Toamna ca o durere
Alunec pe frunze şi nu ştiu
De e toamna vinovată sau eu aiurită ,
Cu picuri de apă m-a prins ploaia auriu
Să nu cad pe ora desfrunzită .
În buzunare îmi afund mâinile nefiresc ,
Merg cu urechea uşor aplecată , chemată de un cânt ,
Prind din zbor cuvintele şi-ncerc să le unesc
Şi cu privirea pierdută mă împiedic de vânt .
Mă ademeneşte şoapta de castani ,
Îmi acopăr ochii şi ascult
Cum îmi umblă toamna prin ani
Aducându-mi poveşti de demult .
Pe umăr , ca o tăcere o frunză îmi cade ,
În jurul ei lumina devine mierie ,
Din mine timpul până la os roade ,
Oare , de ce mă doare toamna .... cine ştie ....?
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Sfârșit de an
Poem: Firul de ață!
Cele mai cautate au fost romanele, dar si cartile de dezvoltare personala
Poem: Dialog
Poem: Joc/9
Scriitorul şi jurnalistul Philippe Lancon a câştigat premiul Femina pe 2018
Poem: Ce n-aș da?
Poem: Mă-nec în delta buzelor...
263 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart. TOT ce trebuie să ştii despre compozitor