Gust din venin

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

mi-e greu să-i descifrez pe oamenii politici

apar cât este ziua de lungă pe ecranele televizoarelor

la concurență cu reclamele comerciale mincinoase

care ne propun vindecări imposibile

bunuri  de ”veșnică” folosință

inutilizabile

Ginkgo Biloba sau tinerețe fără bătrânețe

exact după modelul acesta

ne inundă zilnic viețile cu mizeria lor funciară

de la primul până la ultimul buletin de știri

până la greață

uneori chiar înainte de a răsări Soarele

încât îți vine să-ți iei lumea în cap

să te ascunzi în creierul munților

unde nu pot ajunge atât de ușor

cu fețele lor ruginite din tablă ieftină

insensibile la temperatura ambientală a inimilor

ipocriți până la ultima consecință

fără coloană vertebrală

ca melcii-de-purpură

mi-e greu să-i deosebesc de amibele citoplasmatice

cu funcții de nutriție și reproducere

de șerpii cu clopoței sau vipere

aflați la subsolul lanțului trofic

împinși din tenebrele înfricoșătoare ale subconștienului colectiv

vinovat de existența și proliferarea lor

până la urmă expresia orgoliului și rătăcirii noastre ...  

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…

Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate

Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate

Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt

O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta 

De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea

Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea

Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta 

Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata

O minciuna simpla in suflet insamantata   

Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt

Dar totul s-a risipit in van si de fapt 

Nimic nu sunt...doar praf si ramasite

Acoperamant pentru acest pamant

O carcasa pustiita de traire si iubire   

Un suflet ce zboara o data cu adierea

Vantul ce te poarta peste varfurile inalte

Ploaia ce te curata de ganduri macinate

Soarele ce iti usuca si ultimul pacat

Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat  

Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te

Se merita? asta e de fapt ce te implineste

Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?

Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?

Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul? 

Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie

Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie

Nu doar o umbra pe pamantul asta

Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput

Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea  

Le simt pe toate cum asteapta

Gandurile incet , incet mocnesc 

Si vor sa iasa la suprafata

Insa rabdarea mea nu le lasa 

Porneste si priveste mai departe

Aprinde sufletul nu-l adormi

Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus

Catre abisul nemarginit care e mai presus

Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut

Mă simt cel mai bine 

La 5 dimineața,

Întins pe canapea

Ascultând ploaia de afară.

După o noapte de băut vin ieftin

Știind că in câteva ore

Oamenii din toate colțurile lumii

Trebuie să se ridice din pat

Să se imbrace și sa plece in diverse locuri

La muncă, la facultate, in vizită la o rudă

La o cafea cu un vechi prieten

Sau, oriunde.

Cum pot ei să ignore ploaia ?

Pentru că eu voi fi tot aici

Ascultând cum picăturile de apă

Se frâng de acoperiș

De pământ

De urechile câinilor si de cozile pisicilor

De mașina mea cea veche

De sufletul meu.

Voi asculta până se va opri

Sau

Până voi muri.

Voi asculta.

Intrebându-mă

Cât timp intenționează Dumnezeu

Să piardă cu mine.

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

In venele mele încă simt al tău venin
Pompat nebunesc de a mea inimă
Devenind acum un simplu străin
Lasându-mă fară nici-o sarutare ultimă

Tu poate il numesti un simplu destin
Dar eu o văd precum o amplă crimă
Caci acuma mor cate putin in chin
Si tu doar mă privesti din umbră

Văd in a ta privire senină si blândă
Cum este pierduta in al meu suspin,
Pășești usor peste-a mea inimă
Urandu-i o moarte frumoasă sublim

Dă-mi un semn, dacă chiar esti tu
Sau mintea mea fictiv te proiectează sublim.
Ma regăsesc in arta ta poetică ca un atu
Sau sunt efectele ale al tău puternic venin..

Te-am cautat o viață

Ca sa te intalnesc o clipă,

Oare, sa invat mai mult să te pretuiesc...

Sau sa ma bucur ca te-am intalnit pe acest lumesc?

Acum, incerc sa te mai adun,

Ochii migadalati de cerulean,

Nu-i gasec in nici cel mai adanc ocean

Sufletul tandru, faurit din mandru soare,

Nu mai rasare de mult pe strada mea,

Mana ta suava ce gandila melodic alinarea

Nu o mai simt peste ranile mele chinuitoare.

Te-as dorii sa-mi fii paradis,

Sa ma inec in al tau suflet bun,

Dar daca fericirea mea e un vis,

Eu am ales sa dorm profund.

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Acum in ceas tarziu, iti martusesc

Ca si dupa atat amar de timp, eu inca te iubesc

Dar sa spui tu, oare e tarziu sau pacat lumesc

Ca acum, doar in gand te mai intalnesc?

Nu fac un pas fara sa-mi apari tu,

Ca sa ma impiedic si sa cad pe ganduri

Oare, vei mai veni sa te mai astept acu'

Sau pot linistit a muri?

Mi-a plecat moartea de acasă
Păcat, acum a ramas o liniste absurdă,
Nu mai am de ce sa suspin in taină
Parca din jur…nimic nu imi mai denotă

Totul e pictat in culori moarte planificată
Încep sa vad o realitate crudă:
Atractie superficiala cu iubire artificială
Da fratii nu se mai ajută, se invidiază

Bunătatea este prescripția incompatibila
Temeiul imaterial este teoretizată
Formand nejustificat o realitate alternativă
Inconjurand minciuna, cautam o alta planeta

Toti sunt vulnerabili,
Tintim arme unii spre altii
Si omoram in nestire faune de sperante
Insfacand suflete nevinovate cu coltii

Parca acasă, nu mai e acasa
Dar unde mai e linistea? Cui îi pasă?
Raul incepe sa puna stapanire pamanteasca

De cand celor buni nu le mai pasa

Ca o ultima rasuflare, a unei morți târzii,

Iti destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai sa mai vii.

Ca un amurg tacut, ne-am vazut o dată,

Făr macar sa stim, ca va fi ultima oară...

Ca o stea cazatoare, intr-o noapte senina,

Iti dezvalui iubirile, ce-au fost adesea ascunse,

Din aduncul sufletului meu ca un cantec rasuna

"Te iubesc", lumina mea vesnica si senina.

Ca un cantec de adio, intr-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte...