pentru tot restul vieții, iar el să lumineze în splendoare culorii ce i-a stors-o din sufletul ei plin de viață fără nicio remușcare
Căci pentru el ea e doar o străină, iar pentru ea el este totul: visul ei, speranța ei, durerea și iubirea ei neîmplinită, lumina ce nu se va stinge niciodată în inima ei, chiar dacă pentru el, ea va rămâne veșnic un chip uitat în negura timpului
Regina morții
Oh, iubirea mea amintire de ce mi se scurge sufletul vejtejit încă pe foaia destinului?
Dacă oricum tu ai s-o rupi și se va mai duce înco iluzie atât de dulce spre cer...
Credeam că trăirile noastre sunt definiția extazului ci nu clipele ce aparțin efemeritatii eterne
Dar m am trezit într-o zi cu lacrimile amare în pustiul pe care îl consideram iubit, dar era doar un ghimp în coaste, un abis printre stele speranțelor mele
Și m-a purtat ca mutul departe de cuvintele ce-i descriau iubirea pe care o pretindea că o purta cu atâta foc pentru mine
M-a purtat suflet pe suflet, dar nu-mi auzea strigătul profund îndurerat și doar pătrundea după geamăt de plăcere
Mi-a pus coroana pe cap, m-a încoronat și m-a făcut regina morții, iar în loc de inel mi-a cioplit inima în bucăți și sufletul răstignit pe cruce
Înger printre stele
Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat
Păsările și animale căci tu le iubeai
Erai omul cel perfect puțin păcătos
Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat
Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat
Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal
Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer
Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu
Cu lacrimă in ochii privesc cerul
Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni
Atât de mult pe Dumnezeu
Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai
De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea
Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
vinyl plays, third record
cum pot afla dacă ți-e bine
te înstrăinezi pe zi ce trece
și nu mai apelezi la mine
când doru-ncepe să te apese
mi te imaginez cu mine
suntem la capăt de drum
doar fantezia-mi aparține
și e gresit ce simt acum
și pe hârtie te-aștern
cu tot ce-am memorat cu tine
în dreapta mea, meleag etern
dar nu mult îmi aduc aminte
cu mustrare și părere de rău
sub clar de lună, lampă a nopții
să resimt toba pe pieptul tău
și pentru noi să trag cu dinții
egocentriști parcă am fi
zăbovind oareșicând
în osteneala de a ne înlocui
și am secat tot încercând
Învie-mi amorul
Tu ești un haos dulce-n amintire,
Un vuiet surd ce-mi bântuie iubirea.
M-ai lăsat singură, fără vreo știre,
Să-mi scriu pe foi durerea, rătăcirea.
Te văd în umbre, te aud în ploi,
Dar ești doar vis, doar fum, doar absență.
În fiecare vers mai mor un strop din noi,
Căci tu erai a inimii prezență.
Ce-ai fost? Ce ești? O taină de departe,
Un labirint în care m-am pierdut.
Și azi mă-ntreb de ce speranța moarte
Îmi strigă să te-aștept. Dar tu-ai tăcut.
Mi-e sufletul o casă dărâmată,
Un colț pustiu, uitat de Dumnezeu.
Și-n tot ce scriu, iubirea-i inventată,
Dar nu ți-o dau – rămâne un clișeu.
Aș vrea să vii, să-mi spargi tăcerea grea,
Să-mi iei cuvintele, să le faci vii.
Să te iubesc, nu doar în mintea mea,
Ci-n fiecare clipă ce-am trăi.
Dar ești departe. Ești un vis pierdut.
Eu scriu cu disperare, dar e fum.
Și mă întreb de ce-ai plecat tăcut,
Lăsându-mă să-nfrunt al lumii drum.
Parfumul unei străine
Și mă-n întrebă pentru a mia oară, cu tot același proaste ironii ale lui, unde mi s-a pierdut parfumul
Întrebarea răsună din nou și se năpustește asupra inimii mele prăfuite și a vechilor ei meleaguri
Poate pentrucă eu nu-i sunt aleasa și cea cu care dansează e doar umbra străinei ce și-a pierdut parfumul nemaifiindu-i permis în meleagul în care obișnuia să cutreere, în cămara sufletului a prea iubitului său
Când a realizat și a lui suflet plin de culori răspunsul la întrebările lui, a început a amuțit în tăcere, nevrând să renunțe la egoul său pentru că știa și el ca ea a fost singura care i-a inundat sufletul cu miresmele verii
A făcut sacrificiul cel mai nobil, s-a stins și acum e cu sufletul vejtejit doar ca să-i aprindă-n abis nopții scânteie cu prețul de a rămâne nefericită pentru tot restul vieții, iar el să lumineze în splendoare culorii ce i-a stors-o din sufletul ei plin de viață fără nicio remușcare
Căci pentru el ea e doar o străină, iar pentru ea el este totul: visul ei, speranța ei, durerea și iubirea ei neîmplinită, lumina ce nu se va stinge niciodată în inima ei, chiar dacă pentru el, ea va rămâne veșnic un chip uitat în negura timpului
Regina morții
Oh, iubirea mea amintire de ce mi se scurge sufletul vejtejit încă pe foaia destinului?
Dacă oricum tu ai s-o rupi și se va mai duce înco iluzie atât de dulce spre cer...
Credeam că trăirile noastre sunt definiția extazului ci nu clipele ce aparțin efemeritatii eterne
Dar m am trezit într-o zi cu lacrimile amare în pustiul pe care îl consideram iubit, dar era doar un ghimp în coaste, un abis printre stele speranțelor mele
Și m-a purtat ca mutul departe de cuvintele ce-i descriau iubirea pe care o pretindea că o purta cu atâta foc pentru mine
M-a purtat suflet pe suflet, dar nu-mi auzea strigătul profund îndurerat și doar pătrundea după geamăt de plăcere
Mi-a pus coroana pe cap, m-a încoronat și m-a făcut regina morții, iar în loc de inel mi-a cioplit inima în bucăți și sufletul răstignit pe cruce
Другие стихотворения автора
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!
Când ochii se revăd
Când ochii se revăd, nimic nu mai e
întâmplător...
Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior
Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele
adevărate nu cunosc uitarea,
Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...
Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se
recunosc.
Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.
Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.
Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată.
Cuvinte in pahar
Te-am zărit o clipă în trafic...
Drumurile m-au adus în urma ta
Mi-am imaginat un zâmbet superficial
În realitate, nici umbră de așa ceva...
A trecut ceva timp fără să te văd
Aș fi vrut un semn să pot face
Dar nu mai e loc de-așa ceva
Și mi-am văzut de drum...în pace.
Pe drum mi-am amintit
De cuvinte care dor, vindecă, iubesc
Și-am încercat să le strecor,
Într-o poezie să le potrivesc...
Căci ele pot naște vers de bucurie
Dar câteodată aduc și suferință
Un "nu te vreau" distruge armonia
La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...
Un "nu contezi"...e ca o rădăcină
Ce moare în pământul neiubirii
Dar "ai contat"... un strop de lumină
Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.
Un "te iubesc", o rază de iertare
Un drum deschis cu gând curat
"Imi pare rău"... aduce alinare
Când tăcerea doare neîncetat.
"Iartă-mă"... un pas spre vindecare
Un leac rostit cu voce tremurând
"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,
Otravă pentr-un suflet iubind...
De-ale tale... de-ale mele și-n final
Am rămas să le-aștern atât de natural
Le scriu astazi cu viață și răbdare
Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.
Prioritate
Stii?..incă îmi e dor de tine, mai sper...
N-ai de unde sa stii, dar încă te astept,
Vreau nebunește să te văd și să-ti ofer,
Tot ce-am strâns în mine, în al meu suflet.
De as putea să mi te scot din vise,
Să te îmbrățișez pe un minut,
Și să te cert pentru cuvintele nespuse,
Sau pentru block-ul care prea mult a durut.
Ştiu..esti si tu om si ai priorități,
Si singur ti le definești pe toate,
Eu nu-mi doresc decat vreo 7 vieţi..
Măcar în una dintre ele să-ți fiu...prioritate.
IUBIRE SIMȚITĂ
Dacă vrei să simţi iubirea,
Ascultă-i taina, nemurirea.
E-n râsul clar al unui dor,
E-n pasul tău spre viitor.
E cerul greu ce-ți dă răbdare,
Și visul frânt ce iarăși zboară.
E lacrima ce-n piept răsare,
Când dorul inimii tresare.
E liniştea dintr-un sårut,
E glasul cald de început.
E timpul care stă în loc,
Când arde viața-ntr-un singur foc.
Dacă vrei să simți iubirea,
Definește-o cu dăruirea.
Nu prin ce ceri, ci ce oferi,
prin daruirea unei calde-mbratisari.
Beznă de tine
Sentimente îngenuncheate
Nopți blestemate
O inimă zdrobită
O ultimă lacrimă căzută...
Căci târziu este totul
Târziu e și acum
Si-n vastul întuneric
Mi-e greu sa te intorc din drum...
Și visele mi-s aer
O oază de aer curat
Sau poate un gând
Ce nu se vrea uitat.
Vin gânduri peste gânduri
Mă pierd in a lor mulțime
Dar în final tot singură
...în beznă de tine...
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!
Când ochii se revăd
Când ochii se revăd, nimic nu mai e
întâmplător...
Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior
Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele
adevărate nu cunosc uitarea,
Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...
Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se
recunosc.
Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.
Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.
Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată.
Cuvinte in pahar
Te-am zărit o clipă în trafic...
Drumurile m-au adus în urma ta
Mi-am imaginat un zâmbet superficial
În realitate, nici umbră de așa ceva...
A trecut ceva timp fără să te văd
Aș fi vrut un semn să pot face
Dar nu mai e loc de-așa ceva
Și mi-am văzut de drum...în pace.
Pe drum mi-am amintit
De cuvinte care dor, vindecă, iubesc
Și-am încercat să le strecor,
Într-o poezie să le potrivesc...
Căci ele pot naște vers de bucurie
Dar câteodată aduc și suferință
Un "nu te vreau" distruge armonia
La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...
Un "nu contezi"...e ca o rădăcină
Ce moare în pământul neiubirii
Dar "ai contat"... un strop de lumină
Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.
Un "te iubesc", o rază de iertare
Un drum deschis cu gând curat
"Imi pare rău"... aduce alinare
Când tăcerea doare neîncetat.
"Iartă-mă"... un pas spre vindecare
Un leac rostit cu voce tremurând
"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,
Otravă pentr-un suflet iubind...
De-ale tale... de-ale mele și-n final
Am rămas să le-aștern atât de natural
Le scriu astazi cu viață și răbdare
Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.
Prioritate
Stii?..incă îmi e dor de tine, mai sper...
N-ai de unde sa stii, dar încă te astept,
Vreau nebunește să te văd și să-ti ofer,
Tot ce-am strâns în mine, în al meu suflet.
De as putea să mi te scot din vise,
Să te îmbrățișez pe un minut,
Și să te cert pentru cuvintele nespuse,
Sau pentru block-ul care prea mult a durut.
Ştiu..esti si tu om si ai priorități,
Si singur ti le definești pe toate,
Eu nu-mi doresc decat vreo 7 vieţi..
Măcar în una dintre ele să-ți fiu...prioritate.
IUBIRE SIMȚITĂ
Dacă vrei să simţi iubirea,
Ascultă-i taina, nemurirea.
E-n râsul clar al unui dor,
E-n pasul tău spre viitor.
E cerul greu ce-ți dă răbdare,
Și visul frânt ce iarăși zboară.
E lacrima ce-n piept răsare,
Când dorul inimii tresare.
E liniştea dintr-un sårut,
E glasul cald de început.
E timpul care stă în loc,
Când arde viața-ntr-un singur foc.
Dacă vrei să simți iubirea,
Definește-o cu dăruirea.
Nu prin ce ceri, ci ce oferi,
prin daruirea unei calde-mbratisari.
Beznă de tine
Sentimente îngenuncheate
Nopți blestemate
O inimă zdrobită
O ultimă lacrimă căzută...
Căci târziu este totul
Târziu e și acum
Si-n vastul întuneric
Mi-e greu sa te intorc din drum...
Și visele mi-s aer
O oază de aer curat
Sau poate un gând
Ce nu se vrea uitat.
Vin gânduri peste gânduri
Mă pierd in a lor mulțime
Dar în final tot singură
...în beznă de tine...