Disperare
C-an menghina ma simt aici
Suflet chinuit si zgribulit
Cu greu pot sa si respir
Nu imi gasesc norocul
De-as avea aripi as zbura
Departe in padurea mea
Ce dainuie de-atatea veacuri
Mistere multe sunt in straturi
Si as atinge cu nerabdare
Pamantul ce-l am sub picioare
M-as apleca si as mirosi
Iarba inainte de a se vesteji
Nimic nu mi-as mai dori
De-as putea acolo locui
Intre padurile seculare
Unde simt ca e a mea salvare
Nici gand nu m-as intoarce
Intre cele 4 ziduri groase
Si as evada din inchisoare
Si as striga " ELIBERARE!"
Si as ramanea un veac si umpic
In codrul asta ce pare mic
Insa acol mi-s gandurile
Si vesnic sunt multumit
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: voicu_elena
Data postării: 30 octombrie 2023
Vizualizări: 588
Poezii din aceiaşi categorie
Toate drumurile nu duc acasă
De abia adorm, dar deschid ochii
că-mi vine un gând
că eu sunt departe de casă,și sunt singură.
brusc trece prin mine un rece
mă scol din pat și-aprind lumina,
plec în bucătărie să beau apă
și mă-ntorc înapoi.
sunt singură, acest gând mă istovește,
aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.
dar pot să spun că e bine să trăiești singură,
E liniște,tu ești singură în casa ta
nu ai pentru cine-ți face griji.
duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".
parcă ceva îmi lipsește,
dar nu pot să cer ceva mai mult.
nu am timp ceva să schimb.
secundele,minutele,
nopțile și orele,
repede se duc,
zboară măiastră mea pasăre,
a tinereții mele.
De fapt de sunt la lucru or la mine acasă
des privesc la fereastră
și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe (07.10.2024).
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
Încă un copil
În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."
Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ?
Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat?
Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ?
De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină?
Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți?
Samoilă Larisa
Povestea mea
Afara e lumina,
Dar in mintea mea e ceata si intuneric
Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,
Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.
In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,
Ma intreb unde sunt acele persoane...
Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?
Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.
Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...
Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit
Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,
Asa trebuie sa fie povestea mea.
Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?
Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?
Va fi un final care va avea loc mai devreme?
Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?
Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
Toate drumurile nu duc acasă
De abia adorm, dar deschid ochii
că-mi vine un gând
că eu sunt departe de casă,și sunt singură.
brusc trece prin mine un rece
mă scol din pat și-aprind lumina,
plec în bucătărie să beau apă
și mă-ntorc înapoi.
sunt singură, acest gând mă istovește,
aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.
dar pot să spun că e bine să trăiești singură,
E liniște,tu ești singură în casa ta
nu ai pentru cine-ți face griji.
duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".
parcă ceva îmi lipsește,
dar nu pot să cer ceva mai mult.
nu am timp ceva să schimb.
secundele,minutele,
nopțile și orele,
repede se duc,
zboară măiastră mea pasăre,
a tinereții mele.
De fapt de sunt la lucru or la mine acasă
des privesc la fereastră
și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.
Autor: Alina Zamurca 🎀
Poezia am scris-o pe (07.10.2024).
instantaneu 1/1
prin perdeaua brodată cu fluturi
luna încețoșată
adâncește tăcerea
valuri de umbre
se izbesc zgomotoase
de crengi de mesteacăn
Încă un copil
În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."
Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ?
Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat?
Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ?
De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină?
Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți?
Samoilă Larisa
Povestea mea
Afara e lumina,
Dar in mintea mea e ceata si intuneric
Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,
Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.
In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,
Ma intreb unde sunt acele persoane...
Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?
Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.
Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...
Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit
Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,
Asa trebuie sa fie povestea mea.
Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?
Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?
Va fi un final care va avea loc mai devreme?
Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?
Insomnii
În miez de noapte, cerul e mut,
Stelele parcă de vise-au căzut.
Raul veghează sub umbrele reci,
Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.
Pe geam se strecoară lumini de argint,
Dar somnul lipsește, pierdut în alint.
Pleoapele grele refuză să cadă,
Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.
Ce vise ascunde acest infinit?
Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?
Raul se zbate, prizonier în chemări,
În noaptea ce pare fără hotare mari.
Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,
Doar dorul de pace în suflet lucesc.
Pe marginea timpului, stă nemișcat,
Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.
Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,
Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.
Raul zâmbește, sub cerul tăcut,
Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.
Căci chiar și-n insomnii, există lumină,
O rază ce vine din suflet, divină.
Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,
Și-n taina durerii, povești profunde.
transfigurare 1/2
cu cât ne depărtăm-
spre stânga,
de centrul creației divine,
valorile umane-și schimbă structura,
modificând genomul,
inversând sensul
forțelor de progres spiritual.
un copil.
mi-a spus că numerele negative
nu-s simpatice.
Alte poezii ale autorului
Inchid ochii, simt, miros, aud
Vad cu ochii inchisi
Ce-mi mangaie auzul
Iarba deasa ce ma gadila
Mirosul de pamant umezit
Imi umple sufletul subrezit
Privesc albastru cerului
Urmaresc dansul vantului
Astept norul ca sa treaca
Soarele loc sa-si faca
Ce semne lasa pe cer
Randunele multe sper
Se vor duce tot pe rand
Catre-o tara pe pamant
Uite...te vad...nu te ascunde
Caprioara nu-mi raspunde
Insa si ea m-a zarit
Prin iarba cum şed tolanita
Sigur ea este confuza
Nu-ntelege de ce stau
Si ating pamantul, iarba
Si miros si frunza..creanga?
Vreau sa stii padure draga
Ca nu-s om...ci sunt pamant
Cand piciorul se aseaza
Dezgolit pe glia-mi draga
Simt ca am gasit odihna
Liniste si pace-n tihna
Rogu-te la cel de sus
Sa ma lase pan l-apus
Sa simt...miros..s-a aud
Freamatul copacilor
Trilurile pasarilor
Zgomotul izvoarelor
Si munca albinelor
Lasa-mi timp atata sper
Sa ma bucur nestingher
Prin codrii plini de mister
Ce ma-nvaluie-n tristete
Ca nu pot si eu sa fiu
De-a lor si-a pamantului
Neputinta
Durere-am adunata
In trupul sfaramat.
Atata nepasare,
Un chin de neiertat.
Cat sa mai indur, sa tac
Ca sa-ti fac tie pe plac?
Cat capul sa nu-l ridic,
Ca te superi tu un pic.
Sunt aici si nu ma vezi
Sunt o fiinta care simte,
Are vise spulberate
De a ta multa rautate.
Tot ce imi doream, era
S-am parte de iubirea ta.
Insa cum nu s-a putut
Sufletul acum s-a rupt.
Singura am fost si sunt,
Ma minteam atat in gand
Insa ochii i-am deschis.
Nu mai pot sa cred in tine
Cand tu nu esti langa mine.
De ce oare ne-am insotit?
Daca raul ne-a invrajbit.
La necaz nu ne-ajutam,
Ne jignim, ne tormentam,
Si pe drum ne separam.
Tu ai vrea sa fiu cu tine
Insa tu nu esti cu mine.
Cand am mare suferinta,
Esti plecat cu a ta fiinta.
Nu intrebi si nu doresti
Sa cunosti ce-am adunat
In suflet de ani zdrobit
Biciuit de neimplinire
Ce vin numai de la tine.
Poate am gresit si eu,
Insa nu traiesc cu ura
Nu pot lasa sa ma fure
Sentimente negative,
Ce-mi pun trupul in pieire
Fara frumos, senin si pace.
Nu as putea continua
Ele reprezinta totul,
Sunt una cu fiinta mea.
Le simt...
Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate
Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate
Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt
O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta
De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea
Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea
Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta
Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata
O minciuna simpla in suflet insamantata
Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt
Dar totul s-a risipit in van si de fapt
Nimic nu sunt...doar praf si ramasite
Acoperamant pentru acest pamant
O carcasa pustiita de traire si iubire
Un suflet ce zboara o data cu adierea
Vantul ce te poarta peste varfurile inalte
Ploaia ce te curata de ganduri macinate
Soarele ce iti usuca si ultimul pacat
Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat
Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te
Se merita? asta e de fapt ce te implineste
Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?
Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?
Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul?
Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie
Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie
Nu doar o umbra pe pamantul asta
Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput
Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea
Le simt pe toate cum asteapta
Gandurile incet , incet mocnesc
Si vor sa iasa la suprafata
Insa rabdarea mea nu le lasa
Porneste si priveste mai departe
Aprinde sufletul nu-l adormi
Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus
Catre abisul nemarginit care e mai presus
Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Exista
Eu stiu ca si tu stii dar nu vrei sa stii
Eu stiu ce gandesti si tu o stii
Stii ca nu are durata dar tot te tii
De forta mea interioara
Ca un magnet sustragi
Si ultima mea suflare
Inainte de a ma lasa prada
Chemarii cerului cel mare
As aluneca asa de lin
M-as lasa in bataia vantului
As intinde bratele as inchide ochii
As asculta cum sunetul apare
Cum se simte adierea dulce
A libertatii ce o poti atinge
Si atunci realizezi si-ti dai seama
Ca totul nu a fost in van
Totul nu s-a naruit, nici nu s-a sfarsit
Nu a fost doar un plan ticnit
De a sta cuminte si smerit
Cat timp va fi necesar
Pana gustul cel amar
Dispare si nu a fost in zadar
Acum ma predau, priveste!
Imi dau aripile jos si sar
Nu am nevoie de tine sa ma prinzi
Caci asta ar insemna inchisoare
Iar eu la libertate am chemare
Sa nu tresari cand sar, sa nu clipesti
Sa nu ma prinzi am spus!
Plutesc, ma vezi? nu-ti cer nimic
Iti resping ajutorul!
Arunc corsetul si pot respira
Pentru prima oara
Mai mult de un deceniu
Fara tine in preajma mea
Crezi ca nu voi reusi?
Nu mai e treaba ta a afla
Asa ca sar si ma arunc
Ramuri ma prind si ma lasa
Usor sa cad pe acest pamant
Ating usor nisipul si iarba
Miros frunzele si creanga
Natura ma primeste
Si nu ma izgoneste
Acasa! Esti acasa!
Asta-mi sopeste padurea
Lasa-te pe spate si adulmeca
Ce simti in aer?
Simt?Da! Simt!
Ce?Raspunde usor!
FERICIREA! O pierdusem!
Am crezut ca m-a abandonat
Intr-un colt ca m-a uitat!
Doamne..iar m-am inselat!
Sufletul tu mi l-ai redat!
Eu nu sunt om ci sunt pamant!
Trupul sufletul si vocea
Se contopesc cu spiritul
Ce dainuie in preajma
Naturii vesnic nemuritoare!
Asta sunt eu de fapt...
Nemuritoare!
Pe cont propriu
Privesc in gol, in departare
Imaginea vietii tale
Gandesc oare ce-ti doresti?
Cand tu nimic nu povestesti
De ce trebuie sa ghicesc?
Ce-nseamna restul vietii mele
Cu tine nu mai pot porni
Spre drumul vietii, inimii.
Comune nu ni-s mintile
Nici gandurile, sufletele
Fiecare cate-o alta cale
Stergandu-se cu un burete
Scopul vietii, pe-ndelete.
Nu vrem nimic, nu ne dorim
Noi nu gandim, noi nu iubim
De ce oare atunci traim?
Sa strangem, sa agonisim?
Sau sa desfacem aripi
Sus in zbor spre cer, departe
Sa privim intinderi ce apar
In fata sufletului de clestar
Si cand anii vor fi trecuti
Cand parul alb ma va incununa,
Ochii obositi de a lupta,
Se vor inchide pentru pururea.
Si nicicand nu voi pricepe,
De ce aceste trepte
Lasa-te pe carare
Sa le strabata orisicare,
Nu toti sunt facuti sa mearga
Agale pe-acest drum
Putere, asta e nevoie
Ca sa treci peste furtuni!
Inchid ochii, simt, miros, aud
Vad cu ochii inchisi
Ce-mi mangaie auzul
Iarba deasa ce ma gadila
Mirosul de pamant umezit
Imi umple sufletul subrezit
Privesc albastru cerului
Urmaresc dansul vantului
Astept norul ca sa treaca
Soarele loc sa-si faca
Ce semne lasa pe cer
Randunele multe sper
Se vor duce tot pe rand
Catre-o tara pe pamant
Uite...te vad...nu te ascunde
Caprioara nu-mi raspunde
Insa si ea m-a zarit
Prin iarba cum şed tolanita
Sigur ea este confuza
Nu-ntelege de ce stau
Si ating pamantul, iarba
Si miros si frunza..creanga?
Vreau sa stii padure draga
Ca nu-s om...ci sunt pamant
Cand piciorul se aseaza
Dezgolit pe glia-mi draga
Simt ca am gasit odihna
Liniste si pace-n tihna
Rogu-te la cel de sus
Sa ma lase pan l-apus
Sa simt...miros..s-a aud
Freamatul copacilor
Trilurile pasarilor
Zgomotul izvoarelor
Si munca albinelor
Lasa-mi timp atata sper
Sa ma bucur nestingher
Prin codrii plini de mister
Ce ma-nvaluie-n tristete
Ca nu pot si eu sa fiu
De-a lor si-a pamantului
Neputinta
Durere-am adunata
In trupul sfaramat.
Atata nepasare,
Un chin de neiertat.
Cat sa mai indur, sa tac
Ca sa-ti fac tie pe plac?
Cat capul sa nu-l ridic,
Ca te superi tu un pic.
Sunt aici si nu ma vezi
Sunt o fiinta care simte,
Are vise spulberate
De a ta multa rautate.
Tot ce imi doream, era
S-am parte de iubirea ta.
Insa cum nu s-a putut
Sufletul acum s-a rupt.
Singura am fost si sunt,
Ma minteam atat in gand
Insa ochii i-am deschis.
Nu mai pot sa cred in tine
Cand tu nu esti langa mine.
De ce oare ne-am insotit?
Daca raul ne-a invrajbit.
La necaz nu ne-ajutam,
Ne jignim, ne tormentam,
Si pe drum ne separam.
Tu ai vrea sa fiu cu tine
Insa tu nu esti cu mine.
Cand am mare suferinta,
Esti plecat cu a ta fiinta.
Nu intrebi si nu doresti
Sa cunosti ce-am adunat
In suflet de ani zdrobit
Biciuit de neimplinire
Ce vin numai de la tine.
Poate am gresit si eu,
Insa nu traiesc cu ura
Nu pot lasa sa ma fure
Sentimente negative,
Ce-mi pun trupul in pieire
Fara frumos, senin si pace.
Nu as putea continua
Ele reprezinta totul,
Sunt una cu fiinta mea.
Le simt...
Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate
Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate
Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt
O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta
De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea
Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea
Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta
Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata
O minciuna simpla in suflet insamantata
Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt
Dar totul s-a risipit in van si de fapt
Nimic nu sunt...doar praf si ramasite
Acoperamant pentru acest pamant
O carcasa pustiita de traire si iubire
Un suflet ce zboara o data cu adierea
Vantul ce te poarta peste varfurile inalte
Ploaia ce te curata de ganduri macinate
Soarele ce iti usuca si ultimul pacat
Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat
Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te
Se merita? asta e de fapt ce te implineste
Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?
Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?
Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul?
Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie
Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie
Nu doar o umbra pe pamantul asta
Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput
Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea
Le simt pe toate cum asteapta
Gandurile incet , incet mocnesc
Si vor sa iasa la suprafata
Insa rabdarea mea nu le lasa
Porneste si priveste mai departe
Aprinde sufletul nu-l adormi
Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus
Catre abisul nemarginit care e mai presus
Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Exista
Eu stiu ca si tu stii dar nu vrei sa stii
Eu stiu ce gandesti si tu o stii
Stii ca nu are durata dar tot te tii
De forta mea interioara
Ca un magnet sustragi
Si ultima mea suflare
Inainte de a ma lasa prada
Chemarii cerului cel mare
As aluneca asa de lin
M-as lasa in bataia vantului
As intinde bratele as inchide ochii
As asculta cum sunetul apare
Cum se simte adierea dulce
A libertatii ce o poti atinge
Si atunci realizezi si-ti dai seama
Ca totul nu a fost in van
Totul nu s-a naruit, nici nu s-a sfarsit
Nu a fost doar un plan ticnit
De a sta cuminte si smerit
Cat timp va fi necesar
Pana gustul cel amar
Dispare si nu a fost in zadar
Acum ma predau, priveste!
Imi dau aripile jos si sar
Nu am nevoie de tine sa ma prinzi
Caci asta ar insemna inchisoare
Iar eu la libertate am chemare
Sa nu tresari cand sar, sa nu clipesti
Sa nu ma prinzi am spus!
Plutesc, ma vezi? nu-ti cer nimic
Iti resping ajutorul!
Arunc corsetul si pot respira
Pentru prima oara
Mai mult de un deceniu
Fara tine in preajma mea
Crezi ca nu voi reusi?
Nu mai e treaba ta a afla
Asa ca sar si ma arunc
Ramuri ma prind si ma lasa
Usor sa cad pe acest pamant
Ating usor nisipul si iarba
Miros frunzele si creanga
Natura ma primeste
Si nu ma izgoneste
Acasa! Esti acasa!
Asta-mi sopeste padurea
Lasa-te pe spate si adulmeca
Ce simti in aer?
Simt?Da! Simt!
Ce?Raspunde usor!
FERICIREA! O pierdusem!
Am crezut ca m-a abandonat
Intr-un colt ca m-a uitat!
Doamne..iar m-am inselat!
Sufletul tu mi l-ai redat!
Eu nu sunt om ci sunt pamant!
Trupul sufletul si vocea
Se contopesc cu spiritul
Ce dainuie in preajma
Naturii vesnic nemuritoare!
Asta sunt eu de fapt...
Nemuritoare!
Pe cont propriu
Privesc in gol, in departare
Imaginea vietii tale
Gandesc oare ce-ti doresti?
Cand tu nimic nu povestesti
De ce trebuie sa ghicesc?
Ce-nseamna restul vietii mele
Cu tine nu mai pot porni
Spre drumul vietii, inimii.
Comune nu ni-s mintile
Nici gandurile, sufletele
Fiecare cate-o alta cale
Stergandu-se cu un burete
Scopul vietii, pe-ndelete.
Nu vrem nimic, nu ne dorim
Noi nu gandim, noi nu iubim
De ce oare atunci traim?
Sa strangem, sa agonisim?
Sau sa desfacem aripi
Sus in zbor spre cer, departe
Sa privim intinderi ce apar
In fata sufletului de clestar
Si cand anii vor fi trecuti
Cand parul alb ma va incununa,
Ochii obositi de a lupta,
Se vor inchide pentru pururea.
Si nicicand nu voi pricepe,
De ce aceste trepte
Lasa-te pe carare
Sa le strabata orisicare,
Nu toti sunt facuti sa mearga
Agale pe-acest drum
Putere, asta e nevoie
Ca sa treci peste furtuni!