3

Vinum pollicitum, silentium redditum. Veritas in poesi efflorescit.

(Vinul a fost promis, tăcerea a fost oferită în schimb. Adevărul înflorește în poezie.)

N-ai vrut să-mi simți poemul, l-ai tratat cu aroganță,

În timp ce eu scriam despre vin și despre noi,

Ți-am dăruit rodul lui, în răvașe pline de speranță,

Când m-ai lăsat în urmă, pierdută printre ploi.

Mi-ai dăruit din pasiunea gustului tău,

Promițând că licoarea viitoru-mi va lumina,

Dar când viața ți-a cerut un tribut mai greu,

Ai închis și vin, și promisiuni, sub tăcerea grea.

Azi, versurile mele sunt singura recoltă,

Le ții în gând tăcut, uitat îți este al lor rod,

Iar eu rămân în postgustul unei revolte,

Al paharului care știe cât a costat acest gol.

Nu mai e loc de rugi și nici de așteptare,

Licoarea promisă e-al amintirii parfum,

Și poezia-i liberă, n-are nevoie de onoare

Din partea celui care s-a vrut a fi doar fum.

Rămân darul ce iartă, lumina fără tribut,

Ce caută sens în al tăcerii imens tezaur,

Iar faptul că n-ai pus preț, alegând să uiți

Rămâne o umbră peste promisiuni de aur.

Rămâi... un nume scris cu degetul pe apă,

O amintire mută în matca unui vis,

Iar dacă neputința în tine o să sape,

Eu voi fi cerul liber ce-n tine... a apus.

Tu nu știi, dar te simt. Nu în cuvinte. Nu în gesturi.

Ci în acele momente bizare în care

liniștea devine grea,

Si o tresărire îmi atinge din senin pieptul

E ca și cum aș fi invelită de îmbrățișarea ta...

Atunci știu că ești acolo. Nu cu trupul. Nu cu vocea.

Cu regretul pe care nici nu ți l-ai recunoscut, cu gând... 

Vin uneori valuri de tine, fără motiv, fără să te chem, și mă cuprind.

Mặ opresc în mijlocul lucrurilor. Te simt. Simt că te-ai gândit, pentru o secundă...

Poate într-o noapte în care nu

puteai dormi... cu lună rotundă, 

Poate în clipa în care ai trecut pe lângă o tăcere care semăna cu mine.

Te simt...Ca și când povestea asta nu asa trebuia să se termine.

Tu doar ai crezut că, dacă o taci suficient de mult, o să dispară.

Ai pus ziduri. Ai numit-o nebunie. Ai tratat-o drept ceva trecător.

Dar eu... n-am uitat nici azi vibrația privirii tale...

Și încă simt când se aprinde, ca o lumină ce-o ţii ascunsă în a sufletului torpedou.

N-am nevoie de dovezi. Nici de mesaje.

Pentru că adevărul nu mai e în tăcerea cu care mă pedepsești

E în ceea ce îţi scapă fără să vrei, cu nepăsare tratând 

Și felul cum ajunge la mine, de nici nu gândești...

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...

Scriu pentru amintirile vii

Deși îmi ești atât de departe

Ai locul tău in inima mea

Scriu...și cuvântul te ține aproape.

Fac pași spre tine în fiecare seară 

Și te îmbrățișez în poezie caldă 

C-un ochi te scriu în dulce cuvânt 

Cu altul oftez și mai... plâng.

Scriu pentru că mi-ai rămas viu

Pe sufletu-mi ți-ai lăsat amprentă 

Să-mi rămâi povestea veșnică 

Până dincolo de Lună și...încă...

Noapte de martie, cod galben de vânt 

Gândurile îmi zboară rând pe rând 

Visele rătăcesc grăbite parcă și ele

Se pierd pe cer, în lumină de stele.

Ai fost doar vis și vis vei rămâne 

Un vis nestins pe această lume

Un vis ascuns ce încă mai arde

Când seara rătăcesc prin câte-o carte.

Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea

Și simt cum mi te șoptește amintirea

Și deși am purtat singură al tăcerii război 

Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.

... Că tot am făcut pasul în trecut...

Și-am scos sufletul de pe mut

Mă-ntreb așa de pură filozofie

Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?

În cartea vieții mele ai fost autor

M-ai trecut prin toate stările unui om

...am crezut intr-o poveste specială...

M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.

De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,

Înecate în amintirea ta tot mai profundă

Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat

Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Die alte Diebin

In einem Gebrauchtwarenladen,

Genommen, gesammelt, durchsucht von jeder Marke,

Eine alte Frau, die ihre besten Jahre hinter sich hat, denn sie war etwa 70 Jahre alt, blickt auf die Bustiers,

Cecilias ältere Schwester, die Ladenbesitzerin, blickt die Frau mit unhöflichen Gesten an,

Er sieht sie immer noch da sitzen und schmollen,

Es ist, als könnte ihn nichts beruhigen,

Gehen Sie an den Blusenständern vorbei,

Er wählt nur die mit Quallen-Aufdruck,

Stecke, stecke, stopfe alles ins Netz, was er findet,

Er scheint es nicht eilig zu haben,

Bewegungen sind langsam,

Unter den wachsamen Augen gibt es nicht nach

Vom Filialleiter,

Was hustet der Esel, das Bild des Bulletins bewundernd,

Unser alter Dieb,

Er hat absolut keine Übelkeit,

Weil der Herzenswunsch ihm nachgibt,

Es gab einen Aufruhr,

Irgendwann fragt der Ladenleiter sie:

„Du hast schwere Taschen, ich vermute, du warst auch in anderen Geschäften?“, aber die lustige alte Dame antwortet: „Schau mal, mach deinen Job!“

Für sie ist es unmöglich, eine solche Gefühllosigkeit zu akzeptieren, sie nimmt sie gelassen hin, Bluse für Bluse,

Die alte Dame sieht wirklich verwirrt aus,

Er erzählt ihr nett, dass er viele, viele davon geschenkt bekommen hat, dass vor kurzem ihr Namenstag war und sie deshalb mit diesen Taschen beladen ist,

Und alle sieben Broschen,

Die aus dem Laden genommen wurden,

Als alte Frau waren sie lange vergessen,

„Haben Sie eine Erklärung für all die Produkte, die Sie von Ort zu Ort mit sich führen?“

„Ich weiß es nicht, ich weiß nicht einmal, wie mein Bett aussieht.“

„Warum bist du dann zum Einkaufen gekommen?“

„Wollte ich etwas Schönes sehen?

„Lügst du mich nett an?“

„Was heißt eigentlich schön?“

„Lass mich mit diesem Vorwand, denn ich kann mich alleine erwischen“

„Ich vergesse es, ja, aber ich habe für alles bezahlt, was ich mitnehmen musste, ich bin nicht der Typ, der stiehlt.“

„Wenn du dich nicht an sieben Broschen erinnerst, nimmst du trotzdem den ganzen Laden und weißt nicht, dass du sie genommen hast.“

"Wie ist es möglich? Zweifeln Sie an meiner Moral?“

„Was ist moralisch an der Welt, die vergessen hat, moralisch zu sein?“

Bei dieser Frage bleibend, beginnt die alte Frau, alles, was sie mitgenommen und nicht bezahlt hat, aus ihrer Handtasche, aus ihrem Rock, aus ihren Ärmeln, hinter ihren Ohrringen, unter ihrem Hut zu entfernen.

Okay, wir hoffen, dass du das nächste Mal nicht stiehlst,

Dass es ein ziemlich großer moralischer Fehler ist.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

The stealing old lady 

At a thrift store,

There are clothes taken, collected, browsed from any brand,

An old woman past her fifties, for she was about 70 years old, looks at the bustiers,

Cecilia's older sister, the shop owner, looks at the woman with rude gestures,

She sees her still sitting and sulking,

It's as if nothing can calm her down,

Go past the blouse racks,

She only chooses the ones with a jellyfish print,

She keeps putting and putting, stuffing in the net everything she finds,

She doesn't seem to be in a hurry,

Her movements are slow,

She does not give in under the watchful eyes

Of the store manager,

Who has got a whooping cough, admiring the picture of the bulletin,

Our old thief,

She is not embarrassed at all,

Because the heart's desire indulges it,

There was an uproar,

At one point, the shop manager asks her,

"You have heavy bags, I suspect you've been to other stores, as well?", but the funny old lady replies: "Look, this is none of your business!"

Impossible for her to accept insensitivity like this, she takes it in stride, blouse by blouse,

The old lady really looks confused,

She tells her nicely that she received many, many of them as gifts, that it was recently her name day and that is why she is loaded with those bags,

And all the seven brooches,

Which were taken from the store,

And they were forgotten a long time ago,

"Do you have any explanation for all the products you carry with you from place to place?"

"I don't know, I don't even know what my bed looks like."

"Then why did you come shopping?"

"Did I want to see something beautiful?

"Are you lying to me beautifully?"

"What does beautifully really mean?"

"Cut me some slack with this pretence, because I really get it"

"I do occasionaly forget , but I paid for everything I had to buy, I'm not the type to steal"

"If you don't recall the seven brooches, then you are prone to steal the entire store and have no idea you stole it"

"How is it possible? Do you doubt my morality?"

"What is moral in a world having forgotten to be moral?"

Bearing this question in mind, the old woman begins to remove from her purse, from her skirt, from her sleeves, from behind her earrings, from under her hat, everything she took and did not pay for.

Alright, we hope you are not going to steal next time,

As it's a pretty huge moral mistake.

Spânzura-m-aș în anexă
În lumina soarelui
Strategia nu-i complexă
Treaba e a ștreangului.

Am zis și-am să mai zic
În anexă am sa pic
Cu ștreangul legat de gât
E gata numaidecât.

În anexă deschidem manuale grele ca de plumb, 

Calculăm integrale, iar cifrele învârtim în cerc într-un joc de sum.

 Ecuații, derivate, ni se par un iad pe hârtie,

 Dar la mate-info, viața e o prostie!

Oh, ce aș strânge ștreangul meu,

Ca să scap de un eseu,

De un test, de o ascultare,

Încă puțin și nu mai doare.

Odată pus-ăi sfoara de gât,

Mai era doar un pas,atât,

Dar am stat și m-am gândit,

De țeavă de apă să îl ridic.

Am legat ștreangu' de țeavă,

În clasă era doar zarvă,

Țeava dintr-o dată a plesnit,

Și pe ochi ea m-a stropit.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Låt oss ta en resa genom tiden som denna,

Vi väljer vår period, över 10 år,

Vi lägger till fler år till Cecilia,

Alltid vacker, oavsett ålder,

Skönhet kommer inifrån henne,

Och det återspeglas i hennes naturlighet, hennes sinne för humor, hennes sätt att harmonisera färger från nära kromatiska omfång, hennes friskhet, alltid doftande av de mest intressanta indiska blommorna, alla drag som beskriver henne,

Skönheten bevaras, ännu mer, med åren blir Cecilia mycket mer jovialisk, roligare, mer tolerant, mer avslappnad, mer lekfull, har en mer sprudlande personlighet, låt oss säga...

Vi kunde vara lika roliga när vi berättade om en ganska unik händelse i Cecilias liv,

Som 50-åring uttalar Cecilia ord lika snabbt, musikaliskt och korrekt som hon brukade,

Men det finns också ord eller ordlekar som sätter henne i svårigheter, de är en ganska pinsam utmaning när hon kommer på sig själv att behöva tala offentligt,

Vi kan också säga att det hände när han var på picknicken och beundrade det smaragdgröna gräset,

Hela familjen samlades, på ängen, bredvid korna som lugnt lekte och mumsade på ogräs, hur jag brukade slockna i överflöd, som barn, med tuggummi som användes för att göra ballonger, med en diameter lika stor som måne,

Det är praktiskt taget omöjligt för mig att mäta, men hur som helst, det kom ut några ganska stora ballonger,

Cecilia mår bra, hon skrattar, hon ler, mer än på 50 år, hon gillar människor som har ett välutvecklat sinne för humor, bara ett konstigt fenomen inträffar, eftersom hon gav upp sina naturliga tänder, till förmån för protes,

Tandläkaren rekommenderade fasader, men det gör hon inte, eftersom hon tappar dem som spelpjäser och vill försäkra sig om att den nya uppsättningen tänder blir komplett och korrekt gjord, precis som hennes mun,

Tandläkaren placerade en cementsmakande substans i hennes mun och tog formen för protesen,

Två veckor senare fick hon besked om att komma och hämta den och använda den med förtroende för att den var färdig på alla sätt,

Cecilia, glad att vara ur vägen, tar det, tränar för att vänja sig vid det,

Det har gått ungefär två veckor sedan hon fick det, men Cecilia är en anpassningsbar tjej, ingenting kan få henne att ge upp sin munterhet, inte ens det faktum att det finns andra tänder,

Hon var med sina vänner på ängen, tänkte hon, inget annat än att öva sin diktion med sin nya protes, lugnt, med viss försiktighet, och sa ordlekar,

Och flickan sa: "Hon säljer snäckskal vid stranden",

Protesen föll, den lossnade omedelbart, man kunde se att något inte var helt naturligt, från hur käken rörde sig,

Protesen landar direkt i glaset med körsbär,

Cecilia var förvånad över vilken dårskap som hade ägt rum,

Vad gjorde tandläkaren när han fixade det? Han trodde att han ville fiska, inte hjälpa henne att ha mindre sneda tänder, han hjälpte henne inte mycket med svarven heller, han bad artigt, mycket professionellt om ursäkt, berättade för henne att sådant tandarbete var att det var ortodontist, inte tandläkare. .

Cecilia vet inte längre vad hon ska tro, hur hon ska se saker för att nå en gemensam nämnare med sina slutsatser,

Hon föreställer sig att tandläkaren bara lurade henne, utnyttjade hennes naivitet, gjorde hennes protes i all hast, utan hänsyn till särdragen i hennes mun, alla detaljer han borde ha tittat på, tog hennes pengar och lämnade henne med en protes som lämnar mycket till vara önskvärd,

Nervös, Cecilia tvekar inte längre, hon öppnar snabbt sin telefon (hon har bara 20% batteri kvar, så hon behöver ventilera sina frustrationer snabbt och effektivt), från listan över kontakter väljer hon ut läkaren som gav henne denna gåva,

Hon börjar med sina ursäkter: ,, Hej, (jag vet inte hur bra det kan vara) doktor, jag heter Cecilia, jag är 50 år och jag besökte dig för två veckor sedan för en protes, du tog mått på mig, allt gick bra organisationsmässigt, materialen är hållbara, jag tror att jag kommer att kunna använda protesen i många år framöver. Mitt enda problem vet du vad det är? Det faller ur munnen på mig varje gång jag vill prata, det låter mig inte mumla ens två ord, det är hemskt att inte kunna tala, att inte kunna uttrycka vad du tänker på..."

Doktorn: Ja, hur pratar du med mig nu?"

Cecilia, i en hård ton:,, Doktorn, skojar du med mig????!!! Jag har problem med protesen du skapade åt mig!! Vänligen ta itu med det så snart som möjligt!"

Cecilia kommer till konsultationerna, läkaren tittar, han frågar patienten mer som om han rådde henne:,,Har du hört talas om Corega? Vet du ens vad det är?

Cecilia: "Det är klart jag vet, det är proteslimmet."

Doktorn:,, Om du vet, varför använder du det inte?"

Cecilia sitter och funderar, hon gör också den här kompromissen och köper Corega. Efter några nätter vände sig tandköttet vid produkten, dessutom rekommenderar Cecilia varmt Corega, för väl fixerade tänder.

Cecilia:,,Det är produkten som aldrig har gjort mig besviken ens från första applikationen! Corega förändrade mitt liv!"

(rezolvare imaginară unei probleme care ar fi existat)

Imaginează-ți că deși te-ai străduit, ceva tot te trage în jos,

Imaginează-ți că acel ceva ar fi media la matematică,

Imaginează-ți că doar ea ,,readuce la viață" carnetul tău de note,

Imaginează-ți că rudele de gradul nu mai știu care o să comenteze,

Imaginează-ți că nu pentru rude ai învățat, dacă ai fi învățat...

Imaginează-ți că nici pentru vecina de la etaj,

Imaginează-ți că ți s-a răspuns întrebărilor,

Imaginează-ți că ai aflat, într-un sfârșit, cât de mult îi pasă profului care te-a încheiat cu media respectivă,

Imaginează-ți că ți-e teamă să o arăți și altora,

Imaginează-ți că va veni și acea clipă la un moment dat,

Imaginează-ți că, totuși nicio vânzătoare nu te poate înșela, cu toate că tu ai acea medie,

Imaginează-ți că va fi mai lejer cu orele, că vine vacanța și nu știu ce,

Imaginează-ți că diriginta vrea să facă o ieșire în oraș,

Imaginează-ți că este de acord cu tine și că veți vizita fabrica de pâine,

Imaginează-ți că sunteți deja acolo,

Imaginează-ți că o doamnă drăguță vă explică procesul de fabricație,

Imaginează-ți că, profitând de o clipă de neatenție din partea tuturor, iei și arunci carnetul de note în malaxor,

Imaginează-ți că acum se va afla aleatoriu ce medie ai avut la matematică,

Imaginează-ți că, în rândul cetățenilor și cetațenelor iubitoare de pâine, sigur se va găsi cineva să găsească, în pâinea achiziționată, o bucățică de hârtie, ca un răvaș, pe care scrie ,,4 (patru)".

A venit vremea înțelepților!

A copiilor și a desenelor animate!

Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut

și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.

Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?

Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?

Glasul Domnului se aude prin unsul său

Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor 

care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei

Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini

e aproape!

Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale 

Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,

căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor

ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității 

După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură

un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,

a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei

și cum după ce a ieșit din trunchiul său,

a mai văzut încă 100 de Cristele

toate cântând cirip-cirip

Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,

a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii

Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără

al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise

Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,

fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului

sunt totuna

deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?