Umbra timpului
Timpul trece ca o boare,
Ca un vis fără hotar,
Șterge urme, lasă soare,
Leagă doruri în altar.
Curge-n orele tăcute,
Sculptează-n noi ce n-am știut,
Frunze cad, izvoare ascultă
Pașii celor ce-au trecut.
L-aș prinde-n palme să rămână,
Dar fuge-n vânt, fuge în zori,
Ne dă aripi, ne îndrumă,
Ne topește ca pe nori.
Timpul vine, timpul pleacă,
Numai clipa e a ta,
Fă din ea o stea ce veșnic
Într-un suflet va dura.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Iancu Cristina
Data postării: 1 martie
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 1
Vizualizări: 236
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Zâmbetul Morti
In amurgul noptii ,
Sub cerul instelat ,
Ma privesc in chin si lacrimi,
De amor ucis .
Ora ceasului batran ,
Timpul trecand nestingherit ,
Aminitirile vin cu el ,
Distrugand lumina .
Intuneric nesuferit ,
Dispari ! dispari !
Vreau lumina de cuviinta ,
Care mi a fost luata ,
Poveste fara de lacrimi,
Plina de ura si zambete ,
Zambete ale morti ,
Ingropand iubirea noastra .
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Din făgașul inimii
Rută prea anevoioasă
Spre zarea de acasă,
Printre visele scăldate
De ape ,-nvolburate.
Drum bătrân și ostenit
De iluzii bântuit,
Unde dorul mă strigă
Și cerul stă să curgă..
Cărări întortocheate
De lacrimi irigate,
Din ochii ce se sting
Și -n urmă se preling...
Destine -nșelătoare
În exil sub soare,
În frământari se frâng
Și sub gene plâng...
După amar de vreme,
Calea care geme,
Pe al inimii Făgăs
Mă cuprinse pătimaș..
Cine?
Vreau sa aflu odata cine am fost candva
Care mi-e istoria, o voi repeta?
Mi-am vazut prostia ce ma tine aici
Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul
Ce l-am avut in noaptea untainted so vieti mele....
In noaptea -ngandurare in care
Am simtit cei bine ai si cei rau in soare
Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare
Mi-am gasit cararea in padurea trista
Unde ego-ul meu era odata
Raza calatoare in briza de mare la apus de soare
Iar sufletu-l radea cu miros de floare...
Dar m-am ajuns din urma
Am ajuns la azi
Unde vreau sa stiu
Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta
M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit
Tot ce vreau sa atiu
Cine sant acum?
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Zâmbetul Morti
In amurgul noptii ,
Sub cerul instelat ,
Ma privesc in chin si lacrimi,
De amor ucis .
Ora ceasului batran ,
Timpul trecand nestingherit ,
Aminitirile vin cu el ,
Distrugand lumina .
Intuneric nesuferit ,
Dispari ! dispari !
Vreau lumina de cuviinta ,
Care mi a fost luata ,
Poveste fara de lacrimi,
Plina de ura si zambete ,
Zambete ale morti ,
Ingropand iubirea noastra .
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Din făgașul inimii
Rută prea anevoioasă
Spre zarea de acasă,
Printre visele scăldate
De ape ,-nvolburate.
Drum bătrân și ostenit
De iluzii bântuit,
Unde dorul mă strigă
Și cerul stă să curgă..
Cărări întortocheate
De lacrimi irigate,
Din ochii ce se sting
Și -n urmă se preling...
Destine -nșelătoare
În exil sub soare,
În frământari se frâng
Și sub gene plâng...
După amar de vreme,
Calea care geme,
Pe al inimii Făgăs
Mă cuprinse pătimaș..
Cine?
Vreau sa aflu odata cine am fost candva
Care mi-e istoria, o voi repeta?
Mi-am vazut prostia ce ma tine aici
Mi-am carat povara izbavindu-mi rostul
Ce l-am avut in noaptea untainted so vieti mele....
In noaptea -ngandurare in care
Am simtit cei bine ai si cei rau in soare
Ce te creste- suflet cand esti lumunat de soare
Mi-am gasit cararea in padurea trista
Unde ego-ul meu era odata
Raza calatoare in briza de mare la apus de soare
Iar sufletu-l radea cu miros de floare...
Dar m-am ajuns din urma
Am ajuns la azi
Unde vreau sa stiu
Cine este ea...este alta fata ce se uita mandra in oglinda sparta
M--am pierdut pe drum...m-am pierdut pe mine s-au m- am ratacit
Tot ce vreau sa atiu
Cine sant acum?
Poem Zen pentru sunet
Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~
gunoiul sinelui; cântând la pian;
lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.
Sunetul este doar percepția minții ~
vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.
Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.
Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.
O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;
mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;
ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;
dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;
un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.
Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;
ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și
viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;
plante și animale sângerând îngenuncheate;
oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea
un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;
femei cântând imnuri sfinte în temple;
ascultându-și propriile voci.
Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;
liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.
Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera
procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,
de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.
Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.
În ceață, sufletele netrupești escaladează
serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.
Autorul poeziei este Marieta Maglas
Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Alte poezii ale autorului
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Parfumul Tău În Suflet
Ești mirosul ce-n aer rămâne mereu,
O esență ce mă leagă, mă ține de greu.
Te caut în alții, dar nimeni nu poartă,
Aceeași căldură ce-n inima-mi tresaltă.
Tu ești amintirea ce nu vrea să plece,
Chiar și în vise, adânc mă stăpânește.
În fiecare clipă, în fiecare drum,
Te simt aproape, chiar și când nu-i un freamăt scrum.
Nu pot să te uit, nici să te înlocuiesc,
Tu ești ce simt, ceea ce încă iubesc.
Chiar dacă tu nu ești, rămâi în trecut,
Ești parfumul meu, ce-n suflet e neîntrerupt.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Parfumul Tău În Suflet
Ești mirosul ce-n aer rămâne mereu,
O esență ce mă leagă, mă ține de greu.
Te caut în alții, dar nimeni nu poartă,
Aceeași căldură ce-n inima-mi tresaltă.
Tu ești amintirea ce nu vrea să plece,
Chiar și în vise, adânc mă stăpânește.
În fiecare clipă, în fiecare drum,
Te simt aproape, chiar și când nu-i un freamăt scrum.
Nu pot să te uit, nici să te înlocuiesc,
Tu ești ce simt, ceea ce încă iubesc.
Chiar dacă tu nu ești, rămâi în trecut,
Ești parfumul meu, ce-n suflet e neîntrerupt.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Parfumul Tău În Suflet
Ești mirosul ce-n aer rămâne mereu,
O esență ce mă leagă, mă ține de greu.
Te caut în alții, dar nimeni nu poartă,
Aceeași căldură ce-n inima-mi tresaltă.
Tu ești amintirea ce nu vrea să plece,
Chiar și în vise, adânc mă stăpânește.
În fiecare clipă, în fiecare drum,
Te simt aproape, chiar și când nu-i un freamăt scrum.
Nu pot să te uit, nici să te înlocuiesc,
Tu ești ce simt, ceea ce încă iubesc.
Chiar dacă tu nu ești, rămâi în trecut,
Ești parfumul meu, ce-n suflet e neîntrerupt.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Parfumul Tău În Suflet
Ești mirosul ce-n aer rămâne mereu,
O esență ce mă leagă, mă ține de greu.
Te caut în alții, dar nimeni nu poartă,
Aceeași căldură ce-n inima-mi tresaltă.
Tu ești amintirea ce nu vrea să plece,
Chiar și în vise, adânc mă stăpânește.
În fiecare clipă, în fiecare drum,
Te simt aproape, chiar și când nu-i un freamăt scrum.
Nu pot să te uit, nici să te înlocuiesc,
Tu ești ce simt, ceea ce încă iubesc.
Chiar dacă tu nu ești, rămâi în trecut,
Ești parfumul meu, ce-n suflet e neîntrerupt.
Maria Spulber