Viața

Simt cum carnea se desprinde
Încet-încet de la os,
În fiecare pulsație, o luptă,
În fiecare suspin, un secret minuțios.

În adâncurile ființei, un strigăt,
Îngropat sub straturi de tăcere,
Cuvinte nerostite, ca niște săgeți,
Îmi străpung sufletul cu durere.

Iubirea a fost o flacără vie,
Dar acum, rămâne doar un scrum,
Căci ne-am jucat cu focul
Și am ars tot ce aveam mai bun.

De-aș putea să dezbrac sufletul
De aceste săgeți invizibile,
De fantomele neclare ale trecutului,
De rănile adânci ce par imposibile.

Aș vrea să-mi îmbrățișez durerile,
Să le transform în aripi de zbor,
Căci chiar și din cenușa iubirii,
Se poate naște un nou fior.

de Guțul Cristina

Vreau să fiu eu astrul care,

Îți luminează calea pe pământ

Și niciodată să nu-mi dispară

Iubirea promisă ție sub jurământ

Sub soare să fiu norul care,

Picură pe tine apa binecuvântată

Iar inima-ți tot timpul să-mi arate

Că este pentru mine cu dragoste-ncărcată

Și aș mai vrea să fiu eu infinitul,

De unde să-ți primești tu fericirea,

Să-mi fii iubita mea cea mult visată

Și lângă tine să-mi trăiesc eu..nemurirea!

Iubirea...
Cine-o poate defini?
Cum o poți deosebi?
Cine știe când și cum apare?
Omul nu poate răspunde la astfel de întrebări,
Dar garantează că o simte.
Oare așa să fie?
Chiar iubim când ne îndrăgostim?
Sau ne îndrăgostim când iubim?
Mă frământ să aflu ce simți pentru mine
Când eu nu știu ce vreau de la tine.
Caut să simt că mă iubești,
Dar nu știu dacă eu te iubesc.
Astfel, aștept și caut răspunsuri într-un infinit necunoscut;
Rătăcind prin adâncul sufletului meu
Care te păstrează doar pe tine în el.

Ea-i caldură

ce-ti toropește sufletu’

când ghețar pierdut in ape tulburi e

Ea e marea caldă și ascultătoare

când toți din jur sunt munți infrigurați și groaznici 

Ea e liniștea ce-ti îmbrățișează

veșnica poliloghie

Ea e soarele ce-ncalzeste pătimaș 

după furtuna

ce chinuit-a sufletul cel nărăvaș 

Ea e mâna care șterge lacrimile inimii

Ea dansează cu grijile in sufragerie

și le transformă in stele de pe cerul vieții

Ea îți sărută durerea

care te-a lipit pământului

și aduce vise, pace și speranță

Ea e dulcea alinarea

Intre stâlpii de tristete

Ea e valul ce se sparge

Să-ti aducă armonie și dulceață la ureche

Ea dresează chinurile 

și le-nedreapta spre pieire

ca să ti-e fie lină calea spre iubirea din povesti 

Ea intre ziduri construite din amar ridică zmee

Si-a sădit mixandre

in golul dintre inima ta și a ei

Și când ceata dinăuntru tău a rupt-o

in bucăți de fluturi mov

Ai știu că o iubești.

Doar eu văd ce ei nu văd,

Doar eu scriu când ei respiră.

Ei văd doar haos și prăpăd,

Eu văd un om ce mă inspiră.

Să simt ce ei nu pot privi,

Să scriu când ei cred că nu pot.

Să simt ce mult te pot iubi,

Să scriu ce simt și să simt tot.

Te simt, mă simt și mi se pare,

Că nici n-am nevoie de ei.

Cât timp te scriu, lumea dispare,

Și rămâi tu în ochii mei.

Nu simt și nici nu am simțit,

Sau n-am văzut să mă inspire.

Vreun ,,neica nimeni" amețit,

Să mă îmbete cu iubire.

Și doar pe tine te voi scrie,

Căci de la tine eu primesc.

Esență ca să mă simt vie,

Și ca să scriu cât te iubesc.

Luceafăr? Venus? Stea?

Prin ce te identifici?

Ziua vrea să te ia,

Ai timp să te justifici?

Cerul este gol și trist,

Ar fi greu să îl descriu.

Vin și eu ca un turist

Să-ți fac poze și să scriu.

Mă preschimb în lună

Să-ți luminez alături,

Să-ți spun doar „Noapte bună!”

Distanța s-o înlături.

Iar, ca și în viață,

Am luminat mereu,

Dar inima ta hoață

Al sufletului meu.

Mi-a furat din strălucire,

Întristându-mă mai des,

Să-ți pot vedea a ta lucire,

Dar fără cale de acces.

Te voi numi „Venus al meu”,

Să știu că ești în fiecare seară.

Iar eu, lună, îți voi fi mereu,

Până când iubirea o să ceară.

Totu-i monoton și totul se repetă! 

Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.

Mă întorc de parcă-aș vrea

să-mi găsesc o amintire

în loc să îmi doresc să ardă.

Totu-i monoton și totul e stagnare!

Nimic nu este nou și totu-i repetare..., 

Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"

Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul 

Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!" 

Ne trezim în zori cu o noua chemare,

O umbră eternă, o infinită plimbare

Către blocul încercuit din calendar,

Care ne promite o rutină cu gust amar. 

Citind cărți in noapte,

Trăind cărți in noapte,

Visând cu-ocheane lăbârțate

La alti timpi si lumi tentante. 

Și iar bate ceasul cinci in zori,

Si iar ceara se prelinge pe lumânări,

Si iar mai citesc

Si iar mai trăiesc

Si iar reușesc 

Sa supraviețuiesc...

Citind cărți in noapte. 

Ce este moartea, s-o definești?

O drama, separare, chin, 

ce durează la nesfârșit, 

O camera închisă, sumbra, goală 

Un copil, ce cu ochii bulbucați 

Si cu pielea cenușie 

St'-așternut in sarcofag, 

Intr-o pânză amărie. 

Si dincolo de vesnicie, 

Despărțit si separat

Ii zărește pe ai săi 

Si dorește sa ii vad', 

Sa le spună cat de bine-i si 

Cat de multa pace ai

Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.

 Dar, in mica cămăruță, 

Un grup de oameni uitați 

Ce il plâng pe răposat 

Isi au chipuri vestejite, 

Purpurii și ponosite... 

Numai ei știu suferința, 

Si durerea ce ii curmă, 

Numai ei știu-'năbușirea 

Si dorința de exhumă... 

Ce produs-o al lor copil 

Pe Pământul ignobil. 

Viața nu e o placere,

E o luptă, nu-o adiere 

Nu am fost puși sa alegem 

Daca vrem s-o viețuim. 

Moartea nu-i decât o poartă 

Spre viața cea dintâi 

Caci aceasta, iti spun eu, dragă, 

Numai caracter ea îi. 

Lupte multe noi-n ea ducem

Cu oameni de pe Pământ 

Si de noi le biruim, 

Ori le pierdem zi de zi,

Caracter noi vom zidi. 

De te-ndrebi : ce este Raiul?, 

Si într-una,, unde-i Iadul? "

Eu îți spun ca este-o lume, 

E o continuare, chiar, 

Dup'-efortul cel depus

De personalitatea ta, 

După ce tu ai creat, 

După rezultate, 

După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!

Mi-era aproape îngerul meu,

Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,

Ma veghea mereu - mereu

Și la el eu cugetam ca la un zeu

Mi-e dor nespus de îngerul meu,

Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,

Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu

Și să mă scoată din pivnița creierului meu. 

Mi-e dor de îngerul meu,

Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,

Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,

Mi-e dor, așa de dor de el!

Îngeru-mi era alături,

El era mereu cu mine...

Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "

Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie. 

Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu, 

M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu, 

Dar, acum mă simt gol, epuizat 

Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.

Oh, ce frumoasă e natura...

Ce splendoare chiar si cand plouă,

Chiar și când norii de culoarea jăratecului leviteaza deasupra codrului... 

Când crângul tânăr se-ngălbenește,

Devine o culoare arămie 

De o toamnă târzie.

O rafală se prelinge pe cerul cețos, 

Și un tunet de culoarea lămâii își face loc printre norii pufoși, 

Iar  

Pe frunze cafenii se aștern lacrimi reci, 

O urmă de oglindă, 

Ce ușor se scurge, 

pe solul fin, catifelat, 

umed si umflat. 

Tot codrul plânge verde si cenușiu, 

Iar

Pe scoarța copacilor crăpate si adânci, 

Se preling fire de in

 transparente si senine 

Ce reflectă peisajul :

lichidat si înmuiat. 

Și frunzele ce-acoperă pământul ud si fad, 

Sunt scrutate, biciciuite de ploaia de gloanțe ce cad. 

Copii scrâșnind din dinți, 

de durere....

Ciuruiți de gloanțe inamice...! 

Pe front tați morți 

si-ologi cu mâini rupte...

copii psihotici lăsând zbierând! 

Creștini biciuiti

si dați la fiare..., 

Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal! 

Evrei exterminați

in lagăre..., 

Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul, 

libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat

al lagărelor teroare, 

Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!

Bebeluși asfinxiați

in gaze-otrăvitoare..., 

In ținta bombelor atomice, 

Mor prematur in spitale 

In coroziunea de metale! 

Si decedați, 

Zdrobiți de clădiri,

de terorile musulmane, 

Sufletele oamenilor pleaca 

Si nu se mai întorc niciodată. 

Când va înceta genocidul

Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?

Când vor înceta războaiele

Si uciderile in masa

Pornite de omenirea politică , stufoasă?