ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră
obscură
chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică
întâlnind un firicel de lumină
apucă penseta și agită hârtia în cuvă
la început apar o puzderie dezordonată de puncte
care devin cercuri
o mână
fața în alb și negru
apoi trupul gol
așa cum nu-l mai văzuse
ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării
învăluită într-o lumină roșie
misterioasă
călcând pe marmura rece
răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare
împiedicându-se
cine naiba a înjunghiat întunericul?
.
zgomotul apei lovindu-i umerii
îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă
al bisericii Adormirea Maicii Domnului
.
destul de sinistru
.
nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului
de roșul acela frivol
spre violet
rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația
aerul
viața
.
dincolo
peste drum
cineva torturează clapele pianului
din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge
plescăind consternant pe marmură
opriți dracului această simfonie a disperării!
strigă
iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…
