Bună,străine!

În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.

Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară

N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.

Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.

Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.

În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,

Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.

Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.

Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut

Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!

Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...

Mereu am vrut să plec departe
Să tot caut,pășind în nestiință,
De regrete să nu mai am parte,
Să plec rapid,lipsită de umilință.

Credeam că astfel va fi mai bine,
Să tind spre ceva numit un ideal,
Deși n-ar ramâne nimic din mine
Acum să cred doar că tot e ireal.

Și zambete,și ceea ce alții spun,
Cu nici pic de sinceritate în chip
Nici dorință nu am să mă supun,
Să treacă chiar și mai mult timp.

Am ars tot ce amintea de tine,
Aruncându-mi sufletu-n gunoi
Și am rămas doar eu și cu mine
Să trăim acest groaznic război.

Ce ar fi dacă totul ar fi și sinceritate?
Am spune tot ce credem chiar acum
N-am ascunde nici pe departe toate
Și nu ne-am putea distruge oarecum.

Poate că unele cuvinte rănesc nu tare
Precum cele ce nu-s spuse vreodată
Decât neștiutul să mai devină o stare
Iară și iară urmat de o altă șansă dată.

Fie cât de tare greu de a putea accepta
Adevăru-i că uneori insuportabil doare,
Însă gândul care te macină n-ar exista
Deși poate n-ar fi pe timp observat oare.

În fine tăcerea ne cufundă-n dezamăgiri
Și gândurile încep să-și croiască calea
Ne trezim cu un arsenal plin în amăgiri,
Fiind mereu în căutare de a trece starea.

Fii speranța din ochii mei
Şi liniştea din suflet.
Fii soluția problemei
Când nu mai am cuget.

Fii căldura din inima mea
Și nu permite tristeții să mă doboare,
Căci ea e rece ca o ploaie de cristale,
Pe care să o simt nu aş mai vrea.

Și când totul pare a fi un pustiu
Fii lumina din gândul meu...
Fericită doar cu tine mă știu
A ta iubire e-un permanent imprimeu...

De-ar fi rămas din noi doar o secundă

Să mai traim câte ne-am spus

Să imi alungi durerea c-o-mbratisare mută..

Îmi imaginez..și lacrimi fața îmi inundă.

Să-ți spun cât de mult mi-ai lipsit

Tu...si al taบ pahar de vin.

Ah..cât mi-as dori sa pot privi

Pentru o clipă al ochilor tai senin!

Dar e târziu... ai tras grabnic cortina

Peste mine și actul ultimei trăiri,

Neștiind că-mi vei rămâne pentru totdeauna

O rană ce nu v-a prinde cicatrici..

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,

Ai închis-o prea lin, ca să doară,

Dar casa, sărmana, a știut

Că nu vei mai trece pe scară.

Pereții îți poartă umbra în ziduri,

În aer miroase a vechi,

Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,

Și cheia ruginește-n tăceri.

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,

În casa ce-ai părăsit.

Dar știu că pereții se vor dărâma,

Și mâine, poate, voi ieși.

Vei pleca,pentru o fecioara mai buna decat mine

Ma vei parasi pentru cea care nu poate sa iti ofere

Ce ti-am daruit eu,este mai mult de frumoasa ,

Dar eu....am fost painea si vinul si norocul tau

Ca mine nu e nici una ,nu o mai gasesti asa om.

I-am vesnicia si lasam asa cum sunt, si sa plang

Sa te uit pentru totdeauna ,fiindca prea mult rau ,

De ce nu gandesti ce ai lasat in urma ta

Te inchin in fata unui alte zeita ,

Dar nu ma vei uita.

Nu te blestem,dar nici nu te urasc ,fiindca de ce?

Doar cea ce o iubusti,sper sa aiba grija ,

Asa cum am avut eu,sa aiba si ia grija

Cat am atras eu in relatie asa sa traga si ia cu tine

Sper sa fii fericit si sa nu o pararasesti .

The sunset is beautiful, isn't it?

Povestea noastră a fost frumoasă,dar s-a terminat.

Și mi-aș dori să pot spune, că eu am uitat,

Ce a fost cu noi,sau între noi și tot ce am trăit,

Dar este greu să te las în urmă,cand știu că încă simt.

Încă îmi amintesc și tare aș vrea să nu o fac,

Pentru că doare, că nu îți spun și trebuie să tac .

Să nu îți dau speranțe și să vii înapoi,

Pentru că știu,că nu mai există "noi".

Tu îmi spui că nu renunți și încă mă dorești,

Iar eu știu cât m-ai iubit și încă mă iubești .

Dar totuși nu mă pot întoarce într-al tău castel,

Pentru că astăzi,mai mult decât tine, mă iubește, el!