Category: Poems about nature
All author's poems: Anișoara Iordache
Date of posting: 29 июля 2023
Views: 605
Poems in the same category
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în daneză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Efterårsfølelse
Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget
med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.
Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange
at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,
at du vil gemme dig i et fremmed øje,
og han vil lukke sig med et blad af malurt.
Og så nærmer jeg mig stenene og tier,
Jeg tager ordene og drukner dem i havet.
Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den
i en stor kærlighed.
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Lumea adevărată
Viața e rece ca gheața
Și e caldă ca lumina,
E frig când vine dimineața
E cald când crește tulpina,
La ninsoare vei îngheța,
Iar la vară vei dansa,
Casa la iarnă o vei înfrumuseța,
Iar vara va crește narcisa,
În fiecare an , vin sărbători,
Pentru noi e o tradiție minunată,
Care ne înconjoară ape curgători,
De aer lumea e legănată.
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în daneză
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Efterårsfølelse
Efteråret er kommet, dæk mit hjerte med noget
med skyggen af et træ eller bedre med din skygge.
Jeg er bange for, at jeg ikke vil se dig igen nogle gange
at jeg vil vokse skarpe vinger op til skyerne,
at du vil gemme dig i et fremmed øje,
og han vil lukke sig med et blad af malurt.
Og så nærmer jeg mig stenene og tier,
Jeg tager ordene og drukner dem i havet.
Jeg fløjter månen og stiger op og forfalsker den
i en stor kærlighed.
La stână!
La ora dimineții ne-am pornit,
Spre munte, să vizităm o stână,
Echipamentul este cel stabilit,
Gândit de noi acum o săptămână
Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,
Chiar pentru cei cu experiență,
Iar eu sunt lovit puțin la un picior,
Așa că urc ușor și cu prudență
Suim cu greu, dar nu ne plângem,
Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,
Acolo sus degrabă să ajungem,
Și un caș proaspăt să degustăm
În fața noastră-i pădurea castanie,
E o splendoare și-o binecuvântare,
Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,
Și după munte cum soarele apare
Arunc privirea-n sus spre munte,
Și-n spate văd pretutindeni văi,
Simt o broboadă pe-a mea frunte,
O șterg și-naintez pe-aceste căi
Întreb îngândurat tovarășii de drum,
Cât ar mai fi de mers spre stână,
Dar iată-n zare văd o dâră de fum,
Și-mi zic că am noroc, de o zi bună
În fine am ajuns la bravii ciobănei,
Ce-s obosiți și vor ei să se culce,
In jurul nostru sunt mioare și căței,
Și simt miros plăcut de urdă dulce
Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,
Așa că din picioare noi gustăm,
Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,
Și lor le mulțumim și ne-nchinăm
La stână totul e conform nu vorbă,
Regulamentul UE, implementat,
Biosecuritate, bunăstare, iarbă,
Mioare grase și-un caș..adevărat!
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Lumea adevărată
Viața e rece ca gheața
Și e caldă ca lumina,
E frig când vine dimineața
E cald când crește tulpina,
La ninsoare vei îngheța,
Iar la vară vei dansa,
Casa la iarnă o vei înfrumuseța,
Iar vara va crește narcisa,
În fiecare an , vin sărbători,
Pentru noi e o tradiție minunată,
Care ne înconjoară ape curgători,
De aer lumea e legănată.
Other poems by the author
disensiuni/8
evadând
din cercul lucrurilor reale,
băiatul cu rucsac,
probabil,
are la pălărie
flori de piatră.
÷
e posibil, ca
libelula- pripășită
pe frigul ăsta, în grădină,
să nu fie o dronă.
metamorfozele unui gând/2
acolo
a fost tăiat un copac;
năzuința de-a atinge cerul e acum
un loc de popas pentru cei împovărați
de temeri.
dincolo
un copac a fost scos din rădăcini;
durerea e acum o albie
pentru lacrimi.
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
disensiuni/8
evadând
din cercul lucrurilor reale,
băiatul cu rucsac,
probabil,
are la pălărie
flori de piatră.
÷
e posibil, ca
libelula- pripășită
pe frigul ăsta, în grădină,
să nu fie o dronă.
metamorfozele unui gând/2
acolo
a fost tăiat un copac;
năzuința de-a atinge cerul e acum
un loc de popas pentru cei împovărați
de temeri.
dincolo
un copac a fost scos din rădăcini;
durerea e acum o albie
pentru lacrimi.
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.