Apus
In fața curajului care m-a părăsit,
In fața antebrațelor mele, a stomacului,
A nopților care, și ele, fac parte din mine,
Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;
Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,
Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,
Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,
Anotimpul nu se oprește ca să dea răgaz cailor care mor,
Târându-și oasele crepusculare pe potecile – nguste,
Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.
Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.
In câmp, cineva îl ucide iarași și iarăși pe Lorca,
Și luna. Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,
Nimeni nu le mai știe numele,
Viața merge mai departe - ce clișeu :) - Si cât de adevărat,
Ne refuza aceasta realitate ultimă,
Statuile însângerate de pe podul Charles.
Există undeva acolo, dincolo de capitulare,
O dimensiune tragică a apusului.
Poezii din aceiaşi categorie
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Marciana felie de pepene roșu din care cineva a mușcat cu poftă, lăsând-o așa, îndințată, pe marginea mesei, să lumineze, cum ziceai, în surdină
vara – la asfințit,
ca un portal spre câteva speranțe
printre movilele de steril
noroc cu tinerețea
căreia îi dădeam târcoale
și ea, rostindu-ne pe litere,
ne urca sus, sus,
unde vântul care suflă strâmb nu ajungea
așa ne-am cunoscut, însă nu
știu cum ne vom despărți
Anonimul sinăian
Sub stele- Hotel Cișmigiu
Locuiesc într-o hrubă la cap de coridor.
Sunt răcit și mi-e foame și nu am chior de ban,
Fericirea-i la bursă dar nici p-aia n-o am!
Și nu dau pe ochi frumoși vodcă la omenia,
Mișună presa-n strada și e plin de țigani!
E gunoi și e cu*ve da' și alea vrea bani.
Say Such a lovely place,
Such a lovely place,
E ca un sicriu.
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Cu un rictus de hienă care-așa a înghețat!
Mi-ai distrus tinerețea sănătatea la fel!
Fir-ai al dracului de buncăr care-ți zice hotel!
Aicea nu-i de mine eu sunt un delicat,
Vreau o toaleta normală și un duș cât de cât!
Americanii-s de vina!
Say Such a lovely place
Such a lovely place
E ca un sicriu
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Tie
Nu te vad,dar acum știu că citești😊
Timpul tau e prețios
Și mă gândesc ce să-ți spun..
Să-ți vorbesc despre stele,despre mare,despre lacrima dimineții,
Despre vântul ce șuieră tulburător in noapte?
Despre prinți și prințese?
Despre tăcerea pietrelor și zbuciumul valurilor?
Ce să-ți spun?
Poate doar că spiritul tau nu-l poate cuprinde cerul,
Si toate stelele adunate nu-i pot reda strălucirea..
Ai grija de el.
De poți,învinge moartea cu iubirea.
Ce să-ți spun?
Daca as putea sa adun toate florile de pe pământ
Ar putea atinge ele frumusețea inimii tale
Când ești bun?
Și razele de soare pot străluci oare mai tare că ține când ați fi fericirea?
Ce să-ți spun?
Un ultim gând:Faureste-ti aripi albe și zbori spre înaltul trăirilor frumoase,
Și poate cândva sufletul tau va străluci printre astre..
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Marciana felie de pepene roșu din care cineva a mușcat cu poftă, lăsând-o așa, îndințată, pe marginea mesei, să lumineze, cum ziceai, în surdină
vara – la asfințit,
ca un portal spre câteva speranțe
printre movilele de steril
noroc cu tinerețea
căreia îi dădeam târcoale
și ea, rostindu-ne pe litere,
ne urca sus, sus,
unde vântul care suflă strâmb nu ajungea
așa ne-am cunoscut, însă nu
știu cum ne vom despărți
Anonimul sinăian
Sub stele- Hotel Cișmigiu
Locuiesc într-o hrubă la cap de coridor.
Sunt răcit și mi-e foame și nu am chior de ban,
Fericirea-i la bursă dar nici p-aia n-o am!
Și nu dau pe ochi frumoși vodcă la omenia,
Mișună presa-n strada și e plin de țigani!
E gunoi și e cu*ve da' și alea vrea bani.
Say Such a lovely place,
Such a lovely place,
E ca un sicriu.
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Cu un rictus de hienă care-așa a înghețat!
Mi-ai distrus tinerețea sănătatea la fel!
Fir-ai al dracului de buncăr care-ți zice hotel!
Aicea nu-i de mine eu sunt un delicat,
Vreau o toaleta normală și un duș cât de cât!
Americanii-s de vina!
Say Such a lovely place
Such a lovely place
E ca un sicriu
Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Alte poezii ale autorului
A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Același cântec vechi, pe care îl știți deja
Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,
Același cântec vechi, pe care-l știți deja:
Căci noi suntem străzile însingurate,
Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,
Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,
Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,
Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,
Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,
Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.
Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,
Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,
Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,
Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,
Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,
Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,
Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,
Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,
Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.
Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,
Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,
Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,
Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,
Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,
Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,
Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.
Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.
Autor: O.T.
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
Un versificator, nu un poet
Ești un versificator, nu un poet, așa zicea,
Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă,
Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).
I-am dat să-mi citească de pe telefon,
direct în franceză Je est un autre.
Am știut dintotdeauna că nu sunt poet,
Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea
prin aer un R, et je me suis reconnu poete,
-Ce teribilă e Poezia- !
În timp ce limba ei împingea prin aer un R,
Și doamna care se așezase lângă noi,
Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani,
Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare,
la Starbucks, într-o zi oarecare.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.
A saptea coarda
Stiu ca nu-ti plac versurile mele,
Folosesc numele unor femei din carne si oase;
Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,
in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,
Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,
Trebuie sa ai taria unui soldat. Nu-i vina mea,
Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,
Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna
dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,
arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -
N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,
Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,
As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,
Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.
Unui tânăr poet ( pentru T M C)
Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;
Privind pe fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.
Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,
Că poeziile tale vor muri odată cu mine.
Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,
Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.
Când mă plimb, uneori, pe câmpurile din spatele casei,
I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,
În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,
Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.
Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,
Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,
Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.
E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,
Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.
Autor: O.T.
Același cântec vechi, pe care îl știți deja
Dar, prieteni, să mai cântăm un cântec,
Același cântec vechi, pe care-l știți deja:
Căci noi suntem străzile însingurate,
Și companionul ce ne însoțește pe drumul spre casă,
Și zâmbetul care vine, și prietenul care pleacă,
Noi suntem toate cântecele, și toate focurile de artificii,
Crengile copacilor aplecate de zăpadă, și râsetul copiilor,
Și așteptările care nu mai respiră în fragilul echilibru al unui sărut,
Și plajele albe ca heroina, și cerul care se cațără pe stânci chiar înainte de dezastru.
Noi suntem răcoarea dimineților, și ploaia care cade în rafale peste străzi,
Și roza vânturilor, echinocțiile, mareele, eclipsele și cutremurele,
Pinul, verdele îmbătător al pădurii, bradul, strigătul mut al cerbului,
Noi suntem piatra brăzdată de râuri înfometate și câmpia,
Roasă de rugina a unșpe mii de sori; Noi suntem sfiniții,
Și diavolii, care spintecă cu farurile mașinilor depărtarea,
Cu încăpățânarea unei noi promisiuni. Noi suntem Ariadna și Tezeu,
Paolo și Francesca, statuile îngândurate de pe podul Charles,
Apa din căușul palmei, și turmele, răstignite în geometria transalpinelor.
Noi suntem toată iubirea pe care am dat-o, și toată iubirea pe care am primit-o,
Și toată ura, tot plictisul, lenea, virtutea, curajul sau nebunia,
Noi suntem Alexandru cel Mare și Diogene, împărații și vagabonzii,
Pisicile care trec prin pereți și câinii care latră la lună,
Noi suntem Crăciunul și Învierea și Mortul, înălțimea prăpăstiilor,
Și pâinea, și parfumul liliacului, și timpul, și trecerea,
Și statornicia, și lutul, și praful din drum, și diamantul.
Dar, pe asta, prieteni, o știați deja.
Autor: O.T.
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
Un versificator, nu un poet
Ești un versificator, nu un poet, așa zicea,
Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă,
Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).
I-am dat să-mi citească de pe telefon,
direct în franceză Je est un autre.
Am știut dintotdeauna că nu sunt poet,
Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea
prin aer un R, et je me suis reconnu poete,
-Ce teribilă e Poezia- !
În timp ce limba ei împingea prin aer un R,
Și doamna care se așezase lângă noi,
Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani,
Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare,
la Starbucks, într-o zi oarecare.
Laudă zilei
Să lauzi această zi, oricum va fi!
Ceva din Frumusețe, cu frumusețea ta de acum va răsplăti.
Exită-n fiecare rid o tinerețe, e negreșit, în fiecare pas, un drum,
Ascuns în marmura vestită de tristețe, e răsăritul unui nou cătun.
Oricum ar fi, același glas împarți, cu cel ce cântă viața mai departe,
Și pentru bucuria zilei celorlalți, să lauzi ziua ce-ți aduce moarte.
O.T.