Gânduri nespuse

Încerc să-ascund ochii privirii,

După lentila neagră, sub ochelari,

În el e sentimentul despărțirii,

Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari

Mi-am zis să fiu puternic să rezist,

Să nu arăt că sunt și eu emoționat,

Însă momentul a fost prea trist,

Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat

Cu toții ne-am exprimat regretul,

Pentru colegul nostru din liceu,

Știiam că încă nu avea biletul,

Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu

Gândul acum devine rătăcitor,

Zburând și în trecut și-n viitor,

Și îți șoptește...și tu ești călător,

Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!

Scrisă cu durere de Cezar!

Pe curând!

Sub acelasi cer te nasti
sub acelasi cer te stingi
tu incerci ceva sa lasi,
dar nu reusesti sa stringi.

Cind pamintul te va trage
stii ca poti sa te ridici,
insa timpul te impinge
sub acelasi cer te stingi

Vei lasa numai petale
pe o margine de drum
tu le string dar totusi doare
parca anii iti aduni.

Sub acelasi cer traeste
pretueste orice zi
Chiar si daca te vei stinge
Tu in inimi vei trai.

inima mi sa frant,

sa spart mii de bucatele..

eu deja nu mai cant,

deja iar simt durere

durere nemarginita aduci tu

și sincer,nu-ți pot spune nu.

dece sunt asa? dece mereu stric?

și după ce fac asta,nu pot sa ma ridic.

(...)

iubesc durerea și tot ce aduce ea,

mulți spun ca ea trece, ca trece cu vremea,

dar eu nu vreau sa treaca, eu vreau sa ramana,

voi plânge incet, pe pled de lana.

eu am distrus suflet umil, eu am distrus suflet de copil.

oare ma vei ierta, scumpa mea iubire.

eu am uitat de cuvântul omenire

poate ma iubești, insa eu nu stiu..

poate mai trăiești,poate mai esti viu..

eu demult am murit, dar nu a fost sange

pentru ca, mie sufletul îmi plange.

plânge,plânge,nu se opreste

el nu știe ce doreste,

asi dori iubire, multa și frumoasa,

insa iubirea nui chiar amoroasa.

e amara, scuip sange din gura

eu nu găsesc iubire, pana ma fac sură.

(...)

suna clopotele, ele se ating razând,

ciorile urla, oamenii surzând, 

se aud clopote care ma petrec pe mine,

eu simt deja ca timpul îmi va vine.

pun capu pe pernuta,pernuta din sicriu,

ma uit la crucea popii: in culoare auriu

ma gândesc oare: am mai găsit iubire

inchid ochii, cu gându ca nu am mire.

nam găsit nimic, dar chiar am cautat!

insa toți care mau văzut,deja mau uitat..

eu pot sa iubesc,iubesc la nesfarsit,

insa tu uiți, si trăiești mai fericit.

nui mare lucru, ce a fost o luna?

insa durerea-i mare,ea tot rasuna.

urlu, poate ma va auzi cineva,

urlu,ma va auzi de undeva.

nu exista nimic, totul e pur fantezie,

mai tii minte cand am zis: am uitat de omenie?

(!)

o mica greșeală- distrama viitor

o mare greșeală- te face nemuritor;

nemuritor in suflet omorat,

insa pe dinafara, toți de vad razand.

carei sensu dulce-i alinari?

dacă ea ii aduce pe prietenii sai...

care te inpung, adanc in suflet,

și îți zic ca nu te iubește, curge sange-n vuiet.

destramate usor, putrezeste in pat,

scoalate la realitate și iar putrezesti sfarmat.

deschizi ochii, când clipesti,vezi alta, 

acestea e viata, tii scurta ca soarta.

zâmbetul la unii e amar, doar ei stiu,

cum se simt ei, de mai sunt ei (om) viu.

(...)

sambata in alb mergi la biserică 

duminica in negru, toți plang deasupra la (masă) sferică.

carei sensu vietii dacă vii și pleci?

- sensu e durerea, durerea cio petreci.

azi de doare pe tine,mâine pe altu,

tu-ti dorești moartea, insa ea vine la altu.

(...)

savureazati viata, cât o mai și ești viu

(pentru ca după vei bea vinul visiniu)

la inmormantarea mamei, la inmormantarea tatei,

vei suspina greu și îți vei da sufletul moartei

ea pe toti ne asteapta, are coasa lunga-n cozi

și când tu mori, deja vei avea nepoti..

dacă ai venit pe lume, trebuie sa pleci.

insa atent pe ce cale tu mergi-

mergi spre alb ori spre negru,

singur îți alegi ceti spune in centru-

centru acolo-n inima.

dar ceti spune ingerul, deja ai vina.

unii devin ingeri calauzitori,

altii devin deavoli care fug după noi.

altii vin la pace, la frumusete reala,

altii vin la tortura, durere ireala.

trăiește cat ai ocazia,nu plânge mereu,

pentru ca inchizi ochii, si deja trece-un jubileu.

viata-i scurta nu o irosi copile

atat timp cât ai casa- la cine vine

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.

o să vină o vreme când...

îngerul meu păzitor se va închide într-o cutie

albă

fără tavan

și fără pereți

îngerul meu păzitor va bea, va fuma

și va plânge amarnic

va fuma și își va ține mâna la beregată

va bea Smirnoff și-l vor durea aripile

va îngâna, geme și suspina în consoane

cui se roagă îngerul?

cine se roagă la el?

toate astea căci o să vină o vreme când

Dumnezeu ne va părăsi.

Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?

Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.

Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.

M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!

De ce mă chemi 

De ce mă strigi 

De sus unde tu nu mai ești 

Tu nu știi că nu mai exiști 

Mai distrus mai făcut praf 

Ți-am oferit iubirea mea 

Ți-am alinat gândurile 

Ți-am creat vise și speranțe 

Dar nu, tu doar m-ai mințit 

Acum mă ridic și văd 

Mormântul înghețat de lacrimile 

Ce de mult au curs. 

Mă întorc la o viață normală

Unde visul acum e un film alb-negru

Unde miracolele sunt niște idei fanteziste 

Unde "să fii fericit" e o înjurătură 

Mă ocolește viața cum m-au ocolit toți 

Mă simt rupt de speranțe 

Pământul e așa de aproape 

Mă îmbrățișează până mă înghite 

Sicriul meu cel frumos 

E plin de viermi și de margini putrezite 

Așa cum e și sufletul

Dar acum ce să mai fac?

Să fii distrus e atât de ușor 

De moarte să fii alungat 

De suflet părăsit 

Și de lume mințit.

Acum îmi spun ultimul cuvânt 

Până când ochii mi se opresc

Iar inima îmi râde 

De parcă totul a fost un spectacol.

Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.

Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.

Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.

Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.

Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.

Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.

Încet în chipul tău străin
Îmi văd a mea soartă
prin frunzele trecute de vânt
și din vorbele tale rostite odată.

Observ că a noastră viață
ușor își i-a zborul
spre locul ce odată visam,
ce odată, ne era sortit să fie al nostru.

Degeaba ne mințeam că este,
Când știam amândoi că a fost
aripile dulci ale verii
au apus ca soarele ce era veșnic.

Briza ce o resimt acum
e o străină în viața mea,
Dar sincer o prefer pe ea
decât o briză de vară ce ai fost tu.

Ai putut găsi în mine
O pajiște a unei păduri veșnice
dar ai ales să o ignori,
dorindu-ți tundra blestemată din est.

Toamnă dragă îți vorbesc din al meu suflet
rămai o viață și încâ o zi,
Fi-mi locul meu de scapare
când căldură dură a vieții mă sufocă.

mă pierd în ale tale frunze
printre crengile ce îmi acopereau inima,
acum goale de vântul aspru al timpului
în care mă pierd pe mine prin tine.

A fost el, cel care te-a răcit
prin care ai văzut oarbă visul tău
blestem ce e acum pe tine
Îndurând al asprei ierni din est.

Îți văd lacrimile dulci
Tu minți și spui că sunt de fericire,
când amândoi știm adevărul
sau poate doar eu, tu prefăcându-te că e încă vis.

Degeaba crezi că te-aș judeca
greșit, deja ai primit ce ai vrut
erai al veșnicului codru
dar tundra te-a prins în slăbiciunea ta.

Mă sting ca ultima frunză
obligată de vântul aspru al tău
să cadă pe pământul dur și rece
așteptând o briza a toamnei să o mai plimbe printre timp.