Scrisoare de la Isus

Un gand am sa-Ti spun

Caci Tu esti un Dumnezeu bun

Am cazut

Dar stiu ca Tu,Doamne m-ai vazut

Confuza in ale mele ganduri

Si credinta mea,batuta era de vanturi

Ma simt descurajata

Dar mi-am reamintit

Ca Tu esti al meu Tata

Esti Dumnezeul a tot

Care mi-a zis ca eu pot

Lacrimi am varsat

De tot m-am consumat

Dar ai venit

A mea durere Ai simtit

Ai vindecat ranile

Si ti-am ascultat chemarile

Multumesc pentru har

Un nemeritat dar

Ai fost pe Golgota

Ce dar nemeritat

Pentru un pacatos transformat

Multumesc 

Tata Ceresc

Dulce mama

Ma mai poti ierta inca odata?

Pentru neascultarea mea

Care cu greu o poti ierta?

Dulce mama

Iti stiu lacrimiile curse pe obrajii rosii de oboseala...

Stiu cat te straduiesti

Ca pe mine sa ma multumesti 

Treci cu vederea totul

Chiar si atunci cand eu ridic tonul...

Toate acestea iti raman in inima..

O inima sensibila,fragila...

Dulce mama

Ce frumos era cand zambeai ca alta data

Acum te stresezi cu munca grea

Si serviciul ostenitor te doborea

Chiar daca zambesti uneori

Tristetea ti se vede in ochi

Dulce mama

Mai acorda-mi o sansa

La pieptul vrea-as sta...

Blandetea ti-oi vedea..

Padure deasa

Te-ai uscat de arsita de cer aleasa

Frunzele-s uscate

Iar plantele nici de roua inlacrimate

Incerc sa ma gandesc

Continuu la tine sa privesc

Padure nebuna

Privesc la tine ca la luna

Cand vad ca te usuci

Ma duc pe campii,pe lunci

Ma tot gandesc

,,Cum s-o inverzesc?''

Dar nu reusesc

Tot stau si te urmaresc

Pe zi ce trece

Tu devii tot mai rece

Padure neguroasa

Cand te vad,nici nu-mi vine sa plec acasa

Doresc sa te inverzesc

Dar pot,atunci cand gandesc

In realitate

Plantele raman neinlacrimate

De roua si de ploaia mult uitate..

Padure nebuna

Oh,ce mult mi-as dori sa te vad verde intr-o luna...!

Domnul e bun

Ma primeste-n al Sau catun

Ma priveste cu dragoste pura

Si ma povatuieste cu cuvinte sfinte

Din a Sa gura

Domnul e bun

In fata Lui inima-mi adun

Vreau sa-L slavesc

Si cu dragostea Sa sa iubesc

Domnul e bun

Cu smerenie ma supun

Intru iubirea eterna

Nu-n placerea efemera

Domnul e bun

Chiar daca suferinte ma rapun

Ma-n incred in a Lui bunatate

Ce straluceste pana si-n noapte

Tata iti multumesc

Pentru vesnicul Tau: ,, te iubesc ! ''

Isuse te iubesc!

Nu stiu cum sa-Ti multumesc

Din pacat m-ai ridicat

Fiul Tau m-ai numit neincetat

Esti Mielul lui Dumnezeu

Ce-a ridicat pacatul greu !

Esti Leul din Iuda

Care a spalat ciuda

Ciuda lumii pacatoase

In lanturi de necuratie groase

Ne-ai eliberat

Si ne-ai vindecat

Eram un rob

Dar am credinta cat un bob

Rob al pacatului 

Dar,acum vreau sa-I cant doar Lui

Domnul Domnilor

Imparatul Imparatiilor!

Rapha,El Shaddai

Cel care vine,rasplata sa ne-o dai

Isuse te iubesc...

Cum sa te rasplatesc?...

Raman credincios

Si mereu curajos

Caci asa m-a creat Cristos

Raman credincios

Caci Isus m-a ridicat de jos

Eram in momentele cele mai grele

Cel rau incerca sa ma prinda in ale sale mreje

Dar  nu l-am lasat

Caci stiu cine m-a salvat

Isus al meu Salvator

Al universului Domnitor

Doresc sa raman credincios

Chiar si atunci cand simt ca am sa cad jos

Pe genunchi am cazut

Lasand inima sa se roage cu un cuget mut

Simteam ca ma topesc

Si ca am sa ma indoiesc

Dar din groapa mortii am strigat

Caci El pe nume m-a chemat

M-a salvat de pacate

Si de cugetele intunecate

Raman credincios

Mereu in inima sa-L am pe Cristos

Iata Mielul lui Dumnezeu

Care a biruit pacatul greu !

Cristos m-a salvat

De moarte m-a rascumparat

Vreau sa mor fata de pacat

Si sa inviez fata de Cel ce viata in dar mi-a dat...

A song that made sense many years after 🖤

Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă  în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre  barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să  amurg la malul mării….

Aș vrea să fiu o mică zână

Cu aripi doar de catifea

De care umbra răului

Sa nu se poată bucura

Aș vrea să fiu o stea pe cer

Să luminez în dar o noapte

Cu luna să mă tânguiesc

Stingând durerea în șoapte

Aș vrea fiu un vânt de iarnă

Al cărui vuiet te înspăimântă

Să rup tăcerea dimineții

Prin multe crengi ce se agită

Aș vrea sa fiu…chiar eu

Fără fantasme și povești

Să pun o pată de culoare

Acolo unde nu te vezi.

Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...

mereu și mereu mă destramă

ca pe un pulover prea larg

sau prea strâmt ,

mă izgonește cumva din mine afară

lăsând în locu-mi o pată neclară

o adiere de vânt..

femei ca Elena din Troia

Ioana D`Arc

Nefertiti

care-mi apar în minte

dintr-o lume bizară,

secretă

îmi amintesc de-un Rembrandt

reprodus în graffiti

și cretă

pe-o fațadă murdară...

târziu

mă-ntorc la Alter-ego-ul  meu

din oglindă

care cu fiecare zi

cu fiecare noapte

se schimbă

pe care-l recunosc

tot mai greu

de parcă ar fi din altă poveste

science-fiction

din care lipsesc tocmai eu...

o lumânare aprinsă

seamănă cu o femeie îndrăgostită

degetele olarului decupează cruci în argila nearsă

să facă drum luminii către inimi

pâlpâirea flăcării dinăuntru    

trezește la viață spiritele adormite

apropie sufletele înghețate  de frigul năzuros al zilelor

și al nopților

configurează personaje împinse la limită

ca în Galeriile Saatchi Art

ceara gălbuie se scurge pe-alături

și se-ntărește în forme bizare în oala de lut

doar flacăra tremură docil și ireal umbrele

tavanele

pereții

fără să-i pese de gerul de-afară

care adună toate florile de gheață ale iernii

în ferestre

de curgerea abstractă a timpului

în urma căruia aud din nou ropotul copitelor inorogului

încălecat de aceeași femeie îmbrăcată sumar

într-o rochie roșie

călare

la fel cum se întâmplase și mai înainte

tot în Decembrie

când rămăsesem însingurat înăuntru-mi

spânzurat de inimă

în propria-mi deznădejde

chiar acolo

dedesuptul candelei

în care abia mai licărea un strop de lumină

ca o speranță…

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

cu tot ce-am creat

pentru ei,

cu sângele ce-mi lăcrimează,

în carnea lor,

din oful meu, din ochii mei...

O, Doamne, iartă-mă!

Aidoma Ţie, Doamne!

Toate poverile,

le-am luat de pe umerii lor,

să meargă cu spatele drept,

cu privirea spre cer...

Aidoma Ţie,

numele îmi este luat în deșert,

pentru ei sunt cu o mie de coarne,

dar, pentru ei...

biciuiește-mă pe mine Doamne!

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

şi atâtea răstigniri am suferit,

pentru ei,

doar pentru ei...

Nu mă mai iubesc Doamne,

copiii mei!

O, Doamne, iartă-i!