Кто я?

Îmi plânge un ochi, dar nu și celălalt,

nu,

El râde când o rază îl lovește și pe loc–

arsura e ceea ce-și dorește,

numai să fie...

Să-l cuprindă pe neașteptate ca pumnalul

de îl înfingi în spate și să cadă,

însă nu prea departe...

Arde ca talpa pe nisipul prea tare și nu se zbate,

rămâne până se oprește și mai vrea:

nu se potolește...

Caută să aprindă iar focul și să-l facă tot mai mare,

să nu îl stingă nici vântul, nici apa cu sare,

să-l vadă ca pe o salvare...

Îl acopăr pe zi ce trece cu o cârpă din ce în ce mai rece,

să stingă din scânteie, să o lase să plece,

dar nu mă părăsește...

Pe cât îmi plânge ochiul cel de bază, vrea și celălalt,

să ardă cu atât mai mult decât în prima fază,

și se chinuie prin fum și multă gheață...

Se usucă și cârpa care cândva era rece și apare din nou,

focul pornește mai repede până ce crește,

mă arde mai tare și nu se oprește...

A secat ca fântâna din curte și ochiul care s-a luptat zile multe,

și curgea așa de lin înainte de uitam de arsuri–

și de flăcările de la frunte...

Acum că nu se mai oprea din a-mi provoca durere,

căutam să nu plec fără nicio părere,

și m-am rugat în serile infernale...

Am plâns în mine și mă abțineam să ard în tăcere,

să nu m-audă nimeni că urlu de durere,

să nu mă vadă nicio privire...

Dimineață, mă simțeam ca înainte și nu mai aveam piele,

căutam să scap și de surzenie și de noua durere,

     apoi am văzut că în ochi mai aveam o scânteie...

Lacrima pot s-o șterg și azi, și mâine,

dar focul tot rămâne,

nu dispare...

Sunt o corabie desprinsă de țărm

Ce caută răspunsuri printre ape străine,

Multe dintre ele scufundate în adâncuri

Ajungâng la ele doar cu gândul.

Valurile mă ridică, mă răsfață

Îmi creează doar o falsă prefață,

Furtuna îmi arată de drept marea

Mă educă, mă învață să-mi aleg calea.

Busolă, mi-e credința, ea nu îmbătrânește

Ea mă îndrumă, îmi ghidează anii vieții.

Niciodata sa nu te opresti

Cand lumea iti spune

Ca esti

Prea tanar sau prea batran.

Sa nu zabovesti

Pe tarmuri, pe culmi,

Niciodata sa nu obosesti

In somnul prea dulce

Al unei genuni.

Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,

Spre orizontul din tine,

Spre zorii altei minuni,

Implinindu-ti chemarea de a fi

Aici si acum,

Povestea nescrisa

A altei lumi.

Voi nu știți ce e durerea 

Nu ați gustat dezamăgirea 

Nu ştiţi rugina şi tacerea 

Ce este golul , amintirea ....

Noroc sau fericire nu-i 

Există doar o întîmplare 

Și sa te rogi tot nu ai cui

Î-ţi pui doar mintea la spălare 

Nu sunt un mucenic sau sfînt 

Dar chinul l-am custat din plin

Acum pot spune un cuvint

E doar ,,Venin''... sorbesc ,,Venin''

Increderea i-un zbor orbit 

Iubirea e joc cu sine

Credinţa e ceva clumplit 

Puterea este doar in tine 

Chiar și realitatea-i falsa

Un ghem prea crud de viermi pe trup

Speranta prea demult e arsa 

Iar in cutie doar un lup

O încheiere nu mai am

Sfârșitul e și el haios 

Cum n-ai roti sau te feri 

Tot dai de colțul cel tăios 

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

26.11.2021, Maribor, SLO

Am crăpat pământul-mamă și ne-am îndepărtat,

Deasupra crestei muntelui plat o moară s-a ridicat;

Și-atunci ne-am cutremurat și eu, și-ai mei, și cei fără de nume,

Și-am privit în spaimă către cerul care se scălda în spume;

În transa pieirii am stat toți îngrămădiți și priveam mai adânc,

Până când s-a rupt și Cerul și doar fumul negru putea fi văzut;

Steaua sorții unei omeniri întregi lumina acum parcă orbește,

Spre moară, oameni cu minți slabe se-ndreptau copilărește;

Și-au plâns pe drumul lung și plin de fumul ce-nconjura moara,

Iar la sfârșit au căzut cu toții și și-au îmbrățișat soarta;

Când mi-a sosit și mie vremea să-mi primesc pedeapsa grea,

Am văzut deja ce măcina și la urmă jarul nostru rămânea...

Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate

privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce

Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul

Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Mașina de scris s-a uzat...s-au,

Fi-rar o simpla aluzie a timpului...or, 

Cerneala-n călimara s-a uscat...și,

A trecut, o vreme...

De când n-am mai atins acel, alinator.

Ce-o fi dacă n-aș exista? 

Ce-o fi dacă n-ar exista? 

Păi, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur...

Acei ochi, n-o fi, 

De o nuanță pur celesta...și,

Încremenind privindu-i, 

De zici ca ești tu prințul timp —

și ea prințesa.

Acele mâini, n-o fi,

De e o mătase pur regală...și,

Profund diamantizate, de zici —

Că ești lângă Jwaneng. 

N-o fi nici — pielea-i,
Firavă și fină, 

Netedă și lină, 

Ce-ți injectează adânc în venă, 

Serotonină — doar, atingând-o.

Si dacă toate astea, 

Adunate — fac cât o lume pentru mine, 

Iți pun eu întrebarea — ce-o fi oare…

Daca Ea n-ar exista?

[…]

Pai, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur[…]

N-o fi nimic, n-ar exista nici lumea, 

Aș fi doar eu, singur, în univers...

Fără sens. 

Soarele răsare,

Zilele îs amare,

Inima mi e condimentata cu sare,

Înainte avea alta savoare 

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

Te zăresc in noapte

Si te simt mereu aproape

Tu ești lângă suflețelul meu

Si știu ca tu nu ma faci sa sufăr

Te iubesc enorm si tu ști

Si de aceea te rog nu ma părăsi

Tu ești viu in al meu suflet

Ești ca o stea căzătoare

Ce vine adesea la mine

Si-mi veghează somnul

Apoi dis de dimineața

Te transformi ușor

Într-o raza de lumina

Ce-mi mângâie fata

Si-mi șoptește ,,buna dimineața''

Cu tine îmi încep ziua

Cu tine adorm in gând

Cu tine merg oriunde

Tu mereu ești cu mine

❤️ Te iubesc ❤️

 

de Marian Adrian Darosi