O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: sabiNUL
Data postării: 8 decembrie 2023
Vizualizări: 605
Poezii din aceiaşi categorie
Am auzit...
Mi s-a prăbușit lumea când am auzit
Mi s-au înmuiat picioarele
Și am simtit un gol amar
Un gol infinit
Iar tu..nu mai erai printre noi.
Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe
Să-ți fi spus măcar că te iubesc
Și că țin la tine.
Însă acum e prea târziucăci..
Nu mă mai poți auzi.
ERam pe strada goală
Cu 2-3 oameni pe ea
Când am auzit vestea că
Tu nu mai erai deja.
Nu m-am așteptat
Și chiar a fost greu
Să primesc vestea grea
Precum un cer
CAre-mi atacă inima și din ușoară
Tot mai grea o făcea.
Mergeam tot mai departe
Cu telefonul la ureche
Crezand ca e un vis
Sau un coșmar fara pereche.
Îmi venea să mă las jos
Să țip atat de tare
Din cauza durerii care zăcea înauntru
Și încerca să mă omoare
Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.
Mă tot gândeam atunci
La ce mi-ai zis ultima oarăî
Însa nu mai îmi aduceam aminte,
Dar acum știu
Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.
Uită-te acum la mine
Și șterge-mi lacrimile
Care-mi curg pe obraji
Implorând să te trezești.
Dorul mă tot mă apasă
Și tot nu îmi vine a crede
Această oribilă întâmplare.
Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie
Căci v-ați dus amandoi
Și m-ați lăsat
Dar sper din tot sufletul
Că într-o zi ne vom revedea
În lumea fără de sfarșit și grea.
Aș plânge azi mormântul
Aș plânge azi mormântul și mâine tot l-aș plânge,
Aș răscoli pământul să-nec durerea-n sânge,
Aș alunga tăcerea sordidelor morminte
Și aș chema, în veci, pe scumpul meu părinte.
Aș stinge lumânarea la cap ce-ți stă aprinsă,
Aș da deoparte crucea cu numele tău scrisă,
Aș mângâia pământul cu lacrimile-mi triste
Și aș sădi un pom în amintirea-ți tristă.
Aș face o grădină să-ți fie loc de tihnă,
Sădiți în ea să fie arbuști de iasomie
Și undeva aproape să pun o bancă, tată,
Să-ți fiu tovarăș mut de-acum până la moarte.
Aș face un izvor să curgă-ncetișor
Și-n ceas de seară, tată, să ud florile toate,
Să-nviorez obrazul de lacrimi străbătut
Și să sărut mormântul ce mi te-a luat demult.
Moonlight
I stay under the moonlight.
Blanket on me like it's banging on me.
Covered in light, like I won't survive.
Covered in stars like I won't apply the rules I learned as a kid.
The rules I lived by.
Covered in the moonlight like it's takin me away.
Cover me until you slay my little throat and it takes me up the sky...
Covered in moonlight I survived...
Zbatere
sub ploapele-ți de timp trudite,
se-ascunde visul obosit,
speranțe vechi și risipite,
in gandu-ți ce s-a risipit.
prin ani te-ai dus, prin ani te-ntorci,
ca un străin pe drumul tău,
înveți să ceri, înveți să porți
povara lumii fără rău.
oameni se nasc, oameni apun,
va niște frunze-n vânt purtate,
unii iubesc, alții se pun
statuie-n visele uitate.
si-n toată zbaterea aceasta,
in mersul vietii ne-ncetat,
rămâne-n noi doar ce ne-apasă—
un om, un dor, un gând uitat.
🎤 Colții
Eram mică...
dulce floricică, fugeam pe câmpie și mă-mpiedicam...
În bătaia austrului stăteam,
nu priveam în spate, nu mă întristam!
Val de armonie, mamă...
când te priveam, râdeai de bucurie și mă-mbrățișai...
Așa de mult mă iubeai,
nu te supărai, mereu mă iertai...
Dansam în ploaie...
prin bălți săream, broscuțe-adunam și nu răceam...
Peste tot eram,
nu mă plictiseam, mereu mă jucam...
Lătra și cățelul de la poartă...
la el mă duceam, îl hrăneam, pe cap îl mângâiam...
Ce fericită eram,
nicicând nu plângeam, doar zâmbeam...
Dar vremea a trecut,
am crescut, mare m-am făcut și am uitat...
Cum eram?
trăiam și mă bucuram?
...
Sunt din nou mică,
mă văd în oglindă, mai bătrână și mai gârbovită...
Mă doboară crivățul,
lacrimile-s amare, curg fără-ncetare...
Liniștea m-a terminat, mamă...
ai plecat de mult, te-ai dus și m-ai lăsat,
Așa de tare mă zbat,
de ce m-ai uitat, de ce nu m-ai luat?
Tremur în teroare,
e o teamă adâncă, arzătoare și mă distruge...
Oare poate se mai duce?
nu-i scăpare, nu-i oare altă cale?!
Rage în beznă și javra flămândă,
e liberă prin curte, mișună de zile multe...
Ce colți mari are...
nu știu cum de trăiește, dar mă dușmănește...
...
Vremea s-a înrăit...
m-am îmbolnăvit, am decăzut și am murit,
Ce fericită eram...
doar dihania-mi mai îngroapă oasele pe maidan...
Testament
Mă uit pe geam îngândurat,
Căutând ajutor de la neant,
Încercând să sparg patul de piatră,
Mi-am încătușat această soartă.
Și strig aevea măcinat de dor,
Având doar un singur privitor,
Ce-mi zâmbește tot mai dulce,
Aruncându-mi chemări subtile.
Dar eu acum voi refuza,
Să mă ajute vreau pe cineva,
Să mă înjure, să mă bată,
Luându-mă de gât măcar o dată.
Să-mi spună să mă opresc,
Căci are nevoie să trăiesc,
Iar în palme pline de ură,
Sufletul să mi-l smulgă.
Asta ar fi dorința mea zglobie,
Să mă înalț așa spre vecie,
Regina nopții să mă fure-n seară,
Aruncându-mi priviri de mamă.
Și să-mi spună cu vocea-i dulce:
"Copile, cu mine te voi duce
În lumea de apoi să mă-nsoțești,
Spunându-mi mereu ale tale povești."
Iar moartea să mă-mbrace lin,
În haina-i neagră, fără chin,
Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,
Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.
Aceasta mi-e ultima dorință,
Și vreau să-mi fie cu putință
Să-mi iau adio de la soartă,
În drumul către vecia-mi neființă.
Am auzit...
Mi s-a prăbușit lumea când am auzit
Mi s-au înmuiat picioarele
Și am simtit un gol amar
Un gol infinit
Iar tu..nu mai erai printre noi.
Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe
Să-ți fi spus măcar că te iubesc
Și că țin la tine.
Însă acum e prea târziucăci..
Nu mă mai poți auzi.
ERam pe strada goală
Cu 2-3 oameni pe ea
Când am auzit vestea că
Tu nu mai erai deja.
Nu m-am așteptat
Și chiar a fost greu
Să primesc vestea grea
Precum un cer
CAre-mi atacă inima și din ușoară
Tot mai grea o făcea.
Mergeam tot mai departe
Cu telefonul la ureche
Crezand ca e un vis
Sau un coșmar fara pereche.
Îmi venea să mă las jos
Să țip atat de tare
Din cauza durerii care zăcea înauntru
Și încerca să mă omoare
Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.
Mă tot gândeam atunci
La ce mi-ai zis ultima oarăî
Însa nu mai îmi aduceam aminte,
Dar acum știu
Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.
Uită-te acum la mine
Și șterge-mi lacrimile
Care-mi curg pe obraji
Implorând să te trezești.
Dorul mă tot mă apasă
Și tot nu îmi vine a crede
Această oribilă întâmplare.
Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie
Căci v-ați dus amandoi
Și m-ați lăsat
Dar sper din tot sufletul
Că într-o zi ne vom revedea
În lumea fără de sfarșit și grea.
Aș plânge azi mormântul
Aș plânge azi mormântul și mâine tot l-aș plânge,
Aș răscoli pământul să-nec durerea-n sânge,
Aș alunga tăcerea sordidelor morminte
Și aș chema, în veci, pe scumpul meu părinte.
Aș stinge lumânarea la cap ce-ți stă aprinsă,
Aș da deoparte crucea cu numele tău scrisă,
Aș mângâia pământul cu lacrimile-mi triste
Și aș sădi un pom în amintirea-ți tristă.
Aș face o grădină să-ți fie loc de tihnă,
Sădiți în ea să fie arbuști de iasomie
Și undeva aproape să pun o bancă, tată,
Să-ți fiu tovarăș mut de-acum până la moarte.
Aș face un izvor să curgă-ncetișor
Și-n ceas de seară, tată, să ud florile toate,
Să-nviorez obrazul de lacrimi străbătut
Și să sărut mormântul ce mi te-a luat demult.
Moonlight
I stay under the moonlight.
Blanket on me like it's banging on me.
Covered in light, like I won't survive.
Covered in stars like I won't apply the rules I learned as a kid.
The rules I lived by.
Covered in the moonlight like it's takin me away.
Cover me until you slay my little throat and it takes me up the sky...
Covered in moonlight I survived...
Zbatere
sub ploapele-ți de timp trudite,
se-ascunde visul obosit,
speranțe vechi și risipite,
in gandu-ți ce s-a risipit.
prin ani te-ai dus, prin ani te-ntorci,
ca un străin pe drumul tău,
înveți să ceri, înveți să porți
povara lumii fără rău.
oameni se nasc, oameni apun,
va niște frunze-n vânt purtate,
unii iubesc, alții se pun
statuie-n visele uitate.
si-n toată zbaterea aceasta,
in mersul vietii ne-ncetat,
rămâne-n noi doar ce ne-apasă—
un om, un dor, un gând uitat.
🎤 Colții
Eram mică...
dulce floricică, fugeam pe câmpie și mă-mpiedicam...
În bătaia austrului stăteam,
nu priveam în spate, nu mă întristam!
Val de armonie, mamă...
când te priveam, râdeai de bucurie și mă-mbrățișai...
Așa de mult mă iubeai,
nu te supărai, mereu mă iertai...
Dansam în ploaie...
prin bălți săream, broscuțe-adunam și nu răceam...
Peste tot eram,
nu mă plictiseam, mereu mă jucam...
Lătra și cățelul de la poartă...
la el mă duceam, îl hrăneam, pe cap îl mângâiam...
Ce fericită eram,
nicicând nu plângeam, doar zâmbeam...
Dar vremea a trecut,
am crescut, mare m-am făcut și am uitat...
Cum eram?
trăiam și mă bucuram?
...
Sunt din nou mică,
mă văd în oglindă, mai bătrână și mai gârbovită...
Mă doboară crivățul,
lacrimile-s amare, curg fără-ncetare...
Liniștea m-a terminat, mamă...
ai plecat de mult, te-ai dus și m-ai lăsat,
Așa de tare mă zbat,
de ce m-ai uitat, de ce nu m-ai luat?
Tremur în teroare,
e o teamă adâncă, arzătoare și mă distruge...
Oare poate se mai duce?
nu-i scăpare, nu-i oare altă cale?!
Rage în beznă și javra flămândă,
e liberă prin curte, mișună de zile multe...
Ce colți mari are...
nu știu cum de trăiește, dar mă dușmănește...
...
Vremea s-a înrăit...
m-am îmbolnăvit, am decăzut și am murit,
Ce fericită eram...
doar dihania-mi mai îngroapă oasele pe maidan...
Testament
Mă uit pe geam îngândurat,
Căutând ajutor de la neant,
Încercând să sparg patul de piatră,
Mi-am încătușat această soartă.
Și strig aevea măcinat de dor,
Având doar un singur privitor,
Ce-mi zâmbește tot mai dulce,
Aruncându-mi chemări subtile.
Dar eu acum voi refuza,
Să mă ajute vreau pe cineva,
Să mă înjure, să mă bată,
Luându-mă de gât măcar o dată.
Să-mi spună să mă opresc,
Căci are nevoie să trăiesc,
Iar în palme pline de ură,
Sufletul să mi-l smulgă.
Asta ar fi dorința mea zglobie,
Să mă înalț așa spre vecie,
Regina nopții să mă fure-n seară,
Aruncându-mi priviri de mamă.
Și să-mi spună cu vocea-i dulce:
"Copile, cu mine te voi duce
În lumea de apoi să mă-nsoțești,
Spunându-mi mereu ale tale povești."
Iar moartea să mă-mbrace lin,
În haina-i neagră, fără chin,
Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,
Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.
Aceasta mi-e ultima dorință,
Și vreau să-mi fie cu putință
Să-mi iau adio de la soartă,
În drumul către vecia-mi neființă.
Alte poezii ale autorului
Când luminile se sting (pană de curent)
Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.
Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.
Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.
Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.
Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.
E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.
E pană de curent și pană de voință de a trăi.
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Bunicii nu mă tolerează (și nici eu pe ei)
Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?
Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.
C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.
Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.
De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.
Când luminile se sting (pană de curent)
Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.
Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.
Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.
Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.
Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.
E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.
E pană de curent și pană de voință de a trăi.
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Bunicii nu mă tolerează (și nici eu pe ei)
Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?
Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.
C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.
Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.
De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.