Ştii tu ceva despre mine ?

Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,

Despre jocul mâinilor mele ?

Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,

Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?

Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?

Ştii că-mi plac apusurile rotunde 

Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?

Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara

Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?

Dar despre faptul că am făcut echilibristică 

Pe un fir subţire nevăzut 

Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?

Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,

Cum paşii mei răsună în urechile pământului .

Despre asta ştii ?

Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt , 

Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?

Că sunt încă copil în inimă ,

Spune-mi , ştii ?


Category: Love poems

All author's poems: iudita_ecaterin poezii.online Ştii tu ceva despre mine ?

Date of posting: 11 июля 2018

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2683

Log in and comment!

Other poems by the author

O altfel de ninsoare

E atât de altfel această ninsoare .....

O mână a tras de o bucată de cer

Pe unde curge albul pur fără cruţare ,

Ninge rotund cu colinde din eter ,

Cu dorinţe ce se topesc în palme 

Când iarna se cuibăreşte-n calendare .

Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă

Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,

Pe sub paşi , pe inimi rebele .

Ninge cu doruri de anii trecuţi ,

Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,

Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,

Cu aripi de îngeri şi cu iertare .

Această ninsoare e atât de altfel ....

Pe o margine de cer

Se cântă Leru-i ler .

More ...

Te caut pe tine ....

Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .

Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,

în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de

ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni

te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi

răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste

tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,

nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .

Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea 

vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi

formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul

lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .

Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !

Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără

să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,

dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .

Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .

Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,

să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori 

ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele 

şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .

Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu 

ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie

să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul

din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate

într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,

mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi

copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot

ce i-am greşit acestui Azi .

Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului . 

În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,

în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche

dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să

deranjez , în cămăruţa iubirii  de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă

copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt 

să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .

O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,

unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .

Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .

Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,

nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept

ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi

eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,

a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor

şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .

Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .

More ...

Gând alb

Din gând alb petale de crin se desprind

Plutind spre inimi a mirare .

Raze de lumină în cerc de drag ,

Emoţii până la pământ se-nchină .

Priviri în zări pierdute ,

Căutări în albastru regal .

Mâini unite în cerc de verde ,

Zbateri de aripi la capăt de lume .

Zvâcniri de culori ,

Inimi pătrunse de roşu curbat ,

Ţipăt de ochi în închideri de pleoape ,

Îngeri galbeni în zboruri nesfârşite .

Plutiri de puf în păpădii ,

Armonii ţesute în seri blânde .

Sferă de lumină în dar ,

Paşi înfloriţi pe ram de lemn dulce ,

Adâncuri rostogolite .

Clipe tremurânde ,

Secunde ale aşteptării

Şi multă , multă atingere

De gând alb plutind spre inimi a mirare .

More ...

Christos a înviat !

L-am văzut în firul ierbii,

În flori de măr,de cais și în magnolii,

L-am văzut în zborul lin de vrăbii

Și în trilul duios al privighetorii.

 

L-am văzut în adieri blânde de vânt,

În dimineți și-n boabele de rouă,

În grânele ieșite din pământ

Și-n raza de soare ce trece prin ziuă.

 

L-am văzut pe Isus în zâmbet de copil

Și-n bucuria pură din ochii lui,

L-am văzut în culoarea unui flutur fragil

Și în căușuri de inimi în trăirea viului.

 

L-am văzut pe Isus în toată splendoarea,

Stropea pământul cu iubire,

Cu dragoste mângâia toată suflarea

Îmbrăcând-o în strălucire.

More ...

Toamna ca o durere

Alunec pe frunze şi nu ştiu 

De e toamna vinovată sau eu aiurită ,

Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu

Să nu cad pe ora desfrunzită .

În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,

Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,

Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc

Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .

Mă ademeneşte şoapta de castani ,

Îmi acopăr ochii şi ascult

Cum îmi umblă toamna prin ani

Aducându-mi poveşti de demult .

Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,

În jurul ei lumina devine mierie ,

Din mine timpul până la os roade ,

Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?

 

More ...

Cu capul în nori

Alerg pe urmele dimineţii să prind albastrul.

Mă împedic în verde şi cad ,

Ochiul meu drept sare şi prinde la timp ochiul meu stâng .

Eu rămân cu genunchii înverziţi ,

De unde păsări ciugulesc iluzia de muguri roşii .

More ...

Poems in the same category

Te port în toate cele nevăzute

Te port în toate cele nevăzute,

În firul de iarbă ce tremură-n vânt,

În pașii din ploaie pe drumuri tăcute,

În toate rostirile fără cuvânt.

 

Ești cântec de frunză pe tâmpla pădurii,

Ești scama de aur din raze de seară,

Ești pasăre-naltă, fugind de arsura

Privirii ce-n mine de tine tresară.

 

Te port în spinarea cuvintelor grele,

Ca pe o coroană ce nu se arată,

Ești rana ce mântuie fără să doară,

Ești setea ce spală, dar nu se arată.

 

Am vrut să te scriu, dar n-ai loc în hârtie,

Ești mai largă ca cerul, și-adâncă ca lutul,

Ești ființa ce trece prin carnea pustie

Și lasă în urmă tăcerea și scutul.

 

 

Dacă-ai fi o lampă-ntr-o noapte de iarnă,

Aș rupe din somn ca s-ajung să te-aprind,

Dacă-ai fi o rană, ți-aș da voie să doară,

Ca-n pielea mea ruptă să știu că te prind.

 

Când mă gândesc la tine, se-oprește secunda,

Nu mai curg ceasurile, doar ochii îmi plâng,

Căci nu știu ce ești, ești femeie, ești umbră?

Sau poate lumină ce-mi străbate pământul?

 

 

Tu nu ești o simplă: ești toate laolaltă,

Ești locul de care nu pot să mă rup,

Ești calea ce trece prin inima spartă,

Și încă mă ții, chiar când lumea-i abrupt.

More ...

Urlet în cosmos

Ea tăcând poate spune mai mult
Decât o sută discutând în delung

Ea iarna miroase a vară,
Iar când toți merg - ea zboară

Ea în moarte va vedea frumosul,
Doar cel destoinic îi va simte mirosul

Pe ea n-o pot defini filozofii,
Trupul ei imediat vrăjește ochii

Da Vinci n-a reușit s-o plaseze pe filă,
Eminescu și azi doar din ea se inspiră

Te-ai ascuns printre norii din cer?
Iubito, ivește-te, am obosit de infern
More ...

Femeia unui singur vin

Ne-am visat babe intr-o noapte

Cum ne bucuram de toate

De toate plăcerile lumii

C-un vin în lumina lun.i..

 

Te-am visat și-n altă noapte

C-un vin cum mắ alintai

Si-mi erai atât de-aproape

Râdeai și mă-mbrățişai.

 

Azi zadarnic îmi e visul

Nici nu-mi vine să-I mai scriu

Închei astfel manuscrisul

Femeia unui singur vin..subscriu.

More ...

colaj//7

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

 

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.

More ...

CUM EŞTI TU

    Cum eşti TU, mă-ntreb uneori -
    Mult prea rar din păcate -
    Şi-mi răspund amuzat în sclipire de sori,
    De-amintirile multe uşor învoalate...
    
    Că TU-mi eşti lumina cernută de şoapte,
    Şi-ntuneric deplin peste zi, niciodată, 
    Hohot de plâns înstelat într-o noapte,
    Zor ivoriu peste steaua cea moartă...
    
    Cum eşti TU, nu-mă-ntreb ci doar ştiu:
    Că nu-mi eşti furtună ce bate-n pustiu,
    Nori plumburii nu se plâng peste toate,
    Sămânţă fertilă în fructele coapte...

More ...

Vor trece zile...

Trecut-au 40 de zile...

De când tu văduv m-ai lăsat

Și nopțile sunt îca grele,

Căci încă sunt îndurerat.

 

Și câte zile și câte nopți vor trece,

Să fie multe nu aș vrea,

Aș vrea atunci când m-oi petrece

Să te revăd Polară Stea.

 

Vor trece zile sau săptămâni,

Vor trece luni sau ani vor trece,

Oricum ai vrea nu poți s-amâni

Clipa în care te vei petrece.

 

Te rog mă iartă iar...și înc-odată

Că nu am fost ce tu ai vrut.

C-această soartă ne-a fost dată 

De când în Univers am apărut.

 

Scumpei mele soții Valeria, 21 Decembrie 2022, ora 07:30

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍