Cum mă simt
Mă simt ca un ghimpe în picior
Goală și învechită în interior
Mă simt ca una singură pe lume
Făcută cioburi fără nume
Mă simt ca ultima picătură din pahar
În ziua nunți nedoritul dar
Mă simt uitată-n întuneric
Închisă vie in sufletul cadaveric
Mă simt ca un lucifer
Urât de lume și durere ofer
Mă simt ca o culoare ștearsă
O pictură aruncată și arsă
Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate
Ca florile rupte în vază uscate
Mă simt strâns apucată de gât
Ca un biet copil amărât
Mă simt de tot orfană
Ca o regină fără coroană
Mă simt ca o moarte
Lumea fuge de mine departe…
Mă simt …cum mă simt …
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Preda Loredana Gabriela
#trist #uitat #durere
Data postării: 29 august 2024
Vizualizări: 357
Poezii din aceiaşi categorie
De ce ?
O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?
Ca suntem doi intr-un intreg ,
Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste
Si ma intreb ce ii lipseste?
De ce mereu se-zvarcoleste
Si- n piept tresare
Si ravneste…
Suntem facuti pt o singură iubire?
Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!
De ce - ascultam ce zic alti ochi?
De ce fiori in inima si-n ganduri?
Pt a suferi?
Si daca da, atunci de ce?
Pt a-iubi?
Si daca da,
De ce ne daruim cu-n Da doar unei singure fiinte
O fi de-ajuns?
Si daca da,
De ce ravnim?
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
Revelion
Happiness is not a destination, it is a way of life
suspină decorațiunea care avusese ca destinație finală
sufrageria Mirelei.
În acea seară
ajunsesem și eu artefact al aceleiași sufragerii -
victimă colaterală.
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Icoană
locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ
de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau șansa
nu știu
întrebarea e cine contemplă pe cine
din acest „lieu saint d'absence et de présent”
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacrală la față
și atunci înțelegi că tu ești cel privit
nu cel care privește
un câine care își reprezintă prototipul celest după chip
contemplă alt câine după asemănare
de aici de unde privesc lumea
la o palmă de cer
ochiul ambiguu întâlnește gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
De ce ?
O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?
Ca suntem doi intr-un intreg ,
Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste
Si ma intreb ce ii lipseste?
De ce mereu se-zvarcoleste
Si- n piept tresare
Si ravneste…
Suntem facuti pt o singură iubire?
Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!
De ce - ascultam ce zic alti ochi?
De ce fiori in inima si-n ganduri?
Pt a suferi?
Si daca da, atunci de ce?
Pt a-iubi?
Si daca da,
De ce ne daruim cu-n Da doar unei singure fiinte
O fi de-ajuns?
Si daca da,
De ce ravnim?
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
Revelion
Happiness is not a destination, it is a way of life
suspină decorațiunea care avusese ca destinație finală
sufrageria Mirelei.
În acea seară
ajunsesem și eu artefact al aceleiași sufragerii -
victimă colaterală.
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Icoană
locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ
de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau șansa
nu știu
întrebarea e cine contemplă pe cine
din acest „lieu saint d'absence et de présent”
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacrală la față
și atunci înțelegi că tu ești cel privit
nu cel care privește
un câine care își reprezintă prototipul celest după chip
contemplă alt câine după asemănare
de aici de unde privesc lumea
la o palmă de cer
ochiul ambiguu întâlnește gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
Alte poezii ale autorului
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
24 octombrie
O ultimă clipă îmi doresc
Să mai simt bătăile inimi tale
Doar puțin în ochi să te mai privesc
Întinsă pe un pat de petale
Pentru încă o zi să te vezi prin ochii mei
Mai vreau un ultim sărut
Mai vreau să-mi spui măcar odată că mă vrei
De-ar mai fi o clipă de început
O ultimă clipă să-ți pun zâmbetul pe buze
Să mă mai iubești măcar puțin încă odată
Promit să nu-i las să ne acuze
O clipă acum nu altădată
Nopțile întregi mi-s pline
Mai vreau o ultimă clipă o ultimă dată
Doar cu amintirile cu tine
Iubire să nu te mai las niciodată
O ultimă clipă să-ți spun că îmi e dor
Doar o noapte aș mai vrea
În brațele tale să mai simt puțin fior
Dragostea să nu fi fost un trandafir ce pierea
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Te-aș blestema
Amintiri private, cu uși închise 🚪
Dragoste cum vezi numai în vise 🪄
Suflete pereche după o noapte împreună 🫂
Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅
Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾
Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷
Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️
Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨
Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙
Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭
Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄
E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔
Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume
Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊
A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐
În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓
Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳
Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬
Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀
Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️🩹
Spune-mi dacă mai e loc
Spune-mi mai e loc pentru încă o poveste ?
Sau mai e trecutul ce nu vrea să treacă peste ?
De ai ști cum te-aș putea iubi la nebunie
Ai înțelege cât doare-un vis ce moare-n agonie.
În brațe ți-aș sta o viață-ntreagă,
De ar fi timpul să înțeleagă
Că atunci când m-ai privit și atins cuminte…
S-a simțit ca ceva desprins dintre cuvinte
Și chiar de înjur totul s-ar frânge
A noastre două suflete se vor atinge…
Ți-aș ține mâna ta caldă în mâna mea rece oricând
Privind spre tine cu sufletul flămând
Căci dragostea nu moare…doar adoarme
Lăsând doar gândurile noastre larme
Spune-mi mai e loc de încă o poveste ?
Sau rămân doar amintiri funeste…
Să mă cuprinzi încă puțin, atât aș mai fi vrut
Două zile de iubire e un timp mult prea scurt
Că n-am crezut nici când că m-aș putea reîndrăgostii
Până când ochii tăi căprui mi-au zâmbit ușor pustii,
Poate într-o zi ne vom întâlnii din nou..,
Și ne vom ține împreună dansând tangou
Dacă mai e loc de încă o poveste pentru tine
Îți dau toată dragostea mea și inima fără rușine.
Otrăvuri
Când apun stelele ea îmi vorbește
Printre lacrimi de suspine îi las glas
Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni
Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă
Prin ochii ei , îi strălucește fața …
Îmi zâmbește dar cu lacrimi
Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii
Căci doar ei îi pot spune de săgeata
Ce-mi străpunge sufletul în noapte
Și de fumul sumbru ce mă îneacă
Luna e roșie și arzătoare căci
Prin vene curge-un sânge otrăvit
Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri
De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât
Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată
Promit
Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc
Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.
Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,
Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.
Aripi rupte, încercând să zboare,
Dar frica le ține, aluzii clare
Ai plecat , fără a-mi lua la revedere
Și eu rămân aici, cu dor și durere.
Golul de tine mă sufocă în noapte,
Îmi răsună-n cap doar șoapte,
Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,
Te am în minte, ca o amintire fixată.
24 octombrie
O ultimă clipă îmi doresc
Să mai simt bătăile inimi tale
Doar puțin în ochi să te mai privesc
Întinsă pe un pat de petale
Pentru încă o zi să te vezi prin ochii mei
Mai vreau un ultim sărut
Mai vreau să-mi spui măcar odată că mă vrei
De-ar mai fi o clipă de început
O ultimă clipă să-ți pun zâmbetul pe buze
Să mă mai iubești măcar puțin încă odată
Promit să nu-i las să ne acuze
O clipă acum nu altădată
Nopțile întregi mi-s pline
Mai vreau o ultimă clipă o ultimă dată
Doar cu amintirile cu tine
Iubire să nu te mai las niciodată
O ultimă clipă să-ți spun că îmi e dor
Doar o noapte aș mai vrea
În brațele tale să mai simt puțin fior
Dragostea să nu fi fost un trandafir ce pierea
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Te-aș blestema
Amintiri private, cu uși închise 🚪
Dragoste cum vezi numai în vise 🪄
Suflete pereche după o noapte împreună 🫂
Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅
Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾
Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷
Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️
Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨
Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙
Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭
Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄
E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔
Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume
Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊
A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐
În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓
Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳
Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬
Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀
Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️🩹
Spune-mi dacă mai e loc
Spune-mi mai e loc pentru încă o poveste ?
Sau mai e trecutul ce nu vrea să treacă peste ?
De ai ști cum te-aș putea iubi la nebunie
Ai înțelege cât doare-un vis ce moare-n agonie.
În brațe ți-aș sta o viață-ntreagă,
De ar fi timpul să înțeleagă
Că atunci când m-ai privit și atins cuminte…
S-a simțit ca ceva desprins dintre cuvinte
Și chiar de înjur totul s-ar frânge
A noastre două suflete se vor atinge…
Ți-aș ține mâna ta caldă în mâna mea rece oricând
Privind spre tine cu sufletul flămând
Căci dragostea nu moare…doar adoarme
Lăsând doar gândurile noastre larme
Spune-mi mai e loc de încă o poveste ?
Sau rămân doar amintiri funeste…
Să mă cuprinzi încă puțin, atât aș mai fi vrut
Două zile de iubire e un timp mult prea scurt
Că n-am crezut nici când că m-aș putea reîndrăgostii
Până când ochii tăi căprui mi-au zâmbit ușor pustii,
Poate într-o zi ne vom întâlnii din nou..,
Și ne vom ține împreună dansând tangou
Dacă mai e loc de încă o poveste pentru tine
Îți dau toată dragostea mea și inima fără rușine.
Otrăvuri
Când apun stelele ea îmi vorbește
Printre lacrimi de suspine îi las glas
Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni
Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă
Prin ochii ei , îi strălucește fața …
Îmi zâmbește dar cu lacrimi
Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii
Căci doar ei îi pot spune de săgeata
Ce-mi străpunge sufletul în noapte
Și de fumul sumbru ce mă îneacă
Luna e roșie și arzătoare căci
Prin vene curge-un sânge otrăvit
Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri
De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât
Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată