Dezmăț
Caută așternuturi noi fără teamă,
Ochiul să stea ațipit după geană,
Uită-ți gândul din noapte pe cer,
Să doarmă pe nori, umil și stingher.
Mintea golită alung-o pe Lună să pască
Poeme de amor arse-n ruguri de iască,
Nebuna din piept să strige, să cânte,
Prohodul iubirilor neîmplinite și frânte.
Pune-ți chiar astăzi gura slobodă-n lanț,
Aruncă pofticioasei amante ultimul sfanț,
Ascunde-te grabnic în amurguri și zori,
Când aleargă înspre tine copiii din flori.
Mușcă hazardul, trezește în tine dezmățul,
Încalecă viața și aruncă cravașa și hățul,
Zbori peste munți, peste piscuri înalte,
Desfrâul și orgia din somn să tresalte.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 26 марта 2024
Просмотры: 631
Стихи из этой категории
Copilărie
Mamă! Întoarce-mă în copilărie
sa mai copilăresc un pic
Să-mi mai port acea pălărie
din paie făcută de bunic.
Să mai simt încă odată
aerul cald, când visam,
nu ma-m simțit niciodată
așa cum copilă eram.
Mamă! Mai zi-mi din nou
că mă iubești doar pe mine
Atunci când eram ca un ou
credeam că adolescența nu mai vine.
Mai lasă-mă să mă mai joc
Pe puntea de lângă vecinii,
Care mereu cu norok,
făceau cruciuliță pâinii.
Nărav de cioară
Printre culori atrăgătoare
De produse -alimentare
O cucoană forfotea
Cu puradeii după ea.
Negricioși,cu muci la nas
O urmau pas cu pas,
In șirag aliniați
Milogeau înfometați..
Cu obrazul ca de smoală,
Cu fuste largi in poală,
Cu zorzoane aurite
Iscodea sub veșminte..
Șterpeli o ciocolată,
Ce -o pitulă îndată
Sub port de camuflaj;
Hoție -n ambalaj..
Cu tupeu și dibacie,
Șireată -n pălărie,
Ciordea tot felul,
Isprăvindu-și țelul....
Captivă -n flagrant
Se lamenta exorbitant!!?
Jinduia compătimire,
Depănând cu pătimire..
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Paleo logic
vers, după vers, după vers, după floare,
după rază, după mers,
din adânc, din haos pur, din pronaos,
din cântare, din suflare...
ce oracol, ce visare!
despre cosmos, despre lut, despre amalgamul mut,
despre orizont și zile,
despre ură și iubire, despre tot și despre tine,
despre noi sau despre mine...
ce avânt, ce prăbușire!
după vers, după mers, dintr-un haos fără sens,
din deșert, dintr-o genune, stau și-adulmecă să sară,
sus în gât, la jugulară,
doar hiene, îngeri dulci,
cuminți berze, fără prunci.
catafalc de neputință, osândire la voință,
o dârzenie pierdută, se apleacă și-mi sărută,
trupul frânt de remușcări...
ce de schele fără scări!
câți Manole... câte ziduri...
tot neantul se închină, pana-mi tace și suspină,
zâmbet larg, descarcerare, agonie și visare,
sfinxul tremură, tresare,
luna-și dăruiește soare,
la-nceput cuvântul, la sfârșit doar vântul...
între ele, gândul...
Copilărie
Mamă! Întoarce-mă în copilărie
sa mai copilăresc un pic
Să-mi mai port acea pălărie
din paie făcută de bunic.
Să mai simt încă odată
aerul cald, când visam,
nu ma-m simțit niciodată
așa cum copilă eram.
Mamă! Mai zi-mi din nou
că mă iubești doar pe mine
Atunci când eram ca un ou
credeam că adolescența nu mai vine.
Mai lasă-mă să mă mai joc
Pe puntea de lângă vecinii,
Care mereu cu norok,
făceau cruciuliță pâinii.
Nărav de cioară
Printre culori atrăgătoare
De produse -alimentare
O cucoană forfotea
Cu puradeii după ea.
Negricioși,cu muci la nas
O urmau pas cu pas,
In șirag aliniați
Milogeau înfometați..
Cu obrazul ca de smoală,
Cu fuste largi in poală,
Cu zorzoane aurite
Iscodea sub veșminte..
Șterpeli o ciocolată,
Ce -o pitulă îndată
Sub port de camuflaj;
Hoție -n ambalaj..
Cu tupeu și dibacie,
Șireată -n pălărie,
Ciordea tot felul,
Isprăvindu-și țelul....
Captivă -n flagrant
Se lamenta exorbitant!!?
Jinduia compătimire,
Depănând cu pătimire..
colaj//1
ninge liniștit
peste
orașul răsfirat
pe țărmul mării.
vocile mamelor-
puțin răgușite,
îndulcesc
al zăpezilor crivăț.
tot mai mulți pescăruși
dau târcoale pe la geamuri înghețate,
așteptând
firimituri de pâine.
adânciți în labirintul cărților,
printre drumuri, poduri,
și hărți,
copiii caută- la fel ca pescărușii,
un strop de iubire.
Satul care moare!
Mă-ntorc în satul meu natal,
De unde am plecat demult,
Și multe lucruri nu îmi plac,
Când oameni-i ascult
Pe uliți nu mai sunt copii,
Să bată mingea, să fure poame,
Și doar câțiva hâtri bătrâni,
Plângându-se că vor muri de foame
Pe drum mă întâlnesc cu semeni,
De vârsta mea și-mi e rușine,
Că nu mai știu să-i chem pe nume,
Timpul furând și de la ei și mine
Ajung la cimitirul mut din sat,
Unde mama se odihnește,
Mă reculeg și flori depun,
Pe care ochiul le stropește,
Trec și pe la casa părintească,
De care-mi este atât de dor,
Privesc la curtea cu verdeață,
Și-admir cerdacul cu pridvor,
Aici e locul unde m-am născut,
Și-am mers eu zi de zi la școală
Cum aș putea vreodată să o uit,
Pe mama ce striga, copile scoală
De după gard mă uit la sat,
Care nu mai arată ca-nainte,
Văd multe case cu gard stricat,
Imaginea e totul și ea nu minte
Plec din satul care moare,
Trist și plin de-amărăciune,
Mâna tatei o sărut,
Și în gând spun..rugăciune!
Paleo logic
vers, după vers, după vers, după floare,
după rază, după mers,
din adânc, din haos pur, din pronaos,
din cântare, din suflare...
ce oracol, ce visare!
despre cosmos, despre lut, despre amalgamul mut,
despre orizont și zile,
despre ură și iubire, despre tot și despre tine,
despre noi sau despre mine...
ce avânt, ce prăbușire!
după vers, după mers, dintr-un haos fără sens,
din deșert, dintr-o genune, stau și-adulmecă să sară,
sus în gât, la jugulară,
doar hiene, îngeri dulci,
cuminți berze, fără prunci.
catafalc de neputință, osândire la voință,
o dârzenie pierdută, se apleacă și-mi sărută,
trupul frânt de remușcări...
ce de schele fără scări!
câți Manole... câte ziduri...
tot neantul se închină, pana-mi tace și suspină,
zâmbet larg, descarcerare, agonie și visare,
sfinxul tremură, tresare,
luna-și dăruiește soare,
la-nceput cuvântul, la sfârșit doar vântul...
între ele, gândul...
Другие стихотворения автора
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Nostalgie
Sub pașii grei, o lume moare,
În umbre prinse-n amăgiri,
Iar ochiul tău fără culoare,
Mi se topește tragic în priviri.
În palme-mi cad tăceri rebele,
Ce-au sângerat sub nopți târzii,
Din muguri vii îmi fac zăbrele,
Și-ți țes cununi de poezii.
Sub talpa mea vântul valsează,
Răni nevăzute cântă fără glas,
În ochiul tău lumina se-ntremează,
Și timpul stă, în veșnicul popas.
Suntem un foc ce arde fără teamă,
Din flăcări mii, planăm peste abis,
Iubirea noastră e iarăși în alarmă,
Și-n univers cad lacrimi dintr-un vis.
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Epigrame XXXIII
Unei dive
S-a scris astăzi în jurnal,
Că a mai căzut o stea,
Dar, profesional...
Ea, era deja!
Covorul
Întrebând odraslele,
Ele mi-au spus pe șleau,
Covorul ura Paștele,
Că la Paște îl băteau.
Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri
Era temut ca adversar,
Până în ultima secundă,
Considerat ca unic cămătar,
Ce a dat... fără dobândă.
Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I
Au pus VAR pe stadion,
Dar i-ați găsit beleaua,
Și n-o mai dregeți din penson,
Ci dați direct cu bidineaua.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
Calul l-a strunit cu vervă,
Călărind-ul fără frică,
Şi-l hrănea fără rezervă,
Nu cu ovăz, ci cu Urzică.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
I-a zvârlit pe toți la rând,
Dar la Marius șade blând,
Nechezând, apoi explică,
N-am ce-i face... mă urzică.
Epitaf unui șomer
Ca să știe toți drumeții,
Doarme aici ca-n timpul vieții.
Principiul al doilea al corupției
Dacă un polițist acționează asupra unui infractor
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.
Principiul al doilea - postulat
Dacă un polițist acționează asupra unui superior
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.
Legea fecalostaticii
Un om intrat într-un rahat,
Este atras de acesta de sus în jos,
Cu o forță egală cu cât a furat,
Dezlocuind un puternic miros.
Legea presiunii
Presiunea exercitată asupra unui om,
Este invers proporțională cu educația sa.
Legea lui Om
Intensitate cu care omul trece prin viață,
Este proporțională cu studiile efectuate,
Și invers proporțională cu ce el învață,
De la dejecțiile aruncate de societate.
Unui șomer
I-au spus răstit toți de acasă,
Ba chiar și soața sa colerică,
Să-și caute o slujbă frumoasă,
Și de-atunci merge la biserică.
Unui actor
Rolul unui surdo-mut a prins,
Și-a jucat perfect, destins
Însă, din culise o știm,
Că sufleor... era un mim.
Voie bună
Fiecare din alt loc,
Reveniră la baracă;
Ea miroase a busuioc,
El miroase a busuioacă.
Întoarcerea în haos
La începutul lumii aş vrea să trăiesc,
În vârtejurile demonice ale haosului originar,
Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,
Orice trăire din neantul stingher şi precar.
Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,
De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,
Să ating infinitul şi să pot să-l suport,
Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.
Legile lumii să dispară în interiorul meu,
Şi-n această topire, să mă plictisesc,
Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,
Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.
Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,
Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,
O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,
Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Nostalgie
Sub pașii grei, o lume moare,
În umbre prinse-n amăgiri,
Iar ochiul tău fără culoare,
Mi se topește tragic în priviri.
În palme-mi cad tăceri rebele,
Ce-au sângerat sub nopți târzii,
Din muguri vii îmi fac zăbrele,
Și-ți țes cununi de poezii.
Sub talpa mea vântul valsează,
Răni nevăzute cântă fără glas,
În ochiul tău lumina se-ntremează,
Și timpul stă, în veșnicul popas.
Suntem un foc ce arde fără teamă,
Din flăcări mii, planăm peste abis,
Iubirea noastră e iarăși în alarmă,
Și-n univers cad lacrimi dintr-un vis.
Epigrame VII
Astronom
Telescop şi-a cumpărat,
Însă nu să cate-n stele,
Ci să vadă de sub pat,
De-a plecat a sa muiere.
Unui astronom
Sus pe cerul înstelat,
Cată întruna cu luneta,
Însă alăturea-i în pat,
Găuri negre îl atrag.
Unui astronom
Astronom vrând să se facă,
Şi-a luat ochean de clasă,
Dar l-a lepădat de îndată,
Văzând gaura de-acasă.
Examen de angajare secretară
Proba scrisă stă să-nceapă,
Dar o blondă din fundal:
- Voi sări această etapă,
Mă pricep doar la oral...
Corona virusul
M-a atins cu degetul, m-a pipăit,
Şi-am zis că iau Corona negreşit,
Dar până boala o să - mi vină,
Eu, m-am mutat la e în carantină.
Atac de poantă
M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,
Chiar am făcut o mare dramă,
Dar nu a fost atac de cord,
Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.
Atac
M-a insultat c-o vorbă dură,
Şi mă ataca mereu în plen,
Dar i-am pus lacătul la gură,
Când i-am răspuns cu un catren.
Apocalipsa
Toţi se plâng că-i bate Domnul,
Că-i omoară cu “Corona” …
Dar din zori, până-i ia somnul,
Ei petrec doar cu Mamona.
Genetică – epidemia de Corona virus în Italia
Cei mai bravi au fost romanii,
Au creat chiar mari imperii,
Azi s-ascund ca şobolanii,
Le e frică de bacterii.
La terasă în pandemie
O Corona a comandat,
Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,
Vine băiatu’… a strigat,
Şi înspre el a strănutat.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Epigrame XXXIII
Unei dive
S-a scris astăzi în jurnal,
Că a mai căzut o stea,
Dar, profesional...
Ea, era deja!
Covorul
Întrebând odraslele,
Ele mi-au spus pe șleau,
Covorul ura Paștele,
Că la Paște îl băteau.
Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri
Era temut ca adversar,
Până în ultima secundă,
Considerat ca unic cămătar,
Ce a dat... fără dobândă.
Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I
Au pus VAR pe stadion,
Dar i-ați găsit beleaua,
Și n-o mai dregeți din penson,
Ci dați direct cu bidineaua.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
Calul l-a strunit cu vervă,
Călărind-ul fără frică,
Şi-l hrănea fără rezervă,
Nu cu ovăz, ci cu Urzică.
Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial
la cal cu mânere
I-a zvârlit pe toți la rând,
Dar la Marius șade blând,
Nechezând, apoi explică,
N-am ce-i face... mă urzică.
Epitaf unui șomer
Ca să știe toți drumeții,
Doarme aici ca-n timpul vieții.
Principiul al doilea al corupției
Dacă un polițist acționează asupra unui infractor
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.
Principiul al doilea - postulat
Dacă un polițist acționează asupra unui superior
cu o forță numită acțiune,
Cel de-al doilea acționează asupra primului
cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.
Legea fecalostaticii
Un om intrat într-un rahat,
Este atras de acesta de sus în jos,
Cu o forță egală cu cât a furat,
Dezlocuind un puternic miros.
Legea presiunii
Presiunea exercitată asupra unui om,
Este invers proporțională cu educația sa.
Legea lui Om
Intensitate cu care omul trece prin viață,
Este proporțională cu studiile efectuate,
Și invers proporțională cu ce el învață,
De la dejecțiile aruncate de societate.
Unui șomer
I-au spus răstit toți de acasă,
Ba chiar și soața sa colerică,
Să-și caute o slujbă frumoasă,
Și de-atunci merge la biserică.
Unui actor
Rolul unui surdo-mut a prins,
Și-a jucat perfect, destins
Însă, din culise o știm,
Că sufleor... era un mim.
Voie bună
Fiecare din alt loc,
Reveniră la baracă;
Ea miroase a busuioc,
El miroase a busuioacă.
Întoarcerea în haos
La începutul lumii aş vrea să trăiesc,
În vârtejurile demonice ale haosului originar,
Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,
Orice trăire din neantul stingher şi precar.
Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,
De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,
Să ating infinitul şi să pot să-l suport,
Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.
Legile lumii să dispară în interiorul meu,
Şi-n această topire, să mă plictisesc,
Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,
Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.
Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,
Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,
O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,
Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.