Din ce în ce mai des

Și m-aș îneca în umbra ta iubito 

că știu că în lumină nu mă mai vrei

și m-aș îneca pentru tine și acum 

doar spune-mi ca regreți amintirile

spune-mi că regreți că m-ai cunoscut 

și că ai vrea să întorci și timpul 

să-l oprești la final de noiembrie 

înainte să ni se lege sufletele 

și înainte ca inimile să fie sincronizate 

și spune-mi să uit tot de tine 

până o să-ți uit și privirea veche 

și atunci eu mă scufund adânc 

și las oxigenul afară din mine 

până când moartea mă va săruta 

și cu sărutul ei te simt pe tine 

si inima mea pentru ultima dată 

bate pentru tine, dorința mea, iubita mea

E târziu, iubirea mea... 
Rogu-te aprins, nu uita de mine, nu uita de inima mea. 
 
Nu te pot purta în sufletu-mi străpuns 
Ai lăsat urme dure, sidefate 
Vorbele tale, dureros de dulci 
Mă lovesc, simțindu-se ca un sărut. 
 
Ne cunoaștem, oare? 
Vorbește vinul pentru tine, dragul meu 
În inima-mi, fitil aprins 
Nu te pot uita, oră târzie, mă cuprinde luna vie. 
 
Unde ești? Vocea ta, un domol glas 
Chipul tău, o amintire. 
Ochii tăi, albastru ocean 
Părul tău, aura luminii 
Mă orbești, zâmbete cald! 
 
E ora trei, ai adormit?  
Sau te gândești la mine, la cum m-ai părăsit?  
Arde, iubitule... stinge țigara! 
 
Stinge flacăra din mine  
Ia cu tine lacrimile-mi amare 
Fură-mi nopțile tăcute  
Sărută-mă, uită de regretele din suflet. 
 
În grija altcuiva, lasă-mi te rog inima.  
Stelele și luna mea,  
Luați-mă cu voi 
Și când va fi rândul meu  
Făuriți-mi inima, să fie una cu voi. 

voi pleca

odata cu umbrele noptii,

cand zorii se vor furisa

cu pasi racorosi si tarzii

in asternutul tau instelat

si-ti vor aseza la picioare

ofranda lor de lumina,

iti voi mangaia pentru ultima oara

parul,

si pentru ultima oara

iti voi saruta sanii cu miere,

cat te-am iubit,

desi n-am crezut niciodata

ca in tine imi voi gasi

limanul

pe care-l caut de atata amar de vreme,

trebuie sa plec,

sa imi continui  calea  ratacita

care duce poate spre nicaieri

sau poate

catre taramul tainic si luminos

unde sufletul meu

s-a nascut pentru intaia oara,

si unde 

a contemplat pentru prima oara

paradisul...

Oh,tu,dragostea vieții mele….
Ce-mi ofereai iubirea în catrene,
Ce m-ai făcut sa simt a inimii cangrene,
Astăzi nu-mi mai pot scoate din minte acele refrene.

Mi-e atât de dor de tine și de noi..
de ochii, nasul și ale tale buze moi.
ce asemenea-i un lup însingurat,
inima-mi firavă din trup, tu mi ai furat.

Mi-e dor de ochii tai cuceritori,
Pe care astăzi i-ai făcut atât de-otravitori.
Mă uiți adesea-n ale tale teancuri de hârtii,
Pe care văd adesea doar cuvinte ale noii poezii.

Mi-e dor de-a ta stransa îmbrățișare ,
Care mă făcea mereu sa uit de-o supărare,
Iar astăzi sunt doar eu, o simpla fetișcană,
Sorbind ușor din poza de pe acea cana.

Mi-e dor de acel râset simplu și obscen,
Care astăzi mă face sa mai scriu doar un catren,
Care ieri mă urca sus la stele,
Iar azi mă face sa mă uit de jos la ele.

Mi-e dor sa uit de tot și toate,
de griji, foame și societate,
Sa stau întinsă ai tai ochi albaștri,
Sa mă prefac ca astăzi nu m-ai făcut dezastru.

Mi-e dor sa scriu si sa vorbesc cu tine,
Sa ne afundam în orașe bizantine,
Sa fugim în largul marii liniștite și umile,
Și să-mi săruți atât de tandru ale mele buze fine.

Mi-e dor de tot ceea ce tu erai ieri pentru mine,
Iar azi ești doar o simpla doză de amfetamine,
Pe care ușor le duc la ale mele buze pline,
Care de azi vor deveni doar doua microcristaline.

Mi-e dor sa aud cum la ureche îmi spui intens,
Oh,iubito,cat de mult eu te iubesc,
Sa mă apuci de talia mea ondulata,
Și sa mi mai spui ca nu mă vei lasă, oh,niciodată.

Mi-e dor să-ți simt a ta gura infierbantata,
Pe a mea frunte-ncaruntata,
Să-mi ștergi recile și-amarele dureri,
Pe care azi tu nu mi le deloc acoperi.

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

Nu vrei să știi, ce simplu

Nu vrei s-auzi, ce trist

Nu vrei să vezi ce lacrimi

Nu simți cât om ai stins

Știi oare cât mă doare?

Știi oare ce-ai aprins?

Știi oare ce-i iertare?

Știi tu ce-nseamnă trist?

Cât suflet lași să piară

Cât inimă să ai

Cât omul mai contează

Cât mână poți să dai

Te caută privirea

Te caută prin ploi

Te caută speranța

Te-așteaptă-n prag cu flori

Iubesc fără de margini

Iubesc cât am să fiu

Iubesc  fără de șanse

Iubesc de nu mai știu

Rămân doar amintire

Lăsat pe-un fir de nor

Uitat zâmbetu-n vise

Acolo încă zbor

Tristețea mă doboară

M-arunci să cad în gol

Din ochi lacrimi coboară

Nu știi cum arde dor

Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....

Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,

Uneori se aşterne o linişte deplină ,

Să fie muntele de vină ?

Dinspre el o voce caldă şi duioasă

Îmi spune că sunt frumoasă 

Şi cumva o mână simt pe frunte

Ce îmi alungă grijile mărunte .

Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,

El mă îndeamnă să las a lumii plăcere

Să-i urc vârful înalt fără frică 

Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .

,,Hai vino la mine , departe de lume ,

Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,

Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,

Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri 

Şi te voi iubi în anotimpuri 

Şi-n plus încă o vară'' .

Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,

Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .

Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,

Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .

Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,

O iau în palme şi mi-o pun pandantiv 

Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .

Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc 

Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil

Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul 

Ce pe furiş l-am strecurat în sân .

Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....

În jocul visului frământ lutul vremii .

Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .

Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,

în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de

ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni

te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi

răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste

tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,

nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .

Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea 

vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi

formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul

lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .

Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !

Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără

să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,

dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .

Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .

Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,

să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori 

ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele 

şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .

Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu 

ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie

să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul

din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate

într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,

mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi

copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot

ce i-am greşit acestui Azi .

Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului . 

În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,

în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche

dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să

deranjez , în cămăruţa iubirii  de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă

copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt 

să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .

O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,

unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .

Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .

Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,

nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept

ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi

eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,

a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor

şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .

Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .

L-am văzut în firul ierbii,

În flori de măr,de cais și în magnolii,

L-am văzut în zborul lin de vrăbii

Și în trilul duios al privighetorii.

L-am văzut în adieri blânde de vânt,

În dimineți și-n boabele de rouă,

În grânele ieșite din pământ

Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.

L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil

Și-n bucuria pură din ochii lui,

L-am văzut în culoarea unui flutur fragil

Și în căușuri de inimi în trăirea viului.

L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,

Stropea pământul cu iubire,

Cu dragoste mângâia toată suflarea

Îmbrăcând-o în strălucire.

Alunec pe frunze şi nu ştiu 

De e toamna vinovată sau eu aiurită ,

Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu

Să nu cad pe ora desfrunzită .

În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,

Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,

Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc

Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .

Mă ademeneşte şoapta de castani ,

Îmi acopăr ochii şi ascult

Cum îmi umblă toamna prin ani

Aducându-mi poveşti de demult .

Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,

În jurul ei lumina devine mierie ,

Din mine timpul până la os roade ,

Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?

Nană mare , cum mai e pe la tine ?

Mai sunt cocori ce-ţi vin la poartă

Sau păsări ce-ţi aduc în cioc un dram de noroc ?

Mai şuieră vântul în surdină printre merii din grădină ?

Ploaia ţi-a mai bătut la fereastră printre florile din glastră ,

Iarba-i tot verde , înaltă şi piciorul ţi-l desfată ?

Şi la tine sunt răcoroase dimineţile ,

Te mai năpădesc din când în când tristeţile ?

Cum sunt serile la tine , au astâmpăr ?

Stelele ţi se agaţă-n păr sau îţi stau pe umăr ?

Nană mare  spune-mi , îţi este bine ?

Ce-ţi spun păsările despre mine când se culcuşesc în nuc ?

Nu-ţi spun că la mine este ca la balamuc ,

Că mă doare asfaltul pe care merg ,

Că de dimineaţa până seara alerg ,

Nu-ţi spun că seara mea este un tei în floare ,

Că prin nori sunt călătoare ?

Nu ţi-au spus nici că îmi iau culoare dintr-o aripă de flutur

Sau că pe buze îmi pun roşu de mac

Şi când soarele-mi zâmbeşte eu mă ruşinez şi tac ?

Nu ţi-au spus nimic de mine ?

Las că-i bine , las că-i bine ....

Nană mare tu , vorbeşte-mi despre tine .