3

Dorul de tine mi vine în valuri

In dimineața asta par sa ma înece

Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr

Afara-i soare. Dar e atât de rece!

Și-mi închid ochii-n fața lui

Și mi te văd pe tine

Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori

Să te trezești în gând cu mine.

Să-mi dai un semn oricât de mic

Dorul de tine sa-mi aline.

Ca-I simt in mine cronic

Cum tot îți aparține.

E-o zi în care dorul ma doboară

Simt ca nu mai pot îndura absența ta

Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea

Să-mi alunge din ochi suferința.

Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine

Nu simti, nu știi, nu vezi

Cum amintirile adie-n mine

Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.

Cică atunci când va fi să îți apară,

Vei ști dintr-o dată, ca-n dimineți de primăvară.

Un fior adânc, un răspuns fără glas,

O clipă ce pare că e... fără de ceas...

Și eu am știut, nu demult...odinioară 

Cu inima plină, pe-acorduri de chitară.

Alăturea-i simțeai cum se oprește timpul,

De nici nu știai că trece anotimpul.

Dar timpul s-a stins între zile și nopți.

Și prezența lui, azi, n-o mai aștept

Rămasă cu gândul, cu visul înfrânt,

Scriu amintiri... cu dor în cuvânt.

Când va fi să-ți apară, vei ști dintr-o dată 

Și am știut... mi-era privirea de el fermecată 

Nu-i vina nimănui că nu a înflorit...

Unele flori se usucă de atâta privit.

Poate că știi... doar atunci când e scris,

Sau poate că știi.. dar rămâne un vis.

Dar nu-mi pare rău c-am simțit atât de profund

E mare lucru să simți chiar de-n tăcere, de dor, mă scufund.

Plutește-n aer parfum de primăvară

Mi-apari în gând a nu știu câta oară 

Căldura soarelui îmi mângâie privirea

Și-n suflet îmi răsare amintirea....

Poveștii dintr-o primăvară uitată 

Ce a rămas in dor și lacrimi scăldată

Așteptând parcă o rază de soare

Să rescrie finalul cu o-mbrățisare...

Melancolic mi se vrea pasul

Printre gânduri și vise pierdute

Ochii vor să scape lacrimi fierbinți 

Mi-e cald...și totuși in suflet, e soare cu dinți...

Sa intorci priviri e o aromă fină

Ca taina unui vin demult gustat,

Chiar dacă cel ce-a pus-o în lumină,

S-a retras din cupajul învătat.

lar lacrima de ieri nu a fost slăbiciune,

Ci doar dovada unui suflet  pur

O irosire de trăiri si pasiune

Ce s-a topit în orgoliul din jur.

O falsă pierdere-i de fapt o salvare,

Când se înțelege ecuația propriei valori

Trecutul devine o umbră-n depărtare,

Un fundal sters ce nu mai dă fiori.

Rămâne liniștea de-a merge înainte,

Pe-un drum spectaculos si regăsit,

Lăsând în urmă doar simple cuvinte

Și un capitol, ce greu s-a mai sfârsit...

Și uneori în nopți târzii am gânduri negândite

Ce-mi izvorăsc din amintiri pierdute, netraite .

Mai am gânduri secrete ce ie păstrez in taină

Le port cu-atata grijă..n-aș vrea să îmi dispară.

Şi am in gând cuvinte ce nu le-am zis sau scris

Rămân întipărite-n taïna sfântă a nopților de vis,

Și am trăiri si sentimente ce mi se plimba hai-hui

Dar sunt toate ale mele și nu-s de spus oricui.

Si-mi iese-n noaptea neagră timid cate-o amintire

Ce-mi sta pitita-n coltul din sertarul cu iubire.

Si-ncep a-mi curge lacrimi ce tot de luni le strâng

Din neputinta sufletului când îmi apari în gând.

Și mă încearcă un dor ce-I port de când te știu

Din nopțile când ne vorbeam de toate până târziu,

Și mi se naste-n suflet o umbra de speranță

Că intr-o zi vei reveni să te mai strâng in brate .

Asta mi-s eu cred în destin..îin probabilitate

Și tot ce am trăit nu am cum să ignor.

Căci mi-esti aproape chiar de îmi ești departe

Și cred, că totuși, noi nu ne-am întâÏnit întâmplător.

De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău 

Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou

Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă

Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!

Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,

Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri 

Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut

Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!

Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă 

Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă

Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea

Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea... 

Singuratatea ma apasa,

Aici, pe patul de spital,

Ma cheama cineva la masa

Dar de nimic nu am habar.

O doamna-n varsta mi-este alaturi

Dar sa discute nu ar vrea,

Caci se gandeste doar la maturi,

Sa plece acas', sa-si curete sufrageria.

Asistente, doctori, toti draguti

Ma poarta pe ici, pe colo,

Dar de-ai putea sa ma asculti,

Eu nu m-as mai gandi ca-s "solo".

Mi-e dor de ei, colegii mei,

Ce ma distreaza tot mereu,

De Tanti, Aida si Andrei

De care rad " siempre" la greu.

La unu am fost la masa,

Se servea ciorba cu paine,

Mai bine mananc acasa,

Sper s-ajung maine-poimaine.

Noroc ca se mai iveste

Sa mai ies putin pe-afara

Mi-a venit miros de peste,

Insa, nu pup nicio gheara!

Sapte zile de-oi mai sta,

In acest spital ,"cinci stele"

Ma apuca nebunia

Si-o sa-mi vina crizele.

A fost una, o Mirinda

Sub Soarele-i tot ea,

Albastra, cum e Luna

Si speri ca vesnica e ea,

Mirinda

Si in galceava-i mare,

Cu mici si bere de Galati

Apare ea, sub Soare

Mirinda din Carpati.

Si ca sa-ti fie bine

Mereu culoare, mereu gust

Mult zahar si potasiu

Albastru..ca de Prut!

(reportaj oniric, cu text, dar nu cu poze de la fața locului)

Un avion care frecventa rute pe timp de noapte s-au abătut de la culoarul de zbor pe care trebuia să-l parcurgă. Nu doar că a întors botul avionului la 90°, deviind astfel de la traiectoria sa, dar pilotul a fost foarte ambițios, trecând prin toate straturile atmosferei planetei care ne găzduiește de atâta timp. A fost un proiect destul de complicat, însuși pilotul a dorit să-l tot amâne, temându-se de fiecare defecțiune tehnică care ar putea apărea pe parcursul călătoriei. Dar motoarele erau în stare optimă de funcționare și vremea a ținut cu pilotul, nu au fost curenți oceanici, turbulențe, nu știu câte alte tornade, vânt care să sufle cu peste 180 km/h și așa mai departe. Așadar, când a părăsit atmosfera planetei Pământ, pasagerii se uitau uimiți, nu le venea a crede. A crezut de cuviință că, fiind în tura de noapte, nu-l va verifica nimeni, nimeni nu-l va lua la întrebări, în plus, visul său din fragedă pruncie era să devină astronom. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a avut alte meserii: prezentator meteo, profesor de fizică, mai apoi s-a specializat, a început să predea astrofizică la facultatea din districtul său natal, dar tot nu era destul. Mereu se simțea cu un gol în suflet, considera că trăia în umbra celui ce ar fi putut, de fapt, să fie. A trebuit să fie cu un pas mai aproape de visul său la care a trudit în toți anii de grădiniță, școală, liceu, facultate. Nu-i părea rău că nu a respectat regulamentele interne, chiar se simțea împlinit datorită faptului că era mai aproape de planete, acum le putea vedea în vecinătatea navetei pe care o pilota, nu doar la planetariu sau în filme. Nu-i venea să creadă, plutea de bucurie și la propriu și la figurat. După ce a trecut de prima fază a bucurii ce l-a cuprins, a început să constate și neajunsurile visului său împlinit. De exemplu, ce se făcea când voia să bea apă, desfăcea sticla și din ea ieșeau bule de apă ce pluteau prin cabină, trebuia să sară după ele, să le prindă și să le ,,bea" și nici atunci nu ar fi avut același gust ca pe Pământ.

De temperatură nici nu mai spunem, frig era tot timpul, cu oricâte pături s-ar fi învelit, indiferent pe ce butoane ar fi apăsat să-i sufle aer cald.

Mâncare nu prea avea, decât pachetele primite de acasă, că și-a vizitat familia în weekend și a primit budincă și zacuscă, care acum erau împietrite.

Îl usturau ochii îngrozitor de la uscăciunea din aer, picături nu mai avea cum să își mai pună, pentru că pluteau prin cabină.

Nu au trecut nici două ore în timp pământean, că deja s-a plictisit de visul lui. A încercat să sune vreun coleg sau supraveghetor de la turnul de control să vină să-l ia și să-l aducă acasă. Nu avea semnal, plus că telefonul mai avea doar 30% baterie și s-ar fi descărcat complet. A rămas așa, plutind în derivă mult și bine, până când s-a trezit. Era iar pe Pământ, nu oriunde, în nu știm ce oraș sau cafenea, ci chiar în dormitorul său din pod, de la el de acasă.

Milă și drăguță,

Zâmbești din guriță,

Ochii de cenușă

Și limba dulce.

Mergi agale

Și dai din picioare,

Dai și din buci,

În chiloți îți curg muci.

Zici că ești deosebită, poate,

Dar, de fapt, ești ca toate.

Zici că ești umilă,

Dar o privire te fărâmă.

Zici: „Niciodată n-am văzut baghete”,

Dar îmi faci pe pulă piruete.

Sari sus-jos, jos-sus

Și-l pomenești pe Iisus.

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Gamli þjófurinn

Í nytjavöruverslun,

Tekið, safnað, flett frá hvaða vörumerki sem er,

Gömul kona sem hefur farið á besta aldri, því hún var um 70 ára gömul, horfir á brjóstfötin,

Eldri systir Ceciliu, verslunareigandinn, horfir á konuna með dónalegum látbragði,

Hann sér hana enn sitja og tárast,

Það er eins og ekkert geti róað hann,

Farðu framhjá blússugrindunum,

Hann velur bara þá sem eru með marglyttuprentun,

Setja, setja, troða í netið allt sem hann finnur,

Hann virðist ekki vera að flýta sér,

Hreyfingar eru hægar,

Það gefur ekki eftir undir vökulum augum

Af verslunarstjóra,

Hvað hóstar asnanum, dáist að myndinni af fréttinni,

Gamli þjófurinn okkar,

Hann er nákvæmlega ekki með ógleði,

Vegna þess að hjartans þrá gefur það,

Það varð uppnám,

Á einum tímapunkti spyr verslunarstjórinn hana:

"Þú ert með þungar töskur, mig grunar að þú hafir líka farið í aðrar búðir?", en skemmtilega gamla konan svarar: "Sjáðu, gerðu vinnuna þína!"

Það er ómögulegt fyrir hana að sætta sig við svona ónæmi, hún tekur því rólega, blússa fyrir blússu,

Gamla konan virðist virkilega rugluð,

Hann segir henni fallega að hann hafi fengið margar, margar hverjar í gjafir, að það hafi nýlega verið nafnadagur hennar og þess vegna sé hún hlaðin þessum töskum,

Og allar sjö brækurnar,

Sem voru teknar úr búðinni,

Sem gömul kona voru þau löngu gleymd,

"Ertu með einhverja skýringu á öllum vörum sem þú hefur með þér á milli staða?"

"Ég veit það ekki, ég veit ekki einu sinni hvernig rúmið mitt lítur út."

"Hvers vegna komstu þá að versla?"

„ Langaði mig að sjá eitthvað fallegt?

"Ertu að ljúga fallega að mér?"

"Hvað þýðir fallegt eiginlega?"

"Látið mig hafa þessa tilgerð, því ég get náð mér einn"

„Ég gleymi, já, en ég borgaði fyrir allt sem ég þurfti að taka, ég er ekki týpan til að stela“

„Ef þú manst ekki eftir sjö nælum, muntu samt taka alla búðina og vita ekki að þú hafir tekið hana“

„Hvernig er það hægt? Efast þú um siðferði mitt?"

"Hvað er siðferðilegt við heiminn sem hefur gleymt að vera siðferðilegur?"

Eftir með þessari spurningu byrjar gamla konan að fjarlægja úr veskinu sínu, úr pilsinu, úr ermunum, aftan á eyrnalokkana, undir hattinn, allt sem hún tók og borgaði ekki fyrir.

Allt í lagi, við vonum að þú stelir ekki næst,

Að það sé ansi stór siðferðisleg mistök.

Ce poate fi mai rău în lumea asta,

Vreun cutremur, sau altă tragedie?

Nu e un tip ce ți-a furat nevasta,

E un poet, ce nici gramatică nu știe. 

El scrie poezii, pentru că doar asta-i place,

Nu ține cont de reguli, de parcă nu-l privește.

Mai prinde-o rimă, neștiind nici cum o face,

Dar uite că încet-încet i se primește. 

Gânduri clare, sau sens în poezie?

Nu, de asta el nu a auzit.

E bucuros că s-a învățat a scrie,

Dar și acel scris al lui e cam urât. 

Să se mențină ritmul de silabe,

Sau să țină cont de vre-o structură.

Măcar talent să aibă, dar șanse slabe,

Având în el doar o imaginație nebună. 

Mare păcătos e omul ăsta,

Cum poate el să se numească scriitor.

Nici poezii nu scrie, doar joacă festa,

Vorbesc de al acestei opere-autor.