Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Privire și simțire
Poem: Крик души
poezii.online sustine initiativa #stauacasa
Poem: Diferenta
Poem: Dor de viață
Editura Cartier lansează un nou volum: „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș
Poem: metamorfozele unui gând/1
Poem: Renunţarea
Test de personalitate: Alege una din cele cinci cărţi şi află-ţi destinul