Joc/2

Ascultă bine aceste lacrimi

Ce-ți sunt vărsate iar în versuri,

Ascunde-te de-a tale patimi

Și amintește-ți a lor sensuri.

N-ar fi frumos să arăt spre vină

Și nici măcar să mă apropii,

Dar, transformându-mă în ruină,

Mă calci ușor cu dosul tălpii.

Mă distrugi cu indiferența,

Crezând că-mi dai doar libertate,

Dar eu aș vrea să-ți simt prezența

În suflet, pe o eternitate.

Din vina ta, ușor iubesc,

Crezând și-n simpla lor vrăjeală,

Dar ajung doar să greșesc,

Fiind doar a lor „momeală”.

Îți simt dragostea-n privire,

Tulburată-n fiecare seară.

Păcat că nu-i poți da citire

Sufletului ce te doboară.

M-ai rănit cu a ta tăcere,

Cu lipsa ce nu mă salva.

Am căutat mereu putere,

Dar, tată, oare te mai pot avea?

Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.

Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.

Nimic, iar apoi totul.

Oare nimic are sa fie intr-un final?

Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.

Indeed I need more time

Until to hear the chime.

I think that is really true

That the sky is still blue.

I need still see a green forest

To pick flowers for my wrist.

I think that all is very nice

That you may still roll the dice.

I need more joy moments,

All the event enrolments,

And a thrill get to my heart

Like a ladybug at the start.

Destiny shows me the story,

The length of my life and glory.

Thank God I'm still healthy alive

And giving me faith to thrive.

Fiți buni  dar cu săracii,
Pe toți îi miluiți,
Că toate -acestea bune vă vor fi socotiți .

Dacă El vă întinde o mână și vă cere,
Cu lacrima amară,suspine și durere,
De ce voi ezitați,
Un ajutor să dați?
Căci Domnul prin sărac te - ntreabă,
"Ai și Mie să -Mi dai o boabă?"

Nu c-ar avea nevoie, căci pe toate El le ține,
Dară pe tine te testează să vadă dacă tu faci bine.  

                  autor ( -Rada Maria 6D )

Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.

Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară

În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea

Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct

prin perdeaua brodată cu fluturi

luna încețoșată

adâncește tăcerea

valuri de umbre

se izbesc zgomotoase

de crengi de mesteacăn

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

grevă generală-

n-ai voie:

să  naști,

să te mbolnăvești

să mori.

timpul merge-n sensul invers

nevoilor zilnice.

apoi, ploaia- 

neanunțată, neașteptată,

care nu ține cont de reguli,

a venit să șteargă istoricul.

și-n noaptea liliachie

a ninsorilor primăvăratice,

sub galopul inorogilor,

o revărsare de cascade

tulbură somnul bobocilor.

apoi

“un tril de păsări sidefate

plutește lin, ca o chemare,

peste păduri încremenite

de vraja veche-a unei zâne

ce-și cântă dorul pe-nserat.”

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.

vremea-i cam aspră

cercurile din cubul lui metratron

se-nvârtesc aiurea...

libertatea-i pusă la vânzare

pentru câteva denunțuri.

făra să fie observată,

luna

își ascunde tristețea

printre tufele

de coral roșu.

într-un inel de ape rotitoare

stă ghemuită fericirea-

oglindire subiectivă

a propriei dorințe.

pentru mulți,

fericirea e sinonimă cu împlinirea,

umplerea hambarelor cu bogății.

moartea dușmanilor...

ne deplasăm amnezici

pe  drumul  separării....