Vigilența
Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.
- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!
- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!
- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!
- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveică ridică din umeri indiferent.
- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!
Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.
- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?
- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?
- Mă rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!
Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!
Reproșul mătușii îl enervă la culme.
- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: aurel_contu ![]()
Data postării: 22 noiembrie 2018
Adăugat la favorite: 1
Timp de citire: ~4 min.
Vizualizări: 2541
Alte poezii ale autorului
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Lectura unui gol
Anaa Apetrei
13 august
M-a strâns de inimă... 🥹 „Am învățat să mă aleg pe mine, în sfârșit” – exact ce aveam nevoie să citesc azi! Superb!!!!
Sticla din colțul serii
Maddy94
13 august
Uneori chiar si durerea pare ca vrea sa stea un ceas - frumos scris!
Pahar turnat în vânt
Maddy94
13 august
Adorabil scris... într-adevăr păcat.
Blestemul meu
Maddy94
13 august
Superbă! Mi-a plăcut maxim!🤗
Pahar turnat în vânt
Femeia in litere
13 august
Frumos scris... păcat ca te-ai oprit...
Arta lutului
Femeia in litere
13 august
Îți mulțumesc frumos.
Lumina din noi
Dora●Dor
12 august
Frumos!❤️
Arta lutului
Dora●Dor
12 august
Frumoase gânduri!❤️
Umbra dorului
Dora●Dor
12 august
Superba!❤️
Pahar turnat în vânt
Dora●Dor
12 august
Poezia asta mi-a placut enorm! Scrii si simți tare frumos ❤️
Blestemul meu
Florin Dumitriu
12 august
Mulțumesc pentru apreciere 🤗
Oare de ce?
Silvian Costin
12 august
Multumesc Bogdan, multumesc Dora. Trecutul ne poate urmari mult timp, putem sa iesim din bucla infinita a intrebarilor fara raspuns cand un 'doi' lum...
Mi-ai fost drag... fără să-ți fiu
Dora●Dor
12 august
O poezie de o eleganță atât de tristă....
Sticla din colțul serii
Dora●Dor
12 august
Minunat scris!
Lectura unui gol
Dora●Dor
12 august
Profund, dureros dar atât de frumos scris!