Despărțire

Te-ai dus pe trepte nesfărșite ,
Către drumul fără-ntors,
Către lumea fără margini,
Către Raiul cel frumos .
Te-ai dus și odată dus
Drumul nu-ți mai poți da-n lături
Doar în gânduri și în vise,nouă ne poți fi alături .
Ai plecat cu multe doruri și regrete ,se-nțelegere
C-ai plecat mult prea devreme ,însă n-ai putut alege.
Doar Domnul acel’de sus,a putut face socoata,
Și-ales ca pentru tine,viața aici să spună:”Gata”
S-a sfârșit precum nisipul ce se scurge în clepsidră
Asa și ție ți-o trecut vremea,prea repede și-ntr-o clipita
Astăzi se fac doi ani de când,ai plecat și am înțeles,
Că n-o să ne mai vedem vreodată,dar te vom iubi pe veci!

Nu mă pot împăca cu gândul

Că tu ochi albaștri,păr roșcat 

În astă lume rea mai lăsat.

Mai lăsat în lumea largă

Când îmi erai mai dragă

Iar timpul a stat în loc

Când am aflat că ți-ai bătut joc.

Uit să te uit

Dar nu mereu

Asta e doar atunci

Când dorul m-apasă rău.

Te las la casa ta

Căci eu mă retrag din ea

Rămâi cu bine

Dulce-amară amintire.

Și poate… doar un ,,POATE”

Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,

În visele-ți frumoase

În care nu mă pierzi.

Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,

Tu,să-mi privești doar chipul

Pe care îl iubești.

Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,

Să-mi povestești de tine,

Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.

Și poate.. doar un ,,POATE”

În ciuda ta, zâmbesc în continuare,

Cu inima deschisă, fără să-mi pară rău.

Ai vrut să mă vezi căzând în genunchi,

Dar am renăscut din cenușa trecutului meu.

În ciuda ta, am găsit propria mea cale,

Prin umbre și lumini, am învățat să strălucesc.

Nu te voi lăsa să-mi stingi pasiunea,

În ciuda ta, voi continua să cresc.

În ciuda ta, acum spun cu mândrie,

Că am devenit mai puternic și liber.

Nu ai reușit să mă dobori, dragul meu amor.

În ciuda ta, eu strălucesc, asemeni unei stele pe cer.

Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris

Și speram să fie vis

Să mă trezesc într-o zi

Cu noi iubindu-ne ca doi copii

Te-am căutat printre stele 

Căci nu mai erai în brațele mele

Oricât mă uitam de bine

Niciuna nu era ca tine

Atât mă uitam de mult 

Până să văd că te-am pierdut

Că de pe al meu cer lipseai

Și acum pe cerul alteia străluceai

Și chiar dacă mi-e dor

Știu că și amintirile mor 

Îmi lipsești în fiecare zi 

Sperând ca și tu să-mi mai scrii

Și poate așa a fost să fie 

Să nu-mi fi tu steauă mie

Și să te văd stralucind

Pe un alt cer fericit

Autopsia sufletului – operă tăcută,

Lumină bântuită în umbre de carne,

Fiecare gând un nerv înveninat,

Fiecare emoție, o rană ce curge în zare.

Am deschis pielea gândurilor,

Și în adâncuri am găsit un țesut de neliniște,

Fibrele iubirii se răsfrâng în spini de dor,

Arterele durerii bat ritmul unei inimi străine.

Timpul, chirurgul cu mâini tremurând,

Taie firul memoriei și leagă fragmentele,

Pe masa rece a existenței, ne reîntoarcem,

Căutând o esență în praf de visuri risipite.

Aici, sub bisturiul privirii,

Se scurge lacrima unui adevăr adânc,

Fiecare strat al ființei e o carcasă

Și totuși... sufletul trăiește, ascuns în cenușa lui.

Sufletul, un organ rupt între cer și pământ,

Nu moare niciodată, dar se naște cu o răsuflare de frică,

În fiecare fereastră se oglindește un strigăt mut,

Fiecare respirație o sută de mii de săgeți.

Iată, mă opresc... să aud tăcerea lui,

În autopsia aceasta, nu există vindecare, doar înțelegere.

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

Și uneori în nopți târzii am gânduri negândite

Ce-mi izvorăsc din amintiri pierdute, netraite .

Mai am gânduri secrete ce ie păstrez in taină

Le port cu-atata grijă..n-aș vrea să îmi dispară.

Şi am in gând cuvinte ce nu le-am zis sau scris

Rămân întipărite-n taïna sfântă a nopților de vis,

Și am trăiri si sentimente ce mi se plimba hai-hui

Dar sunt toate ale mele și nu-s de spus oricui.

Si-mi iese-n noaptea neagră timid cate-o amintire

Ce-mi sta pitita-n coltul din sertarul cu iubire.

Si-ncep a-mi curge lacrimi ce tot de luni le strâng

Din neputinta sufletului când îmi apari în gând.

Și mă încearcă un dor ce-I port de când te știu

Din nopțile când ne vorbeam de toate până târziu,

Și mi se naste-n suflet o umbra de speranță

Că intr-o zi vei reveni să te mai strâng in brate .

Asta mi-s eu cred în destin..îin probabilitate

Și tot ce am trăit nu am cum să ignor.

Căci mi-esti aproape chiar de îmi ești departe

Și cred, că totuși, noi nu ne-am întâÏnit întâmplător.

Ai fost cel mai greu ADIO spus vreodată 

De fapt singurul... Și-am fost forțată 

De-aceea m-am întors mereu din drum

Mereu câte ceva simțind că ar mai scoate fum...

Un ADIO ...ce nu l-am simțit... niciodată!

Căci pleoapele imi poartă promisiunea ta

Și pe obraji ți-am uitat un apus de soare

Îmbrățișați, cu un vin bun din crama ta...

Un ADIO ce sufletul nu-l recunoaște 

Căci am uitat pe tâmpla ta un colț de vis

Și uneori speranța parcă imi renaște 

Că ai păstrat și pentru mine...vinul promis.

Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut

Si trec prin timp fără nici o putere,

Să las tot ce-am trăit uitat în trecut

Poate așa mă uita și a mea durere.

#onewinewoman

Când gândul despre tine mi-e sonor

Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul

Incerc să mii îndrept privind spre viitor

Sperând alăturea să imi rămână visul.

#mystory

Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!

Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire

Și-n orice loc sub cer, lună sau soare

Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare

#winestory

Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă

Ţi-aș fi rămas la fel de dragă

..căci mi-a trecut un an din viață

Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..

Imi e dor în taină și nu pot sa-l chem

E un foc ce arde in al bratelor poem

E-atat de departe ...deși în gand mereu

Caci intre noi s-a pus destinul greu...

Sunt captiva intr-un legământ uitat

Și sufletul mi-e pe jumate sfâșiat 

Nu ați intelege ce port in piept

O iubire ascunsă ce-o tin în secret.

El n-a vrut sa știe ce mult îl doresc 

Cat de tare ma doare sa nu-l îmbrățișez 

Pe foaie mi-a ramas ca un vis

Un "ce-ar fi fost"???...cu roșu scris...

Privesc femeia din oglindă 

Are în ochi povești nespuse

De dor inima-i e cuprinsă 

De-atâtea taine nerostite...

Ii sting lumina să nu vadă 

Cum ochii i se scalda-n lacrimi 

Cum inima ii stă pe loc

De când te poartă ca un foc.. 

O strâng de mână dar ea stie

Ca încă ești amintire vie

Si-oricât vrea să te lase în trecut

Ești omul ce prea mult a durut...

Privesc femeia din oglindă 

Ce plânge și uneori te strigă 

Dar tu nu vrei sa o auzi

Decât in vise vii... în viață fugi.