flux de poeme naani /34

Ploaia va veni

Când vei pleca

Soarele va răsări 

Când cu mine vei sta

Noaptea va fi întunecată 

Când vei suferi

Iar ziua fericită 

Când vei zâmbi 

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Mă înconjor cu amintirea
Frunzelor ce și-au pierdut pădurea
Alerg  spre unde tu m-ai ajuns
Să culeg din toate un răspuns
Frumoasă-mi este astăzi toamna
De n-aș uita să-i sărut palma…

În lumea nopții,

ascunsă sub ghicitoare ,

luna a căzut,

soarele s-a pierdut.

natura e pustie.

nu mai pare vie.

nu mai este vreo cântare,

și mândrul,bunul soare.

Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las  stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i  prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă  să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi  nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !

compromisuri pe genunchi,

semne zodiacale aruncate-n

fumul spiralat de salvie-albastră,

gesturi obscene  pictate pe treptele parlamentelor,

toate aceste indicii dintr-un scenariu de

excape room,

intensifică intunericul.

iar

bietul om,

împovărat de griji,

făcându-și cruce,

aprinde candela...

iscodind tâlcul

prin-ntunecatul coclau,

al înfumurării,

amfiteatre revarsă-

pe scări fumigene,

dezgustul mășilor

din lut.

regele lear,

și astăzi

mai caută un punct de sprijin,

prin gunoaie....

aroma-mbietoare

a ceaiului de mentă.

i-aduce norii

la picioare.

pasaj subteran-

trecând prin lumi paralele

simbiotice și

simetrice

pe pat,

printre perne brodate,

un firicel de lumină

o punte

ridică spre cer.

luna,

cu-alaiul ei de stele,

grăbită străbate

cătun după cătun.

sub o mască binevoitoare,

răutatea

se rostogolește prin hățișurile istoriei,

călcând, asemenea buldozerului,

peste făclii și case.

 gândul ucigător de oameni-

înfometat,

se cuibărește-n inimă,

întunecând mintea

cu mii de argumente.

cine să se mai bucure de nașterea Sfintei Fecioare?

peste tot,

strigăte de groază.

sângele

bărbaților,

femeilor,

copiilor români

nu-nduplecă cruzimea.

in satele:

mihai bravu,

nușfălău

treznea,

ip

doar crucile  din lemn mai vorbesc

printre lacrimi.