(!) Am fost la Mc si era plin de 0landezi

piese geometrice

dintr-un puzzle tangram

reconfigurează perspectiva.

%

triunghiuri echilaterale

rotite- n

sensul invers al acelor

de ceasornic ,

asemenea ceții,

dezorientează trecerea.

Totuşi o întrebare aş mai avea...

De  ce mă simt atât de straină , acum în patul altcuiva?

Îngenuncheat în fața unei porți,

La poalele fustei femeiești mă-nchin

Cu remușcarea și regretul unui criminal

Ori unui călău impunător, ales, nu din voința,

Ci de timp.

Ridicând privirea în eterul dulce

O, ce sus se-înalță a ta ființa,

Un zid clădit învederat

Ca să mă poticnească-n drum;

Drumul, iarăși, nu de mine-ales

Ci de-a ta stăruință.

Șezând cu lacrimi și suspine,

Îngânând o rugăminte-n șoaptă

Ating pământul dindărătul zidului

Și-l frământ frenetic între degete.

Zidule, sfărâmicios mai ești,

Și nu te clintești din loc.

Mă lași zăcând la baza ta

Cu mâini grele, palme-ntinse

Cugetul strivit de poverile căinței

Tu, munte neguros,tu mi te-ntinzi în cale.

Izbindu-mă cu trup puhav de a ta duritate

De carapacea ta masivă,

Lovind întruna ca nebunul

De te-ai mișca măcar un pic

Aș ști ca mi s-a-ndeplinit amorul.

Istovit, la pământ cad

Cu brațele deschise și picioarele, la fel,

Întinse.

Degete chircite, aspre de la atingerea ta

Tocite de mângâierea ta razantă,

Mi-ai furat până și încrederea, măi, fată!

Ispita tu mi-ai fost mereu

În lanul tău de grâu fremătând

M-ai ademenit ca să mă pierd

În șirul lung de speranțe și înșelăciuni.

Ce să mai cred ?

Atunci când zac ca un defunct

Deasupra piedestalului glacial

Abia atunci te-ntinzi deasupra mea

Și mă-îmbrățișezi cu drag.

Zidul s-a sfărâmat, iar eu…

Eu suflu printre crăpături

În maldărul de cărămizi ce mă strivesc acum

Apasă, apasă tot mai mult

Au, ce durere pătrunzătoare

Ce, parcă, iluzoriu, nu-mi aparține.

Cutez, mai degrabă, că pe tine te sfârtecă

Să stai aplecată asupra mea

Și să știi ca ai pierdut

Clocotul, ce din urmă l-ai stârpit.

Rămâi, femeie bună, asupra-mi

Și mângâie-mă până nu mai văd cu ochii,

Până mădularele mi se zbat

Și nu mai simt apăsarea ta.

Până ce convulsii mă răpun

Și simți tragicul meu suspin

Ce se-împleticește, dănțuind,

Printre ruinele tale.

Tu, ruină, acum când te simt așa aproape

Nu-mi mai pari divină…ce amăgire.

ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră

obscură

chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică

întâlnind un firicel de lumină

apucă penseta și agită hârtia în cuvă

la început apar o puzderie dezordonată de puncte

care devin cercuri

o mână

fața în alb și negru

apoi trupul gol

așa cum nu-l mai văzuse

ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării

învăluită într-o lumină roșie

misterioasă

călcând pe marmura rece

răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare

împiedicându-se

cine naiba a înjunghiat întunericul?

.

zgomotul apei lovindu-i umerii

îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă

al bisericii Adormirea Maicii Domnului      

.

destul de sinistru

.

nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului

de roșul acela frivol

spre violet

rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația

aerul

viața

.

dincolo

peste drum

cineva torturează clapele pianului

din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge

plescăind consternant pe marmură

opriți dracului această simfonie a disperării!

strigă

iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…

privind apusul

prin prisma  rațiunii:

neprietenoase  sunt păsările;

ofilite-s florile;

oamenii,

din ce în ce mai distanțați,

nu se mai recunosc....

și

umbra poetului

trecând agale

printre stele...

Evit pe cânt de mult posibil 

Să ies în evidență, vreau să fiu invizibil.

Cobor la deal și urc la vale 

Lumea mea cu susul în jos înot în petale 

Petalele se transformă în spini 

Frați mei sunt niște simpli străini 

Toți au uitat de mine, ăsta îmi era scopul 

Să ma ignore toți atunci când mă joc cu focul 

Când le cer ajutorul să pretindă toți că plouă 

Arsurile de pe corp să le răcoresc singur cu rouă 

Să sufăr singur în lumea mea nebună 

De mic mi-a plăcut să stau singur în furtună

Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.

Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.

Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.

Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.

Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.

E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.

E pană de curent și pană de voință de a trăi.

Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.

Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.

Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.

Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.

Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.

Abia aștept să rămân fără combustibil.

Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.

Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.

Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...

Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...

Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!

Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.

Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.

Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...

Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?

Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.

C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.

Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.

De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.