Sunt bine!

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Încerc la toate să fac față

Dar sufletul mi-e fără viața.

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

Că nici cea mai neagră poezie

Nu descrie durerea ce-mi adie.

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

Tu m-ai forțat să plec iubind

Eu..încă te aștept venind,

În toamna ce-i deja târzie

Să-i dai parfum de fericire.

Nici dacă-aș muri, n-ar simți nimic,

N-ar ști că exist, n-ar căuta vreun drum,

Cuvintele-mi trec, ca vântul pustiu,

Și strigătul meu se pierde-n fum.

Nimeni nu vede durerea din mine,

Nici măcar umbra ce-n lacrimi s-a frânt,

Nimeni nu vrea să audă ce spun,

Sufletu-mi e gol și totu-i tăcând.

Mama nu-mi simte inima grea,

Tatăl e străin, departe-ntr-un colț,

Eu stau între ei ca un strop de nimic,

Când cerul mă lasă să cad fără rost.

Nici dacă-aș muri, n-ar opri privirea,

N-ar plânge o clipă, n-ar rupe tăcerea,

Sunt doar o umbră ce caută alin,

Dar nimeni nu-i pasă că încă respir.

O, lume, de ce m-ai uitat pe pământ?

De ce inima-mi strigă într-un vid adânc?

Când tot ce doream era să m-așez

Într-un loc unde cineva mă iubește întreg.

Dar dacă nici moartea iubire nu-mi dă,

Mai rămâne doar cerul să-mi fie casă,

Căci pe pământ sunt pierdută-n nevoi,

Un suflet zdrobit, singur printre ploi.

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat că in zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul în mine de-un roșu sangvin

Atât de mult, pentru mine ..contezi.

În ciuda ta, zâmbesc în continuare,

Cu inima deschisă, fără să-mi pară rău.

Ai vrut să mă vezi căzând în genunchi,

Dar am renăscut din cenușa trecutului meu.

În ciuda ta, am găsit propria mea cale,

Prin umbre și lumini, am învățat să strălucesc.

Nu te voi lăsa să-mi stingi pasiunea,

În ciuda ta, voi continua să cresc.

În ciuda ta, acum spun cu mândrie,

Că am devenit mai puternic și liber.

Nu ai reușit să mă dobori, dragul meu amor.

În ciuda ta, eu strălucesc, asemeni unei stele pe cer.

Bun-rămas

În tumultuosul timp prezent

Mai alergăm independent

Căci pentru frica de hârtie

Ne punem țel ca datorie

Trăind în umbrele unui anotimp

Ne bucurăm cât ne-a rămas

Așteptând mereu un timp

Când va fi doar un bun-rămas.

Și pui zâmbete, doar de fațadă

Și te apleci pe esplanadă

Gândindu-te, cea mai rămas?

Din personalul nostru ceas.

Doar mica limbă de speranță

Și marea limbă de suspans

Căci într-o clipă de exuberanță

Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.

Mereu zâmbeai 

Ca un copil râdeai

Zâmbetul tău păcătos

Pe care-l credeam frumos...

Mă credeam religioasă

Când îngerul din tine cânta 

Tu-mi erai prețioasă 

Și tu păreai încântată...

Modul frumos,

În care-mi ziceai

Că sunt al tău cosmos...

Dar,tu tot în jur nimiceai.

Întârzierea fiecărei emoție,

De parcă, ar fi fost o boală

A fost o hoție...

Iar eu cădeam în ea,ca o petală.

Căderea la îndoială 

Adevărată greșeală

Totul iese la iveală,

Ea nu era reală...

Mereu am vrut să plec departe
Să tot caut,pășind în nestiință,
De regrete să nu mai am parte,
Să plec rapid,lipsită de umilință.

Credeam că astfel va fi mai bine,
Să tind spre ceva numit un ideal,
Deși n-ar ramâne nimic din mine
Acum să cred doar că tot e ireal.

Și zambete,și ceea ce alții spun,
Cu nici pic de sinceritate în chip
Nici dorință nu am să mă supun,
Să treacă chiar și mai mult timp.

Ne vom revedea într-o altă viață
Schimbați,sau rămași așa,la fel,
Vom fi slabi sau bătrâni la față,
Chiar și mersul nu ne va fi altfel.

Vom trece încet traversând strada
Și ne vom privi nițel din depărtări
Poate că nu ne-o aminti perioada,
Pe când trăiam grămezile de stări

Nici că vrând să întoarcem timpul,
De putem schimba,n-om face nimic
Fiindcă deloc n-ar schimba faptul,
Ce nu-l uitam cândva măcar un pic.

Poate,ne-om apropia unul de altul
Încercând să vorbim câtuși de puțin,
Dar distanța între noi distruge totul
Și rămâi pe vecii decât doar străin.

Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut

Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!

Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...

-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...

-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...

-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...

În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.

Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară

N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.

Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.

Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.

În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,

Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.

Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.

Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.

Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.

Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.

Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.

Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.