Category: Diverse poems
All author's poems: iudita_ecaterin
Date of posting: 10 июля 2018
Views: 1812
Poems in the same category
Mi-e frică...
Mi-e frică de înălţimi,
De pereţi curbi şi roşii,
De petale de creier,
Ce-mi muşcă din gânduri,
De mine şi floarea de colţ,
De ape uscate şi falnice bolţi.
Mi-e dulce să calc pe nisipuri cernute,
Să-mi chem tovarăşii la un taifas,
Să împrăştii cuvinte murdare,
Şi să beau cu cine-a rămas.
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Nepăsarea
Pentru cei care spun că nepăsarea altora doare,
Copilărește este aceasta!
Amintirile toate au ceva efemer,
Demult nu mai există!
Regretele sunt asemenea,
Clipe moarte care dor,
Și vor să ne muște acum
Venite din trecutul ireversibil,
Precum lupii intrați într-o stână!
Alungă ciobanul adormit din tine,
Care-și uită înalta menire,paza...
Gândurile noastre toate se vor născute,
Eu spun că trebuie închise,
Precum fiarele salbatice în cuști ferecate,
Izolate de noi înșine!
Gândurile toate au colți ascuțiți ce sfâșie
Fie de ură sau iubire egoistă,
Ce-i doar soră tristă cu nepăsarea!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
,,Nu te enerva" în maghiară
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Csak egy szót
Véletlenszerűen mondta
Megbocsáthatatlan
Leüt.
a szív hisz
A gondolat méri,
A csend elmúlt
Örökké.
Sajnos ilyen a természetem,
De a fejemben mindig ezt mondom:
"Ne húzd fel magad!"
ne haragudj ne haragudj
A szavak megtéveszthetnek.
ne haragudj ne haragudj
Hogy nincs harag, az jó.
Talán véletlenül néha elütnek
Egyszóval nem helyénvaló.
ne haragudj ne haragudj
Mosolyogj, és hallgasd meg a tanácsomat.
Csak egy szót
Nehéz gondolatokat ébreszt bennem
És csak velük
Körülvesz.
Ez féltékenység
Teherként jön
És egy leírhatatlan rémálom
Leszáll az éjszaka az álomban.
Sajnos ilyen a természetem,
De a fejemben mindig ezt mondom:
"Ne húzd fel magad!"
ne haragudj ne haragudj
A szavak megtéveszthetnek.
ne haragudj ne haragudj
Hogy nincs harag, az jó.
Talán véletlenül néha elütnek
Egyszóval nem helyénvaló.
ne haragudj ne haragudj
Mosolyogj és hallgasd meg a tanácsokat.
És tudni fogod
Elmondani neked
akárhogyan is,
mindenki, aki
Ne húzd fel magad!
ne haragudj ne haragudj
A szavak megtéveszthetnek.
ne haragudj ne haragudj
Hogy nincs harag, az jó.
Ne húzd fel magad!
cliseu previzibil
noi, condamnații la iubire
ne-am despărțit unul de altul,
cine face acum saltul?
și se predă cu mâini rănite
în brațele unui bolnav,
ce așteaptă pe nesimțite
să simtă pentru prima dată
ceva pur, de care noi
de multă vreme ne-am lepădat.
nu-mi aduc aminte
dar mi-ai promis ruine,
mi-ai spus că numai praful
mă va face să disper
de a ta prezență
sufocătoare.
mi-am închis ochii și am strigat
că tu nu poți lăsa dezastru
și urma ta îmi va rămâne
doar o amintire, spintecătoare
ce mă va amăgi mereu.
căci tu mi-ai fost doar libertate,
și muză în fiecare vers
de a ta iubire ce mă arde,
când vorbele se risipesc.
Other poems by the author
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Din ce în ce mai des
Aplec copacul şi-i sărut ramul
Muguri în pântec să-i răsară ,
Îi las un zâmbet pe frunza galbenă
Şi pe celelalte ce plecară
Încăpăţânate de zbor ,
De îmbrăţişarea cu pământul
Pe la amiază , când ora devine rumenă
Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .
Las ploaia să-mi spele ochii
Să pot privi în seară
Porţi larg deschise prin care
Să intre nealterate iubiri
Şi umblet nepământean
Cu luna la subţioară
Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .
O altfel de ninsoare
E atât de altfel această ninsoare .....
O mână a tras de o bucată de cer
Pe unde curge albul pur fără cruţare ,
Ninge rotund cu colinde din eter ,
Cu dorinţe ce se topesc în palme
Când iarna se cuibăreşte-n calendare .
Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă
Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,
Pe sub paşi , pe inimi rebele .
Ninge cu doruri de anii trecuţi ,
Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,
Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,
Cu aripi de îngeri şi cu iertare .
Această ninsoare e atât de altfel ....
Pe o margine de cer
Se cântă Leru-i ler .
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Gând alb
Din gând alb petale de crin se desprind
Plutind spre inimi a mirare .
Raze de lumină în cerc de drag ,
Emoţii până la pământ se-nchină .
Priviri în zări pierdute ,
Căutări în albastru regal .
Mâini unite în cerc de verde ,
Zbateri de aripi la capăt de lume .
Zvâcniri de culori ,
Inimi pătrunse de roşu curbat ,
Ţipăt de ochi în închideri de pleoape ,
Îngeri galbeni în zboruri nesfârşite .
Plutiri de puf în păpădii ,
Armonii ţesute în seri blânde .
Sferă de lumină în dar ,
Paşi înfloriţi pe ram de lemn dulce ,
Adâncuri rostogolite .
Clipe tremurânde ,
Secunde ale aşteptării
Şi multă , multă atingere
De gând alb plutind spre inimi a mirare .
Uliţa copilăriei mele
Pe uliţa aceasta nu mai răsună
Până târziu în noapte glasuri de copii .
Pe uliţa aceasta tăcerea se sufocă
La ora când umbrele dorm .
Uliţa aceasta este tristă ,
E ca o clepsidră cu vieţi ,
Timpul exersează picurând ultimul fir .
Pe aici se plimbă tăcut Dumnezeu ....
Printre coastele strivite de singurătate
Picură liniştea . Nu mai e nimeni ....
Niciun glas de copil nu mai răsună
Până târziu în noapte .
Uliţa este pustie , doar marginile ei
Vorbesc despre o trecere .
Pe aici miroase a iarbă ....
Între cele două respiraţii ale ei
Nu se mai joacă niciun copil .