În noaptea grea...

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie

    Lasă-ţi gândurile greieri, 
    să-ţi colinde-n voie lanul,
    şoapta norilor să-nchine 
    într-un psalm întreg Coranul,
    marea să-şi întindă ţărmul
    de oglinzi, sclipind mărgeanul...
    muntele să-şi doarmă-n tihna 
    somnului cel veşnic,vina, 
    stepa-n orizont mocnindu-şi
    coamele de cai hinduşi...
    
    Lasă-ţi draga mea iubită, 
    râurile să-mă-nece, 
    hăurile să-mă-nghită,
    sâmbure de soare stins, 
    sub sărutul tău promis...

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Ein Moment der Aufrichtigkeit

Ein Moment der Aufrichtigkeit

statt auf Wiedersehen

Geben wir ein wenig Schönheit

diese letzte Stunde.

wir haben uns nicht verändert

es ist nur eine Meinung

Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich

oder eine unbedeutende Geste.

Nein, wir haben uns nicht verändert

es ist nur ein Zufall

Wir wären es sowieso

und was auch immer wir reden

Wir sind keine zwei Fremden

Meine Liebe.

Ein Moment der Aufrichtigkeit

es wäre eine erhabene Geste

Wir haben den Mut, es zuzugeben

dass wir uns lieben.

Ein Moment der Aufrichtigkeit

sie würden sich an uns erinnern

unserer guten Jahre

würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern

Ein Moment der Aufrichtigkeit

statt auf Wiedersehen.

wir haben uns nicht verändert

es ist nur eine Meinung

Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich

oder eine unbedeutende Geste.

Nein, wir haben uns nicht verändert

es ist nur ein Zufall

Wir wären es sowieso

und was auch immer wir reden

Wir sind keine zwei Fremden

Meine Liebe.

Ein Moment der Aufrichtigkeit

es wäre eine erhabene Geste

Wir haben den Mut, es zuzugeben

dass wir uns immer noch lieben

Ein Moment der Aufrichtigkeit

sie würden sich an uns erinnern

unserer guten Jahre

würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern

Ein Moment der Aufrichtigkeit

statt auf Wiedersehen.

Ein Moment der Aufrichtigkeit

es wäre eine erhabene Geste

Wir haben den Mut, es zuzugeben

dass wir uns immer noch lieben

Ein Moment der Aufrichtigkeit

sie würden sich an uns erinnern

unserer guten Jahre

würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern

Ein Moment der Aufrichtigkeit

statt auf Wiedersehen.

Pornește-un vânt de vară

Suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte

Cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare

Ușor împinge valul

Plimbându-se în cercuri

Șoptind atinge malul

Prin apele sărate

Înoată-n lung delfinii

Sărind pe lângă barcă

Încântă pasagerii

Plutind fără de teamă

Se-arată pescărușii

Așteteaptă-n zbor pomană

Să prindă pufuleții

Din papură și trestii

Se-aude hărmălaie

Orăcăie brotacii

Tot cântă din cimpoaie

Apar și cormoranii

Egretele-s  vioaie

Ascund în cuib mezinii

Se-arată-n ceruri ploaie

Pe câmp rotesc ciulinii

Uscat pământul doare

Oftează mărăcinii

De apă setea-i mare

Furtuna răbufnește

În zări norii se-nfoaie

Stihia se pornește

Ne-ascundem în odaie

Privim de la ferestre

Spectacol de șuvoaie

Imagini de poveste

Curg apele puhoaie

Structurile terestre

Topindu-se se-nmoaie

Răsună-n cer orchestre

Prin nori lucesc văpaie

De-odată se oprește

Fug norii în convoaie

Apar crâmpeie-albastre

Lumina  se  înfoaie

Un soare dogorește

Cad razele greoaie

Grădina înflorește

Petale-n evantaie

Spre seară vine luna

Căldura se înmoaie

Ieșim cu toți-afară

Să facem o plimbare

Curând răsare noapte

Lumina se îndoaie

Adorm și cântăreții

E liniște-n zăvoaie

Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,

Le este sângele arat cu plugul,

Pe câmpuri plânge al lor umblet,

Doar patul, seara, le știe beteșugul.

Le este asuprirea stil de viață,

Iar palmele muncite strigă către cer,

Și roada li-i batjocorită-n piață,

De hoți samsari și prețul lor mizer.

Le este calul numai os și piele,

Iar vaca muge din lipsă de imaș,

Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,

Că pentru azi nimic n-a mai rămas.

De sărbători se odihnesc și ei puțin,

Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,

Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,

Și numai moartea le poate aduce învierea.

Ne batem joc de ei și legea strămoșească,

Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,

Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,

Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.

Noi suntem toți de la țară,

Cu fața curată,

Cu vorba mai rară,

Cu treapta mai 'naltă la scară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu somnul pe frunze afară,

Cu gândul ce-ntruna ne zboară,

Spre zori și apoi înspre seară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu mână vânjoasă de fiară,

Cu spatele drept care cară,

Orice povară...

Noi suntem toți de la țară,

Țăranul ce câmpul își ară,

Copilul cu vita de sfoară,

Roada ce șade-n cămară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu viața și dulce, și-amară,

Cu ruga către Fecioară,

În fiece seară.

Vă spun pentru ultima oară,

Nu suntem o pradă ușoară,

Iar neamul nicicând n-o să piară,

Căci suntem toți de la țară.

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea mireasă,

Să-mi citeşti din poezii,

Când tristeţea te apasă.

C-am să stau în colţ ferit,

Şi-am s-ascult a tale şoapte,

Retrăind cum ne-am iubit,

Prin cuvintele din carte.

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea soţie,

Să asculţi doar liturghii,

Când biserica-i pustie.

C-am să reaprind altarul,

Cununându-ne iar azi,

Prefăcându-mă în amarul,

Ce-ţi şiroaie pe obraji.

Şi atunci când n-oi mai fi,

Dulcea mea, amara mea,

Nu mai sta şi suferi,

Ci mă caută-ntr-o stea,

Să mă recompui din dor,

Şi o fărâmă de iubire,

Şi-am să fiu nemuritor,

Vieţuind în a ta fire.

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

Dacă tu ai dispărea,

Ca un vis sfârșit deodată,

Te-aș sculpta din umbra mea,

Într-o noapte înstelată.

Ți-aș croi din dor veșmânt,

Pe suspine te-aș aduce,

Să te port până-n mormânt ,

Să-mi fii și pământ, și cruce.

Dacă tu ai dispărea,

M-aș topi în neființă,

Și m-aș face-n cer o stea,

Să te-ndrum spre biruință.

Mai apoi, să poți, să vii,

Ca un zumzet îngeresc,

Lin, pe aripi să mă ții,

Și să-ți spun cât te iubesc.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș zidi icoana vie,

Dintr-un colț uitat de stea,

Dintr-o lacrimă târzie.

Și-ntr-o zi, din visul meu,

Ți-aș întoarce pașii-n lume,

Și-am să-l rog pe Dumnezeu,

Să îți dea același nume.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș găsi urma în vânt,

Aș culege aroma sa,

Și aș pune-o în pământ,

Să răsară câmp cu flori,

Și izvoare ce suspină,

Să te nască apoi în zori,

Dimineața cea divină.

Dacă tu ai dispărea,

Ți-aș lua clipa trăită,

Și m-aș îngropa în ea,

Ca o șoaptă nerostită.

Și-ntr-o zi, cu cer superb,

De mă vei striga, ca ciută,

M-aș întoarce ca un cerb,

În pădurea ta, pierdută.

Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,

la volanul unui literomobil poetic,

ce se alimentează cu poeme, ode, doine,

şi goneşte nebun pe pistele frumosului

trecând printre coline de metafore,

peste dealuri de epitete şi comparaţii.

Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,

acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.

O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,

dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,

care mi-au controlat permisul de geniu nebun,

şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.

Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,

şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa

consumului de poezii.

Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …

Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,

şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.

Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii

căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …