Înghețată islandeză în italiană
(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)
Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural.
Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.
Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.
Gelato islandese
(Bene, non esattamente islandese ma hai capito, preso dall'Islanda)
Sono le 9 del mattino, è ancora buio, è normale anche perché siamo vicinissimi al circolo polare artico e andiamo al McDonald's di Reykjavík, più o meno l'unico che si possa ancora trovare in Islanda, dopo che è stato emanato un decreto nel paese si stanno costruendo anche ristoranti che non vendono fast food. Dato che è l'unico rimasto, non vediamo perché non approfittare dell'occasione, quindi andiamo a vedere cosa hanno in menù e, a quanto pare, la maggior parte dei panini sono variazioni sullo stesso tema, versioni diversificate di l'hamburger: Filet-O-Fish. Riceviamo due portate di Filet-O-Fish, una al salmone, una alla trota, due abbondanti porzioni di patatine fritte, perché sono le mie preferite in ogni menu di McDonald's, di qualsiasi paese, muffin al cioccolato e, soprattutto, altro ancora soprattutto, l'islandese McFlurry. Si differenzia dal resto d'Europa perché è molto più fredda, il clima la aiuta anche a conservarsi, ha una consistenza molto più consistente, più gelida e ha una tonalità di azzurro intenso con pezzi di stracciatella anch'essi blu, che sembra strano per me. Hanno usato il colorante alimentare blu che contiene l'E407, sono loro che affermano di non volere alimenti trasformati, che vogliono che tutto sia il più naturale possibile.
Degustiamo l'islandese McFlurry. È buono... diamone un altro boccone... è incredibilmente buono... e un'altra cosa, non dimentichiamoci del gusto... sì, abbiamo capito, è anche il miglior McFlurry che abbiamo mai assaggiato peccato che sia così lontano da casa. Pensiamo però che il ristorante McDonald's in Islanda segua un certo tema, tranne le patatine fritte, tutto il menù ricorda quello di una taverna in riva al mare, anche i tovaglioli sono blu con sopra disegnato dei pesci, sui bicchieri c'è scritto messaggi come, , Pronti per un'avventura marina?", nella stanza tutto è nei toni del blu. Curiosamente troviamo anche McDonald's in Islanda, è molto diverso da tutti gli altri che abbiamo visto finora.
Dato che ci è piaciuto così tanto il gelato del McDonald's islandese, andiamo ad assaggiare altri gusti e palline di gelato delle gelaterie locali, vale a dire Isbúð Vesturbæjar. E qui hanno molti assortimenti tra cui possiamo scegliere. Prendiamo cacao e pistacchi. E questi sono i migliori. Islanda, voglio congratularmi con te, sei il miglior gelataio che abbia mai incontrato. Quello che offri, forse troppo poco o nessuno lo offre più. Ti sei specializzato nel trasformare il freddo in qualcosa di artistico, piacevole da guardare, sentire e gustare, sinestesia in ogni senso.
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 14 octombrie 2023
Vizualizări: 586
Poezii din aceiaşi categorie
Ceas rezistent la apă în engleză
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Waterproof wrist watch
It is a beautiful early January morning, we are at one of the most prestigious technical high schools in Suceava county, where our distinguished English teacher, Cecilia (her last name is unknown to us) is at the bathroom. More specifically, the teachers' bathroom, in the women's section. It's a pretty rough beginning of the day after 4-5 alarms set on the phone, one for 12:30, another for 2:40, two more for her son, and one more for 4:50 in the morning. The first two were to wake her up to take antibiotics, after she had been infected with Staphylococcus aureus and I don't know how many other strains of nosocomial and Gram-positive bacteria that her son gave her from kindergarten, the last alarm was set in order to arrive on time at the station and take the bus to the high school (to those who don't know, Cecilia is a commuter with 15 years of experience in public transportation). Normally, Cecilia could have asked for a sick leave until she would start feeling better, recovering, getting more energetic, but you know her, you know how she is. She only wants Olympians, she wants everything she does to make sense, she enjoys the subject she teaches and even more than that, she wants to reform the teaching of this subject, she even tends to revolutionize and improve the act of teaching until she would bring turn it into the art of teaching. She chose to work overtime bearing in mind her poor health for she knows that this year, the Olympiad is going be held at the high school where She works as a teacher. This morning, however, Cecilia didn't really have time to take care of herself, which is why she had to go to the bathroom for the first time. All her mascara has spread, from the condensation, luckily she wipes off the excess with some wet wipes. Then, using the handkerchief, she starts blowing her nose, and the poor woman blows so hard, that the teachers in the neighbouring cabins are having fun. There is plenty of comments, such as:"Cecilia, you know, the lawnmower that I use to cut the jungle around my house makes the exact same sounds." Dear fellow teachers, show your empathy and stop making fun at Cecilia's problem, microbes circulating nowadays are no laughing matter, as they keep emerging, like mushrooms after the rain, I am left under the impression that the end of the world is coming, but this is the reality, there are ecological imbalances, pollution and bacteria emerged. And global warming helps them thrive...Anyways...Cecilia puts as much passion into blowing her nose as she does with anything else, didn't she help me with some books I needed 10000 years ago ? Certainly yes, but I want to say that inside her house you can't even see the color of the walls, the plaster or if she has any paintings on, since books are piled up to the chandelier. And this is how almost every room in the apartment looks like. I understood quite quickly that she is passionate about what she does and well done to her. It's hard to find passion in anything, anything, I really think nothing makes sense or maybe I have to keep looking until I find it.
Coming back to our story, Cecilia blows her nose, throws away the tissue after filling it with secretions and blood clots, and flushes. Unfortunately, along with the tissue went down the drain and that sleek, modern watch she had received from a friend for her birthday in September. It slipped off her wrist, because in his unnecessary rush (she would have been the first one to arrive anyway) she didn't press hard enough on the grip. To provide you with a bit of context, the watch has a heat-resistant bracelet, which successfully resists water, at least on the box it was written "500 ATM water resistance". The Japanese manufacturers didn't lie about the quality of the product Cecilia was wearing, a Casio G-Shock watch, a little too massive for a woman's hand, black, round dial, showing the hours with blue Arabic numerals . It resists, it is intact even today, the only issue is that through the sewerage, it had a different route and overflowed into the Suceva water, instead of accompanying her everywhere. Cecilia panics, puts an ad in the local newspaper, puts up posters all over the town with pictures of the watch, promising a reward for anyone finding it.
A month after the search began, she is informed that it has been found and asked to come and claim it. She arrives at that office, talks to the lady at the counter who gives her the watch. Cecilia doesn't really know how to react, it's her watch and yet it's like it's no longer hers. During the time it has been in the water where everything is spilled, it has acquired a military green color, she will try to remove it at home, either with tweezers, or with a nail file, or with detergent, or with whatever other cleaning products she can find . Seriously, it doesn't even look like the watch she liked so much at first...
Calul alb
Calul alb își tremura pielea în bătaia vântului. Era miezul unei zile pierdute în deșertul încins sub un cer invizibil. La orizont, un glob uriaș stătea să se prăvălească peste munții de nisip. Firicele de aur dansau prin aerul fierbinte reconfigurând coamele ascuțite. Aici, sub galbenul nisipului atârnând nepăsător peste lume, umbra se năștea și murea cu repeziciunea fulgerelor. Din când în când, pumnul se încleșta încercând, parcă, să lipească boabele de nisip, dar acestea curgeau printre degete ca niște râuri. Undeva, nu departe, aerul sorbea răcoarea unei oaze nemărginite. Ramurile palmierilor tăiau linii crude în atmosfera încărcată cu praful galben care sălta neîncetat dinspre și înspre cer. Coroanele se înclinau maiestuos, formând cercuri concentrice care aruncau umbre tăcute deasupra lacului. Liniștite, apele încercau să țină ritmul secundelor aruncând unde jucăușe pe care tremurau pete de umbre. Un tablou agățat de un cui în care culorile cerului își disputau cu frenezie fundalul. În prim plan, nisipul și oaza își etalau adâncimile dezvelind mereu noi detalii, spre bucuria privirii. Iar calul alb, înroșit de reflexiile razelor ce plecau din linia orizontului, continua să lovească nisipul cu copitele sale de parcă ar fi dorit să alunge din tablou fantasma zădărniciei întruchipată de acel pumn care strângea perpetuu nisipul care se încăpățâna să revină mereu, reîntregind galbenul fierbinte. Capul se legăna în ritmul mersului, aburi fierbinți țâșneau cu putere din nările nefiresc de curate. Ochii păreau a fi două sfere fosforescente așezate sub o frunte înaltă acoperită cu un breton de sub care apărea o pată albă înscrisă într-o formă geometrică perfectă. Deasupra gâtului, coama se legăna peste trupul alb. Picioarele zburau sub burta masivă formând încrețituri deasupra șoldurilor, iar coada biciuia cu putere aerul îmbibat de praful roșiatic. Urmele se nășteau și mureau, dar calea era mereu aceeași, marcată de amintiri, ascunsă sub stratul de galben care clădea capcanele timpului trecut. Mintea regăsea fiecare pas parcurs de la naștere, iar acum nu făcea decât să sincronizeze locurile și timpurile.
Strada urca agale spre Piața Mare. Pașii mici încununau centimetrii cu răbdarea unei răsuflări grăbite. Mâinile, căzute de-a lungul corpului, îngreunau mersul în loc să-l ajute, dar picioarele se încăpățânau să-și satisfacă dorul de umblet. Era sfârșitul săptămânii și mintea era programată să pătrundă acolo, chiar în inima orașului, lăsându-se dusă de jocul copiilor în lumi care se stingeau în vatra vieții. Acolo, scânteile aruncate de râsete stridente și necizelate de cumpătarea vârstei, amestecate cu melodia viguroasă lansată în mijlocul mulțimii de dibăcia nedisimulată a unui cvartet, acolo doar, se revigorau tăciunii reaprinzând culoarea trăirilor. Un tânăr ușor trecut de vârsta adolescenței își legăna corpul, urmărind urcușul și coborâșul notelor din partitura aflată în fața sa. Corzile viorii tremurau ascultătoare. Sincron, o mână dezgolită, arcuită pe arcuș, își revărsa dragostea primenită de sunetul muzicii asupra întregii lumi. Alături, o violă, mângâiată de o tânără luminată de un zâmbet ce părea uitat pe un chip angelic, frângea aerul cald al cetății în răsuflări pătimașe. Peste trilul de sunete înmănuncheate într-o frăție a iubirii, un braț hotărât zidea prin corzile violoncelului un postament al muzicii. Un fulger se abătu asupra cvartetului, trimițând chipurile într-o memorie setoasă de culori. Câteva bancnote suspendate nu vor mai ajunge în cutia viorii. În ochii flămânzi de viață, cei patru instrumentiști vor sălășlui fără vârstă.
Un balansoar încremenit aștepta zadarnic în mijlocul camerei. Prin geamul pătat de umbrele aruncate de un nuc bătrân, lumina încerca să citească dintr-o carte uitată deschisă la ultima pagină. O ultimă pagină ce nu va mai fi citită. Nisipul clepsidrei, alimentată de râurile ce plecau printre degetele care continuau să producă zvâcniri în ritmul unei inimi neobosite, luneca fără încetare spre margini inexistente. Peretele alb aștepta și el, privind din spatele tabloului. Tremura sub tropotul calului alb care continua să alerge arătând timpului drumul spre eternitate.
Surprizele din apartamentul nou în spaniolă
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Las sorpresas en el nuevo apartamento
Después de mudarse al nuevo departamento, más precisamente llevándose todas sus pertenencias, Cecilia comenzó a descubrir cosas cada vez más antinaturales. Por ejemplo, estaba moviendo muebles y en un momento escuchó un crujido en la pared. Intrigada, Cecilia golpeó un poco la pared con su uña, el yeso se desprendió en un segundo, dejando al descubierto un hermoso agujero en la pared. Por eso, nuestros trabajadores y dedicados constructores cubren los agujeros con cinta transparente sobre la cual aplican cal. Sería cuanto menos extraño, también deberíamos decir que es un trabajo realizado únicamente por los ojos del mundo. En caso de terremotos o algo así, ¿qué hacemos con esos muros? Caen sobre los inquilinos antes de que puedan escapar del apartamento.
Luego, quiso llevar los paños al baño, en el baño qué más pudo encontrar, un sándwich doble de Cheeseburger, olvidado allí durante un mes, pero en casi perfecto estado. Ya no es comestible, pero tiene una pinta increíble. También hay envases de cordon bleu, tarta de manzana de Hornbach, jamón austriaco (el jamón más sabroso para los constructores), salchichas Martinel, parece que la gente prefiere la calidad alemana en los alimentos que come, es solo una observación.
Pero estos ingenieros de obra tienen un poco de sueño, porque olvidaron sus portaminas, cuadernos, no sé cuántos bolígrafos en la casa. A Cecilia le viene bien, le servirá mucho poner notas de cuarto y segundo, porque es lo único que le permite el corazón. Quien consiga sacar un siete en sus exámenes realmente sabe algo de inglés. Pero no cree que sea difícil, cree que el esfuerzo debe venir de ambas direcciones, no sólo que una dé y la otra reciba. Además, cree que facilita muy bien el aprendizaje, pero está un poco insegura de esta habilidad suya, quiere convencerse leyendo los exámenes de los niños. Parece frío, pero en su interior se esconde un corazón cálido, sensible e incluso infantil. Por demasiadas ganas de ser niña, no se enfada, incluso se ríe cuando ve la mesa del salón, la misma vieja mesa del apartamento de sus abuelos. Qué garabateada, dibujada con crayones, lápices de colores y acuarelas permaneció desde que su hijo tenía entre 2 y 3 años. Cuando desempaqueta, ve sus libros para colorear de años anteriores, ve con qué torpe pero adorablemente coloreó cada personaje, cada casa, cada detalle de las imágenes, y lo bien que llegó a colorear a lo largo del camino. Tampoco deja de lado las tarjetas con mensajes, que recibió cuando era mayor, hace unos 5 años. Había frases que debería haber completado, como por ejemplo: "Si tuviera una flor, se la daría...", Si tuviera que agradecer a mi madre, lo haría porque..." textos breves de gratitud, un regalo de Navidad de una tía.
Bellos recuerdos, pero las sorpresas en el departamento no paran, continúan. El suelo de parquet cruje cada vez que Cecilia lo pisa. Con notas musicales similares, las puertas también crujen al abrirlas. Los cajones se caen de la mesa de noche, la única mesa de noche en su dormitorio. ¿Qué podemos decir de la habitación del niño? Todas las cajas en las que guardan sus juguetes están apretadas unas sobre otras y además hace un frío indescriptible. En todas las habitaciones la temperatura es media, sólo en la habitación del hijo hace un frío insoportable. La ventana era de doble acristalamiento, pero no estaba bien fijada, además falta una capa de aislamiento térmico.
Cecilia alertó, ¿qué hará con su hijo que de todos modos sigue teniendo sinusitis y tiene que lidiar con su nariz con bastante frecuencia, porque se parece a ella? Ordenó que usara una bata de baño con capucha todo el tiempo, incluso para dormir.
La lámpara de techo también da una luz de discoteca, porque siempre parpadea, es un poco molesta para escribir, leer o cortarse las uñas de los pies, pero como luz de habitación, por ahora, está bien. En el futuro, comprará una lámpara de araña con una luz más fría porque tiene un uniforme color cereza y no le gusta cómo se ve la cereza con luz amarilla. A él le gusta el morado, por otro lado, y si la luz es azul, el uniforme se verá morado, lo cual le parecería fascinante, que sería un uniforme mucho más interesante, visualmente agradable que el que había estado acostumbrado durante tanto tiempo. largos años.
Resumiendo todo lo que los constrictores lograron hacer hasta el momento en que Cecilia fue trasladada al departamento, hubo muchas sorpresas, barro en el piso de cada habitación, restos de comida, objetos olvidados, pero es un departamento habitable, hace bastante calor, en algunas habitaciones funciona la tv, el refrigerador, el internet, y esperemos que sigan funcionando, esto no ha terminado, como en noviembre sopla el viento, todo se estropea, y los inquilinos que lo tienen averiado tienen la culpa porque los cables son viejos, que son termosensibles, que son un montón de detalles técnicos que nos dan vergüenza, no tienen sentido, nos complican la vida, y sería importante tener acceso a todo siempre y cuando paguen el total precio, no la mitad o un cuarto. ¿Por qué el niño debería sacar malas notas porque no terminó su ensayo de bachillerato hasta las dos de la mañana, por qué debería tener comida estropeada en el refrigerador, porque la electricidad no es constante, la comida en el refrigerador se toma y apesta, el ¿El niño lo come y luego lo necesita de exenciones de la escuela o de meditaciones que no puede presentarse en el estado en que se encuentra? ¿Por qué debería tener que recuperar esas horas? ¿Se lo perdieron a propósito? ¿No hizo intencionalmente lo que otros esperaban que hiciera o no tenía manera? Sí, mejor díganos quién busca juzgar a otros que no lo han hecho. Hoy en día no tener es igual a no poder.
Son pocos los que realmente pueden comprender, sentarse y analizar situaciones. Los que no tienen deben tener las mismas oportunidades para todo que los que tienen. Esto no debería convertirse en un obstáculo. Si quiere dar ingreso a biología y su internet falla, ¿cómo podrá consultar tratados especializados? Los padres deben cuidar de la necesidad de conocimiento y realización del niño. Cuídense los padres, ese no es el problema. El problema comienza con quién sabía tan bien cómo configurar todo en primer lugar. Cecilia, si te preocupa el futuro de tu hijo, quítale algunas excusas (que se disculpa, se acusa), explicaciones "demasiado simples tal vez" no digeridas por nadie, que acabará dando años y años después. Hazle un favor y trasládalo a una ciudad con más posibilidades, no dejes que se quede atrapado en situaciones de las que acabará arrepintiéndose en algún momento.
Butterfly in my stomach
Cu tine, simt o umbră de pace în vreme de război.
Doar tu îi poți trezi... cu vocea ta ademenitoare- fluturii. Si e suficient de o privire doar... de o atingere pe pielea-mi rece. Deseori îmi aduc aminte de tine... cum îmi luai mâna în mâna ta... întorcându-mi palma către ochii tăi în care obisnuiam să mă înec... și îmi priveai cu atâta entuziasm linia vieții. Apoi îți luai mâna ta, întorcându-ți palma către palma mea.... Se atrăgeau ca doi magneți... Ai lipit-o de a mea și îmi ziceai: Uite cum s-au intersectat liniile vieții noastre. Si îmi strângeai palma-mi rece în palma ta caldă transmițând semnale inimii mele... Si îmi strângeai palma în palma ta atât de strâns... îmi simțeai pulsul... fiecare bătaie de inimă. Îmi simțeai iubirea, pe care ți-o purtam.... cum mai trăiește în venele mele... Si erai extrem de fericit.
Si erai atât de fericit... iar eu tot stăteam și te priveam... Te admiram. Si din când în când... cu dosul palmei îmi ștergeam ochii uzi de fericire. Si nu mă mai săturam să îți admir chipul tău plin de venin care îmi făcea ca sângele să clocotească.
Îți dezlipeai palma de palma mea și îmi priveai linia vieții, iar cu degetul mare, ce deseori îmi mângâia buzele-mi însetate de tine, treceai peste ea. Si îmi ziceai : Privește linia vieții tale. Sunt aici ( și mi te arătai la un capăt al liniei) și destinul meu ( arătându-mă pe mine la celălalt capăt al liniei).
Îți ridicai privirea. Direct în ochi mă priveai, ștergându-mi una câte una lacrimile... de fericire evident. Privindu-mi chipul, îmi vei mângâia obrajii de o piele catifelată. Si cu vocea ta, asemeni cântecului de vioară îmi vei spune: De ce plângi? Tu ești destinul meu. Si sensul meu e să te iubesc. După cum și o fac. Asta mă face fericit. Cu adevărat fericit. Apoi mă vei strânge la pieptul tău. Vocea ta va pătrunde în timpane... le va da o culoare.
Vei adora pur și simplu momentele petrecute în doi.... ca și mine de altfel. Îmi vei ține mâna în mâna ta... atât de strâns... Îmi vei duce mâna către pieptul tău... cu palma îți voi atinge musculii... îți voi simți inima bătând. Îmi vei privi ochii de un căprui intens, și cu zâmbetul pe buze îmi vei șopti la urechea stângă: Simți cum bate? Eu voi închide ochii și având același zâmbet pe buze, îți voi răspunde: E inima. Si vei recunoaște cu ușurință... că sunt drogul tău. Involuntar.
Si, viața noastră se va măsura în momentele petrecute în doi, în bătăile inimilor noastre.... vor bate unison. Si, viața noastră se va măsura în intensitatea momentelor.
Îmi vei alinta buzele cărnoase... cu atingerea buzelor tale... roze. Vor avea un gust....dulciu....mmmm.....ce-mi va da noi și noi forțe.
Mâinile noastre iarăși se vor întâlni. Cu ochii închiși, îți voi strânge palma în palma mea. Degetele mâinii stângi se vor amesteca cu ale tale. Degetele mâinii drepte vor trece prin șuvitele tale. Sângele va fugi prin vene... Fluturii se vor trezi... Îmi vor ataca iar și iar.... inima-mi bolnavă de iubire... inima vrăjită de ochii tăi... vrăjită de tine.
( către A. Gaidulean)
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 19. Salvând-o pe Iulia
În curte aproape că nu se mai vedea niciun petic de pământ. Iulia și doctorul Gabriel se repeziră spre turn. Bolnavele fuseseră deja mutate în locuri sigure împreună cu o parte din medicamente și cu ceva hrană. Oamenii din sat umpleau saci cu nisip cu care improvizau un dig în calea apelor. Din spărtura gardului prin care se putea intra în tunel, curgea un jet puternic de apă. Gabriel și Iulia se strecurară cu greu în crăpătură și ajunseră, împotrivindu-se curentului puternic, în tunelul mai larg în care apa curgea mai liniștită. Pe măsură ce înaintau, tunelul cobora, iar apa le trecuse bine de mijloc în timp ce curentul devenea din ce în ce mai puternic. Gabriel o ținea strâns de mână pe Iulia care încercase de câteva ori să se desprindă pentru a mări pasul.
— Iulia, nu mai putem înainta. Sigur sora ta a plecat la timp și poate te caută printre bolnave.
— Trebuie să mă conving că nu mai este acolo. Nu ne putem întoarce acum.
Un front puternic de apă năvăli peste ei aruncându-i câțiva metri înapoi. Mâinile se desprinseră și Gabriel simțea că este pur și simplu purtat de curent fără a se putea împotrivi. Își desfăcu repede picioarele și mâinile lăsându-se în voia apei. Tunelul nu era foarte larg și dacă Iulia era în fața lui, așa cum bănuia, sigur se vor ciocni.
— Iulia, Iulia! Răspunde dacă mă auzi!
Își dădu seama cât de inutilă este încercarea sa. Nici el nu-și putea auzi strigătul. Mâna dreaptă atinse ceva. Era rochia Iuliei. Apucă cu putere și începu să tragă. Plutirea fu încetinită și reuși să se răsucească pentru a prinde și cu cealaltă mână. Ajunse la trup și își dădu seama că Iulia era leșinată. O cuprinse și o ridică deasupra apei, dar în spatele lui. Știa că în curând se vor lovi de gardul de beton. Împinse un picior în față pentru a amortiza impactul. Într-adevăr piciorul atinse zidul și se propti în el. Deschizătura din zid era acum complet ocupată de șuvoiul de apă. Se apropie de Iulia și îi suflă aer printre buze, apoi o cuprinse în brațe și se scufundă pipăind cu o mână marginea deschizăturii. Trebuia să ajungă cât mai jos, la baza zidului pentru a ieși, dar apa încerca să-l ridice la suprafață. Eliberă aerul din plămâni și mai făcu un efort pentru a ajunge chiar în șuvoiul care se înșuruba în acea gaură. Curentul îi prinse și îi azvârli dincolo de zid. Scăpaseră, dar Iulia continua să zacă inertă în brațele sale. Pulsul era slab și de sub o șuviță de păr sângele cald îi inunda fața.
Rupse o bucată de pânză din rochia ei și o legă în jurul capului acoperind rana.
— Doctore, doctore, trăiește?
Ridică privirea. În fața lui stătea tanti Crina.
— Slavă Domnului, trăiește. Ajută-mă!
Cei doi se îndreptară spre camera asistentelor, de unde un medic o luă în primire pe Iulia.
— Pe unde ai dus-o, doctore? Chiar ești iresponsabil. Ai scos-o din spital fără să spui nimic. Vei plăti pentru asta.
Gabriel nu-i răspunse și o luă pe tanti Crina deoparte.
— De Iulia, asistenta, știi ceva? Ai văzut-o?
Tanti Crina se făcu pământie și arătă cu degetul spre turn.
— E acolo. Am strigat-o să iasă. Am tot așteptat, dar nu a venit. Apoi a țâșnit apa peste tot și am fugit.
Doctorul Gabriel se uită în jurul lui și puse mâna pe vătraiul care era chiar lângă sobă, după care ieși în fugă pe ușă fără să mai ia seama la protestele colegului care îi cerea să-l asiste la examinarea Iuliei.
Escaladă zidul și se trezi dintr-o dată într-un spațiu complet necunoscut. Sigur se găsea deasupra tunelului. În fața lui pornea peretele abrupt al unui vârf de deal lipsit de vegetație. Piatra sclipea în bătaia soarelui ori de câte ori șiroaiele de apă ce veneau dinspre vârf nu o acopereau. Fire de apă se revărsau fără încetare de parcă o căldare uriașă, aflată chiar în vârf, se crăpase. De fapt chiar acest lucru se și întâmplase. Cutremurul din zilele trecute îşi începuse opera mărunțind piatra, iar ploile din ultimele nopți spălaseră pereții căldării născând crăpături largi în stâncă. Își propusese demult să exploreze acest deal despre care știa că are un mic lac în vârf, dar amânase mereu această incursiune în așteptarea unui timp mai prietenos. Acum stătea nedumerit încercând să se orienteze. Rememora traseul din tunel, trecerea pe sub râu, fiecare schimbare de direcție, încercând să găsească drumul spre acea ușă. Ușa care dădea în Olt și din care, dacă ieșeai, vedeai pretutindeni apă. Dacă tunelul ducea dincolo de Olt? Privi spre celălalt mal. Oltul se dublase în lărgime, apa cățărându-se până la baza muntelui. Începu să gândească cu voce tare, parcă pentru a fi mai convingător .
— Nu se poate să fie dincolo. Tunelul nu este atât de lung. Și pare să meargă de-a lungul malului. Cum de trece atunci pe sub râu? Ar trebui să fie un golf și tunelul să îl taie pe sub albie. Dar în față este acest deal de netrecut.
O luă pe lângă zid, înspre Olt. Nu avea altă cale. Va risca. Curgerea râului îi era favorabilă. Era suficient să se lase dus de curent și va trece dincolo de deal, probabil în acel golf pe care îl bănuia și spre care sigur dădea ușa. Dar dacă curentul îl va trage spre mijlocul râului? Dacă trece de golf, totul este pierdut. Se lăsă în râu, ținându-se de crengile ce apăreau răzlețe din apă. Începu să simtă puterea curentului și de câteva ori crengile se rupseră și corpul lui se depărtase de țărm. Cu greu se trăgea din creangă în creangă, apropiindu-se din nou de mal. Apoi curentul deveni mai slab și reuși în sfârșit să iasă la țărm. Era un mic golf, dar nici urmă de ușă. Golful se termina într-un alt masiv pietros care înainta mult în albia râului.
— Deci acolo trebuie să fie ușa, își spuse el încercând să pătrundă cu privirea prin pâcla de aburi ce dansa deasupra apei. Copacii! Copacii sunt inundați!
Atunci își dădu seama că și ușa era sub ape și nu ar fi putut să o scoată pe Iulia din peșteră pe acolo.
— Dar oare mai e Iulia acolo? Mai trăiește? Dacă va găsi un cadavru? Au trecut atâtea ore!
Picioarele i se înmuiaseră și simțea că trupul începuse să nu-l mai asculte. Apoi își aduse aminte de cuvintele din caietul Iuliei.
— Iartă-mă! Te voi ocroti cu viața mea.
Pentru câteva clipe se simți ca un om rătăcit, incapabil să aleagă între două destine. Destinul pacientei și destinul asistentei. Dar dacă el era cel vânat de cele două destine? Dacă fiecare dintre cele două femei îl foloseau pentru a-și construi fiecare propriul destin? Poate el, omul, nici nu conta. Conta doar trupul lui, sămânța pe care o sădise în sângele surorilor așa cum odinioară acel om s-a replicat în trupul celor două gemene. Ajuns chiar lângă stâncă alungă aceste gânduri pe care le consideră dintr-o dată scandaloase.
— Cum pot gândi așa? Poate ele nici nu mai trăiesc, iar eu le judec. Nu e bine să judeci morții. Judecata se poate întoarce împotriva ta.
Un nou avânt îi cuprinse trupul. Se simți ca atunci, în copilărie, când coborâse în fântână să salveze acel animal. El nu mai conta, conta doar animalul. Faptele pot fi uneori și doar consecințe ale voinței trupului, nu numai ale judecății. Își goli mintea de orice gând și începu să urce. Nu știa de ce urcă, dar trupul așa hotărâse, iar el nu putea face altceva decât să se supună. Soarele începuse să strălucească mai puternic aruncând raze liniștitoare peste vuietul mânios al râului. Apele cerului, coborâte cu prea multă patimă peste o lume mereu nepăsătoare, își desăvârșiseră opera. Încet, încet totul va reintra în normalul cotidian de dinainte, doar durerea din suflete va spori pentru fiecare familie lovită de nenoroc. Își încărca mintea cu scenarii care să-i provoace la maxim trăirile. Trupul urca cu greu, din colț în colț de piatră, dar ochii minții erau în cimitirul satului. Retrăia povestea baronului. Două trupuri de femei, inerte, dezbrăcate, la marginea unei gropi și mulți oameni arătând cu degetul spre cer.
— Mânia Domnului! Ne-a pedepsit Dumnezeu satul!
Cu o cruce imensă în mână, preotul se răstea și el cât putea de tare, când la oamenii ce se țineau la distanță de cele două trupuri, când la norii ce luaseră forme ciudate, implorând milă pentru păcatul lui.
— Doamne, iartă-mi păcatul!
— Iartă-ne pe toți, Doamne! Iartă satul nostru, vitele noastre și nu-ți mai vărsa furia pe aceste locuri, adăugară în cor sătenii.
Cu o pânză neagră căreia nu-i mai găsea sfârșitul, el, doctorul Gabriel, sau poate baronul Aaron von Pieler, cine mai știe, încerca să învelească trupurile, în timp ce sătenii aruncau spre el cu bucăți de pământ muiate de atâta apă.
— Ia-l și pe el, prea netrebnic să ți se închine ție, Doamne. Neam străin de drumul tău. Și-a pângărit trupul și sufletul păcătuind cu femeia diavolului, devenind slujitorul lui.
— A zămislit cu plăcere și lăcomie la tainele necuratului un pui de drac pe care eu, neisprăvitul tău slujitor, nu am știut să-l recunosc și i-am dat taina botezului. Pedepsește-mă Doamne, dar nu-mi lua sufletul! Lasă-mi haina preoțească să pot să-ți duc numele în sufletele acestor nevolnici, mai nevolnici decât mine, aducându-le iertarea.
Totul devenise extrem de întunecat, timpul dispăruse din existența sa, iar în jurul lui oamenii apăreau și dispăreau fără încetare. Ar fi vrut să nu fie zi, primea lumina prin ochi pentru a o transforma într-un întuneric desăvârșit care îi cuprindea mintea. Gândurile rătăceau prin bezna judecății sale fără să găsească măcar o cărare, cât de ștearsă, către adevăr. Avea nevoie de un adevăr simplu, pe care să-și sprijine voința, pentru a-și recuceri trupul cu o conștiință pe care simțea că o pierde cu fiecare pas ce-l ducea spre vârful stâncii. În golul rămas se strecura cu viclenie un alt om, omul pe care l-a căutat fără să fi știut cine este. Sufletul baronului Aaron von Pieler puse stăpânire pe trupul lui și îi înnoi puterile. Era chiar așa cum scria în caiet, atunci când soția și fiica lui, fuseseră lăsate să se înece doar pentru că erau fiicele diavolului. Doar că acum, nu va mai permite acest lucru. Ajuns în sfârșit în vârful stâncii, începu să cerceteze forma acesteia privind spre Olt în timp ce așeza în minte peisajul așa cum îl văzuse din ușa peșterii ce dădea spre râu. Suprapuse imaginile, apoi intră cu ochii minții în peșteră și căută acea deschidere de deasupra căminului pe unde fumul era evacuat spre exterior de curenții de aer. Se duse pe partea de stâncă unde părea să fie ieșirea și începu să caute cu înfrigurare, înlăturând cu vătraiul crengile uscate, o deschidere care putea servi de horn. Se ținea cu mâinile de fiecare crestătură de stâncă în coborâșul lui spre Olt. La un moment dat simți că mâna sa nu mai atinge acea suprafață udă, dar curată, ci o mâzgă cleioasă. Privi mâna. Era murdară de un noroi cenușiu. Cenușă muiată de apă. Aici trebuia să fie. Eliberă locul de vegetația încă uscată și nu foarte bogată. O crestătură se deschidea printre două pietre așezate oblic, iar pe marginea ei, negrul imprimat de-a lungul a sute de ani de arderile din cămin impregnase un strat gros de noroi ce părea scurs dintr-un vulcan. Începu să-l îndepărteze, dar repede realiză că nu va reuși să-și strecoare trupul prin acel loc extrem de strâmt. Începu să pipăie marginile pietrei așezate spre deal pentru ai ghici conturul. Ploile reușiseră să dezvelească mare parte din ea, dar tot mai era o bună parte îngropată în pietriș și pământ. Începu să înlăture de sub piatră grohotișul adus de ape. Din fericire umezeala excesivă îi ușura munca. Mai sus era un mic bazin natural plin cu apă. Se apropie și începu să îndepărteze pietrele și pământul ce-l împrejmuiau spre vale. Eliberă un bolovan mai mare și apa țâșni cu putere. Izbi piatra deja ridicată pe jumătate. Se apropie și începu și el să împingă. Un mic scârțâit și piatra se desprinse de stâncă. Apoi apa care cobora de sus pătrunse sub ea ușurând alunecarea. Bucata din stâncă o luă la vale rătăcindu-și și ea destinul intrând în adâncul etern al râului unde doar apele o vor mai mângâia.
— Poate ai și tu suflet, piatră bătrână. Ai trăit sub ocrotirea soarelui până acum iar eu îți schimb destinul oferindu-ți sufletul apei. Poate, cândva, soarta te va răsplăti într-un fel pentru fapta ta bună de acum, iar eu voi primi sigur pedeapsa Domnului pentru că i-am schimbat voia.
Cu aceste gânduri se strecură în golul rămas. Constată că hornul nu era așezat vertical ci forma un zigzag ce cobora spre interior. La un moment dat dădu peste o grotă pe jumătate inundată, de unde un alt tunel înnegrit de fum părea să fie calea spre interior. Acest loc explica de ce niciodată prin horn nu cădea apă. Toate ploile își terminau viața în acest mic lac care avea o deschidere de golire, făcută de mâna omului, spre Olt. Continuă drumul prin horn lăsându-se să alunece dar având grijă să nu cadă în gol. De aici în colo, stânca era uscată, vuietul crunt al râului dispăruse, dar puteai auzi un mic zgomot ritmic produs de apa ce se lovea de pereții interiori ai adăpostului. Așadar peștera era inundată. Nici nu se așteptase la altceva, doar că acum, această senzație îi apropiase din nou în minte acele cadavre aflate la marginea unei gropi. Simți că picioarele nu mai au niciun pic de sprijin. Ajunsese deasupra căminului. Apa începu să-i cuprindă trupul pe măsură ce se lăsa în jos. Știa că ar fi trebuit să întâlnească vatra și că aceasta era la mai mult de un metru de podea, dar nu știa cât de mult crescuse apa. În sfârșit, când aproape nu se mai putea ține cu mâinile, picioarele întâlniră ceva solid. Se asigură că are stabilitate și se aplecă încercând să deslușească ceva în întunericul deplin.
— Iulia! Iulia, ești aici?
Nici măcar ecoul nu-i răspunse, apa estompând orice încercare de reflexie. Gândurile negre erau acolo, în mintea sa, dar încrâncenarea baronului pusese stăpânire pe întreaga sa făptură.
— Iulia! Iulia! Am venit! Sunt eu, baronul Aaron von Pieler!
Un scârțâit metalic întrerupse monotonia metronomului acvatic ce se plimba stânga-dreapta între pereți, apoi un glas slab coborî din tavan.
— Sunt aici, doctore. Atârnată de candelabru.
Scârțâitul deveni tot mai insistent, urmat uneori și de clipocitul produs de căderea unor pietre din tavan.
— Stai nemișcată. Se prăbușește candelabrul dacă te mai agiți.
Iulia nu răspunse. Orice vorbă se topea în fața renașterii speranței de a trăi. De a duce la bun sfârșit o întâmplare care acum devenise viața ei. Doar gândul putea vorbi acum.
— O să-ți nasc un copil, doctore.
Chiar dacă ar fi strigat lumii întregi, Gabriel nu ar fi putu să o audă. Plonjase deja în apă și se îndreptase spre ușă. Își amintea foarte bine. Ușa masivă de lemn se deschidea spre exterior. Trebuia doar să o împingă puțin. După socotelile lui, viitura cea mare trecuse, iar apele Oltului nu puteau fi deasupra nivelului din peșteră. Avea toate șansele să mai elibereze din încărcătura de apă ce inundase încăperea. Ajuns lângă ușă, se mai ridică o dată deasupra pentru a respira, apoi se lăsă la fund. Dacă afară apa este mai mare, nu va putea să o deschidă, deci nu risca nimic. Apăsă clanța veche și împinse. Ușa nu se clinti, dar simți că deasupra sa se formase un mic curent de apă ce se strecura spre exterior. Poate este blocată de ceva. Putea fi o piatră căzută chiar în față. Se ridică din nou să respire și apoi reveni și se rezemă cu spatele în ușă iar picioarele le propti în lespezile de piatră ce formau podeau încăperii. A fost suficient ca ușa să se miște puțin, iar restul fu făcut de către apă. Odată cu ieșirea apei, în peșteră pătrunse lumina zilei. Gabriel mai avu timp să se agațe de tocul ușii pentru a nu fi și el aruncat dincolo de ziduri în apele Oltului. Așteptă până când curentul se domoli. Acum putea sta în picioare și apa îi venea doar până la brâu. Privi în jurul lui. O văzu pe Iulia care avea hainele încâlcite printre brațele candelabrului și dedesubt masa. Nu mai așteptă și se urcă pe masă. Nu avea cum să o descâlcească pe Iulia, dar se apucă și el de candelabru și se lăsă cu toată greutatea. Un trosnet puternic și o piatră se năpusti chiar peste capul lui. Apoi, nimic.
Dulce
Se-nalță odată cu negura dimineții; în ogradă, stropii de rouă pironiți pe buza firului de iarbă sunt singurii receptori ai arătării sale. Bățul lemnos atinge treptele încremenite de trecerea vremii, în timp ce zmeurișul viscerent, măriginit de fragmente colțuroase, se-ntinde de-a lungul întregului zid cu-ai săi străjeri, care slobozesc mireasma dulceag-otrăvitoare a zmeuricii îmbinată cu frânturi amărui de rostopască. În răspăr, agrișul fuzionează tonalități gălbui-roșiatice, iar experiența senzorială este reconfortată de priveliștea benignă a grădinii de zarzavat, umbrită de falnicul corcoduș. Batalioanele erbacee, care te întâmpină de pe prispa casei, au stratul de mazăre în prima linie, urmat de îndeaproape de fasolea cățărătoare din turnurile de control ale aracilor de lemn. În spate, hagima, ceapa și loboda ascund urma cartofilor pământii. Sub prispă, în carcera subpământeană, stă leșul nopârcii nimicite, învelit acum într-un palton de astrahan. Pală este-atingerea ei în zorii dimineții.
Ceas rezistent la apă în engleză
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Waterproof wrist watch
It is a beautiful early January morning, we are at one of the most prestigious technical high schools in Suceava county, where our distinguished English teacher, Cecilia (her last name is unknown to us) is at the bathroom. More specifically, the teachers' bathroom, in the women's section. It's a pretty rough beginning of the day after 4-5 alarms set on the phone, one for 12:30, another for 2:40, two more for her son, and one more for 4:50 in the morning. The first two were to wake her up to take antibiotics, after she had been infected with Staphylococcus aureus and I don't know how many other strains of nosocomial and Gram-positive bacteria that her son gave her from kindergarten, the last alarm was set in order to arrive on time at the station and take the bus to the high school (to those who don't know, Cecilia is a commuter with 15 years of experience in public transportation). Normally, Cecilia could have asked for a sick leave until she would start feeling better, recovering, getting more energetic, but you know her, you know how she is. She only wants Olympians, she wants everything she does to make sense, she enjoys the subject she teaches and even more than that, she wants to reform the teaching of this subject, she even tends to revolutionize and improve the act of teaching until she would bring turn it into the art of teaching. She chose to work overtime bearing in mind her poor health for she knows that this year, the Olympiad is going be held at the high school where She works as a teacher. This morning, however, Cecilia didn't really have time to take care of herself, which is why she had to go to the bathroom for the first time. All her mascara has spread, from the condensation, luckily she wipes off the excess with some wet wipes. Then, using the handkerchief, she starts blowing her nose, and the poor woman blows so hard, that the teachers in the neighbouring cabins are having fun. There is plenty of comments, such as:"Cecilia, you know, the lawnmower that I use to cut the jungle around my house makes the exact same sounds." Dear fellow teachers, show your empathy and stop making fun at Cecilia's problem, microbes circulating nowadays are no laughing matter, as they keep emerging, like mushrooms after the rain, I am left under the impression that the end of the world is coming, but this is the reality, there are ecological imbalances, pollution and bacteria emerged. And global warming helps them thrive...Anyways...Cecilia puts as much passion into blowing her nose as she does with anything else, didn't she help me with some books I needed 10000 years ago ? Certainly yes, but I want to say that inside her house you can't even see the color of the walls, the plaster or if she has any paintings on, since books are piled up to the chandelier. And this is how almost every room in the apartment looks like. I understood quite quickly that she is passionate about what she does and well done to her. It's hard to find passion in anything, anything, I really think nothing makes sense or maybe I have to keep looking until I find it.
Coming back to our story, Cecilia blows her nose, throws away the tissue after filling it with secretions and blood clots, and flushes. Unfortunately, along with the tissue went down the drain and that sleek, modern watch she had received from a friend for her birthday in September. It slipped off her wrist, because in his unnecessary rush (she would have been the first one to arrive anyway) she didn't press hard enough on the grip. To provide you with a bit of context, the watch has a heat-resistant bracelet, which successfully resists water, at least on the box it was written "500 ATM water resistance". The Japanese manufacturers didn't lie about the quality of the product Cecilia was wearing, a Casio G-Shock watch, a little too massive for a woman's hand, black, round dial, showing the hours with blue Arabic numerals . It resists, it is intact even today, the only issue is that through the sewerage, it had a different route and overflowed into the Suceva water, instead of accompanying her everywhere. Cecilia panics, puts an ad in the local newspaper, puts up posters all over the town with pictures of the watch, promising a reward for anyone finding it.
A month after the search began, she is informed that it has been found and asked to come and claim it. She arrives at that office, talks to the lady at the counter who gives her the watch. Cecilia doesn't really know how to react, it's her watch and yet it's like it's no longer hers. During the time it has been in the water where everything is spilled, it has acquired a military green color, she will try to remove it at home, either with tweezers, or with a nail file, or with detergent, or with whatever other cleaning products she can find . Seriously, it doesn't even look like the watch she liked so much at first...
Calul alb
Calul alb își tremura pielea în bătaia vântului. Era miezul unei zile pierdute în deșertul încins sub un cer invizibil. La orizont, un glob uriaș stătea să se prăvălească peste munții de nisip. Firicele de aur dansau prin aerul fierbinte reconfigurând coamele ascuțite. Aici, sub galbenul nisipului atârnând nepăsător peste lume, umbra se năștea și murea cu repeziciunea fulgerelor. Din când în când, pumnul se încleșta încercând, parcă, să lipească boabele de nisip, dar acestea curgeau printre degete ca niște râuri. Undeva, nu departe, aerul sorbea răcoarea unei oaze nemărginite. Ramurile palmierilor tăiau linii crude în atmosfera încărcată cu praful galben care sălta neîncetat dinspre și înspre cer. Coroanele se înclinau maiestuos, formând cercuri concentrice care aruncau umbre tăcute deasupra lacului. Liniștite, apele încercau să țină ritmul secundelor aruncând unde jucăușe pe care tremurau pete de umbre. Un tablou agățat de un cui în care culorile cerului își disputau cu frenezie fundalul. În prim plan, nisipul și oaza își etalau adâncimile dezvelind mereu noi detalii, spre bucuria privirii. Iar calul alb, înroșit de reflexiile razelor ce plecau din linia orizontului, continua să lovească nisipul cu copitele sale de parcă ar fi dorit să alunge din tablou fantasma zădărniciei întruchipată de acel pumn care strângea perpetuu nisipul care se încăpățâna să revină mereu, reîntregind galbenul fierbinte. Capul se legăna în ritmul mersului, aburi fierbinți țâșneau cu putere din nările nefiresc de curate. Ochii păreau a fi două sfere fosforescente așezate sub o frunte înaltă acoperită cu un breton de sub care apărea o pată albă înscrisă într-o formă geometrică perfectă. Deasupra gâtului, coama se legăna peste trupul alb. Picioarele zburau sub burta masivă formând încrețituri deasupra șoldurilor, iar coada biciuia cu putere aerul îmbibat de praful roșiatic. Urmele se nășteau și mureau, dar calea era mereu aceeași, marcată de amintiri, ascunsă sub stratul de galben care clădea capcanele timpului trecut. Mintea regăsea fiecare pas parcurs de la naștere, iar acum nu făcea decât să sincronizeze locurile și timpurile.
Strada urca agale spre Piața Mare. Pașii mici încununau centimetrii cu răbdarea unei răsuflări grăbite. Mâinile, căzute de-a lungul corpului, îngreunau mersul în loc să-l ajute, dar picioarele se încăpățânau să-și satisfacă dorul de umblet. Era sfârșitul săptămânii și mintea era programată să pătrundă acolo, chiar în inima orașului, lăsându-se dusă de jocul copiilor în lumi care se stingeau în vatra vieții. Acolo, scânteile aruncate de râsete stridente și necizelate de cumpătarea vârstei, amestecate cu melodia viguroasă lansată în mijlocul mulțimii de dibăcia nedisimulată a unui cvartet, acolo doar, se revigorau tăciunii reaprinzând culoarea trăirilor. Un tânăr ușor trecut de vârsta adolescenței își legăna corpul, urmărind urcușul și coborâșul notelor din partitura aflată în fața sa. Corzile viorii tremurau ascultătoare. Sincron, o mână dezgolită, arcuită pe arcuș, își revărsa dragostea primenită de sunetul muzicii asupra întregii lumi. Alături, o violă, mângâiată de o tânără luminată de un zâmbet ce părea uitat pe un chip angelic, frângea aerul cald al cetății în răsuflări pătimașe. Peste trilul de sunete înmănuncheate într-o frăție a iubirii, un braț hotărât zidea prin corzile violoncelului un postament al muzicii. Un fulger se abătu asupra cvartetului, trimițând chipurile într-o memorie setoasă de culori. Câteva bancnote suspendate nu vor mai ajunge în cutia viorii. În ochii flămânzi de viață, cei patru instrumentiști vor sălășlui fără vârstă.
Un balansoar încremenit aștepta zadarnic în mijlocul camerei. Prin geamul pătat de umbrele aruncate de un nuc bătrân, lumina încerca să citească dintr-o carte uitată deschisă la ultima pagină. O ultimă pagină ce nu va mai fi citită. Nisipul clepsidrei, alimentată de râurile ce plecau printre degetele care continuau să producă zvâcniri în ritmul unei inimi neobosite, luneca fără încetare spre margini inexistente. Peretele alb aștepta și el, privind din spatele tabloului. Tremura sub tropotul calului alb care continua să alerge arătând timpului drumul spre eternitate.
Surprizele din apartamentul nou în spaniolă
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Las sorpresas en el nuevo apartamento
Después de mudarse al nuevo departamento, más precisamente llevándose todas sus pertenencias, Cecilia comenzó a descubrir cosas cada vez más antinaturales. Por ejemplo, estaba moviendo muebles y en un momento escuchó un crujido en la pared. Intrigada, Cecilia golpeó un poco la pared con su uña, el yeso se desprendió en un segundo, dejando al descubierto un hermoso agujero en la pared. Por eso, nuestros trabajadores y dedicados constructores cubren los agujeros con cinta transparente sobre la cual aplican cal. Sería cuanto menos extraño, también deberíamos decir que es un trabajo realizado únicamente por los ojos del mundo. En caso de terremotos o algo así, ¿qué hacemos con esos muros? Caen sobre los inquilinos antes de que puedan escapar del apartamento.
Luego, quiso llevar los paños al baño, en el baño qué más pudo encontrar, un sándwich doble de Cheeseburger, olvidado allí durante un mes, pero en casi perfecto estado. Ya no es comestible, pero tiene una pinta increíble. También hay envases de cordon bleu, tarta de manzana de Hornbach, jamón austriaco (el jamón más sabroso para los constructores), salchichas Martinel, parece que la gente prefiere la calidad alemana en los alimentos que come, es solo una observación.
Pero estos ingenieros de obra tienen un poco de sueño, porque olvidaron sus portaminas, cuadernos, no sé cuántos bolígrafos en la casa. A Cecilia le viene bien, le servirá mucho poner notas de cuarto y segundo, porque es lo único que le permite el corazón. Quien consiga sacar un siete en sus exámenes realmente sabe algo de inglés. Pero no cree que sea difícil, cree que el esfuerzo debe venir de ambas direcciones, no sólo que una dé y la otra reciba. Además, cree que facilita muy bien el aprendizaje, pero está un poco insegura de esta habilidad suya, quiere convencerse leyendo los exámenes de los niños. Parece frío, pero en su interior se esconde un corazón cálido, sensible e incluso infantil. Por demasiadas ganas de ser niña, no se enfada, incluso se ríe cuando ve la mesa del salón, la misma vieja mesa del apartamento de sus abuelos. Qué garabateada, dibujada con crayones, lápices de colores y acuarelas permaneció desde que su hijo tenía entre 2 y 3 años. Cuando desempaqueta, ve sus libros para colorear de años anteriores, ve con qué torpe pero adorablemente coloreó cada personaje, cada casa, cada detalle de las imágenes, y lo bien que llegó a colorear a lo largo del camino. Tampoco deja de lado las tarjetas con mensajes, que recibió cuando era mayor, hace unos 5 años. Había frases que debería haber completado, como por ejemplo: "Si tuviera una flor, se la daría...", Si tuviera que agradecer a mi madre, lo haría porque..." textos breves de gratitud, un regalo de Navidad de una tía.
Bellos recuerdos, pero las sorpresas en el departamento no paran, continúan. El suelo de parquet cruje cada vez que Cecilia lo pisa. Con notas musicales similares, las puertas también crujen al abrirlas. Los cajones se caen de la mesa de noche, la única mesa de noche en su dormitorio. ¿Qué podemos decir de la habitación del niño? Todas las cajas en las que guardan sus juguetes están apretadas unas sobre otras y además hace un frío indescriptible. En todas las habitaciones la temperatura es media, sólo en la habitación del hijo hace un frío insoportable. La ventana era de doble acristalamiento, pero no estaba bien fijada, además falta una capa de aislamiento térmico.
Cecilia alertó, ¿qué hará con su hijo que de todos modos sigue teniendo sinusitis y tiene que lidiar con su nariz con bastante frecuencia, porque se parece a ella? Ordenó que usara una bata de baño con capucha todo el tiempo, incluso para dormir.
La lámpara de techo también da una luz de discoteca, porque siempre parpadea, es un poco molesta para escribir, leer o cortarse las uñas de los pies, pero como luz de habitación, por ahora, está bien. En el futuro, comprará una lámpara de araña con una luz más fría porque tiene un uniforme color cereza y no le gusta cómo se ve la cereza con luz amarilla. A él le gusta el morado, por otro lado, y si la luz es azul, el uniforme se verá morado, lo cual le parecería fascinante, que sería un uniforme mucho más interesante, visualmente agradable que el que había estado acostumbrado durante tanto tiempo. largos años.
Resumiendo todo lo que los constrictores lograron hacer hasta el momento en que Cecilia fue trasladada al departamento, hubo muchas sorpresas, barro en el piso de cada habitación, restos de comida, objetos olvidados, pero es un departamento habitable, hace bastante calor, en algunas habitaciones funciona la tv, el refrigerador, el internet, y esperemos que sigan funcionando, esto no ha terminado, como en noviembre sopla el viento, todo se estropea, y los inquilinos que lo tienen averiado tienen la culpa porque los cables son viejos, que son termosensibles, que son un montón de detalles técnicos que nos dan vergüenza, no tienen sentido, nos complican la vida, y sería importante tener acceso a todo siempre y cuando paguen el total precio, no la mitad o un cuarto. ¿Por qué el niño debería sacar malas notas porque no terminó su ensayo de bachillerato hasta las dos de la mañana, por qué debería tener comida estropeada en el refrigerador, porque la electricidad no es constante, la comida en el refrigerador se toma y apesta, el ¿El niño lo come y luego lo necesita de exenciones de la escuela o de meditaciones que no puede presentarse en el estado en que se encuentra? ¿Por qué debería tener que recuperar esas horas? ¿Se lo perdieron a propósito? ¿No hizo intencionalmente lo que otros esperaban que hiciera o no tenía manera? Sí, mejor díganos quién busca juzgar a otros que no lo han hecho. Hoy en día no tener es igual a no poder.
Son pocos los que realmente pueden comprender, sentarse y analizar situaciones. Los que no tienen deben tener las mismas oportunidades para todo que los que tienen. Esto no debería convertirse en un obstáculo. Si quiere dar ingreso a biología y su internet falla, ¿cómo podrá consultar tratados especializados? Los padres deben cuidar de la necesidad de conocimiento y realización del niño. Cuídense los padres, ese no es el problema. El problema comienza con quién sabía tan bien cómo configurar todo en primer lugar. Cecilia, si te preocupa el futuro de tu hijo, quítale algunas excusas (que se disculpa, se acusa), explicaciones "demasiado simples tal vez" no digeridas por nadie, que acabará dando años y años después. Hazle un favor y trasládalo a una ciudad con más posibilidades, no dejes que se quede atrapado en situaciones de las que acabará arrepintiéndose en algún momento.
Butterfly in my stomach
Cu tine, simt o umbră de pace în vreme de război.
Doar tu îi poți trezi... cu vocea ta ademenitoare- fluturii. Si e suficient de o privire doar... de o atingere pe pielea-mi rece. Deseori îmi aduc aminte de tine... cum îmi luai mâna în mâna ta... întorcându-mi palma către ochii tăi în care obisnuiam să mă înec... și îmi priveai cu atâta entuziasm linia vieții. Apoi îți luai mâna ta, întorcându-ți palma către palma mea.... Se atrăgeau ca doi magneți... Ai lipit-o de a mea și îmi ziceai: Uite cum s-au intersectat liniile vieții noastre. Si îmi strângeai palma-mi rece în palma ta caldă transmițând semnale inimii mele... Si îmi strângeai palma în palma ta atât de strâns... îmi simțeai pulsul... fiecare bătaie de inimă. Îmi simțeai iubirea, pe care ți-o purtam.... cum mai trăiește în venele mele... Si erai extrem de fericit.
Si erai atât de fericit... iar eu tot stăteam și te priveam... Te admiram. Si din când în când... cu dosul palmei îmi ștergeam ochii uzi de fericire. Si nu mă mai săturam să îți admir chipul tău plin de venin care îmi făcea ca sângele să clocotească.
Îți dezlipeai palma de palma mea și îmi priveai linia vieții, iar cu degetul mare, ce deseori îmi mângâia buzele-mi însetate de tine, treceai peste ea. Si îmi ziceai : Privește linia vieții tale. Sunt aici ( și mi te arătai la un capăt al liniei) și destinul meu ( arătându-mă pe mine la celălalt capăt al liniei).
Îți ridicai privirea. Direct în ochi mă priveai, ștergându-mi una câte una lacrimile... de fericire evident. Privindu-mi chipul, îmi vei mângâia obrajii de o piele catifelată. Si cu vocea ta, asemeni cântecului de vioară îmi vei spune: De ce plângi? Tu ești destinul meu. Si sensul meu e să te iubesc. După cum și o fac. Asta mă face fericit. Cu adevărat fericit. Apoi mă vei strânge la pieptul tău. Vocea ta va pătrunde în timpane... le va da o culoare.
Vei adora pur și simplu momentele petrecute în doi.... ca și mine de altfel. Îmi vei ține mâna în mâna ta... atât de strâns... Îmi vei duce mâna către pieptul tău... cu palma îți voi atinge musculii... îți voi simți inima bătând. Îmi vei privi ochii de un căprui intens, și cu zâmbetul pe buze îmi vei șopti la urechea stângă: Simți cum bate? Eu voi închide ochii și având același zâmbet pe buze, îți voi răspunde: E inima. Si vei recunoaște cu ușurință... că sunt drogul tău. Involuntar.
Si, viața noastră se va măsura în momentele petrecute în doi, în bătăile inimilor noastre.... vor bate unison. Si, viața noastră se va măsura în intensitatea momentelor.
Îmi vei alinta buzele cărnoase... cu atingerea buzelor tale... roze. Vor avea un gust....dulciu....mmmm.....ce-mi va da noi și noi forțe.
Mâinile noastre iarăși se vor întâlni. Cu ochii închiși, îți voi strânge palma în palma mea. Degetele mâinii stângi se vor amesteca cu ale tale. Degetele mâinii drepte vor trece prin șuvitele tale. Sângele va fugi prin vene... Fluturii se vor trezi... Îmi vor ataca iar și iar.... inima-mi bolnavă de iubire... inima vrăjită de ochii tăi... vrăjită de tine.
( către A. Gaidulean)
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 19. Salvând-o pe Iulia
În curte aproape că nu se mai vedea niciun petic de pământ. Iulia și doctorul Gabriel se repeziră spre turn. Bolnavele fuseseră deja mutate în locuri sigure împreună cu o parte din medicamente și cu ceva hrană. Oamenii din sat umpleau saci cu nisip cu care improvizau un dig în calea apelor. Din spărtura gardului prin care se putea intra în tunel, curgea un jet puternic de apă. Gabriel și Iulia se strecurară cu greu în crăpătură și ajunseră, împotrivindu-se curentului puternic, în tunelul mai larg în care apa curgea mai liniștită. Pe măsură ce înaintau, tunelul cobora, iar apa le trecuse bine de mijloc în timp ce curentul devenea din ce în ce mai puternic. Gabriel o ținea strâns de mână pe Iulia care încercase de câteva ori să se desprindă pentru a mări pasul.
— Iulia, nu mai putem înainta. Sigur sora ta a plecat la timp și poate te caută printre bolnave.
— Trebuie să mă conving că nu mai este acolo. Nu ne putem întoarce acum.
Un front puternic de apă năvăli peste ei aruncându-i câțiva metri înapoi. Mâinile se desprinseră și Gabriel simțea că este pur și simplu purtat de curent fără a se putea împotrivi. Își desfăcu repede picioarele și mâinile lăsându-se în voia apei. Tunelul nu era foarte larg și dacă Iulia era în fața lui, așa cum bănuia, sigur se vor ciocni.
— Iulia, Iulia! Răspunde dacă mă auzi!
Își dădu seama cât de inutilă este încercarea sa. Nici el nu-și putea auzi strigătul. Mâna dreaptă atinse ceva. Era rochia Iuliei. Apucă cu putere și începu să tragă. Plutirea fu încetinită și reuși să se răsucească pentru a prinde și cu cealaltă mână. Ajunse la trup și își dădu seama că Iulia era leșinată. O cuprinse și o ridică deasupra apei, dar în spatele lui. Știa că în curând se vor lovi de gardul de beton. Împinse un picior în față pentru a amortiza impactul. Într-adevăr piciorul atinse zidul și se propti în el. Deschizătura din zid era acum complet ocupată de șuvoiul de apă. Se apropie de Iulia și îi suflă aer printre buze, apoi o cuprinse în brațe și se scufundă pipăind cu o mână marginea deschizăturii. Trebuia să ajungă cât mai jos, la baza zidului pentru a ieși, dar apa încerca să-l ridice la suprafață. Eliberă aerul din plămâni și mai făcu un efort pentru a ajunge chiar în șuvoiul care se înșuruba în acea gaură. Curentul îi prinse și îi azvârli dincolo de zid. Scăpaseră, dar Iulia continua să zacă inertă în brațele sale. Pulsul era slab și de sub o șuviță de păr sângele cald îi inunda fața.
Rupse o bucată de pânză din rochia ei și o legă în jurul capului acoperind rana.
— Doctore, doctore, trăiește?
Ridică privirea. În fața lui stătea tanti Crina.
— Slavă Domnului, trăiește. Ajută-mă!
Cei doi se îndreptară spre camera asistentelor, de unde un medic o luă în primire pe Iulia.
— Pe unde ai dus-o, doctore? Chiar ești iresponsabil. Ai scos-o din spital fără să spui nimic. Vei plăti pentru asta.
Gabriel nu-i răspunse și o luă pe tanti Crina deoparte.
— De Iulia, asistenta, știi ceva? Ai văzut-o?
Tanti Crina se făcu pământie și arătă cu degetul spre turn.
— E acolo. Am strigat-o să iasă. Am tot așteptat, dar nu a venit. Apoi a țâșnit apa peste tot și am fugit.
Doctorul Gabriel se uită în jurul lui și puse mâna pe vătraiul care era chiar lângă sobă, după care ieși în fugă pe ușă fără să mai ia seama la protestele colegului care îi cerea să-l asiste la examinarea Iuliei.
Escaladă zidul și se trezi dintr-o dată într-un spațiu complet necunoscut. Sigur se găsea deasupra tunelului. În fața lui pornea peretele abrupt al unui vârf de deal lipsit de vegetație. Piatra sclipea în bătaia soarelui ori de câte ori șiroaiele de apă ce veneau dinspre vârf nu o acopereau. Fire de apă se revărsau fără încetare de parcă o căldare uriașă, aflată chiar în vârf, se crăpase. De fapt chiar acest lucru se și întâmplase. Cutremurul din zilele trecute îşi începuse opera mărunțind piatra, iar ploile din ultimele nopți spălaseră pereții căldării născând crăpături largi în stâncă. Își propusese demult să exploreze acest deal despre care știa că are un mic lac în vârf, dar amânase mereu această incursiune în așteptarea unui timp mai prietenos. Acum stătea nedumerit încercând să se orienteze. Rememora traseul din tunel, trecerea pe sub râu, fiecare schimbare de direcție, încercând să găsească drumul spre acea ușă. Ușa care dădea în Olt și din care, dacă ieșeai, vedeai pretutindeni apă. Dacă tunelul ducea dincolo de Olt? Privi spre celălalt mal. Oltul se dublase în lărgime, apa cățărându-se până la baza muntelui. Începu să gândească cu voce tare, parcă pentru a fi mai convingător .
— Nu se poate să fie dincolo. Tunelul nu este atât de lung. Și pare să meargă de-a lungul malului. Cum de trece atunci pe sub râu? Ar trebui să fie un golf și tunelul să îl taie pe sub albie. Dar în față este acest deal de netrecut.
O luă pe lângă zid, înspre Olt. Nu avea altă cale. Va risca. Curgerea râului îi era favorabilă. Era suficient să se lase dus de curent și va trece dincolo de deal, probabil în acel golf pe care îl bănuia și spre care sigur dădea ușa. Dar dacă curentul îl va trage spre mijlocul râului? Dacă trece de golf, totul este pierdut. Se lăsă în râu, ținându-se de crengile ce apăreau răzlețe din apă. Începu să simtă puterea curentului și de câteva ori crengile se rupseră și corpul lui se depărtase de țărm. Cu greu se trăgea din creangă în creangă, apropiindu-se din nou de mal. Apoi curentul deveni mai slab și reuși în sfârșit să iasă la țărm. Era un mic golf, dar nici urmă de ușă. Golful se termina într-un alt masiv pietros care înainta mult în albia râului.
— Deci acolo trebuie să fie ușa, își spuse el încercând să pătrundă cu privirea prin pâcla de aburi ce dansa deasupra apei. Copacii! Copacii sunt inundați!
Atunci își dădu seama că și ușa era sub ape și nu ar fi putut să o scoată pe Iulia din peșteră pe acolo.
— Dar oare mai e Iulia acolo? Mai trăiește? Dacă va găsi un cadavru? Au trecut atâtea ore!
Picioarele i se înmuiaseră și simțea că trupul începuse să nu-l mai asculte. Apoi își aduse aminte de cuvintele din caietul Iuliei.
— Iartă-mă! Te voi ocroti cu viața mea.
Pentru câteva clipe se simți ca un om rătăcit, incapabil să aleagă între două destine. Destinul pacientei și destinul asistentei. Dar dacă el era cel vânat de cele două destine? Dacă fiecare dintre cele două femei îl foloseau pentru a-și construi fiecare propriul destin? Poate el, omul, nici nu conta. Conta doar trupul lui, sămânța pe care o sădise în sângele surorilor așa cum odinioară acel om s-a replicat în trupul celor două gemene. Ajuns chiar lângă stâncă alungă aceste gânduri pe care le consideră dintr-o dată scandaloase.
— Cum pot gândi așa? Poate ele nici nu mai trăiesc, iar eu le judec. Nu e bine să judeci morții. Judecata se poate întoarce împotriva ta.
Un nou avânt îi cuprinse trupul. Se simți ca atunci, în copilărie, când coborâse în fântână să salveze acel animal. El nu mai conta, conta doar animalul. Faptele pot fi uneori și doar consecințe ale voinței trupului, nu numai ale judecății. Își goli mintea de orice gând și începu să urce. Nu știa de ce urcă, dar trupul așa hotărâse, iar el nu putea face altceva decât să se supună. Soarele începuse să strălucească mai puternic aruncând raze liniștitoare peste vuietul mânios al râului. Apele cerului, coborâte cu prea multă patimă peste o lume mereu nepăsătoare, își desăvârșiseră opera. Încet, încet totul va reintra în normalul cotidian de dinainte, doar durerea din suflete va spori pentru fiecare familie lovită de nenoroc. Își încărca mintea cu scenarii care să-i provoace la maxim trăirile. Trupul urca cu greu, din colț în colț de piatră, dar ochii minții erau în cimitirul satului. Retrăia povestea baronului. Două trupuri de femei, inerte, dezbrăcate, la marginea unei gropi și mulți oameni arătând cu degetul spre cer.
— Mânia Domnului! Ne-a pedepsit Dumnezeu satul!
Cu o cruce imensă în mână, preotul se răstea și el cât putea de tare, când la oamenii ce se țineau la distanță de cele două trupuri, când la norii ce luaseră forme ciudate, implorând milă pentru păcatul lui.
— Doamne, iartă-mi păcatul!
— Iartă-ne pe toți, Doamne! Iartă satul nostru, vitele noastre și nu-ți mai vărsa furia pe aceste locuri, adăugară în cor sătenii.
Cu o pânză neagră căreia nu-i mai găsea sfârșitul, el, doctorul Gabriel, sau poate baronul Aaron von Pieler, cine mai știe, încerca să învelească trupurile, în timp ce sătenii aruncau spre el cu bucăți de pământ muiate de atâta apă.
— Ia-l și pe el, prea netrebnic să ți se închine ție, Doamne. Neam străin de drumul tău. Și-a pângărit trupul și sufletul păcătuind cu femeia diavolului, devenind slujitorul lui.
— A zămislit cu plăcere și lăcomie la tainele necuratului un pui de drac pe care eu, neisprăvitul tău slujitor, nu am știut să-l recunosc și i-am dat taina botezului. Pedepsește-mă Doamne, dar nu-mi lua sufletul! Lasă-mi haina preoțească să pot să-ți duc numele în sufletele acestor nevolnici, mai nevolnici decât mine, aducându-le iertarea.
Totul devenise extrem de întunecat, timpul dispăruse din existența sa, iar în jurul lui oamenii apăreau și dispăreau fără încetare. Ar fi vrut să nu fie zi, primea lumina prin ochi pentru a o transforma într-un întuneric desăvârșit care îi cuprindea mintea. Gândurile rătăceau prin bezna judecății sale fără să găsească măcar o cărare, cât de ștearsă, către adevăr. Avea nevoie de un adevăr simplu, pe care să-și sprijine voința, pentru a-și recuceri trupul cu o conștiință pe care simțea că o pierde cu fiecare pas ce-l ducea spre vârful stâncii. În golul rămas se strecura cu viclenie un alt om, omul pe care l-a căutat fără să fi știut cine este. Sufletul baronului Aaron von Pieler puse stăpânire pe trupul lui și îi înnoi puterile. Era chiar așa cum scria în caiet, atunci când soția și fiica lui, fuseseră lăsate să se înece doar pentru că erau fiicele diavolului. Doar că acum, nu va mai permite acest lucru. Ajuns în sfârșit în vârful stâncii, începu să cerceteze forma acesteia privind spre Olt în timp ce așeza în minte peisajul așa cum îl văzuse din ușa peșterii ce dădea spre râu. Suprapuse imaginile, apoi intră cu ochii minții în peșteră și căută acea deschidere de deasupra căminului pe unde fumul era evacuat spre exterior de curenții de aer. Se duse pe partea de stâncă unde părea să fie ieșirea și începu să caute cu înfrigurare, înlăturând cu vătraiul crengile uscate, o deschidere care putea servi de horn. Se ținea cu mâinile de fiecare crestătură de stâncă în coborâșul lui spre Olt. La un moment dat simți că mâna sa nu mai atinge acea suprafață udă, dar curată, ci o mâzgă cleioasă. Privi mâna. Era murdară de un noroi cenușiu. Cenușă muiată de apă. Aici trebuia să fie. Eliberă locul de vegetația încă uscată și nu foarte bogată. O crestătură se deschidea printre două pietre așezate oblic, iar pe marginea ei, negrul imprimat de-a lungul a sute de ani de arderile din cămin impregnase un strat gros de noroi ce părea scurs dintr-un vulcan. Începu să-l îndepărteze, dar repede realiză că nu va reuși să-și strecoare trupul prin acel loc extrem de strâmt. Începu să pipăie marginile pietrei așezate spre deal pentru ai ghici conturul. Ploile reușiseră să dezvelească mare parte din ea, dar tot mai era o bună parte îngropată în pietriș și pământ. Începu să înlăture de sub piatră grohotișul adus de ape. Din fericire umezeala excesivă îi ușura munca. Mai sus era un mic bazin natural plin cu apă. Se apropie și începu să îndepărteze pietrele și pământul ce-l împrejmuiau spre vale. Eliberă un bolovan mai mare și apa țâșni cu putere. Izbi piatra deja ridicată pe jumătate. Se apropie și începu și el să împingă. Un mic scârțâit și piatra se desprinse de stâncă. Apoi apa care cobora de sus pătrunse sub ea ușurând alunecarea. Bucata din stâncă o luă la vale rătăcindu-și și ea destinul intrând în adâncul etern al râului unde doar apele o vor mai mângâia.
— Poate ai și tu suflet, piatră bătrână. Ai trăit sub ocrotirea soarelui până acum iar eu îți schimb destinul oferindu-ți sufletul apei. Poate, cândva, soarta te va răsplăti într-un fel pentru fapta ta bună de acum, iar eu voi primi sigur pedeapsa Domnului pentru că i-am schimbat voia.
Cu aceste gânduri se strecură în golul rămas. Constată că hornul nu era așezat vertical ci forma un zigzag ce cobora spre interior. La un moment dat dădu peste o grotă pe jumătate inundată, de unde un alt tunel înnegrit de fum părea să fie calea spre interior. Acest loc explica de ce niciodată prin horn nu cădea apă. Toate ploile își terminau viața în acest mic lac care avea o deschidere de golire, făcută de mâna omului, spre Olt. Continuă drumul prin horn lăsându-se să alunece dar având grijă să nu cadă în gol. De aici în colo, stânca era uscată, vuietul crunt al râului dispăruse, dar puteai auzi un mic zgomot ritmic produs de apa ce se lovea de pereții interiori ai adăpostului. Așadar peștera era inundată. Nici nu se așteptase la altceva, doar că acum, această senzație îi apropiase din nou în minte acele cadavre aflate la marginea unei gropi. Simți că picioarele nu mai au niciun pic de sprijin. Ajunsese deasupra căminului. Apa începu să-i cuprindă trupul pe măsură ce se lăsa în jos. Știa că ar fi trebuit să întâlnească vatra și că aceasta era la mai mult de un metru de podea, dar nu știa cât de mult crescuse apa. În sfârșit, când aproape nu se mai putea ține cu mâinile, picioarele întâlniră ceva solid. Se asigură că are stabilitate și se aplecă încercând să deslușească ceva în întunericul deplin.
— Iulia! Iulia, ești aici?
Nici măcar ecoul nu-i răspunse, apa estompând orice încercare de reflexie. Gândurile negre erau acolo, în mintea sa, dar încrâncenarea baronului pusese stăpânire pe întreaga sa făptură.
— Iulia! Iulia! Am venit! Sunt eu, baronul Aaron von Pieler!
Un scârțâit metalic întrerupse monotonia metronomului acvatic ce se plimba stânga-dreapta între pereți, apoi un glas slab coborî din tavan.
— Sunt aici, doctore. Atârnată de candelabru.
Scârțâitul deveni tot mai insistent, urmat uneori și de clipocitul produs de căderea unor pietre din tavan.
— Stai nemișcată. Se prăbușește candelabrul dacă te mai agiți.
Iulia nu răspunse. Orice vorbă se topea în fața renașterii speranței de a trăi. De a duce la bun sfârșit o întâmplare care acum devenise viața ei. Doar gândul putea vorbi acum.
— O să-ți nasc un copil, doctore.
Chiar dacă ar fi strigat lumii întregi, Gabriel nu ar fi putu să o audă. Plonjase deja în apă și se îndreptase spre ușă. Își amintea foarte bine. Ușa masivă de lemn se deschidea spre exterior. Trebuia doar să o împingă puțin. După socotelile lui, viitura cea mare trecuse, iar apele Oltului nu puteau fi deasupra nivelului din peșteră. Avea toate șansele să mai elibereze din încărcătura de apă ce inundase încăperea. Ajuns lângă ușă, se mai ridică o dată deasupra pentru a respira, apoi se lăsă la fund. Dacă afară apa este mai mare, nu va putea să o deschidă, deci nu risca nimic. Apăsă clanța veche și împinse. Ușa nu se clinti, dar simți că deasupra sa se formase un mic curent de apă ce se strecura spre exterior. Poate este blocată de ceva. Putea fi o piatră căzută chiar în față. Se ridică din nou să respire și apoi reveni și se rezemă cu spatele în ușă iar picioarele le propti în lespezile de piatră ce formau podeau încăperii. A fost suficient ca ușa să se miște puțin, iar restul fu făcut de către apă. Odată cu ieșirea apei, în peșteră pătrunse lumina zilei. Gabriel mai avu timp să se agațe de tocul ușii pentru a nu fi și el aruncat dincolo de ziduri în apele Oltului. Așteptă până când curentul se domoli. Acum putea sta în picioare și apa îi venea doar până la brâu. Privi în jurul lui. O văzu pe Iulia care avea hainele încâlcite printre brațele candelabrului și dedesubt masa. Nu mai așteptă și se urcă pe masă. Nu avea cum să o descâlcească pe Iulia, dar se apucă și el de candelabru și se lăsă cu toată greutatea. Un trosnet puternic și o piatră se năpusti chiar peste capul lui. Apoi, nimic.
Dulce
Se-nalță odată cu negura dimineții; în ogradă, stropii de rouă pironiți pe buza firului de iarbă sunt singurii receptori ai arătării sale. Bățul lemnos atinge treptele încremenite de trecerea vremii, în timp ce zmeurișul viscerent, măriginit de fragmente colțuroase, se-ntinde de-a lungul întregului zid cu-ai săi străjeri, care slobozesc mireasma dulceag-otrăvitoare a zmeuricii îmbinată cu frânturi amărui de rostopască. În răspăr, agrișul fuzionează tonalități gălbui-roșiatice, iar experiența senzorială este reconfortată de priveliștea benignă a grădinii de zarzavat, umbrită de falnicul corcoduș. Batalioanele erbacee, care te întâmpină de pe prispa casei, au stratul de mazăre în prima linie, urmat de îndeaproape de fasolea cățărătoare din turnurile de control ale aracilor de lemn. În spate, hagima, ceapa și loboda ascund urma cartofilor pământii. Sub prispă, în carcera subpământeană, stă leșul nopârcii nimicite, învelit acum într-un palton de astrahan. Pală este-atingerea ei în zorii dimineții.
Alte poezii ale autorului
Surprizele din apartamentul nou în germană
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Die Überraschungen in der neuen Wohnung
Nach dem Umzug in die neue Wohnung, genauer gesagt mit der Mitnahme aller Habseligkeiten, entdeckte Cecilia immer mehr unnatürliche Dinge. Er bewegte zum Beispiel Möbelstücke und hörte irgendwann ein Knarren in der Wand. Neugierig klopfte Cecilia ein wenig mit ihrem Nagel an die Wand, der Putz löste sich in einer Sekunde und brachte ein wunderschönes Loch in der Wand zum Vorschein. Deshalb decken unsere fleißigen und engagierten Bauarbeiter die Löcher mit durchsichtigem Klebeband ab und tragen Tünche auf. Es wäre gelinde gesagt seltsam, aber wir sollten auch sagen, dass es sich um eine Arbeit handelt, die nur mit den Augen der Welt erledigt wird. Was machen wir mit solchen Mauern im Falle eines Erdbebens oder so? Sie überfallen die Mieter, bevor diese aus der Wohnung fliehen können.
Dann wollte er die Tücher mit ins Badezimmer nehmen, im Badezimmer, was konnte er sonst noch finden, ein doppeltes Cheeseburger-Sandwich, dort einen Monat lang vergessen, aber in fast perfektem Zustand. Es ist zwar nicht mehr essbar, aber es sieht unglaublich gut aus. Es gibt auch Verpackungen aus Cordon Bleu, Apfelkuchen von Hornbach, Österreichischen Schinken (der leckerste Schinken für Bauherren), Martinelwürste, es scheint, dass die Leute beim Essen deutsche Qualität bevorzugen, das ist nur eine Beobachtung.
Aber diese Bauingenieure sind etwas müde, weil sie ihre Druckbleistifte, Notizbücher und ich weiß nicht, wie viele Stifte es im Haus gibt. Es passt zu Cecilia, es wird ihr sehr gut tun, die Noten vier und zwei zu vergeben, denn das ist alles, was ihr Herz zulässt. Wer es schafft, bei ihren Prüfungen eine Sieben zu bekommen, kann wirklich ein bisschen Englisch. Aber er glaubt nicht, dass es schwierig sein würde, er glaubt, dass die Anstrengung von beiden Seiten kommen muss, nicht nur von der einen gebend und der andere nehmend. Darüber hinaus ist sie der Meinung, dass es das Lernen sehr erleichtert, doch sie ist sich dieser Fähigkeit etwas unsicher, sie möchte sich durch die Lektüre der Kindertests davon überzeugen. Es sieht kalt aus, aber im Inneren verbirgt sich ein warmes, sensibles, sogar kindisches Herz. Aus zu großer Lust, Kind zu sein, regt sie sich nicht auf, sie lacht sogar, als sie den Tisch im Wohnzimmer sieht, den gleichen alten Tisch aus der Wohnung ihrer Großeltern. Wie gekritzelt, mit Buntstiften, Buntstiften und Wasserfarben gezeichnet, sie ist aus der Zeit geblieben, als ihr Sohn etwa 2-3 Jahre alt war. Wenn er seine Malbücher aus den Vorjahren auspackt, sieht er, wie unbeholfen und doch bezaubernd er jede Figur, jedes Haus, jedes Detail auf den Bildern ausgemalt hat und wie gut er dabei zum Ausmalen kam. Er lässt auch die Karten mit Nachrichten nicht weg, die er erhielt, als er älter wurde, vor etwa 5 Jahren. Es gab Sätze, die er hätte vervollständigen sollen, wie zum Beispiel: „Wenn ich eine Blume hätte, würde ich sie ihr geben…“, Wenn ich meiner Mutter danken würde, würde ich es tun, weil…“ kurze Texte von Dankbarkeit, ein Weihnachtsgeschenk von einer Tante.
Schöne Erinnerungen, aber die Überraschungen in der Wohnung hören nicht auf, sie gehen weiter. Der Parkettboden knarrt jedes Mal, wenn Cecilia darauf tritt. Bei ähnlichen Musiknoten knarren auch die Türen, wenn man sie öffnet. Die Schubladen fallen aus dem Nachttisch, dem einzigen Nachttisch in ihrem Schlafzimmer. Was können wir über das Kinderzimmer sagen? Alle Kisten, in denen sie ihre Spielsachen aufbewahren, sind übereinandergeknallt, außerdem ist es unbeschreiblich kalt. In allen Räumen ist die Temperatur durchschnittlich, nur im Zimmer des Sohnes ist es unerträglich kalt. Das Fenster war doppelt verglast, aber nicht gut befestigt, außerdem fehlt eine Wärmedämmschicht.
Cecilia warnte, was soll sie mit ihrem Jungen machen, der sowieso immer wieder Nebenhöhlenentzündungen bekommt und oft mit seiner Nase zu kämpfen hat, weil er wie sie aussieht? Er befahl, einen Bademantel mit Kapuze ständig zu tragen, auch beim Schlafen.
Die Deckenleuchte gibt auch ein Discolicht ab, da sie immer flackert, beim Schreiben, Lesen oder Zehennägelschneiden etwas störend ist, aber als Raumlicht ist sie so wie sie ist, vorerst gut. In Zukunft wird sie einen Kronleuchter mit kühlerem Licht kaufen, weil sie eine kirschfarbene Uniform hat und ihr nicht gefällt, wie Kirsche in gelbem Licht aussieht. Andererseits mag er Lila, und wenn das Licht blau ist, wird die Uniform lila aussehen, was ihn faszinieren würde, weil es eine viel interessantere und optisch ansprechendere Uniform wäre als die, die er bisher gewohnt war lange Jahre.
Zusammenfassend lässt sich sagen, dass es viele Überraschungen gab, und zwar Schlamm auf dem Boden in jedem Zimmer, Essensreste, vergessene Gegenstände, aber es ist eine bewohnbare Wohnung, es ist warm genug, In einigen Zimmern funktionieren der Fernseher, der Kühlschrank, das Internet, und wir hoffen, dass sie auch weiterhin funktionieren, es ist noch nicht vorbei, denn im November weht der Wind, alles geht kaputt, und die Mieter, die es kaputt gemacht haben, sind schuld, weil Die Leitungen sind alt, dass sie wärmeempfindlich sind, dass es sich um eine Ansammlung technischer Details handelt, die uns erschrecken, keinen Sinn ergeben, unser Leben verkomplizieren, und dass es wichtig wäre, Zugang zu allem zu haben, solange sie den vollen Preis zahlen Preis, nicht die Hälfte oder ein Viertel. Warum sollte das Kind schlechte Noten bekommen, weil es seinen Abituraufsatz erst um zwei Uhr morgens beendet hat, warum sollte es Essen im Kühlschrank verdorben haben, weil der Strom nicht konstant ist, das Essen im Kühlschrank genommen ist und stinkt, das Das Kind isst es und braucht es dann von der Schul- oder Meditationsbefreiung, sodass es sich nicht in dem Zustand präsentieren kann, in dem es sich befindet? Warum sollte er diese Stunden nachholen müssen? Haben sie es absichtlich übersehen? Hat er absichtlich nicht getan, was andere von ihm erwarteten, oder hatte er keine Möglichkeit dazu? Ja, sagen Sie uns besser, wer versucht, andere zu verurteilen, die dies nicht getan haben. Heutzutage ist es nicht möglich, Gleichgestellte zu haben.
Es gibt nur wenige, die Situationen wirklich verstehen, sitzen und analysieren können. Die Besitzlosen müssen in allem die gleichen Chancen haben wie die Besitzenden. Dies sollte kein Hindernis sein. Wenn er die Zulassung zum Biologiestudium erteilen möchte und sein Internet ausfällt, wie kann er dann Fachabhandlungen konsultieren? Eltern müssen sich um das Wissens- und Erfüllungsbedürfnis des Kindes kümmern. Passt auf die Eltern auf, das ist nicht das Problem. Das Problem beginnt damit, wer überhaupt so gut wusste, wie man alles auf die Beine stellt. Cecilia, wenn dir die Zukunft deines Kindes am Herzen liegt, dann entziehe ihm einige Ausreden (die sich entschuldigen, sich selbst Vorwürfe machen), Erklärungen, die „vielleicht zu einfach“ sind und von niemandem verdaut werden können und die es schließlich Jahre und Jahre später noch geben wird. Tun Sie ihm einen Gefallen und verlegen Sie ihn in eine Stadt mit mehr Möglichkeiten. Lassen Sie ihn nicht in Situationen stecken, die er irgendwann bereuen wird.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Plimbare cu motocicleta în germană
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Motorradfahrt
Seit einiger Zeit, seit Cecilia ihren Führerschein der Kategorie A erhielt, hat ihr Leben eine interessante Wendung genommen. Sie hatte es auch für die Kategorien B und C, aber für A ist es wirklich eine neue Erfahrung für sie. Die Prüfung war stressig, vor allem die auf der Strecke, aber die Anstrengung wurde mit der Freiheit belohnt, zu furzen, wo immer sie wollte, zu jeder Tages- und Nachtzeit. Das einzige Hindernis für ihre Freiheit ist die Tatsache, dass das Motorrad keine Anhängerkupplung hat. Warum sollte Cecilia einen Anhang brauchen? Gute Frage ... nun, ich weiß nicht, vielleicht, um ihr die Einkäufe vom Markt zu bringen, mit ihrem Sohn über die Felder spazieren zu gehen, um sich die Felder anzusehen, um das Bild der mit Löwenzahn übersäten Wiesen und viele andere idyllische Landschaften zu genießen , um seine Matratze von Jysk zu holen und sie hineinzulegen (ein Teil davon im Anhang). Verstehen Sie sie nicht falsch, Cecilia ist eine praktische Person, sie sieht den Aufsatz als eine Verlängerung des Motorrads, als würde sie das Auto fahren und es gäbe einen Rücksitz, dass es sich im Moment anfühlt wie ein Auto mit nur zwei Sitze. Cecilia sieht die Dinge aus der richtigen Perspektive und fährt mit dem Motorrad zur nächsten Autowerkstatt. Sie spricht dort mit den Experten, sie zeigen ihr die Möglichkeiten, den Preis für jedes Anbaumodell. Cecilia sitzt da und schaut sich die Liste der Bindungsmodelle an. Unter Abwägung aller Preise wählt sie den Aufsatz aus, der ihr am günstigsten erscheint. Der Mann fragt sie, ob sie sicher ist, dass es das ist, was sie will, dass mehrere Kunden sich nach dem Kauf beschwert haben, dass es komplett vom Motorrad getrennt werden musste, dass sie sich nicht darauf verlassen konnten, Menschen und Gegenstände zu transportieren, dass es einfach war viel Lärm machten (so viel Lärm um nichts), dass sie den Kauf bereuten, dass sie wie üblich mehrmals zum Gottesdienst gehen mussten und so weiter. Cecilia, fest davon überzeugt, dass dies das sei, was sie wollte, sagte, dass sie sich entschieden habe und nichts und niemand ihre Präferenz ändern könne. Der Inhaber des Autoservice stimmte ihr zu und bestellte ein dem Aufsatz ähnliches, jedoch qualitativ hochwertigeres Modell. Es musste warten, bis es ihr gehörte, denn es kam aus Holland. Cecilia hatte es nicht eilig, sie freute sich riesig, dass ihr Motorrad sowieso eine Befestigung haben würde. Zum Glück war sie sehr energiegeladen, sie brauchte keine Vitamine mehr, sie hat auch nachts nicht geschlafen, vor lauter Ekstase, dass der Besitzer des Autoservice sie vielleicht anrufen würde, um seinen Attaché abzuholen.
Einen Monat später erhält sie eine E-Mail-Benachrichtigung vom Autoservice, dass das Teil fertig ist und sie mit dem Motorrad kommen kann, um es an den Seiten zu befestigen. Cecilia kam mit einigen dunklen Augenringen an, sie hatte zu lange gehofft, in kürzester Zeit fertig zu sein. Dreimal sollte er das Maisfeld betreten. Aber es ist okay, er hat nichts erlitten, er ist sicher beim Autoservice angekommen. Die Männer dort haben es ihm angepasst, es hat gut gepasst, es hat nicht gewackelt, es gab nichts zu vermuten. Zumindest dachte Cecilia das auf den ersten Blick. Aber er ist nicht einmal mit einem Aufsatz Motorrad gefahren, um zu sehen, wie sich das Erlebnis selbst anfühlt. Er startete das Motorrad, um nach Hause zu fahren. Auf dem Heimweg hatte sie das Gefühl, dass das Aufsatzgerät etwas schwer zu tragen war und dass das Motorrad dadurch schwieriger zu handhaben war, insbesondere wenn sie nach links oder rechts abbiegen musste, wo immer sie es brauchte. Doch davon lässt sie sich nicht entmutigen, sie begleitet den Attaché ständig, bis ein eher tragischer Vorfall sie dazu bringt, ihre Meinung zu ändern.
An einem heißen Augustabend ging er im Supermarkt in der Gegend einkaufen. Nachdem er alles bekommen hatte, was er für die Zubereitung der Lasagne brauchte, steckte er die Tüte mit den gekauften Produkten in den Aufsatz. Sie verließ den Parkplatz des Ladens, als sie eine holprige Straße entlangging, weil sie am Stadtrand wohnt und die Straßen so sind. Irgendwann fühlte sie etwas Seltsames, als ob sich die Verlängerung, die sie trug, gelöst hätte. Er hatte überhaupt nicht Unrecht. Als die Attache im Maisfeld ankam, lagen alle ihre Produkte auf der Ebene. Wie kann sie unter diesen Bedingungen noch Dr. Oetkers Lasagne zubereiten? Cecilia war verblüfft, sie dachte, dass es statt der Tasche genauso gut ein Mensch hätte sein können. Die Konsequenzen ihres rücksichtslosen Verlangens gefielen ihr nicht, also machte sie eine Anzeige in der lokalen Presse, verkaufte den Attaché zu einem exorbitanten Preis und kaufte von dem Geld eine fertige Lasagne.
Nu ne-am fi așteptat în maghiară
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Nem számítottunk volna rá
Nagyon régen,
Lásd a békés gyalogosokat, a közlekedési lámpák hangsúlyozzák őket,
Óvatosan átkelnek,
A padon, a parkban, orral az újságban, újra és újra hírt adnak,
Elmennek a piacra, aztán a színházba,
Már négy óra van
Még mindig nem vesz észre semmit,
Valami olyan, mint egy bolha, de az sokkal ritmikusabban megy,
Barátokhoz is járok, jól érzik magukat, nevetnek, viccelnek,
Eltelik még egy óra, és már tényleg elbóbiskolok,
Mindannyian ugyanabban a nappaliban aludtak el,
Összebújva, nyitott ajtó mellett (engedjük be a macskát), elnézést kérnek, hogy úgy aludtak, mint egy ketrecben,
menj haza, repül az idő
Ami ezután jön, az kiráz minket,
Barátaim, azoknak, akik a piacon vásároltak, írják felháborodva,
Soha nem láttam még őket ilyen dühösnek,
"Is olyan samponba fektessen be, amilyenre csak akar,
Bármit, csak szeretném használni,
Megtöltöttél minket tetűvel
Cserben hagytál minket, soha nem csinálnánk ilyesmit,
Szégyelld magad,
A barátaid, akik csak jókívánságokat küldenek neked, szidnak"
Igen, hát... nappali liszt, nincs semmim,
Persze mindez csak pszichológiai szinten.
Túl sokat olvasnak az újságokból,
Nem volt hova vinnünk, Portugáliában csak gyakornok voltam,
Nem hallod mit érzel?
Nincs semmim, de azért csináljunk egy tesztet.
Nem hiszem el, lány, nézz te is???!!
Igen lány, mi van?...Nem nézhetem a hajad, mert te...
milyen lány
Szerezz még vattát,
Megpróbálom elkapni, kidobni az ablakon,
De még egy ilyet sem sikerül megörökítenem,
Lány, kipróbálhatnánk egy másik módszert,
De ki tudja, még mindig megéri,
Szőkítjük a hajunkat, a norvég szőke legvilágosabb árnyalatát választjuk,
Utána olyan színre festjük, amilyenre akarjuk,
A tetvek fel sem fogják, mi történik,
Mivel szorgalmasak vagyunk, minden szálat kifestünk a templomból,
Igen, kislányom, mit csinálnék az ötleteid nélkül, a tetvek megégnek, megfulladnak, nem kell semmit tennünk, csak óvatosan, szigorúan kibogozni, győződjön meg róla, hogy megszabadulunk a hívatlan látogatóktól, valahol, át a haj, vándorol,
Igen lány, pontosan mit mondtam neked?
Nem tudom, közben filmet néztem...
Hosszú évszázadok után látjuk az eredményt...
Ami nem is lehetett volna más...
Lány, nagyon jól tapadt a színe a hajhoz, esztétikailag meg vagyok elégedve,
Most megfésülöm a hajam, hogy lássam, mi történt ezekkel a rovarokkal,
Igen, most kékek, zöldek, le is festették, mit tegyek?
Arc, nincs több tetvünk, megszöktünk, menjünk ünnepelni a kocsmába, limonádéval,
Remélem, nem úgy kötünk ki, mint Portugáliában, azon a kerti teraszon.
(Ott hinné az ember, hogy megkapja azokat a tetveket...)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Iluzii în finlandeză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illuusiot
Olet niin vanha kuin haluat olla,
Sinulla on kiharat hiukset, joita olet aina ihaillut ja jotka eivät koskaan käpristy,
Huoneessasi on seinä täynnä maalauksia,
Sinulla on kuumin puhelinmalli,
Sinulla on paras ystävä, hän ei koskaan petä sinua, ei ainakaan tietoisesti.
Sinulla on herkullisin aamiainen (pannukakkuja Nutellalla),
Sinulla on paras askelmittari, jonka voi ladata,
Sinulla on nopein pyörä, jolla pääset Fălticeniin vain 15 minuutissa,
Sinulla on suorin nenä, et tarvitse enää nenäleikkausta,
Sinulla on suorimmat hampaat, ei mikään liian kaukana tai liian kaukana,
Sinulla on aina tarkin arvostus ympärilläsi olevilta (ei ole enää röyhkeämpää valhetta, he eivät tunne sinua, joko koska he eivät välitä, he eivät tarvitse sitä tai koska pidät kaiken sisälläsi ja haluat näyttääksesi vahvalta naiselta, lopeta itsesi maskuliinisoiminen ihmisten vuoksi, jotka eivät välitä, keitä he ovatkaan)
Sinulla on puhtaimmat aikomukset, ei vain sitä, vaan osaat myös näyttää ne,
Sinulla on kiiltävämmät geelikynnet,
Sinulla on eniten violetin sävyjä vaatekaapissasi,
Sinulla on kattavin soittolista George Bacovian runoilla yksi toisensa jälkeen,
Sinulla on niin monta ystävää kuin haluat, eli kaksi, rehellisiä, joiden kanssa pidät yhteyttä koko elämän, loput ovat vain ihmisiä, jotka haluavat sinulta jotain, he käyttävät sinua, he eivät kaipaa mahdollisuus, kun he näkevät sinut,
Sinulla on paras tapa valmistaa ranskalaisia perunoita, kuten McDonald's lähelläsi,
Sinulla on paras tyyli joka kerta kun pukeudut,
Sinulla on koko ajan harmoniaa, mikään ei poikkea siitä, mitä alun perin halusit, ei pieninkään poikkeama,
Sinulla on ymmärtäväisimpiä ihmisiä (mutta sinun täytyy selittää kaikki, miksi taivas on sininen?, miksi hengität?), mutta niin ei tapahdu runossamme,
Sinulla on parhaat selitykset, vain sinä tiedät kuinka teit niistä niin kauniita, kukaan ei jää hämmentyneeksi, kaikki rakastavat sinua erityisesti tästä syystä,
Sinulla on Norjan parhaat syntymäpäiväkakut,
Sinulla on parhaat kynät, ne eivät koskaan riko,
Sinulla on paras kenkäpari, myös Latinalaisen Amerikan tansseihin,
Sinulla on mielenkiintoisimmat huoneen sisustusideat,
Sinulla on paras tarkkuus leikkaaessasi ystäväsi hiuksia (voit tuskin leikata itseäsi),
Sinulla on hauskimmat mieltymykset musiikin suhteen,
Sinulla on musiikillinen korva, mutta et osaa käyttää sitä ollenkaan.
Sinulla on mitä ylellisin maku kynsilakkauksen suhteen, vain neonvärit houkuttelevat sinua,
Sinulla on kauneimmat standardit, et koskaan lähesty niitä, koska ne ovat kauniita,
Sinulla on parhaat peilit, niiden läpi näet kaiken, jokaisen sisään tulleen kärpäsen,
Sinulla on suurimmat ansiot milloin tahansa, missä tahansa,
Sinulla on paras kyky ymmärtää tapahtumia, olivat ne sitten millaisia tahansa,
Sinulla on miellyttävin ääni,
Sinulla on pehmein kosketus,
Sinulla on tuoksuvin hajuvesi, olet kevään keiju,
Sinulla on kirkkain hymy, houkuttelet kaikkien katseita, vaikka et pidäkään huomiosta,
Sinulla on paras ruohonleikkuri, leikkaa mikä tahansa viiva saman pituiseksi,
Arvostat parhaiten asioita, erityisesti määrää, kun ystävä tulee luoksesi ja haluat juoda limonadia, varmista, että molemmilla on sama määrä mehua lasissasi,
Sinulla on paras tapa ymmärtää ihmisten ongelmat, ota logiikka ja se mikä on loogisesti saavutettavissa, ei mitä kaikki haluavat tapahtuvan, ole rehellinen, sinäkin halusit monia kauniita perhosia tähän elämään, mutta ne eivät lentäneet sinun suuntaan, vain asioita hyppäsi kiinni ja satutti vain itseäsi,
Sinulla on paras kyky katsoa ihmisten sydämiin, parantaa haavoja, olet jopa psykologi tästä näkökulmasta,
Sinulla on kaunein säädyllisyys käytöksessäsi ja käytöksessäsi,
Sinulla on oikeimmat ja parhaat argumentit,
Sinulla on kummallisimmat mieltymykset katsomistasi televisiokanavien suhteen,
Sinulla on surullisimmat muistot, mutta onnistuit moninkertaistamaan sen, mikä ensi silmäyksellä näytti liian vähäiseltä, muuttaaksesi ne vinkit joksikin rakentaviksi,
Sinulla oli suloisimmat pankkikollegat,
hän antoi sinulle aina harjoituksia, joita et tiennyt tehdä,
Sinulla on sanaston koskettavimmat sanat,
Sinulla on parhaat pinsetit, kynsileikkurit,
Sinulla on kauneimmat toiveet sisälläsi, et vain olisi edunsaaja,
Sinulla on anteliaimmat ajatukset,
Sinulla on moralisoivan ja melodisin omantunnon ääni,
Sinulla on voimaa/viisautta luovuttaa, kun näet, ettei sinulla ole syytä jatkaa,
Sinulla on mahdollisuus saada ihmiset tuntemaan olosi hyväksi jo pelkällä läsnäolollasi, kun olet heidän kanssaan, heillä ei ole enää valkoisia hiuksia, he ovat onnellisempia, heillä ei edes näytä olevan enää ryppyjä,
Yritit kaikin tavoin tulla paremmaksi versioksi itsestäsi, tavoite saavutettu, voit rentoutua, omantunnon ääni oli sinulle ankara, koska se halusi vain sinun hyvääsi, se on kuin vanhemman ääni, joka ei pakota sinua, vain hän sanoo, että se olisi parempi, koska hän ajattelee sinua ja välittää silti.
Surprizele din apartamentul nou în germană
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Die Überraschungen in der neuen Wohnung
Nach dem Umzug in die neue Wohnung, genauer gesagt mit der Mitnahme aller Habseligkeiten, entdeckte Cecilia immer mehr unnatürliche Dinge. Er bewegte zum Beispiel Möbelstücke und hörte irgendwann ein Knarren in der Wand. Neugierig klopfte Cecilia ein wenig mit ihrem Nagel an die Wand, der Putz löste sich in einer Sekunde und brachte ein wunderschönes Loch in der Wand zum Vorschein. Deshalb decken unsere fleißigen und engagierten Bauarbeiter die Löcher mit durchsichtigem Klebeband ab und tragen Tünche auf. Es wäre gelinde gesagt seltsam, aber wir sollten auch sagen, dass es sich um eine Arbeit handelt, die nur mit den Augen der Welt erledigt wird. Was machen wir mit solchen Mauern im Falle eines Erdbebens oder so? Sie überfallen die Mieter, bevor diese aus der Wohnung fliehen können.
Dann wollte er die Tücher mit ins Badezimmer nehmen, im Badezimmer, was konnte er sonst noch finden, ein doppeltes Cheeseburger-Sandwich, dort einen Monat lang vergessen, aber in fast perfektem Zustand. Es ist zwar nicht mehr essbar, aber es sieht unglaublich gut aus. Es gibt auch Verpackungen aus Cordon Bleu, Apfelkuchen von Hornbach, Österreichischen Schinken (der leckerste Schinken für Bauherren), Martinelwürste, es scheint, dass die Leute beim Essen deutsche Qualität bevorzugen, das ist nur eine Beobachtung.
Aber diese Bauingenieure sind etwas müde, weil sie ihre Druckbleistifte, Notizbücher und ich weiß nicht, wie viele Stifte es im Haus gibt. Es passt zu Cecilia, es wird ihr sehr gut tun, die Noten vier und zwei zu vergeben, denn das ist alles, was ihr Herz zulässt. Wer es schafft, bei ihren Prüfungen eine Sieben zu bekommen, kann wirklich ein bisschen Englisch. Aber er glaubt nicht, dass es schwierig sein würde, er glaubt, dass die Anstrengung von beiden Seiten kommen muss, nicht nur von der einen gebend und der andere nehmend. Darüber hinaus ist sie der Meinung, dass es das Lernen sehr erleichtert, doch sie ist sich dieser Fähigkeit etwas unsicher, sie möchte sich durch die Lektüre der Kindertests davon überzeugen. Es sieht kalt aus, aber im Inneren verbirgt sich ein warmes, sensibles, sogar kindisches Herz. Aus zu großer Lust, Kind zu sein, regt sie sich nicht auf, sie lacht sogar, als sie den Tisch im Wohnzimmer sieht, den gleichen alten Tisch aus der Wohnung ihrer Großeltern. Wie gekritzelt, mit Buntstiften, Buntstiften und Wasserfarben gezeichnet, sie ist aus der Zeit geblieben, als ihr Sohn etwa 2-3 Jahre alt war. Wenn er seine Malbücher aus den Vorjahren auspackt, sieht er, wie unbeholfen und doch bezaubernd er jede Figur, jedes Haus, jedes Detail auf den Bildern ausgemalt hat und wie gut er dabei zum Ausmalen kam. Er lässt auch die Karten mit Nachrichten nicht weg, die er erhielt, als er älter wurde, vor etwa 5 Jahren. Es gab Sätze, die er hätte vervollständigen sollen, wie zum Beispiel: „Wenn ich eine Blume hätte, würde ich sie ihr geben…“, Wenn ich meiner Mutter danken würde, würde ich es tun, weil…“ kurze Texte von Dankbarkeit, ein Weihnachtsgeschenk von einer Tante.
Schöne Erinnerungen, aber die Überraschungen in der Wohnung hören nicht auf, sie gehen weiter. Der Parkettboden knarrt jedes Mal, wenn Cecilia darauf tritt. Bei ähnlichen Musiknoten knarren auch die Türen, wenn man sie öffnet. Die Schubladen fallen aus dem Nachttisch, dem einzigen Nachttisch in ihrem Schlafzimmer. Was können wir über das Kinderzimmer sagen? Alle Kisten, in denen sie ihre Spielsachen aufbewahren, sind übereinandergeknallt, außerdem ist es unbeschreiblich kalt. In allen Räumen ist die Temperatur durchschnittlich, nur im Zimmer des Sohnes ist es unerträglich kalt. Das Fenster war doppelt verglast, aber nicht gut befestigt, außerdem fehlt eine Wärmedämmschicht.
Cecilia warnte, was soll sie mit ihrem Jungen machen, der sowieso immer wieder Nebenhöhlenentzündungen bekommt und oft mit seiner Nase zu kämpfen hat, weil er wie sie aussieht? Er befahl, einen Bademantel mit Kapuze ständig zu tragen, auch beim Schlafen.
Die Deckenleuchte gibt auch ein Discolicht ab, da sie immer flackert, beim Schreiben, Lesen oder Zehennägelschneiden etwas störend ist, aber als Raumlicht ist sie so wie sie ist, vorerst gut. In Zukunft wird sie einen Kronleuchter mit kühlerem Licht kaufen, weil sie eine kirschfarbene Uniform hat und ihr nicht gefällt, wie Kirsche in gelbem Licht aussieht. Andererseits mag er Lila, und wenn das Licht blau ist, wird die Uniform lila aussehen, was ihn faszinieren würde, weil es eine viel interessantere und optisch ansprechendere Uniform wäre als die, die er bisher gewohnt war lange Jahre.
Zusammenfassend lässt sich sagen, dass es viele Überraschungen gab, und zwar Schlamm auf dem Boden in jedem Zimmer, Essensreste, vergessene Gegenstände, aber es ist eine bewohnbare Wohnung, es ist warm genug, In einigen Zimmern funktionieren der Fernseher, der Kühlschrank, das Internet, und wir hoffen, dass sie auch weiterhin funktionieren, es ist noch nicht vorbei, denn im November weht der Wind, alles geht kaputt, und die Mieter, die es kaputt gemacht haben, sind schuld, weil Die Leitungen sind alt, dass sie wärmeempfindlich sind, dass es sich um eine Ansammlung technischer Details handelt, die uns erschrecken, keinen Sinn ergeben, unser Leben verkomplizieren, und dass es wichtig wäre, Zugang zu allem zu haben, solange sie den vollen Preis zahlen Preis, nicht die Hälfte oder ein Viertel. Warum sollte das Kind schlechte Noten bekommen, weil es seinen Abituraufsatz erst um zwei Uhr morgens beendet hat, warum sollte es Essen im Kühlschrank verdorben haben, weil der Strom nicht konstant ist, das Essen im Kühlschrank genommen ist und stinkt, das Das Kind isst es und braucht es dann von der Schul- oder Meditationsbefreiung, sodass es sich nicht in dem Zustand präsentieren kann, in dem es sich befindet? Warum sollte er diese Stunden nachholen müssen? Haben sie es absichtlich übersehen? Hat er absichtlich nicht getan, was andere von ihm erwarteten, oder hatte er keine Möglichkeit dazu? Ja, sagen Sie uns besser, wer versucht, andere zu verurteilen, die dies nicht getan haben. Heutzutage ist es nicht möglich, Gleichgestellte zu haben.
Es gibt nur wenige, die Situationen wirklich verstehen, sitzen und analysieren können. Die Besitzlosen müssen in allem die gleichen Chancen haben wie die Besitzenden. Dies sollte kein Hindernis sein. Wenn er die Zulassung zum Biologiestudium erteilen möchte und sein Internet ausfällt, wie kann er dann Fachabhandlungen konsultieren? Eltern müssen sich um das Wissens- und Erfüllungsbedürfnis des Kindes kümmern. Passt auf die Eltern auf, das ist nicht das Problem. Das Problem beginnt damit, wer überhaupt so gut wusste, wie man alles auf die Beine stellt. Cecilia, wenn dir die Zukunft deines Kindes am Herzen liegt, dann entziehe ihm einige Ausreden (die sich entschuldigen, sich selbst Vorwürfe machen), Erklärungen, die „vielleicht zu einfach“ sind und von niemandem verdaut werden können und die es schließlich Jahre und Jahre später noch geben wird. Tun Sie ihm einen Gefallen und verlegen Sie ihn in eine Stadt mit mehr Möglichkeiten. Lassen Sie ihn nicht in Situationen stecken, die er irgendwann bereuen wird.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Plimbare cu motocicleta în germană
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
Motorradfahrt
Seit einiger Zeit, seit Cecilia ihren Führerschein der Kategorie A erhielt, hat ihr Leben eine interessante Wendung genommen. Sie hatte es auch für die Kategorien B und C, aber für A ist es wirklich eine neue Erfahrung für sie. Die Prüfung war stressig, vor allem die auf der Strecke, aber die Anstrengung wurde mit der Freiheit belohnt, zu furzen, wo immer sie wollte, zu jeder Tages- und Nachtzeit. Das einzige Hindernis für ihre Freiheit ist die Tatsache, dass das Motorrad keine Anhängerkupplung hat. Warum sollte Cecilia einen Anhang brauchen? Gute Frage ... nun, ich weiß nicht, vielleicht, um ihr die Einkäufe vom Markt zu bringen, mit ihrem Sohn über die Felder spazieren zu gehen, um sich die Felder anzusehen, um das Bild der mit Löwenzahn übersäten Wiesen und viele andere idyllische Landschaften zu genießen , um seine Matratze von Jysk zu holen und sie hineinzulegen (ein Teil davon im Anhang). Verstehen Sie sie nicht falsch, Cecilia ist eine praktische Person, sie sieht den Aufsatz als eine Verlängerung des Motorrads, als würde sie das Auto fahren und es gäbe einen Rücksitz, dass es sich im Moment anfühlt wie ein Auto mit nur zwei Sitze. Cecilia sieht die Dinge aus der richtigen Perspektive und fährt mit dem Motorrad zur nächsten Autowerkstatt. Sie spricht dort mit den Experten, sie zeigen ihr die Möglichkeiten, den Preis für jedes Anbaumodell. Cecilia sitzt da und schaut sich die Liste der Bindungsmodelle an. Unter Abwägung aller Preise wählt sie den Aufsatz aus, der ihr am günstigsten erscheint. Der Mann fragt sie, ob sie sicher ist, dass es das ist, was sie will, dass mehrere Kunden sich nach dem Kauf beschwert haben, dass es komplett vom Motorrad getrennt werden musste, dass sie sich nicht darauf verlassen konnten, Menschen und Gegenstände zu transportieren, dass es einfach war viel Lärm machten (so viel Lärm um nichts), dass sie den Kauf bereuten, dass sie wie üblich mehrmals zum Gottesdienst gehen mussten und so weiter. Cecilia, fest davon überzeugt, dass dies das sei, was sie wollte, sagte, dass sie sich entschieden habe und nichts und niemand ihre Präferenz ändern könne. Der Inhaber des Autoservice stimmte ihr zu und bestellte ein dem Aufsatz ähnliches, jedoch qualitativ hochwertigeres Modell. Es musste warten, bis es ihr gehörte, denn es kam aus Holland. Cecilia hatte es nicht eilig, sie freute sich riesig, dass ihr Motorrad sowieso eine Befestigung haben würde. Zum Glück war sie sehr energiegeladen, sie brauchte keine Vitamine mehr, sie hat auch nachts nicht geschlafen, vor lauter Ekstase, dass der Besitzer des Autoservice sie vielleicht anrufen würde, um seinen Attaché abzuholen.
Einen Monat später erhält sie eine E-Mail-Benachrichtigung vom Autoservice, dass das Teil fertig ist und sie mit dem Motorrad kommen kann, um es an den Seiten zu befestigen. Cecilia kam mit einigen dunklen Augenringen an, sie hatte zu lange gehofft, in kürzester Zeit fertig zu sein. Dreimal sollte er das Maisfeld betreten. Aber es ist okay, er hat nichts erlitten, er ist sicher beim Autoservice angekommen. Die Männer dort haben es ihm angepasst, es hat gut gepasst, es hat nicht gewackelt, es gab nichts zu vermuten. Zumindest dachte Cecilia das auf den ersten Blick. Aber er ist nicht einmal mit einem Aufsatz Motorrad gefahren, um zu sehen, wie sich das Erlebnis selbst anfühlt. Er startete das Motorrad, um nach Hause zu fahren. Auf dem Heimweg hatte sie das Gefühl, dass das Aufsatzgerät etwas schwer zu tragen war und dass das Motorrad dadurch schwieriger zu handhaben war, insbesondere wenn sie nach links oder rechts abbiegen musste, wo immer sie es brauchte. Doch davon lässt sie sich nicht entmutigen, sie begleitet den Attaché ständig, bis ein eher tragischer Vorfall sie dazu bringt, ihre Meinung zu ändern.
An einem heißen Augustabend ging er im Supermarkt in der Gegend einkaufen. Nachdem er alles bekommen hatte, was er für die Zubereitung der Lasagne brauchte, steckte er die Tüte mit den gekauften Produkten in den Aufsatz. Sie verließ den Parkplatz des Ladens, als sie eine holprige Straße entlangging, weil sie am Stadtrand wohnt und die Straßen so sind. Irgendwann fühlte sie etwas Seltsames, als ob sich die Verlängerung, die sie trug, gelöst hätte. Er hatte überhaupt nicht Unrecht. Als die Attache im Maisfeld ankam, lagen alle ihre Produkte auf der Ebene. Wie kann sie unter diesen Bedingungen noch Dr. Oetkers Lasagne zubereiten? Cecilia war verblüfft, sie dachte, dass es statt der Tasche genauso gut ein Mensch hätte sein können. Die Konsequenzen ihres rücksichtslosen Verlangens gefielen ihr nicht, also machte sie eine Anzeige in der lokalen Presse, verkaufte den Attaché zu einem exorbitanten Preis und kaufte von dem Geld eine fertige Lasagne.
Nu ne-am fi așteptat în maghiară
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Nem számítottunk volna rá
Nagyon régen,
Lásd a békés gyalogosokat, a közlekedési lámpák hangsúlyozzák őket,
Óvatosan átkelnek,
A padon, a parkban, orral az újságban, újra és újra hírt adnak,
Elmennek a piacra, aztán a színházba,
Már négy óra van
Még mindig nem vesz észre semmit,
Valami olyan, mint egy bolha, de az sokkal ritmikusabban megy,
Barátokhoz is járok, jól érzik magukat, nevetnek, viccelnek,
Eltelik még egy óra, és már tényleg elbóbiskolok,
Mindannyian ugyanabban a nappaliban aludtak el,
Összebújva, nyitott ajtó mellett (engedjük be a macskát), elnézést kérnek, hogy úgy aludtak, mint egy ketrecben,
menj haza, repül az idő
Ami ezután jön, az kiráz minket,
Barátaim, azoknak, akik a piacon vásároltak, írják felháborodva,
Soha nem láttam még őket ilyen dühösnek,
"Is olyan samponba fektessen be, amilyenre csak akar,
Bármit, csak szeretném használni,
Megtöltöttél minket tetűvel
Cserben hagytál minket, soha nem csinálnánk ilyesmit,
Szégyelld magad,
A barátaid, akik csak jókívánságokat küldenek neked, szidnak"
Igen, hát... nappali liszt, nincs semmim,
Persze mindez csak pszichológiai szinten.
Túl sokat olvasnak az újságokból,
Nem volt hova vinnünk, Portugáliában csak gyakornok voltam,
Nem hallod mit érzel?
Nincs semmim, de azért csináljunk egy tesztet.
Nem hiszem el, lány, nézz te is???!!
Igen lány, mi van?...Nem nézhetem a hajad, mert te...
milyen lány
Szerezz még vattát,
Megpróbálom elkapni, kidobni az ablakon,
De még egy ilyet sem sikerül megörökítenem,
Lány, kipróbálhatnánk egy másik módszert,
De ki tudja, még mindig megéri,
Szőkítjük a hajunkat, a norvég szőke legvilágosabb árnyalatát választjuk,
Utána olyan színre festjük, amilyenre akarjuk,
A tetvek fel sem fogják, mi történik,
Mivel szorgalmasak vagyunk, minden szálat kifestünk a templomból,
Igen, kislányom, mit csinálnék az ötleteid nélkül, a tetvek megégnek, megfulladnak, nem kell semmit tennünk, csak óvatosan, szigorúan kibogozni, győződjön meg róla, hogy megszabadulunk a hívatlan látogatóktól, valahol, át a haj, vándorol,
Igen lány, pontosan mit mondtam neked?
Nem tudom, közben filmet néztem...
Hosszú évszázadok után látjuk az eredményt...
Ami nem is lehetett volna más...
Lány, nagyon jól tapadt a színe a hajhoz, esztétikailag meg vagyok elégedve,
Most megfésülöm a hajam, hogy lássam, mi történt ezekkel a rovarokkal,
Igen, most kékek, zöldek, le is festették, mit tegyek?
Arc, nincs több tetvünk, megszöktünk, menjünk ünnepelni a kocsmába, limonádéval,
Remélem, nem úgy kötünk ki, mint Portugáliában, azon a kerti teraszon.
(Ott hinné az ember, hogy megkapja azokat a tetveket...)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Iluzii în finlandeză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illuusiot
Olet niin vanha kuin haluat olla,
Sinulla on kiharat hiukset, joita olet aina ihaillut ja jotka eivät koskaan käpristy,
Huoneessasi on seinä täynnä maalauksia,
Sinulla on kuumin puhelinmalli,
Sinulla on paras ystävä, hän ei koskaan petä sinua, ei ainakaan tietoisesti.
Sinulla on herkullisin aamiainen (pannukakkuja Nutellalla),
Sinulla on paras askelmittari, jonka voi ladata,
Sinulla on nopein pyörä, jolla pääset Fălticeniin vain 15 minuutissa,
Sinulla on suorin nenä, et tarvitse enää nenäleikkausta,
Sinulla on suorimmat hampaat, ei mikään liian kaukana tai liian kaukana,
Sinulla on aina tarkin arvostus ympärilläsi olevilta (ei ole enää röyhkeämpää valhetta, he eivät tunne sinua, joko koska he eivät välitä, he eivät tarvitse sitä tai koska pidät kaiken sisälläsi ja haluat näyttääksesi vahvalta naiselta, lopeta itsesi maskuliinisoiminen ihmisten vuoksi, jotka eivät välitä, keitä he ovatkaan)
Sinulla on puhtaimmat aikomukset, ei vain sitä, vaan osaat myös näyttää ne,
Sinulla on kiiltävämmät geelikynnet,
Sinulla on eniten violetin sävyjä vaatekaapissasi,
Sinulla on kattavin soittolista George Bacovian runoilla yksi toisensa jälkeen,
Sinulla on niin monta ystävää kuin haluat, eli kaksi, rehellisiä, joiden kanssa pidät yhteyttä koko elämän, loput ovat vain ihmisiä, jotka haluavat sinulta jotain, he käyttävät sinua, he eivät kaipaa mahdollisuus, kun he näkevät sinut,
Sinulla on paras tapa valmistaa ranskalaisia perunoita, kuten McDonald's lähelläsi,
Sinulla on paras tyyli joka kerta kun pukeudut,
Sinulla on koko ajan harmoniaa, mikään ei poikkea siitä, mitä alun perin halusit, ei pieninkään poikkeama,
Sinulla on ymmärtäväisimpiä ihmisiä (mutta sinun täytyy selittää kaikki, miksi taivas on sininen?, miksi hengität?), mutta niin ei tapahdu runossamme,
Sinulla on parhaat selitykset, vain sinä tiedät kuinka teit niistä niin kauniita, kukaan ei jää hämmentyneeksi, kaikki rakastavat sinua erityisesti tästä syystä,
Sinulla on Norjan parhaat syntymäpäiväkakut,
Sinulla on parhaat kynät, ne eivät koskaan riko,
Sinulla on paras kenkäpari, myös Latinalaisen Amerikan tansseihin,
Sinulla on mielenkiintoisimmat huoneen sisustusideat,
Sinulla on paras tarkkuus leikkaaessasi ystäväsi hiuksia (voit tuskin leikata itseäsi),
Sinulla on hauskimmat mieltymykset musiikin suhteen,
Sinulla on musiikillinen korva, mutta et osaa käyttää sitä ollenkaan.
Sinulla on mitä ylellisin maku kynsilakkauksen suhteen, vain neonvärit houkuttelevat sinua,
Sinulla on kauneimmat standardit, et koskaan lähesty niitä, koska ne ovat kauniita,
Sinulla on parhaat peilit, niiden läpi näet kaiken, jokaisen sisään tulleen kärpäsen,
Sinulla on suurimmat ansiot milloin tahansa, missä tahansa,
Sinulla on paras kyky ymmärtää tapahtumia, olivat ne sitten millaisia tahansa,
Sinulla on miellyttävin ääni,
Sinulla on pehmein kosketus,
Sinulla on tuoksuvin hajuvesi, olet kevään keiju,
Sinulla on kirkkain hymy, houkuttelet kaikkien katseita, vaikka et pidäkään huomiosta,
Sinulla on paras ruohonleikkuri, leikkaa mikä tahansa viiva saman pituiseksi,
Arvostat parhaiten asioita, erityisesti määrää, kun ystävä tulee luoksesi ja haluat juoda limonadia, varmista, että molemmilla on sama määrä mehua lasissasi,
Sinulla on paras tapa ymmärtää ihmisten ongelmat, ota logiikka ja se mikä on loogisesti saavutettavissa, ei mitä kaikki haluavat tapahtuvan, ole rehellinen, sinäkin halusit monia kauniita perhosia tähän elämään, mutta ne eivät lentäneet sinun suuntaan, vain asioita hyppäsi kiinni ja satutti vain itseäsi,
Sinulla on paras kyky katsoa ihmisten sydämiin, parantaa haavoja, olet jopa psykologi tästä näkökulmasta,
Sinulla on kaunein säädyllisyys käytöksessäsi ja käytöksessäsi,
Sinulla on oikeimmat ja parhaat argumentit,
Sinulla on kummallisimmat mieltymykset katsomistasi televisiokanavien suhteen,
Sinulla on surullisimmat muistot, mutta onnistuit moninkertaistamaan sen, mikä ensi silmäyksellä näytti liian vähäiseltä, muuttaaksesi ne vinkit joksikin rakentaviksi,
Sinulla oli suloisimmat pankkikollegat,
hän antoi sinulle aina harjoituksia, joita et tiennyt tehdä,
Sinulla on sanaston koskettavimmat sanat,
Sinulla on parhaat pinsetit, kynsileikkurit,
Sinulla on kauneimmat toiveet sisälläsi, et vain olisi edunsaaja,
Sinulla on anteliaimmat ajatukset,
Sinulla on moralisoivan ja melodisin omantunnon ääni,
Sinulla on voimaa/viisautta luovuttaa, kun näet, ettei sinulla ole syytä jatkaa,
Sinulla on mahdollisuus saada ihmiset tuntemaan olosi hyväksi jo pelkällä läsnäolollasi, kun olet heidän kanssaan, heillä ei ole enää valkoisia hiuksia, he ovat onnellisempia, heillä ei edes näytä olevan enää ryppyjä,
Yritit kaikin tavoin tulla paremmaksi versioksi itsestäsi, tavoite saavutettu, voit rentoutua, omantunnon ääni oli sinulle ankara, koska se halusi vain sinun hyvääsi, se on kuin vanhemman ääni, joka ei pakota sinua, vain hän sanoo, että se olisi parempi, koska hän ajattelee sinua ja välittää silti.