Ploaie

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

după ploaie

fără scăpare-s

fluturii ispitiți

de mireasma de abelia

respirația îngerilor

printre salcâmii de mătase

înfioară

grădina

doar tristețea-

unor triluri de privighetoare,

atinge

vârfurile plopilor.

abia simțit,

vântul

mătură urmele celor ce-viețuiesc

în morminte.

am I looking with death eyes?

'cause I feel like having miles

until I reach the final end

and can forever go to bed...

am I looking with death eyes...?

'cause my pupiles are black grains of rice

who have been fighting for many years

to achieve something, often with tears. 

am I looking with death eyes...?

'cause I feel like a zombie playing chess...! 

trying to achieve a goal, find the key to succes... 

And in the end we all find :

It was all about our brain' s death process. 

Totu-i monoton și totul se repetă! 

Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.

Mă întorc de parcă-aș vrea

să-mi găsesc o amintire

în loc să îmi doresc să ardă.

Totu-i monoton și totul e stagnare!

Nimic nu este nou și totu-i repetare..., 

Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"

Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul 

Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!" 

Ne trezim în zori cu o noua chemare,

O umbră eternă, o infinită plimbare

Către blocul încercuit din calendar,

Care ne promite o rutină cu gust amar. 

Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,

Iar, fără nicio diferență... 

Omul face concurență. 

Când femeia-n chinuri grele

Dă naștere printre urlete unui bebe...

Ea se gândește - apoi la ce e viața

Și de ce Dumnezeu își împovărează   creația?

Mama trece prin depresie...

Nu știe care-i calea spre conversie...

Nu știe de ce această luptă cu sine

Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?

Nu înțelege care-i sensul vieții..., 

De ce totul este - atât de monoton,

De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...

Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!

Atunci..., în toiul nopții, 

Îngrijorată, indecisă și stresată

Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață, 

Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...? 

Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale, 

Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale 

pe un magnetofon..., 

La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare 

Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon , 

la sfârșit de cale. 

Ce este moartea, s-o definești?

O drama, separare, chin, 

ce durează la nesfârșit, 

O camera închisă, sumbra, goală 

Un copil, ce cu ochii bulbucați 

Si cu pielea cenușie 

St'-așternut in sarcofag, 

Intr-o pânză amărie. 

Si dincolo de vesnicie, 

Despărțit si separat

Ii zărește pe ai săi 

Si dorește sa ii vad', 

Sa le spună cat de bine-i si 

Cat de multa pace ai

Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.

 Dar, in mica cămăruță, 

Un grup de oameni uitați 

Ce il plâng pe răposat 

Isi au chipuri vestejite, 

Purpurii și ponosite... 

Numai ei știu suferința, 

Si durerea ce ii curmă, 

Numai ei știu-'năbușirea 

Si dorința de exhumă... 

Ce produs-o al lor copil 

Pe Pământul ignobil. 

Viața nu e o placere,

E o luptă, nu-o adiere 

Nu am fost puși sa alegem 

Daca vrem s-o viețuim. 

Moartea nu-i decât o poartă 

Spre viața cea dintâi 

Caci aceasta, iti spun eu, dragă, 

Numai caracter ea îi. 

Lupte multe noi-n ea ducem

Cu oameni de pe Pământ 

Si de noi le biruim, 

Ori le pierdem zi de zi,

Caracter noi vom zidi. 

De te-ndrebi : ce este Raiul?, 

Si într-una,, unde-i Iadul? "

Eu îți spun ca este-o lume, 

E o continuare, chiar, 

Dup'-efortul cel depus

De personalitatea ta, 

După ce tu ai creat, 

După rezultate, 

După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!

O lebădă planează pe un lac,

Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,

Iar, ea caută, dar nu găsește

Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...

Ea caută disperată pe ape

Pe cineva ce-o va ține - n brațe...

Căci o lebădă nu poate supraviețui

Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...

O lebădă caută in tinerețe

Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...

Să își etaleze dragostea unul pentru altul

Ea pentru el si el pentru ea.

Căci lebăda nu poate trăi singură

Într-o viață scurtă si amară...

Ea vrea cu-o singură lebădă...

să viețuiască o întreagă serenadă.