🎤 Disperare

Numeri, aduni, separi ca un nebun....degeaba......

Nu mai strânge ochii.....descleștează-ți pumnii....nu te mai incorda...recunoaste!!!!

*Nu iese la numărătoare* ....aah aaah 

Speranța care nu moare ...oh ohh  

O caut și nu găsesc ....nu o găsești 

Printre stele ce strălucesc...

Toate se pierd prin povești....prin povești

Refren:

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

*Mă afund și mai mult*  

Într-un sac albastru din abis  

Dar speranța nu este  

Lungul drum din poveste  

*Continui să cercetez*  

Și doare, nu vezi?  

Oricât eu îmi doresc  

Speranțe nu mai găsesc  

Refren:

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

*Așa că mă las... ușor... ușor*  

Să alunec în sacul abisurilor  

Mă învăluie albastrul... mărilor  

Sau al marei speranțe... a viselor

Refren x2

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

Toate se pierd prin povești....prin povești....te rog să nu mai socotești..... 

E una din zilele în care nu pot

Trag de mine, trebuie să pot,  

Trebuie drumul să-l continui   

Astăzi nu pot spune „stop”.

Frica mult mă apasă,  

Mă privește de la fereastră.  

Ce-aș fi eu fără frică? Ce-ar fi ea fără mine?  

Tensiunea se strânge,  

Se zbate în mine, nu pot s-o opresc.

Refren: 

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Închid ochii și visez,  

Pacea mi-o imaginez.  

E diferită la mine, e plină de verde,  

De apă ce curge, de soarele dulce,  

De umbra ce cade pe stânca înaltă.

Sunt doar momente,  

Rămân fără importanță,  

Când timpul se înalță,

Tu rămâi stană de piatră, de neclintit

Refren x2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Bridge 

Mă întorc la pacea mea,

La lumea mea, povestea mea

O iluzie născută-n minte

E mai ușor, nu-i așa? Nu-i așa?

Refrenx2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Sunt momente.

De ce simt sufletul încurcat?

Și niciodată nu pot să-l desfac?  

Arde, arde, nu-l pot stinge, (nu-l pot stinge)

Nimic nu mă poate atinge. (nu mă poate atinge)

Nu suport nicio privire,  

Nu aștept multă iubire.  

Vreau un sanctuar să am  

Și din cerc să nu dispar.  

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Cât timp voi îmi dați târcoale,  

Nu ascult cuvinte goale.  

Cât voi spuneți zgomote,  

Nu privesc trupurile.  

Dați-mi pace! Nu vă văd!  

Stau în cerc și contemplez  

Liniștea ce o găsesc  

Şi eu vreau să o păstrez

O țin strâns la pieptul meu

Apă limpede și clară,

Seninătatea cea amară!

Refren:

Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge. Arde, arde, nu-l pot stinge, nu-l pot stinge

Nimic nu mă poate atinge, nu mă poate atinge

Te uiți la mine, mă privești.

Mă pierd în ochii tulburi, reci.

Tu îmi vorbești, dar nu rostești.

Nu ies cuvinte, nici povești.

Nu e nevoie să șoptești,

Fiindcă știu ce tu dorești.

Privirea ta e hotărâtă,

O ți pe-a mea aproape o clipă.

Ne înțelegem așa, tacit.

Îmi spui că ai fost fericit,

Deși ai vrea ca să zâmbești,

Nu poți, tu nu întinerești.

Te rog, deși eu am greșit,

Iartă-mă, dar înzecit.

Acum tu poți pleca liniștit,

Povestea ta chiar s-a sfârșit.

Atâta amar de suferință,

Urmează a ta pocăință

Gânduri neînșirate le simt înăuntru adunate,  

Bucăți, frânturi din idealuri ce sunt neîntinate.  

Viitorul prevăzut pare de fapt unul întrerupt,  

O pauză lentă ce pare a fi puternic latentă.  

De ce simt, dacă nu pot să ating nemurirea  

Și tot ceea ce reprezintă ființa mea și firea?  

Tot ce credeam că va fi în a mea soartă  

Pare de fapt a fi doar o dorință nepatată,  

O minciună simplă în suflet însămânțată.  

Credeam că timpul va dovedi ceea ce sunt,  

Dar totul s-a risipit în van și, de fapt,  

Nimic nu sunt... doar praf și rămășițe,  

Acoperământ pentru acest pământ,  

O carcasa pustie de trăire și iubire.  

Un suflet ce zboară odată cu adierea,  

Vântul ce te poartă peste vârfurile înalte,  

Ploaia ce te curăță de gânduri măcinate,  

Soarele ce îți usucă și ultimul păcat,  

Un păcat de a dori să fii liber și neîntinat.  

Privește către zorii dimineții și întreabă-te:  

Merită? Asta e de fapt ce te împlinește?  

Ce te face să zbori și nu te nimicește?  

Doar tu crezi că ești cea ce are dreptul  

Să-și refacă trupul, să-și lepede defectul?  

Vreau, doresc, poftesc la tot ce mă învie,  

Tot ce-mi dă de știre că viața e omenie,  

Nu doar o umbră pe pământul ăsta.

Scopul nu s-a sfârșit, ci doar a început.  

Găsește-ți menirea, ascultă-ți răbdarea.  

Le simt pe toate cum așteaptă,  

Gândurile încet, încet mocnesc  

Și vor să iasă la suprafață,  

Însă răbdarea mea nu le lasă.  

Pornește și privește mai departe,  

Aprinde sufletul, nu-l adormi,  

Lasă-l să prindă aripi ce zboară tot mai sus,  

Către abisul nemărginit care e mai presus  

Decât poftele ce te cărmuiesc în necunoscut.

Tânjind după trecut

Când nimic nu-i de făcut,

Nu faci decât să suferi,

Mai bine lasă așa, uită.

Privește către drum,

E cel ce l-ai ales,

Acolo tu calci cel mai des.

Amintirea nu o mai poți șterge,

Însă poți s-o închizi în minte,

Să o lași să rătăcească,

Fără pastile, care să amețească.

Refren

Privește către drum,

E cel mai bun acum.

Nu te bloca în urmă,

Te trage înapoi,

Ne trage pe-amândoi.

Speranța îți dă aripi

Și poți ajunge sus, mult mai sus.

Simți cum se țese pânza

A viitorului de mult spus.

Atunci știi că trecutul e apus.

Era doar o frântură,

O secundă până tu aflai

Că oricâte regrete ai,

Mai ai până le întâlnești în Rai.

Refren

Privește către drum,

E cel mai bun acum.

Nu te bloca în urmă,

Te trage înapoi,

Ne trage pe-amândoi.

Roagă-te să rămână zidul,

Să nu se sfărâme-n poveste.

Iluzia te amăgește,

Nu e ce te întregeste.

Nu mai rătăci în vise,

Rişti să rămâi prins în stele.

Amintirea nu o mai poți șterge,

Însă poți s-o închizi în minte.

Lași marele zid să crească,

Inima nicicând să n-o mai zărească.

Refren 

Privește către drum,

E cel mai bun acum.

Nu te bloca în urmă,

Te trage înapoi,

Ne trage pe-amândoi.

Lasă, uită, mergi, zboară, zâmbește,

Suntem amândoi, doar amândoi.

Iarăși plec departe 

Mânată de vise deșarte 

Din ambiții meschine,

Ce se lipesc de mine

Și mă poartă -n țări străine 

Pt traiul de mai bine.

Unde aștept cu-nfrigurare,

Să vină ziua cea mare,

Să plec din nou acasă,

Căci dorul tulbură, apasă .

Orizontul nu-mi deschide 

Alte porți,ci râde,

C- am ajuns o slugă,.

Ce șade pe-o buturugă 

Și -si plânge de milă 

În poziția -i umilă.

Sărut pământul meu natal,

Cuprinsă de amar și val;

Aș da orice să fie altfel,

Să nu mă ard la portofel,

De-aș renunța la drumul meu,.

Să mi fie bine și nu greu..

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

nu poți spune tu

muritorul de rând

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul

din păcate

dumnezeii lor

fără niciun reper verosimil

sunt tot atât de infiniți

precum infinitul

(nemărginit la capete!)

un fluviu spumos de întuneric și lumină

revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal

a cerului

peste toate sfâșierile noastre metafizice…

  Tot  mai vreau să spun ,că pot

Timpul  să-l opresc în loc  ,

Poate  face un popas

Undeva  pe alt  făgaș .

Cred ,că și el e stresat

De atât de mult  umblat .

Timpul  fuge se strecoară ,

De  l-ași  prinde ,l-asi  lega

M-ași  certa mereu  cu el :

Pleacă timp  din calea mea !

Tu ai veșniciia !...

cineva mi-a furat ultima pagină din jurnalul meu intim

cu trei sute șaizeci de pagini

consemnasem acolo dezacordul meu față de tăietorii clandestini

de arbori

scrisesem apăsat despre politicieni și președinți

cozi de topor

despre Schweighofer

sigur fuseseră serviciile secrete la mijloc

fiindcă nu putea fi altcineva

și n-am înțeles de ce

eu îmi exprimasem doar spaima lui Creangă cu drobul de sare

să nu-mi cadă în cap munții

lupii și urșii izgoniți din casele lor

păsările lăsate să doarmă în aer

ei nu

în rest scrisesem despre lucruri mărunte

precum prețul umflat cu pompa la morcovi

sau lapte

despre meandrele cursului valutar și ordonanțelor de urgență pe justiție

chestii din astea de prost gust

mofturi

și atunci

mă întreb

cum naiba să nu ieși indignat în piața publică

în calitate de cetățean liber

și să nu strigi hoții…

În al meu suflet am găsit 

O doză mică de amor 

Ce se-apropie de sfârșit 

E păcat că nu mi-e dor ?

Om cu inima de piatră 

Și cu visul ruginit 

A fost și el demult-odată 

Tot cu gândul la iubit 

Dar de acum și mai cândva 

Nu mai pot să mă încred 

Chiar de mă va ruga

Cu el în lume să mă pierd