Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: iudita_ecaterin
Data postării: 4 ianuarie 2019
Vizualizări: 1858
Poezii din aceiaşi categorie
Umbre și cuvinte
Și, deodată, în linistea adâncă
Două inimi bat vibrează încet
Trei cuvinte rascolite,
cad stancă
Cu brutalitatea unui cărturar inert
Diluviul secundelor recente
În scurta lor mișcare pe atlaz,
Cuprinde camera, pe nesimțite
În răstimpul de extaz.
Martor la întregul joc
Eul meu privea neputincios
La mine și la a mea ființă
Al meu surâs și-al meu noroc,
Rămân pe apă ca pe foc
Râmân un sublim oximoron
În celebrul vis drept cântăreț afon.
În teatrul gol gându-mi fuge către public
Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.
Dar tu esti prea sus demon angelic
Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor
Prăpastia unui răsărit mojic
Un atentat la sărutul dimineților
Un Seth al nopților piramidale
Pe sub porții,
blesteme,
Zbori printre gânduri
Între rândurile mele .
Trecut
De la început viata părea simplă,
Acum,clipă cu clipă,e diferită.
Am început să iau totul în serios,
Dar gîndul tot mi-e la tecutul dureros.
Viaţa merge înainte,dar amintirile rămîn,
Ramîn în suflet si te framînt.
Cu zîmbet pe faţă si sufletu-nlăcrimat,
Zîmbesti simţindute vinovat.
Inima zîmbeste cu ură,
Sufletul iubeste si asteaptă sa vii.
Ochii se-ntorc in amintirea dură,
Dar eu plec pe un tărîm,
Făr de iubiri.
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
Albastru de nu mă uita
Îmi plac florile de nu mă uita
Ele reflectă cerul infinit
Albastru neîntrerupt de nori
Albastru neîntrerupt de noi
Plăpânde și cu petale mici
Frumoase și cu multe înțelesuri
Oglinda sufletului, ochii
Oglinda sufletului, ochi albastrii
Flori de câmp răsfirate pretutindeni
Păstrează amintirile tuturor
Sentimente de dor și tristețe
Sentimente de "nu te voi uita"
Albastru ca reflexia in apa
Albastru ca cerul de ieri
Albastru ca ochii de mâine
Albastru de "vreau sa te uit"
Pendulul ditre noi
Eu merg,
cu pasul șchiop al uitării
și inima mea – un ceas stricat –
bate secundele ca pe niște cuie
în sicriul amintirilor.
Tu stai,
impasibil ca un munte
dar vântul din tine șoptește
numai numele meu,
și tăcerea te trădează
mai tare decât orice cuvânt.
Eu beau din goluri,
umplu zilele cu absență
și noaptea mă adoarme
cu minciuna că te-am lăsat în urmă.
Dar tu?
Tu numeri pașii mei în gând,
îți ascunzi ochii în umbre
și taci...
dar în tăcerea ta
sunt doar eu.
Te rog...
Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc
Mi-e dor să le mai simt căldura
Să le sărut.... cu ele să mă învelesc
Pielea mea să le mai simtă aroma.
Privește-mă din nou, la fel ca prima oară
Mi-e dor să te mai văd zâmbind...
Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea
Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.
Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată
Să simți din nou cum tremur toată
Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc
Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...
Cuprinde-mă te rog o ultimă dată
Nu te mai preface rece...fără sentimente
Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală
Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...
Umbre și cuvinte
Și, deodată, în linistea adâncă
Două inimi bat vibrează încet
Trei cuvinte rascolite,
cad stancă
Cu brutalitatea unui cărturar inert
Diluviul secundelor recente
În scurta lor mișcare pe atlaz,
Cuprinde camera, pe nesimțite
În răstimpul de extaz.
Martor la întregul joc
Eul meu privea neputincios
La mine și la a mea ființă
Al meu surâs și-al meu noroc,
Rămân pe apă ca pe foc
Râmân un sublim oximoron
În celebrul vis drept cântăreț afon.
În teatrul gol gându-mi fuge către public
Și așa, timpul, a încremenit, fatidic.
Dar tu esti prea sus demon angelic
Ce-n sinea-ti porți adâncul adâncurilor
Prăpastia unui răsărit mojic
Un atentat la sărutul dimineților
Un Seth al nopților piramidale
Pe sub porții,
blesteme,
Zbori printre gânduri
Între rândurile mele .
Trecut
De la început viata părea simplă,
Acum,clipă cu clipă,e diferită.
Am început să iau totul în serios,
Dar gîndul tot mi-e la tecutul dureros.
Viaţa merge înainte,dar amintirile rămîn,
Ramîn în suflet si te framînt.
Cu zîmbet pe faţă si sufletu-nlăcrimat,
Zîmbesti simţindute vinovat.
Inima zîmbeste cu ură,
Sufletul iubeste si asteaptă sa vii.
Ochii se-ntorc in amintirea dură,
Dar eu plec pe un tărîm,
Făr de iubiri.
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
Albastru de nu mă uita
Îmi plac florile de nu mă uita
Ele reflectă cerul infinit
Albastru neîntrerupt de nori
Albastru neîntrerupt de noi
Plăpânde și cu petale mici
Frumoase și cu multe înțelesuri
Oglinda sufletului, ochii
Oglinda sufletului, ochi albastrii
Flori de câmp răsfirate pretutindeni
Păstrează amintirile tuturor
Sentimente de dor și tristețe
Sentimente de "nu te voi uita"
Albastru ca reflexia in apa
Albastru ca cerul de ieri
Albastru ca ochii de mâine
Albastru de "vreau sa te uit"
Pendulul ditre noi
Eu merg,
cu pasul șchiop al uitării
și inima mea – un ceas stricat –
bate secundele ca pe niște cuie
în sicriul amintirilor.
Tu stai,
impasibil ca un munte
dar vântul din tine șoptește
numai numele meu,
și tăcerea te trădează
mai tare decât orice cuvânt.
Eu beau din goluri,
umplu zilele cu absență
și noaptea mă adoarme
cu minciuna că te-am lăsat în urmă.
Dar tu?
Tu numeri pașii mei în gând,
îți ascunzi ochii în umbre
și taci...
dar în tăcerea ta
sunt doar eu.
Te rog...
Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc
Mi-e dor să le mai simt căldura
Să le sărut.... cu ele să mă învelesc
Pielea mea să le mai simtă aroma.
Privește-mă din nou, la fel ca prima oară
Mi-e dor să te mai văd zâmbind...
Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea
Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.
Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată
Să simți din nou cum tremur toată
Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc
Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...
Cuprinde-mă te rog o ultimă dată
Nu te mai preface rece...fără sentimente
Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală
Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...
Alte poezii ale autorului
O altfel de ninsoare
E atât de altfel această ninsoare .....
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palme
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
În liniştea inimii
Câteodată vreau să zbor,
Dar nu mă pot desprinde de pământ
Şi atunci visez....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot
Şi atunci mă închin lunii....
Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....
Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd
Şi atunci îmi limpezesc mintea....
Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,
Dar ochii mi se închid
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,
Dar mă tem să nu fiu văzută
Şi atunci ascult cântecul inimii....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,
Dar mi le prind în păr
Şi atunci chem îngerii să le plângă....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,
Dar sunt prea mică
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor
Transformându-se în reverii,
Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,
Alteori iau înfăţişarea tăcerii
În liniştea inimii .
Toamna ca o durere
Alunec pe frunze şi nu ştiu
De e toamna vinovată sau eu aiurită ,
Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită .
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,
Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,
Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .
Mă ademeneşte şoapta de castani ,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult .
Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,
În jurul ei lumina devine mierie ,
Din mine timpul până la os roade ,
Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .
O altfel de ninsoare
E atât de altfel această ninsoare .....
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palme
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
În liniştea inimii
Câteodată vreau să zbor,
Dar nu mă pot desprinde de pământ
Şi atunci visez....
Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot
Şi atunci mă închin lunii....
Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc
Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....
Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd
Şi atunci îmi limpezesc mintea....
Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,
Dar ochii mi se închid
Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....
Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,
Dar mă tem să nu fiu văzută
Şi atunci ascult cântecul inimii....
Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,
Dar mi le prind în păr
Şi atunci chem îngerii să le plângă....
Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,
Dar sunt prea mică
Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....
Câteodată gândurile mele iau forma unui nor
Transformându-se în reverii,
Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,
Alteori iau înfăţişarea tăcerii
În liniştea inimii .
Toamna ca o durere
Alunec pe frunze şi nu ştiu
De e toamna vinovată sau eu aiurită ,
Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită .
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,
Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,
Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .
Mă ademeneşte şoapta de castani ,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult .
Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,
În jurul ei lumina devine mierie ,
Din mine timpul până la os roade ,
Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
Sărutul tău
Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .
Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .
Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,
Genele mele îţi mângâie obrazul .
Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,
Acum ea îţi şopteşte .
Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,
Braţele mele liane strâng trupul tău .
M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,
În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .
Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,
Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .
M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,
Acum sunt întreagă .
În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .
Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .
Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,
Răsărit de simţuri în amurg de gând .
Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,
Căldură în suflete , suntem iubire ,
Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .