Sunt bine!
Trec de zi la zi ce-ți pot spune,
Însă par că aș fi neimportantă
Și gândurile nu ți le-aș expune,
Căci nu aș fi deloc încântată.
Ce măcar mie o să-mi răspunzi
O știe doar singura ta privire
De chipul meu o să-l surprinzi
Mă lasă cu totul fără gândire.
Sunt bine!să pot zice doar atât
Și îmi simt a mea inimă bătând,
Care-mi lasă sufletul doborât
Cu cuvinte ce au rămas în gând.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Elena Schimbov
Дата публикации: 18 января
Просмотры: 47
Стихи из этой категории
Plecarea ta...
Plecarea ta mi-a sfâșiat privirea,
Și am căzut inconștient sub iarnă,
Zăpezile mi-au troienit iubirea,
Și peste munți pornit-au să o cearnă.
Și ninge necrezut în fiecare seară,
Iar viscolul turbat îmi urlă-n piept,
Plecarea ta m-a izgonit din țară,
Și în Siberii reci, eu zilnic te aștept.
Sunt plin de frig și osul te blesteamă,
Că-n colții iernii sub ger e sfărâmat,
Plecarea ta o lacrimă amară cheamă,
Din ochiul viscolit și veșnic înghețat.
Am să provoc chiar azi o avalanșă,
Iubiri răstogolite să o ia la vale,
Plecarea ta să n-aibă nici o șansă,
Când trandafiri o să-i răsară-n cale,
S-acopere cu roze albe întreg pământul,
Iar totul să miroase a iarnă și iubire,
Zăpezi și flori să-ți troienească gândul,
Plecarea ta... de fapt, să fie o venire.
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Radio Cultural
E strada pustie, iubito, şi e noapte.
Doar eu în maşină şi radioul la maxim
O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.
Şi plouă în maşină, dar e senin afară...
Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.
Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.
O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală
Şi-n nostalgia perfect senzuală.
Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,
Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,
Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.
Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.
Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...
De vorbă cu frica
În neagra oglindă,
O privesc pe frica mea.
Încet încep să-i vorbesc,
Dar ea se îndepărtează de mine,
Eu tac și nu zic nimic,
Mă supăr și eu ca răspuns.
Nu-mi place să privesc în ochi,
Pe frica mea ce o am în suflet.
Mă gândesc des,foarte rar
Dar nu pot să fac nimic,
Obser doar ceia ce simt de fiecare dată,
Și frica din spatele meu o aud.
Încet, încet când uit de ea,
Iarăși ea vine la mine
În ospeție.
Autor Alina Zamurca 🎀
Am compus poezia pe 16.10.2024.
Fiara blânda
Draga, mai vazut prima data,
Borât, cacat de beat.
Te uitai ca la un nebun!
Vreau sa fiu dragut si blând,
Dar numai patima imi iese.
Bagamias pula in tot!
Te credeam o tearfa!
Vedeam in tine cineva cine nu esti.
Timpul petrecut alaturi, e ca o sageata,
Sageata in calcâiul lui Ahiles,
Nu mai doare, dar ma omoara.
Toate pacatele facute,
Erau facute noaptea,
Feriti de ochii lumii.
Facandune niste prosti,
Care nimeni nu-i vede.
Pata, care mi-ai lasat-o,
E la fel ca un fulger in vacuum ,
Imposibila, dar are loc sa fie.
Vreau sa-ti vad ochii stralucind!
Ochii caprui, in care ma pierd,
Ma pierd atat de tare, in cat nu vreau sa exist.
Imbratisândute, eram in rai,
Spre dimineata plecand spre casa,
Eram in iad.
Noaptea plina de emotii, petrecuta cu tine,
Nu o voi uita? (Nu).
Draga, tu mi-ai deschis ochii,
La cum e sa iubesti,
Dar nu la cum e sa fii iubit.
Bagamias pula in hristos si toti zeii!
Cate chestii naiba am facut,
Doar ca sa te vad,
Sa aud, o insulta de la tine si cat de tare ma urasti,
Ma urasti, nu din cauza ce a fost,
Ci din cauza ca sunt.
Niciodata nu m-am gandit ca pot pierde, ceea, ce nici nu am.
Nu vreau, nu vreau, nu vreau sa ma indragostesc,
Dar am facuto.
Zile, saptamani, luni, ba chiar ani,
Au trecut, dar nu pot sa te uit.
Esti ca o aschie sub unghie,
Ma deranjezi, dar ma doare sa te scot.
Esti ca un carlig, in care sunt blocat,
Si imi rupe carnea de pe oase.
Esti ca ultima doza de heroina,
Vreau sa te las, dar ma farâma.
Esti ca un trup,
Incepi a mirosi,
Dar nu pot sal arunc.
Esti ca o lacata, care ma tine inchis,
Dar cheia e pe partea cealalta.
Esti ca ultimu shot de vodca,
Stiu ca voi borî, dar il beau!
Esti ca amestecul de stele cu cenusa,
Esti departe in univers,
Dar si la mine in scrumiera.
Vreau sa te omor,
Dar stiu ca nu te voi uita,
Vreau sa ma omori,
Dar stiu ca nu ma vei uita.
Cat de mândra si egoista n-ai fi,
Arsurile pe corpul meu, sunt dedicate tie.
Nu pentru ca esti o zeita,
Ci pentru ca esti un drac ce ma fierbe-n ammiac.
Vreau sa-ti rup parul,
Ca sa-l miros cat vreau.
Vreau sa-ti scot ochii,
Sa-i port ca cercei.
Vreau sa-mi tai mainile,
Care te-au atins, in noaptea de armaghedon.
Armaghedonul, care nici nu-l asteptam.
Vreau sa-mi creez impresia ca nu te stiu,
Dar sufletul plin de drama,
Injunghiat de cutite si taiat,
Cacat, futut, ars, rupt, murdar,
Care cauta, doar liniste,
Nu-mi da voie sa te uit.
Sincer vreau sa te uit!
Te-as ruga sa dispari,
Dar n-ai s-o faci.
Esti ca un parazit!
Ce si-a gasit loc in mine,
Si nu va mai pleca niciodata.
Tier, draga!
Esti o doza de deliriu amestecat cu formalin,
Imi distrugi concentratia si puti a moarte.
Moarte nu care-mi da fiori,
Ci care incet ma atrage.
Ma imbratisezi, ca o minciuna dulce,
Ca o sirena, flamanda de carnea marinarilor,
Te-as distruge, fara urma!
Dar pata lasata,
E ca un cacat uitat,
Trec zile, dar pute tot mai tare...
Esti un pigment, dar amestecat la fel cu gri,
Dobor stele!
Ma transform in Lucifer!
Dar din pricina Evei.
Vreau sa-mi tai aripile,
Sa le arunc intr-un quasar,
Ca sa simta orice pula si pizda!
Cat de tare te iubeam.
Doza de lean, de xan si meth,
Care nu o voi mai gusta niciodata.
Am o "lomka" dupa tine,
De numai rehub-urile plang.
Urasc sa fiu aici!
Iubesc sa simt acum!
Dar am un vernis, ce ma incurca,
Ma incurca sa te ard, de pe pictura vietii mele.
Tu si eu,
Mereu departe,
Si mereu vom arde,
In pucinile disperarii.
Mori in capul meu, te rog!
Sa te ingrop si sa te uit!
Sa nu te mai visez!
Sa nu te mai iubesc!
Sau fii a mea,
Ca steaua sub care traim, sa ma ocrotesti,
De otrava viespilor,
Ce tot ma inteapa de piept,
Pieptul pe care dormeai,
Curata ca lacrima Afinei.
Strangema de gat! cum o faceai,
Asa de excitata, doar fara durere in ochi.
Fara gandul ca ma lasi,
Fara dorinta de a ma arunca la gunoi.
La fel, cum arunc mucu' de tigara.
La fel, cum arunc seringa dupa heroina.
La fel, cum arunc sticla de lichior.
La fel cum arunc tot, de ce nu mai am nevoie.
Si sfarsitul, cum plangeai in brate.
Lacrimile tale de nu ma uita,
Lacrimile tale scurse din purgatoriu,
Care mau ars, pana la maduva oaselor
Si mi-au intors, venele pline de droguri si amintiri.
Rupe de pe mine, rebusul care l-ai compus!
Dracu ma stie ce rapan sunt,
Da pentru tine, voi fi "old money".
Dar iubestema pana la capat!
Iubestema, pentru ca te iubesc!
Iubestema, pentru ca stiu,
Ca te iubeam, de la inceput.
O numeam acasa
Doar noi doi și restaurantul japonez.
Lumina slaba pe masa reflecta fata ta
Îmi spui parca „Mai bine rămâneam acasă"
Unde ne am obişnuit cu liniştea
E parte din noi.
Şi acum suntem puși fata în fata sa vorbim,
Dar nu simt ca merge
Asa ca deschide fereastra,
Poate ne trebuie aer
Ca ne intoxicam cu acesta atmosfera,
Care taie orice chef de viata.
Şi ieşim pe străzile aglomerate de sunete tăioase,
Care tipa la noi ca se dam la o parte
Pentru ca blocam mersul lucrurilor frumoase.
Mergem spre podul ce traversează
Marea de probleme tumultuoase,
Îndreptându-ne spre locul rece
Care odată se numea acasă,
Acum a rămas o neluminata casa
Другие стихотворения автора
Nu există iubirei fără sacrificii
Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.
Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.
Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.
Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.
Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.
Tu,fii!
Fii speranța din ochii mei
Şi liniştea din suflet.
Fii soluția problemei
Când nu mai am cuget.
Fii căldura din inima mea
Și nu permite tristeții să mă doboare,
Căci ea e rece ca o ploaie de cristale,
Pe care să o simt nu aş mai vrea.
Și când totul pare a fi un pustiu
Fii lumina din gândul meu...
Fericită doar cu tine mă știu
A ta iubire e-un permanent imprimeu...
Sufletu...
Sufletu-mi e numai plin de ceață
Mi-am pierdut încredere-n undeva
Strig la ceruri lipsită de speranță
Și știu că nu m-ar înțelege cineva...
Captiva timpului
Atâta gând de îndată mă cuprinde
Cu un imbold de ne mai cunoscut
Îmi zic că astăzi este mai bine,
Că încă totul nu a fost pierdut
Pășesc de parcă n-am avut nimic
Și încetinesc,cred că va fi bine
Dar uit că inima-mi bate ritmic,
Până când stările vor fi străine!
Cuprinsă de o nedumerire totală,
Mă pierd printre mii de mulțimi
Și aceasta nu-i problemă fatală
Mi-ar lua timp pentru a le numi...
Singură în pustiu
În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.
Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară
N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.
Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.
Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.
În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,
Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.
Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.
Bună,străine!
-Bună,străine!deja te-am uitat
În amintiri trecute te-am lăsat
Să-ți trăiești viața că ai cedat,
Uitând,lacrimile ce le-ai vărsat...
-Bună,străine!nu pot să și sper
Că într-o zi poate o să te întorci
Fiindcă și așa deja viața e super,
Când greșeala nu ți-o reîntorci...
-Bună,străine!un alt nou început
Încerc să-l mențin și să-l trăiesc
Rămâi deja acolo uitat în trecut,
O lecție care să nu mi-o amintesc...