Despărțire

În 2020 te-am cunoscut 

Și știu că într-o iarnă te-am plăcut 

Ți-am dat în dar un tablou mic

Să știi că ești un mic pitic...

Dar oricum tot mi-e dor de tine

Respectul meu îți aparține 

Și nu te-ai mai gândit...

Să-mi ceri iar un edit?

Acum te-ai dus devreme 

O să-ți tot scriu poeme 

Și știu că nu le poți vedea 

Dar totuși eu le voi crea ...

Aveai ochii blând căprui, chiar negri 

Vedeai prin ei multe structuri 

Și acea îmbrățișare caldă 

Îmi făcea inima să ardă...

Atâtea amintiri s-au dus 

Și-acum tu ești acolo sus 

Mulți dintre noi ne-am întrebat 

De ce așa s-a încheiat?

Și uite așa încă o dată
Se-ntâmplă ca mai mereu,
Încă o lacrimă cedată
Și de vină sunt doar eu.

Poate vina de a ierta
Sau frica de singurătate vine,
Dar felul în care se purta
Știam că mult nu va mai ține.

Ca pe un fir de ață subțire
Toată „dragostea” stătea,
Nu găseam calea spre ieșire
Minciunile iar le rostea.

„Îmi pare rău” „Mă voi schimba”
Poate cele mai des primite,
Inima din nou îl aproba
Pentru minte, de mult auzite.

„Te iubesc” „O știi deja”
A mia oară iar rostite,
Inima nu se mai proteja
Iar mintea a început să țipe.

Măcar o dată lasă eu să decid!
La început poate o să doară
Iubirea trebuie s-o ucid,
Că altfel ea, azi ne omoară.

Inima trebuie s-o opresc
Până nu e prea târziu,
Poate nu asta doresc
Dar înțeleg, bine o să fiu.

E o lecție pentru toți
Când inima din nou cedează,
Să nu crezi că n-o să poți
Știi că mintea nu trădează.

Mă simt pamflet 

Inima mi-e îmbibată în oțet 

Sufletul meu este înecat 

Și totul pare întunecat 

In orele spre dimineață 

Când mintea mea este în ceață 

Apar acele gânduri 

Ce mă storc de viață 

Parcă nimic nu mai are sens 

Și cum sa mai trăiesc?

Căci rostul vieții nu-l găsesc 

Și mă doare doar când te privesc 

Când mă uit la fotografia ta

Toată tristețea din inima mea

Își face apariția 

Mă simt pamflet 

Căci doar pe tine te-am iubit 

Dar inima mea sa împietrit 

De când tu m-ai părăsit ....

Te-am întrebat dacă mă iubești.

Răspunde și nu tăcea,

Dacă nu răspunzi deloc,

Cuvinte tale-s fără folos.

Mi-ai promis multe,

Iubire, dragoste,

Unde-i tot asta ?? 

Dar tot asta a fost un fals

Și o iluzie frumoasă,

În care am crezut prea mult.

Acum stau si plâng,

Lacrimile sângeroase 

Îmi cad pe fața mea,

Amar, amarnic plâng.

Fata mea, te-am iubit 

acum nu ești a mea.

Vreau să te intorc,

Tu ai pe altul,

Mi se rupe inima în bucățele de sticlă,

Într-o zi mi-ai lipit inima de a ta,

Peste o vreme,

Ai rupt-o.

De ce așa ai făcut, scumpa mea 

Adu-ți aminte de noi doi,

Ce fericiți mai eram, 

Cât de tare ne iubeam,

Mi-i trist că nu pot întoarce timpul înapoi.

Când beau îmi aduc aminte de tine,

De ochii tăi care au fost ai mei,

Dar acum nu sunt ai mei,

Ai uitat de mine, tu ai uitat de mine,

am să uit și eu de tine, 

poate..

Poate o să te uit vreodată 

Nu acum.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

Dar a trecut atâta timp

Eram în acel anotimp

Cald, dar rece pentru mine

Durerea ai lasat să mă termine

Au trecut atâtea luni

De când stau sub furtuni

De când dorul mă apasă

Și inima încă e nervoasă

M-ai lăsat prin labirint

Fără să-mi mai spui alint

Nu ai spus nici rămas bun

Ai plecat ca un nebun

Ai lăsat în urmă fum

Și în el,pe mine,scrum

Tot blocată sunt de atunci

Căci gloanțele au fost adânci

În umbre lungi de tristețe, ne despărțim,

Cu lacrimi reci și suflete stinghere,

În inimi pustii, ne simțim străini,

Iubirea noastră devine doar amintire.

Răsăritul soarelui nu ne aduce alinare,

Ci doar umbre nesfârșite de regrete,

Înserarea aduce doar mai multă durere,

Când inimile noastre se despart cu greutate.

Pășim pe cărări separate, pierduți în timp,

Cuvintele noastre rămân fără ecou, fără glas..

În tăcerea nopții, simțim golul imens,

Despărțirea ne arde, ne lasă fără basm.

Cu sufletele sfâșiate și vise spulberate,

Ne privim în ochi ca doi străini pe pământ,

În poiana vieții, iubirea noastră a murit,

În rime triste, despărțirea ne lasă plângând.

Să te mai sun? Să îţi mai scriu? M-ai mai lăsa să îi mai

fiu?

Să te sărut, să mă mângâi, mâna pe cap să îmi mai

pui?

Nici nu mai știu cat a trecut de când nu pot să te

ascult.

Tot mai visez din când în când că te mai văd din nou

trecând.

Și pare că-i mai mult de-un vis, deși tu esti de

neatins.

Apoi dispari de parcă ști că tu nicicand n-ai să mai

vii

Lasandu-ma-n tăcere sa-nchei acest episod acut

Sperand sa te intorci candva la un vin de reinceput.

Emotii, dor, batai de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu

Unde serile imi pun în gând speranțe 

Ca intr-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar in tacere

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Intr-un pahar gol in eternitate

Îmi e intens in amintire... încă 

L-ai interzis... sa-l lași ca amintire

Ti s-a părut o... ilegalitate?!

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Cuprinsă de-un dor ţi-aș scrie

Despre vremuri apuse și timp

De parcă am asteptat acest anotimp

Și povestea noastra s-ar putea rescrie.

Oare același parfum il foloseşti?

Ochii la fel fi sclipesc când zâmbești?

Glasul oare la fel îți sună?

Îţi mai place s-asculți ploaia când e furtună?.

Şi-n astă seara ~am fost împreună~

Și mi-am permis să te îmbrățişez,

Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună

În versuri m-a îndemnat să te pictez.

Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață

Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,

Ştiind că te voi pierde înspre dimineață

Că-i doar un vis am învătat să accept.

Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată

Când zorii zilei îmi răzbat prin geam

Că mi-e doar un vis și poate niciodată

Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.

Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie

De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.

E-un an trecut...un alt noiembrie

Aceeași poveste cu finalul ratat.

Poveste fără final, ca și când nu a inceput

Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,

lar rolul principal, pe scena tristă, mut

Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.

#3 domni de plută cu parfum de vin

Mi-amintesc de tine și de gustul fin

Unul e Merlot ....sta pe primul loc

Apoi Sauvignon...locul 2 pe pod

Barbera pe 3..ultimul..cel mai stilat

Ordinea în care mi i-ai prezentat

Stau tantos la soare si soptesc discret

Suntem incompleti...fără #cabernet !