O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Poems in the same category
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Nu mai suntem doi
Pe străzile noastre pustii,
Imi fac drum printre copii.
Cărarea imi este cunoscuta,
Viata imi este abătută.
Ma indrept cu inima zdrobita,
De duhul sfânt acum gonita.
Căci el de mult m-a părăsit,
În noaptea când m-ai ispitit.
Amprenta pe suflet ai lăsat,
Si fața în fața cu golul uitat.
Ma gândesc din nou la noi
Acum nu mai suntem doi...
Căci am murit...
amintiri (Si am iubit un fir de iarba)
Ceata isi impinge corpul in zare...
Mistica aratare
acesti copaci ( oameni)fara frunze in care
salasluiesc seminte de iluzii.
...si-n primavara viitoare
vor fi in amintiri confuzii
sau slabe licariri in lampa
care ma -ntreaba sau ma cheama
...si- mi pari ca esti actor la rampa
sau numai firav fir de iarba
...sau frunze povestind de toamna
ai fost iubirea vietii Doamna.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Cuvinte-n moarte
Când luna-nchide pleoapa
Suferinței arzătoare...
În seri de vară, cand soarele moare,
Mi-e săpată groapa.
Cimitir de stele, un sicriu
Așteaptă, s-arunci o pată.
Culoarea să ia drept pradă
Nemărginitul gri pustiu.
Sunt incă viu în el.
Aștept ochiul să mi-l deschizi,
Privirea să mi-o aprinzi.
Să nu te sfiești de fel.
Intră-n gând, străbate... pe mine
Și lasă-mă, printre rândurile tale
Să mă pierd ca într-o vale,
Unde tot ce-i rău, acum e bine.
Fii vântul ce frunzele-mi adie,
Stârnește focul cel dintâi.
Cuprinde al meu căpătâi,
Și dă-mi sărutări. O mie.
Să ne-nălțăm în amurg.
Două flori spre stele,
Uitând de suspinele grele
Ale ceasurilor care curg.
Ori doi aștrii-n cer,
Ce se ating cu a lor lumină.
Nu-i păcat, si nu-i nici vină
Sa fim eterni... Atât, eu sper.
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Nu mai suntem doi
Pe străzile noastre pustii,
Imi fac drum printre copii.
Cărarea imi este cunoscuta,
Viata imi este abătută.
Ma indrept cu inima zdrobita,
De duhul sfânt acum gonita.
Căci el de mult m-a părăsit,
În noaptea când m-ai ispitit.
Amprenta pe suflet ai lăsat,
Si fața în fața cu golul uitat.
Ma gândesc din nou la noi
Acum nu mai suntem doi...
Căci am murit...
amintiri (Si am iubit un fir de iarba)
Ceata isi impinge corpul in zare...
Mistica aratare
acesti copaci ( oameni)fara frunze in care
salasluiesc seminte de iluzii.
...si-n primavara viitoare
vor fi in amintiri confuzii
sau slabe licariri in lampa
care ma -ntreaba sau ma cheama
...si- mi pari ca esti actor la rampa
sau numai firav fir de iarba
...sau frunze povestind de toamna
ai fost iubirea vietii Doamna.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.
Cuvinte-n moarte
Când luna-nchide pleoapa
Suferinței arzătoare...
În seri de vară, cand soarele moare,
Mi-e săpată groapa.
Cimitir de stele, un sicriu
Așteaptă, s-arunci o pată.
Culoarea să ia drept pradă
Nemărginitul gri pustiu.
Sunt incă viu în el.
Aștept ochiul să mi-l deschizi,
Privirea să mi-o aprinzi.
Să nu te sfiești de fel.
Intră-n gând, străbate... pe mine
Și lasă-mă, printre rândurile tale
Să mă pierd ca într-o vale,
Unde tot ce-i rău, acum e bine.
Fii vântul ce frunzele-mi adie,
Stârnește focul cel dintâi.
Cuprinde al meu căpătâi,
Și dă-mi sărutări. O mie.
Să ne-nălțăm în amurg.
Două flori spre stele,
Uitând de suspinele grele
Ale ceasurilor care curg.
Ori doi aștrii-n cer,
Ce se ating cu a lor lumină.
Nu-i păcat, si nu-i nici vină
Sa fim eterni... Atât, eu sper.
Other poems by the author
Bunicii nu mă tolerează (și nici eu pe ei)
Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?
Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.
C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.
Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.
De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.
Când luminile se sting (pană de curent)
Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.
Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.
Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.
Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.
Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.
E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.
E pană de curent și pană de voință de a trăi.
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Bunicii nu mă tolerează (și nici eu pe ei)
Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?
Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.
C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.
Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.
De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.
Când luminile se sting (pană de curent)
Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.
Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.
Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.
Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.
Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.
E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.
E pană de curent și pană de voință de a trăi.
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.