Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: iudita_ecaterin
Data postării: 4 ianuarie 2019
Vizualizări: 1680
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: De ce ea?
Poem: DE LA SOARE
Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”
Poem: Februarie
Poem: Ne consumăm iubirea!
Concurs cu genericul: Casa parinteasca
Poem: De atâția ani...
Poem: Soapte galagioase
Dorian Furtună despre echilibru și manipulare. Fragment din cartea „Cugetările unui (ne)cunoscut”