Toamna ca o durere

Duminica intră în oameni scormonind întunericul de sub coaste ,

Deschide ferestre să intre bătăi de clopot violet .

Din icoane sfinţii surâd , ţipăt de ochi decolorat sfâşie tăcerea .

Respiraţiile tac , din palme se înalţă rugăciuni , aerul îngenunchează

Căci iată , trec îngeri cu aripi mari cât o duminică 

Care şterg lacrimile din ferestre .

Duminica este o poveste cu ore rotunde 

Cu mireasmă de mir şi tămâie , cu iubiri mari cât o liturghie .

Duminica este o cetate în care se aprind muguri de lumină 

Unde sufletele aşteaptă să primească felii de început ,

În duminică capetele stau plecate pentru iertări ,

Pentru palma lui Dumnezeu aşezată pe ele şi pentru uitare .

Duminica e şoapta din calendar , cămaşă albă de crini înfloriţi ,

Pâine caldă aburindă , coaptă în cuptorul de lut .

Duminica e mare cât roata carului Sfântului Ilie ,

Cu un ochi ne face semn să o urmăm când coboară în spirală peste lume .

Duminica urcă pe fir de lună , la capăt o aşteaptă îngeri cu candela aprinsă .

Pe uliţa aceasta nu mai răsună 

Până târziu în noapte glasuri de copii .

Pe uliţa aceasta tăcerea se sufocă

La ora când umbrele dorm .

Uliţa aceasta este tristă ,

E ca o clepsidră cu vieţi ,

Timpul exersează picurând ultimul fir .

Pe aici se plimbă tăcut Dumnezeu ....

Printre coastele strivite de singurătate

Picură liniştea . Nu mai e nimeni ....

Niciun glas de copil nu mai răsună 

Până târziu în noapte . 

Uliţa este pustie , doar marginile ei

Vorbesc despre o trecere .

Pe aici miroase a iarbă ....

Între cele două respiraţii ale ei 

Nu se mai joacă niciun copil .

Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,

Despre jocul mâinilor mele ?

Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,

Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?

Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?

Ştii că-mi plac apusurile rotunde 

Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?

Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara

Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?

Dar despre faptul că am făcut echilibristică 

Pe un fir subţire nevăzut 

Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?

Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,

Cum paşii mei răsună în urechile pământului .

Despre asta ştii ?

Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt , 

Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?

Că sunt încă copil în inimă ,

Spune-mi , ştii ?

Alerg pe urmele dimineţii să prind albastrul.

Mă împedic în verde şi cad ,

Ochiul meu drept sare şi prinde la timp ochiul meu stâng .

Eu rămân cu genunchii înverziţi ,

De unde păsări ciugulesc iluzia de muguri roşii .

Nană mare , cum mai e pe la tine ?

Mai sunt cocori ce-ţi vin la poartă

Sau păsări ce-ţi aduc în cioc un dram de noroc ?

Mai şuieră vântul în surdină printre merii din grădină ?

Ploaia ţi-a mai bătut la fereastră printre florile din glastră ,

Iarba-i tot verde , înaltă şi piciorul ţi-l desfată ?

Şi la tine sunt răcoroase dimineţile ,

Te mai năpădesc din când în când tristeţile ?

Cum sunt serile la tine , au astâmpăr ?

Stelele ţi se agaţă-n păr sau îţi stau pe umăr ?

Nană mare  spune-mi , îţi este bine ?

Ce-ţi spun păsările despre mine când se culcuşesc în nuc ?

Nu-ţi spun că la mine este ca la balamuc ,

Că mă doare asfaltul pe care merg ,

Că de dimineaţa până seara alerg ,

Nu-ţi spun că seara mea este un tei în floare ,

Că prin nori sunt călătoare ?

Nu ţi-au spus nici că îmi iau culoare dintr-o aripă de flutur

Sau că pe buze îmi pun roşu de mac

Şi când soarele-mi zâmbeşte eu mă ruşinez şi tac ?

Nu ţi-au spus nimic de mine ?

Las că-i bine , las că-i bine ....

Nană mare tu , vorbeşte-mi despre tine .

Câteodată vreau să zbor,

Dar nu mă pot desprinde de pământ

Şi atunci visez....

Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot

Şi atunci mă închin lunii....

Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc

Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....

Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd

Şi atunci îmi limpezesc mintea....

Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,

Dar ochii mi se închid

Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....

Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,

Dar mă tem să nu fiu văzută

Şi atunci ascult cântecul inimii....

Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,

Dar mi le prind în păr 

Şi atunci chem îngerii să le plângă....

Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,

Dar sunt prea mică 

Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....

Câteodată gândurile mele iau forma unui nor

Transformându-se în reverii,

Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,

Alteori iau înfăţişarea tăcerii

În liniştea inimii .

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,

te scriu în ale mele gânduri,

încercând să te caut într-un alt el,

căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.

Te-am lăsat, fără de minte,

încă te puteam avea.

gândul ți-e la ea,

al meu la tine,

mi-am spus printre lacrimi și suspine,

căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.

Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,

căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,

ochii tăi zăresc asupra ei,

dar ai mei privesc în continuare către tine.

Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,

poate încă m-ai fi iubit,

te-aș fi avut lângă mine,

lacrimile mi-ar fi curs de fericire.

te puteam păstra doar pentru mine,

scumpa și tandra mea iubire…

te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.

N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,

și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,

căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…

Când femeia-n chinuri grele

Dă naștere printre urlete unui bebe...

Ea se gândește - apoi la ce e viața

Și de ce Dumnezeu își împovărează   creația?

Mama trece prin depresie...

Nu știe care-i calea spre conversie...

Nu știe de ce această luptă cu sine

Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?

Nu înțelege care-i sensul vieții..., 

De ce totul este - atât de monoton,

De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...

Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!

Atunci..., în toiul nopții, 

Îngrijorată, indecisă și stresată

Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață, 

Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...? 

Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale, 

Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale 

pe un magnetofon..., 

La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare 

Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon , 

la sfârșit de cale. 

Erai un înger

Eram doi

Și doi copii

Și o bunicuță

Și toți zglobii.

Eu munceam

Tu zâmbeai

Și ei râdeau

Bunicuța ne privea

Și ne iubea.

Bunicuța a suferit,

Ne-am oprit din veselit,

Și apoi noi, și ei,

Așa cum trebuia să fie.

Totuși încă era frumos,

Da, ca o poezie.

Dar apoi…

Ce s-a întâmplat?

Mintea mea refuză

Să gândească

Pentru că nu a fost așa,

Am început mult a visa,

În visul meu eram doar noi,

Doi copii și bunicutza printre noi.

Pentru clipa în care lumea va tăcea, iar noi vom rămâne doar o amintire în privirea ta.

În liniștea nopții ce cade încet,

Te caut în gânduri ca pe-un secret,

Și-n umbra ce lasă în urmă doar scrum,

Mă pierd printre șoapte și doruri pe drum.

Ochii tăi deschiși la culoare

Par două dimineți peste mare,

Și când mă privesc atât de adânc,

Uit cine sunt și-n tine mă frâng.

Au ceva sfânt în lumina lor rece,

Un dor care vine și nu mai trece,

Ca cerul senin după ploi târzii

Ce-mi lasă iubirea să ardă-n pustii.

Și dacă într-o zi lumea dispare,

Eu tot m-aș pierde în acea culoare,

Căci dintre toate câte-am trăit,

Ochii tăi sunt locul unde-am iubit.

Și chiar de va fi ca totul să piară,

Iubirea din noi va fi sfântă comoară,

O rază de sfinți în amurgul cel greu,

Lumina din ochi-ți... și sufletul meu.

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!